Victorita Dutu - Versuri si poezii religioase

Victorita Dutu - Versuri si poezii religioase Mareste imaginea.

Vreau o alta lume

Volumul Spatii - Volumul I

1

E cineva care stă şi priveşte
Dincolo de timp şi de spaţiu
Printr-o bucată de cer
Şi printr-o sclipire de stea.

2

Era în aripa mea
Ochiul ce mă durea.
Zburam cu aripile strânse,
Zburam cu capul plecat,
Zburam cu mâinile-ntinse
În zări…
Spre El…
Zburam cu gura-ncleştată

Ochiul din aripa mea
Ce mă durea , plângea.

3

Am întins mâna mea în faţa soarelui
Şi se desfăceau mugurii în flori
Flori plouau peste tot pământul
Şi cerul se desfăcea , se deschidea,
Şi cerul cobora în inima mea ,
În sufletul meu ,
Se desfăcea cerul în flori
Şi curgea lumina în mugur ,
Curgea lumina în mugur.

4

Vis,vis, eu,
Frig, vânt, frig,
Culori , frig , vânt,
Sfinţi , lacrimi, cântec,
Sfinţi , cântec , lacrimi,
Vânt,
Sfinţi,
Cântec , dangăt
Lumânare, dangăt , clopot,
Noi, glas, cântec , lacrimi,
Noi, lacrimi, cântec,
Noi, lumânare, dangăt,
Noi, lumânare,
Noi, vis

5

Rugăciune
Clopot
Rugăciune
Dangăt
Bate clopotul
Sună clopotul
Rugăciune
Rugăciune.

6

Lumânare
Călăuză de drum

Lumânarea
Ce lumină
Drumul.

7

Vreau
O
Altă
Lume!!

8

În vuietul disperat
Al depărtărilor,
Te caut
Şi mă sperii.
Mă caut
Şi Te caut mereu.

Volumul Cuvintele - Volumul II

9

Doamne, astazi sunt trista
e semn ca m-am indepartat de Tine
dar nu stiu cum ss fac
pentru cs numai bucuria
imi da putere sa merg
mai departe.
cat de mult ma inspaimanta viata
dar de ce traiec aceasta spaima ?

vreau sa ma las in purtarea Ta de grija
dar sa nu ma mai tulbur.

10

la El , cel nestiut
fug la El cu gandul
de frica unei noi caderi,
de spaima unei indepartari
in prapastii,
de cel care vrea sa-si faca
din mine
cea mai aleasa prada.
Doamne,
ma cutremura lacrima mortii
ce ploua pretutindeni

Volumul Cuvintele - Volumul 5

Cea care as fi

11

Eu
Viaţa….
Eu plutem şi
El mă ţinea
De mână
Deasupra
Haosului !!

12

Mergea plutind
Pe o curbă,
Plutea în genunchi,
Mâinile îi erau linii
Infinite,
Ce ajungeau
La ochiul lui
Dumnezeu.

13

Se primeneau pământurile cu foc
Ardea lava roşie
Şi totul era
Lumină de flăcări !

14

Unde era El
Când timpul meu murea.
Îl auzeam că-mi strigă
În spaţiile mele haotice
Ce răsunau…
De ce-ţi este frică ?
De ce nu ai încredere în Mine ?
De ce te îndoieşti ?
De ce eşti laşă ?

15

Simţeam că sufletul meu murea
De atâta căldură,
De atâta lumină
Ce mă mistuia,
Îmi strivea privirea , inima !
Leşinasem,
Crezusem c-am murit
Şi în timp ce pământul
Deveni vulcan ce mistuie fumul şi aburul
Eu plutem şi
El mă ţinea de mână
Deasupra haosului !!
 

16

Murisem
Sau înviasem?
Ceva răsuna în mine,
Din hău auzeam…
„De ce nu ai încredere în Mine?
De ce te îndoieşti ?”

17

Luci steaua,
Luci lumina,
Luci lumina în ochi
Şi am văzut ochiul.
Ochii…
Ceva în mine chemă tainic
Chemă tainic în mine El.

18

Tu , care eşti o umbră roşie
Scăldată în soare
Cu găurile chiroanelor în zări,
Dăruieşte-mi cheia iubirii Tale,
Fii călăuza gândului meu
În lumina privirilor Tale.

19

De ce apune creanga măslinului
Peste mormintele morţilor ?
De ce ramurile finicului
S-au uscat în
Întâmpinarea chinului Tău?
De ce nu-Ţi aud paşii
Ce se desprind din nori?

20

Cerul s-a întunecat
Iar eu nu mai sunt!
Vino acolo unde eu m-am pierdut
Şi găseşte-mă Tu,
Găseşte-mă Tu,
În uitare.

21

În mine durerea ară
Cu un plug în brazda sufletului,
Sămănând sămânţa iubirii
Şi cât mă doare ,
Cum se desface fiecare brazdă
De carne din mine şi cum îmi curg
Lacrimile mele de sânge alb,
Primind cuvântul nemuritor
Al iubirii Tale.

22

Cât de mare imi este uitarea
Până când cuvântul Tău
Devine floare nemuritoare în mine.
Până când sămânţa
Ta va încolţi în mine ?
Până când, până când plugul acestei vieţi
Va săpa în mine cuvintele Tale nemuritoare,
Până când sângele meu alb
Va curge în pâraiele
Din care florile mele se vor hrăni
Şi vor creşte şi vor înflori.

23

Voi ajunge oare până atunci când Tu,
Coborând din cerurile Tale atât de înalte
Şi atât de aproape de mintea mea,
Te vei plimba prin răcoarea serii
Printre florile mele şi copacii mei înfloriţi
Ce au crescut în trupul meu ?

24

Lacrimile roşii ale soarelui
Se revărsau pe fruntea inimii
Şi le ascultam clipocitul lor tăcut
În râurile mele.

25

A tăcut,
A tăcut sunetul lacrimei
Şi-a rămas cerul pustiu de lacrimi,
Pustiu de cruci
De mâini înăltaţe , de aripi.

26

Mâinile mele tăcute,
Obrajii mei reci şi goi stau:
“ Hei” m-am auzit întrebată,
“Tu , pe cine iubeşti?”
“Nu ştiu” I-am răspuns,
“Iubirea e o taină”
Şi El m-a întrebat din nou
“Pe cine iubeşti ?”
Şi iarăşi I-am răspuns “nu ştiu”
A tăcut… a tăcut…a tăcut…
S-a lăsat noaptea
Şi El m-a întrebat din nou
“Pe cine iubeşti ?”
Am tăcut,

27

Totul tace.
Am tăcut şi auzeam clipocitul
De rouă al soarelui…
După timp îndelungat
Am început să strig cu lacrimi
De sânge alb
Cu mâinile spre stele.
Dumnezeeuleeeee!!!!!

28

Cuvintele parcă mi-ar fi
Doar nişte culori estompate,
Parcă privesc departe
Şi vreau să văd
Cum El se apropie.

29

Şi totuşi, departe…
Departe este aici, aici
Unde El păşeşte
Iar eu doar privesc tăcând.

Volumul Cuvintele - Volumul 7

30

Pulbere de lumina

Pulbere de lumina
presară cineva din cer
asemeni ninsorii ce ne cuprinde
lumina devine cuvântul din noi
ce rosteşte în şoapta taina
în care tu şi cu mine suntem
lumina în pulbere ne dansează uşor
ninsoarea se aşează pe mâinile noastre
privirile noastre sunt curcubeu
şi cel care presară lumină tace.

31

Muzica din tine călătorea

Muzica din tine călătorea
prin toată creaţia lui Dumnezeu
s-o slăvească, s-o mărească,
să-l laude pe El, pe El,
Cel Ce a făcut toate,
tu dădeai glas acestei călătorii
către El printr-o vioara măiastră
toate stelele tăceau ascultând,
ascultând sfioase cântecul tău,
simfonia ta adusă ,
darul cel mai de preţ lui Dumnezeu

32

Hei, hei, Tu,

Hei, hei, Tu,
Dumnezeul meu,
Tu, ce m-ai creat din iubire,
de ce iubirea este
cel mai minunat dar al Tău ?
Tu, TU, Tu cel care eşti
Lumina cea de dimineaţă,
De ce m-ai trezit pe mine,
De ce l-ai trezit pe el,
Să ne prindem de mână
În aceeaşi iubire
Şi să călătorim acum
Până în vârful muntelui
Cel mai înalt,
Noi doi să ne-ntalnim cu Tine.

33

Copacul violet a crescut

Copacul violet a crescut
La temelia bisericii albastre.
Era atât de înalt copacul acesta ,
Eram îmbrăcată în alb
Şi mă ardea soarele cu putere.
Era cald…era vânt de vară.
Gardurile bisericii erau munţii,
Munţii cei înalţi,
Munţii cei înfloriţi
În culorile apelor
În culorile visului,
În transparenţa mâinii
Să prindă razele de soare şi de vânt.
M-am rezemat de tulpina copacului
Ce–si desfăcea crengilie înflorite uşor
Şi mă îmbrăţişau crengile,
Mă sărutau frunzele verzi,
Frunzele verzi, albastre, străvezii.
Rădăcinile copacului înfloriră
Boboci de trandafir violet
Şi îmbrăţişară biserica şi pe mine
Şi pluteam peste zidurile de munţi
Într –un dans nebun la cântecul vântului .
O lacrimă transparentă căzu
In palma mea intinsa sa mangaie florile,
Fruntile muntilor si radacinile copacului
Si zidurile transparente ale bisericii…
Cand am strans lacrima in pumn ,
Soarele aparu dintr-o data la rasarit
Si te-am vazut in fata altarului
Ingenunchiat in rugaciune.
Altarul era numai flori vii ce cantau,
Cantau cu vocile de inger o simfonie sublima.
Te –ai ridicat si mi-ai luat cealalta mana
Intinsa spre tine si m-ai dus
In fata acestei minuni a lui Dumnezeu.
Noi doi locuiam in biserica asta transparenta
In mii de culori si radacinile copacului crescute
Pana la cer ne dansau prin univers
Cantul infioarator al iubirii umane
Si al iubirii nebune a lui Dumnezeu.

34

Rafael

Odata stam sub un tei
Si zidul vechi al bisericii imi statea in fata,
Stateam cu mana intinsa sa prind,
Sa prind lumina in pumn
Si s-o strang,
Sa intre in mine adanc….
Deodata o floare mi-a cazut in mana ,
Era galbena , cu raze de soare in ea,
Ca parul tau lung si ochii tai albastri.
Rafael, tu semanai cu ea,
Cu acea floare de tei
Si te-am revazut,
Parca erai langa mine, te rugai,
Eram in genunchi amandoi, ne rugam
Si ne-am prins privirile de petalele florilor
Si apoi mainile
Si noi aveam aripi in spate frate
Si am zburat pana in varful teiului inflorit

Aripile noastre intinse-n vazduh
Formara biserica lui Hristos,
El veni si ne prinse de mana
Si in aceasta treime sfanta
Am fost rapiti la ceruri…

Rafael, tu nu stiai si nu stii,
Te-am legat frate de cruce,
Dar de fapt te iubesc fara sa stiu
Daca te-oi mai vedea vreodata
Aici , pe pamant….
As vrea sa ne-ntalnim in pustiu
Si apoi in ceruri ,
Prinsi de mana si de lumina dragostei noastre !

Volumul 8

35

haos şi luminã
putem face ca lumina Lui
sã ne despartã
pe noi de haos
doar gândul depãrtãrii
şi al cãlãtoriei
ne poate chema
spre departele
ce devine aproape.

Volumul 9

Lumina de pe umarul stang

36

Doamne,
sunt singură pe lume
şi în locul cel mai înalt şi mai ascuns
Tu eşti prezent
în această zbatere
a sufletului însingurat.
eu zbor către lumea
Ta necunoscută

37

Tu ai coborat în
spirala timpului
şi ai cuprins chipul de copil
ce priveşte mirat către Tine
în călătoria Ta în timp către noi
Tu ai mântuit lumea
prin jertfa supremă
ce devine axă pentru noi
rătăcitori în timpul
ce este numai al Tău
noi nu mai avem timp
decât cel al devenirii
către Tine.

38

lumea e un vârtej
şi din acest haos
numai Tu cu naşterea Ta
cu durerea din Tine
eşti axă, eşti sens,
eşti început şi sfârşit
ce mă îndepărtează pe mine
să fiu înghiţită de vortex.

39

omul stă în genunchi
pe marea vieţii
Tu eşti cerul, Tu eşti
lumina şi ne chemi
să călătorim
către un alt cer
scara aceea către cerul Tău
este drumul dintre noi doi
este drumul pe care
Tu ai păşit
ca eu să pot zbura
către Tine
cu o întreagă lume
prin infinitul creaţiei Tale
ce este locaşul vieţii mele

40

eu trăiesc acum şi aici
în infinit
în nemărginirea creată de Tine
Tu eşti scara,
Tu eşti sensul,
Tu eşti drumul,
spre înainte
eu nu mă opresc
şi e aşa de simplu
să nu privesc înapoi
în mersul meu
spre tot mai înalt
nu văd decât
treptele scării
ce e aşezată între mine şi Tine
Tu care eşti dincolo de univers
şi eu locuiesc
în infinitul creat de Tine

41

doar o lumină atinge pământul
îngerii cântă şi oamenii se tem
şi se apropie atât de tăcuţi
de minunea lumii
încât noaptea devine zi
la naşterea Ta
în infinitul atât de mic
să te cuprindă

42

marea e minunată
mai rece
care nu arde
şi eu pot păşi
peste razele ei
fără să mă topesc
fără să dispar
pentru că infinitul Tău
e drumul către
lumina de dincolo de cosmos
şi eu cu Tine prezent în creaţia Ta
pot zbura până dincolo de tot
ce este omenesc
să mă cuprindă
lumina ce a pătruns
de dincolo de univers
e ca un soare
face întunericul
să lucească în muguri de foc
şi gândul mult mai puternic
să nu se mai teamă
de această minune de pretutindeni

Volumul 13

43

Iisuse, Iisuse, Iisuse
De ce atata iubire in mine
De ce atatea lacrimi
De ce atata suferinta
E ea mantuitoare ?

44

o iubire, o iubire
o iubire
o iubire mare
nu cuvant gol
sa fie Dumnezeu in mine
pentru ca iubirea
e cea dincolo de cuvinte
cand stai mut, intepenit,
fara sa poti scoate un sunet
si numai sufletul graieste tacut
intr-o unire cu cerul

45

Dumnezeu,
Dumnezeu, Dumnezeu,
Va incolti samanta
In pamant ales
Te rog Iisuse,
Te rog Iisuse,
Mantuitorule,
Mantuitorule.

Volumul 14

46

hei, hei, Tu,
Dumnezeul meu,
Tu, ce m-ai creat din iubire,
de ce iubirea este
cel mai minunat dar al Tau ?
Tu, Tu, Tu cel care esti
Lumina cea de dimineata,
De ce m-ai trezit pe mine,
De ce l-ai trezit pe el,
Sa ne prindem de mana
In aceeasi iubire
Si sa calatorim acum
Pana in varful muntelui
Cel mai inalt,
Noi doi sa ne-ntalnim cu Tine.

Volumul 15

47

Pentru tine

Pamantul intreg e o floare
Ce o tine in mana
Dumnezeu
Tu plutesti prin floare,
in lumina,
lumina , care e privirea
lui Dumnezeu
si lumina aceasta cand tu…
cand tu o atingi cu privirile tale,
devine simfonie, simfonie de gand
ce face ca floarea sa creasca,
sa infloreasca ca o minune
in mana lui Dumnezeu.
 

48

pulbere de lumina
presoara cineva din cer
asemenea ninsorii ce ne cuprinde
lumina devine cuvantul din noi
ce rosteste in soapta taina
in care tu si cu mine suntem
lumina in pulbere ne danseaza usor
ninsoarea se aseaza pe mainile noastre
privirile noastre sunt curcubeu
si cel care presoara lumina tace,
priveste si rade ca un copil
ca noi suntem insusi
cuvantul din El.

Volumul 19

49

Iisuse, Iisuse, Dumnezeul meu,
Adu-mi te rog , acea forta divina
A focului lacrimei
Si da-mi dimensiunea
Intelepciunii prin gand
Si invata-ma sa iubesc, sa gandesc si sa cant
Adu-mi echilibrul credintei Tale
Invata-ma sa-accept marginirea , Doamne
Distruge in mine tot ce tine de mandru,
Da-mi Te rog, Te rog , Iisuse Hristoase,
Aceasta forta a iubirii si intelepciunii , Doamne.

50

Vreau sa visez, vreau sa visez,
Sa visez si am impresia
Ca am inceput sa visez
Putin cate putin,
Iisuse Hristoase, Iisuse Hristoase,
Am nevoie de ceva , ca de aer,
E iubirea, dar o altfel de iubire,
Iubirea e lumina pura, divina,
De asta frumusete am nevoie
S-o percep , s-o traiesc,
S-o prind in ochii mei
Si sa ma-nalt,
Sa zbor spre Tine, Dumnezeul meu,
Da –mi forta sa rezist,
Dar sa ma-nalt,
Sa ajung in templul luminat
De ochii Tai,
Am nevoie de ceva
Si –n permanenta caut si astept,
Astept si cant.

51

Vreau sa fiu o calugarita
In suflet si-n gand,
Atat de mult imi doresc
Sa am manastirea gandului
Visului meu,
Doamne , Iisuse Hristoase,
Si in codrul acela
Al imaginatieie si al visului meu,
In lumea sufletului meu,
Sa gasesc acea lumina
Care ma rupe de lume,
De absolut tot
Si de haosul din mine
In care m-am trezit suspendata
Si-n care exist.

Volumul 20

52

Doamne, in golul acesta
As vrea sa apari Tu in mine
Dar eu sunt departe, departe,
m-am ratacit
te-am parasit Doamne,
sa nu ma parasesti,
iesi in cautarea mea,
caci totul secatuieste in mine
pana si farama de speranta
ce ma leaga de Tine
se decoloreaza in mintea mea
si eu sunt nicaieri, nicaieri,
nu stiu ce sa fac ,Doame.

53

Ma duceam in vis spre izvorul meu,
Ma duceam in vis
Si acolo eu ma rugam,
Ma rugam
Si simteam cum creste iarba,
Cum cresc copacii,
Vedeam cum cresc copacii,
Copacii…copacii…
Si mergeam in vis spre izvorul meu,
Mergeam in vis spre izvorul meu,
Izvorul meu,
Apa…apa…
Apa izvorului meu imi inunda privirea,
Imi spala ochii,
Imi spala ochii,
Imi spala picioarele.
De ce , Dumnezeule caram apa asta in mine?
De ce o caram Iisuse ?
Si o beam , o beam, o beam
Si simteam ca insetez mereu, insetez,
Pana cand o floare imi venea spre mine
Caci eu stateam sub apa,
Venea o floare si-mi inunda ochii,
Imi inunda ochii, ochii, ochii,
O floare, o floare
Ce izvora din izvorul meu.
Din izvorul meu a izvorat odata
O floare, o floare…
Caci eu stateam sub ape,
Apele ce-mi inundau sufletul
Si –mi spalau picioarele,
Picioarele mele pline de colb,
Pline de namol
Si mainile mele si fata mea,
Si m-am uscat in razele soarelui,
In razele soarelui m-am uscat,
Ce violet era floarea din vis !
Ce violet era floare din vis !
Floarea din vis, ce violet !

54

Tata, de ce infloresc copacii ?
De ce infloresc ?
Eu nu stiu cine esti ,Tata ?
Eu nu stiu cine esti ?
Eu nu stiu ce se petrece cu mine , Tata,
Mi –i atat de frica de iubirea mea,
De ce nu Te pot iubi , Tata,
De ce nu Te pot iubi ?
Mi –e atat de rau,
Ma doare atat de tare sufletul !
De ce infloresc copacii ?
De ce atatea flori, Tata ?
De ce atatea flori ?

55

hai Ilinca,
cauta-ti tacerea ta
si intra in ea
si devii calugarul Natanael
hai Ilinca,
roaga-te lui Dumnezeu
si devii vie
prin rugaciunea Ta.

56

Doamne, iti multumesc
Ca astazi
M-am putut ruga Tie
Din toata inima mea.

Volumul 21

57

Munţii rãscoalã munţii,
Timpul rãscoalã vremea,
Locul aşteaptã sã vinã sfârşitul,
Omul aşteaptã sã vinã iubirea.
Mântuitorul priveşte de sus
Cu ochiul de cer şi glas de izvoare
Şi chiamã, chiamã pe sfinţi.
Somn…somnul rãspunde acum
Peste toatã privirea de stele.
-Mã duc sã-i trezesc,
Rãspunde în tainã un glas de fecioarã.
-Hai, du-te, i-aratã cãrarea un înger,
Ţinându –i fãclia în noapte.
-Pãmântul are nevoie de sfinţi
Cum are nevoie o floare de soare.
Râspunde fecioara în tainã , prin şoapte.

58

M-a doborât rugãciunea,
M-a prãvãlit rugãciunea-n genunchi
Şi –mi cãutam lacrimile mele-n pãmânt
Îmi cãutam lacrimile mele-n pãmânt
Şi eram doborâtã-n genunchi
Şi- mi culegeam floarea izvorului meu,
Izvorului meu, izvorului meu,
Ce pluteam în vis cãtre el
Şi pluteam mergând în genunchi,
Şi pluteam plângând în rugã,
Şi plângeam în genunchi spre un lac,
Spre un lac ce înflori nuferi,
Şi eu plângeam cãutându-mi iubirea cereascã.
Am adormit cu trupul sub ape
Şi iubirea mea în iubirea de floare.
O , Doamne, Dumnezeule,
Plângea iubirea mea dupã Tine.
Iisuse, Dumnezeule, Dumnezeule,
O ,Dumnezeule, o Tatã,
Priveşte la Fiul Tãu
E de mânã cu mine ?

59

Unde e Iisus ?

