Post si bucurie

Post si bucurie Mareste imaginea.

La prima vedere pare putin cam deplasat sa vorbim despre bucurie taman in post (sau in legatura cu postul). Pentru multi (si, in general, pentru cei care nu postesc) perioada aceasta de infranare e asociata cu intristarea si crisparea, cu o izolare de toate bucuriile. Multi se uita suspect la tine daca indraznesti sa zambesti (macar) atunci cand postesti. Poate ca asa va fi fost cu postul precrestin: evreii isi smoleau fetele, isi puneau cenusa in cap, unii se afisau pe la colturile ulitelor in atitudini care sugerau cat de rugatori si postitori sunt. A venit insa Hristos si a adus si "scandalul" acesta al postului luminos: "Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc.

Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 16-18).

Asadar nu este nici o incompatibilitate intre post si bucurie, mai ales cand ne mai si straduim sa-l primim in ieslea sufletului nostru pe Hristos, prin taina sfintei impartasanii. Dar ce fel de bucurie sa fie totusi aceasta? Caci nu poate fi vorba de una dintre bucuriile simple ale vietii: nu vorbim de bucuria celui care a luat un examen sau a castigat la loto, nici de bucuria indragostitului care afla ca este, la randu-i, iubit. Nu vorbim nici macar de bucuria intelectuala provocata de lectura cartilor. E vorba de un fel de bucurie pe care o vom numi bucurie crestina. E genul de bucurie pe care o poti avea, fara vreo intrerupere, aici, pe pamant, si care va fi multiplicata de mii de ori in viata de veci.

Chiar si cand mustra, chiar si cand plang
De fiecare data cand se vorbeste de Parintele Cleopa, una dintre trasaturile evidentiate la duhovnicul de la Sihastria este tocmai bucuria sau verva pe care o raspandea in jurul sau. Nu in sensul ca ar fi fost vesel tot timpul sau ca ar mai fi facut si mici "glume" duhovnicesti, ci in sensul ca il simteai tot timpul bucuros de prezenta ta. Indiferent cat de bolnav sau de obosit era, te primea cu aceeasi bucurie, dar o bucurie care iradia din toata fiinta lui. Nu o puteai neaparat citi pe chip sau in voce, ci in intregul felul sau de a comunica (prin cuvant, prin gest, prin atitudine) cu cei din jur.

Un alt tip de bucurie a "emanat" Parintele Teofil Paraian de la Manastirea Brancoveanu. Pe langa acel soi de "optimism soteriologic" (care are la baza convingerea ca toti avem, de la Dumnezeu, sansa de a ne mantui, dar si nadejdea ca, prin mila lui Dumnezeu, chiar ne vom mantui!), Parintele Teofil mai avea si o "pofta" de a trai bulversanta, avand in vedere ca, inca din copilarie, i se stinsese lumina ochilor. Cand te imbratisa nu o facea doar pentru "a te cunoaste" in felul sau, ci si pentru ca, realmente, ii facea placere compania ta. Chiar daca abia te cunoscuse, iti recita poezii (obligatoriu) care nu erau doar din spatiul religios, ci si din zona laica, dintre cele care canta dragostea si tineretea.

La Parintele Arsenie Papacioc te intalnesti cu un fel de bucurie calda. Te simti ca un musafir indelung dorit intr-o casa primitoare. Parintele Paisie Aghioritul (care, daca stirea din Grecia se confirma, urmeaza a fi canonizat ca sfant) te primea, din cate povestesc cei care l-au cunoscut, cu inima mamei vesele ca si-a reintalnit copilul ratacit. Sfantul Serafim de Sarov e binecunoscut prin felul in care isi intampina vizitatorii: "Hristos a inviat, bucuria mea!". Si exemplele ar putea continua pe sute de pagini.

Desi se manifesta intr-un mod aparte, toti cei enumerati mai sus au in comun aceeasi bucurie. E bucuria pe care o dobandesti pe drumul sfinteniei si de care nu te mai desparti niciodata. Daca veti intalni pe cineva care nu emana bucurie in jurul sau (nu oricare, ci acea bucurie crestina) atunci e putin probabil ca va aflati in preajma unui sfant. Cei care s-au lipit de Dumnezeu sunt conectati si la bucuriile divine. Si le transmit, gratuit si involuntar, si celor din jur. Chiar si cand te mustra. Chiar si cand plang.

Inima saraca, dar primitoare
Bucuria se regaseste si la cei care au avut mult de suferit, in temniti sau in prigoana, in boli sau in incercari cumplite. Cel ce s-a lipit de Dumnezeu cu toata fiinta lui, chiar si cand e cuprins de durere, are sansa de a gusta bucuria. Maica Siluana Vlad ne explica de ce: "Simtirea bucuriei in durere e o mare taina si e o lucrare divino-umana, adica a harului impreuna cu tine. Tu pui durerea si Domnul pune harul. Durerea e inerenta pentru ca situatia in care esti, desi face parte din viata ta, nu e chiar viata ta. E asa cum pruncul din pantecele mamei tale erai tu si totusi nu erai inca cel ce esti acum. Cel ce erai atunci a trebuit sa treaca prin durerile nasterii si fara acele dureri nu era posibila viata de acum. La fel si acum, toate durerile vietii tale sunt durerile nasterii tale la viata cea adevarata, daca le traiesti cu Domnul. Bucuria vine din viitor, dar e traita si in prezent de cel ce crede si nadajduieste in fagaduintele Domnului. Traim pentru Viata veacului ce va sa vina, dar o traim inca de acum si o traim cu viata noastra de acum, cu acest trup si acest suflet atat de sensibile la durere. Rabdarea, indurarea acestor dureri ale nasterii nu sunt scopul vietii, ci un mijloc, singurul mijloc de a iesi vii din moartea pacatului."

Ne apropiem de praznicul Nasterii Domnului. E un moment pe care e bine sa ne straduim in permanenta a-l patrunde si a-l trai. Pentru ca Dumnezeu a ales sa fie om. Dumnezeu ne-a ales pe noi, pe fiecare dintre noi, sa devenim asemenea Lui. Dar asta nu se poate prin eforturile noastre proprii, ci prin straduinta de a-L primi in toate cele ale noastre. Prefacandu-ne inima in ieslea saracacioasa, dar primitoare, a staulului din Betleem. "Cand lucram la asemanarea noastra cu Dumnezeu, traim de fapt aceasta stare de permanenta nastere de sus. Nu mai traim «dupa capul nostru», nici dupa impulsurile si legile bio-psiho-sociale, ci si cu, in si prin Dumnezeu. Atunci viata noastra bio-psiho-sociala se sfinteste, se induhovniceste. Lucrarea sfintirii noastre este o bucurie a duhului nostru, o placere si o desfatare a acestuia. Dar simtirile noastre sunt, la inceput, doar cele ale trupului si ale psihismului" (cf. Maica Siluana). Asadar, nasterea aceasta din nou, de sus, a noastra, este un proces continuu. E o continua preschimbare a noastra. Si cum sa nu te bucuri cand, pe drumul acesta al devenirii sau al postirii intru indumnezeire, descoperi uimit, in fiece clipa, lucruri noi sau le vezi innoindu-se pe toate cele pe care le vedeai, anterior, doar cu ochiul durerii si al indreptatirii de sine?

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro
 

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

22 Decembrie 2013

Vizualizari: 1965

Voteaza:

Post si bucurie 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Constanta SzlavicsPostat la 2013-12-22 10:56

    Foarte frumos! Multumesc pentru bucuria pe care am primit-o, citind acest articol. Fara post, bucuria Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos, nu exista, va spun din trairea mea.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE