Importanta postului si respectarea lui astazi

Importanta postului si respectarea lui astazi Mareste imaginea.

Sfântul şi Marele Sinod: Importanţa postului şi respectarea lui astăzi (Document oficial)

1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, fiindcă el a fost instituit în paradis” (Despre post. Cuvântul 1, 3. PG 31, 168 A). El este o mare nevoință duhovnicească şi cea mai bună expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi întreaga tradiţie patristică, a afirmat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viaţa duhovnicească a omului şi pentru mântuirea lui. Pe parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiţia şi învăţătura patristică despre post, pentru trezvia continuă şi neîncetată a omului şi dedicarea lui pentru nevoința duhovnicească. Postul este prezentat în imnurile Triodului ca har prealuminat, armă nebiruită, temelie a luptelor duhovniceşti, cărarea cea bună a virtuților, hrană a sufletului, izvor a toată înțelepciunea, viețuire nestricăcioasă şi imitarea vieții îngerești, „mamă” a tuturor bunătăţilor şi virtuţilor.

2. Ca instituţie foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-7) şi este afirmat în Noul Testament. Însuşi Domnul a postit timp de patruzeci de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) şi a dat povățuiri cu privire la practicarea postului (Matei 6, 16-18). În Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de cumpătare, de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească (Marcu 1, 6; Faptele Apostolilor 13, 2; 14, 23; Romani 14, 21). Încă din perioada apostolică, Biserica a susţinut importanţa postului şi a fixat miercurea şi vinerea ca zile de post (Didahia 8, 1), şi, de asemenea, postul înainte de Paşti (Sf. Irineu de Lyon, în Eusebiu, Istoria Bisericească 5, 24, PG 20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească evidențiată de-a lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către Episcopul Vasilide, PG 10, 1277), ci şi în legătură cu numărul şi conţinutul altor perioade de post, adoptate sub influenţa unor factori diferiţi, mai ales de ordin liturgic şi monastic, cu scopul unei pregătiri adecvate înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post şi cult exprimă măsura şi scopul postului şi pune în valoare caracterul său spiritual, motiv pentru care toţi credincioşii sunt chemaţi să se conformeze, fiecare după puterea și posibilităţile proprii, fără a permite, totuşi, libertatea de a neglija această instituţie sfântă: „Vezi să nu te abată cineva de la această cale a învăţăturii […]. Fiindcă dacă poţi să porţi jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ceea ce poţi. Cu privire la mâncăruri, ține ce poți” (Didahia 6, 1-3).

3. Postul adevărat, ca nevoință duhovnicească, este legat de rugăciunea neîntreruptă şi de pocăinţa sinceră. „Pocăinţa fără post este nelucrătoare” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A), de asemenea, postul fără fapte de binefacere este mort; mai ales în vremea de astăzi, când distribuirea inegală şi nedreaptă a bunurilor lipseşte popoare întregi de însăşi pâinea zilnică. „Postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății. Să rupem încărcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe săracii cei fără case să-i ducem în casele noastre” (Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abţinere formală numai de la anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abţinerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abţinerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea, postul este un lucru bun” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31, 196 D).

Abţinerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum şi cumpătarea – nu numai cu privire la felul, dar şi la cantitatea alimentelor – constituie elementele vizibile ale luptei duhovniceşti, care este postul. „Postul este abţinere de la mâncare, după cum arată termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai mult sau mai puțin drepţi. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana este simbolul vieţii, iar lipsa de hrană este simbolul morţii, tot aşa şi noi oamenii trebuie să postim de cele lumești ca să murim față de lume şi, după aceasta, împărtășindu-ne de hrană dumnezeiască, vom trăi pentru Dumnezeu” (Clement Alexandrinul, Ecloge profetice, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.

4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de postire pentru credincioşi. Acesta activează participarea lor la ascultarea de Domnul, ca prin post „să primim prin respectare, ceea ce am pierdut prin nerespectare” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 45, La Sfintele Paşti, 28, PG 36, 661 A). Înțelegerea hristocentrică a caracterului spiritual al postului, în special al Postului Mare, este o regulă generală în întreaga tradiție patristică și este rezumată caracteristic de Sfântul Grigorie Palama: „Astfel, dacă posteşti, nu numai că vei pătimi şi vei muri împreună cu Hristos, dar vei şi învia şi vei împărăţi cu El în veşnicie; fiindcă devenit una cu El, prin participarea în asemănarea morţii Lui, vei fi părtaş învierii şi vei fi şi moştenitor al vieţii întru El” (Omilia 13, în Duminica a cincea a Postului, PG 151, 161).

5. Potrivit tradiţiei ortodoxe, măsura desăvârşirii spirituale este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) şi oricine doreşte să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai de aceea, asceza şi nevoința duhovnicească nu se sfârșesc în viaţa spirituală, la fel cum nici desăvârşirea celor desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să răspundă, după puterile lor, acestui înalt ideal ortodox, pentru a se îndumnezei după har. Şi chiar şi aceştia, deşi împlinesc toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc că „suntem slujitori nevrednici şi am făcut ceea ce trebuie să facem” (Luca 17, 10). Conform învăţăturii ortodoxe despre viaţa duhovnicească, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a postului, ci să se încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu pentru slăbiciunile sale, în duhul smeririi de sine și pe deplin conştient de nevrednicia stării sale. Fiindcă este imposibil să se ajungă la viaţa duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de folos pentru mântuire şi a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului, ca „păzitoare” de la Dumnezeu ale vieţii noi a credincioşilor în Hristos, împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Urmând Sfinţilor Părinţi, Biserica păzeşte, ca şi mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi sfintele tradiţii; ea arată totdeauna sfintele posturi ca cea mai bună cale în efortul credincioşilor pentru desăvârşirea lor sufletească şi pentru mântuirea lor; ea susține necesitatea respectării de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al Înălţării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului şi al Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, precum şi toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către credincioşi.

7. Totuşi, cu discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de postire și limitele iconomiei iubitoare de oameni. Drept urmare, ea a prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor, după judecata responsabilă şi grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale.

8. Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza condiţiilor de viaţă, oricare ar fi acestea, mulţi credincioşi nu respectă toate hotărârile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a sfintelor rânduieli privind postul, fie generale, fie individuale, trebuie însă abordate de Biserică cu grijă pastorală, întrucât Dumnezeu „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea postului. De aceea, este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale, condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în procurarea unor alimente de post etc.) pentru a ușura, în aceste condiții speciale, „asprimea” sfintelor posturi. Toate acestea, însă, trebuie să aibă loc în condiţiile menţionate mai sus şi fără a diminua importanţa postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie exercitat de Biserică cu multă atenţie şi, în orice caz, cu mai multă îngăduinţă în cazul acelor posturi pentru care tradiţia şi practica Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme. „(…) Este bine să posteşti în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În aceste situaţii să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să conduci cu forţa turma încredinţată de Dumnezeu; mai degrabă să fie folosite îndemnul, blândeţea şi cuvântul dres cu sare” (Sf. Ioan Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).

9. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii. Credincioşii trebuie să se obişnuiască să postească în semn de pocăinţă, ca împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în alte împrejurări asemănătoare.

Aurelian Iftimiu
Sursa: basilica.ro

08 Iulie 2016

Vizualizari: 572

Voteaza:

Importanta postului si respectarea lui astazi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE