Eu, Hacheldamah...

Eu, Hacheldamah... Mareste imaginea.

Eu, Hacheldamah...

Tot iadul s-a înfipt în Tine, tot, Hristoase,
cu tot ce cărnii i-a fost dat să-ndure;
şi viermuielii celei mai impure
i-a dat tot cerul inimii, cu gând şi oase.

N-a fost în Tine fir de păr sau geană,
pe care-n valuri de necurăţie
să nu cufunde-a iadului tărie,
de împărat, de rob, de-arhiereu, mireană.

Paharul şi Botezul în Tine au vărsat
ucigătoare drojdii din cupa putrejunii;
dar morţii-n care Mire nuntirii Te-au lăsat
i-ai prefăcut şi apa picioarelor şi nunii.

Pe mine, ucenicul iubitor de slavă,
care-Ţi urmează numai într-ascuns,
îngăduie-mă-n braţe, cu Mir de Sânge uns,
să Te coboare-n voia Romei voia-mi sclavă.

Dă-mi pe acest Străin, stăpânitor al lumii,
în mine să-L îngrop, -mormântul nou şi viu;
în Sâmbăta Tăcerii să rescriu
pogorâtor, zapisul din pântecele mumii.

Primeşte peste poate, cu preţ de rob vândut,
mormântul ce Te cheamă în grai de rit valah!
Primeşte,-ntru odihna-Ţi, inima-mi de-aşternut!
În mine, (între morţi întâiul), Străine, intră, în Hacheldamah!

pr. Nicuşor Stroe

 

 

Despre autor

Nicuşor  Stroe Preot Nicuşor Stroe

Colaborator
22 articole postate
Publica din 18 August 2014

17 Aprilie 2015

Vizualizari: 358

Voteaza:

Eu, Hacheldamah... 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE

    • Pocainta Pocainta

      Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale Şi Ţi-aş cerşi iertare, dar nu ...

    • Chemare Chemare

      Din coasta Sfântului Altar, din Piatră şi din Cruce, Cel răstignit ca ...

    • Altar la Putna Altar la Putna

      Ceaslovul de la parastas Îl răsfoiesc întâiaş dată. O foaie-n mijloc i-a...

    • Pocainta Pocainta

      Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale Şi Ţi-aş cerşi iertare, dar nu ...

    • Chemare Chemare

      Din coasta Sfântului Altar, din Piatră şi din Cruce, Cel răstignit ca ...

    • Altar la Putna Altar la Putna

      Ceaslovul de la parastas Îl răsfoiesc întâiaş dată. O foaie-n mijloc i-a...