Unde e Iisus ?
Hei , frate, tu de la El vii acum ?
Spune-mi şi mie unde-l gãsesc ?>
Feciorul tace şi nu aude.
Fecioara aleargã cu pletele-n vânt
Şi-şi ţine marama pe cap sã nu-i cadã,
Întreabã de Iisus pe oricine vede în cale,
Pe tânãr şi pe bãtrân , pe copil şi femeie
Şi hainele-i tremurã spulberate de vânt.
În faţa ei vede un drum, o potecã de ţarã,
Nu mai e mult şi întunericul vine,
Ştie cã Iisus e plecet undeva în pustie
Sã se roage, nu e în sat acum.
Pãşeşte în fugã pârãul din vale
Şi aleargã spre munţi, aleargã prin iarbã
Şi luna e sus , şi stelele sute şi mii,
Toatã natura e plinã de-un cântec divin.
Şi Ilinca plânge şi cântã,
Şi cântã cu ochii spre stele , spre lunã
Şi aleargã mereu cu capul în nori
Şi ochii în lunã !
Aleargã nebunã în munţi
Şi începe sã strige prin cântec
De se cutremurã valea :
« Iisuseee, Iisuse, Mântuitorule,
unde eşti, rãspunde-mi,
Iisuse , unde eşti ?»
Şi plânge şi aleargã în munţi
Şi e noapte !
A intrat în pãdure
Şi urcã poteca pieptiş,
Se ţine cu mâna de de crengi sã nu cadã
Şi de creste de stancã
Şi cânta, şi cântã
De pare cã inima îi sare din piept.
Deodatã un om îi apre în cale,
Din cauza somnului nu-i aude întrebarea.
« Pe cine cauţi fecioarã ?
Şi ce-i cu tine aici ?
Puţini pãmânteni au ajuns în aceste ţinuturi »
Ea stã ameţitã , priveşte şi spune uimitã :
« O, Doamne, Iisuse…
Voiam sã Te vãd,
Voiam sã-mi vorbeşti,
Voiam sã-mi rãspunzi la toate-ntrebãrile lumii,
Voiam sã-mi alungi
Teama şi spaima şi frica din mine,
Voiam sã fii cu mine, sã mã-nveţi,
Sã mã înveţi ce sã fac
Sã mã-nalţ prin luminã,
Voiam , voiam…. »
Şi lacrimi mari, diamante mici
Îi lucirã în ochi, coborârã pe faţã,
Se oprirã pe piatra de stâncã…

60

Ah, Doamne, dacã aş putea
Sã-mi retrãiesc copilãria mea cu Tine
Şi sã scriu numai cuvinte mãreţe,
Sã transform totul în poezie,
Sã gãsesc frumuseţea fiecãrui ceas
Şi sã mã gândesc prin el la Tine.

61

Ah, Doamne, dacã aş putea,
Tot ce mã doare, tot ce mã orbeşte,
Sã pun în faţa Ta şi sã cad orbitã
La picioarele Tale şi sã plâng
Iat Tu sã-mi mângâi sufletul
Cu gândurile bucuriei şi ale iubirii,
Ale speranţei cã Tu durerea o poţi schimba ,
O poţi schimba în bucurie.

62

O, Doamne, dacã uneori durerea
Ce-o trãiesc aş putea s-o vãd
Strãluminatã-n bucurie
Şi dacã astfel sã mã pot ruga,
Te voi putea iubi,
Te voi putea cânta !
O, Doamne, câtã bucurie !!

63

O, Doamne, câtã fericire
Când stai la sfat în serile din zi
Şi-n zilelele din seri, în toate
Şi Tu transformi acele lacrimi
Ce-mi curg şi nu le pot opri
Mi le transformi în stele,
În mãrgãritare,în vise albe
În care eu copilã îmbrãcatã în mireasã
Plutesc râzând cu gândul meu la Tine.

64

Ah, Doamne,
Totul sã transform în poezie
Şi totul sã devinã cântec,
Sã cânt cu vocea mea,
Cu glasul meu,
Ţie şi pãmântului întreg,
S-audã oamenii , s-audã toţi,
Cã Tu eşti bun şi drag şi blând,
Cã Tu eşti viaţa şi-adevãrul,
Cã Tu eşti Dumnezeul cel adevãrat.

victoritadutu@yahoo.com

 

Victorita Dutu

Cu pseudonimul literar - Ilinca Natanael

Despre autor

Victorita Dutu Victorita Dutu

Colaborator
5 articole postate
Publica din 30 Decembrie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3835

Voteaza:

Victorita Dutu - Versuri si poezii religioase 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE