Invierea ca bucurie si speranta

Invierea ca bucurie si speranta Mareste imaginea.

Părăsirea păcatului prin Sfântul Duh și anularea morții omului prin Hristos! Cea mai grea patimă este cea din care nu reușești să ieși și cheltui tot ce ar trebui să investești în virtuți (părintele Constantin Necula). Ispita este să privești în altă parte decât spre înviere, să pierzi reperul. Încearcă să înțelegi ce se petrece și nu mai lăsa patima să te domine. Moartea este cea mai crudă realitate, degeaba vrei să te faci că nu există. Degeaba nivelezi cimitirele și ajustezi gazonul, degeaba ridici garduri mari să nu ezi nimic dincolo. Realitatea completă include mai ales învierea. Caută oameni vii, anturajul edenic începe de aici. Nu te amăgi cu un virtual irealizabil. Învierea este starea de bucurie. Nu te amăgi cu promisiuni deșarte ale unei lumi în colaps moral.

Fiecare patimă este un cui în sicriu. Hristos scoate aceste piroane și făgăduiește învierea morților. Nu cauți un lucru pe care nu îl dorești, nu dori răul, nu căuta iadul, nici din curiozitate. Nu căuta ce poate scoate bezna la suprafață, vezi ce poate scoate lumina la suprafață. Pentru a ieși din cumpănă, nu aștepta neapărat ca să îți fie validat fiecare gest de cei din jur. Răul mimează binele, nu te lăsa păcălit.

Păcatul sporește mai degrabă nevoile, decât mijloacele de a le satisface. Fiind, din start, o minciună, păcatul este o amăgire strașnică. Toate păcatele sunt inadmisibile și - mai ales - incompatibile cu binele evanghelic. Nu putem nega răul, el există, chiar Hristos a suferit, nevinovat complet fiind. Dar, dacă răul nu ar fi existat, Hristos nu ar fi suferit. Pentru noi, suferința (ca rezistență împotriva păcatului) nu este toar un test, ci este și o probă (chiar dovadă) de iubire și o reînnoire lăuntrică. Orice păcat e legat de un singur lucru: ÎNSTRĂINAREA de Dumnezeu, Binele Absolut și Veșnic. Orice păcat e legat, de fapt, de refuzul de a trăi viața în Dumnezeu. Ne amăgim că vrem liniște, dar uneori căutăm tumult, zgomot. Dorim fericirea, dar este necesar să o căutăm unde trebuie: fericirea nu este în noi, nu este în alții, nu este în lucruri, fericirea se lasă descoperită doar în Dumnezeu.

Distracția este mult mai nocivă decât plictiseala, deoarece ne îndepărtează decisiv de căutarea leacului pentru relele de care suferim.

Un mare duhovnic contemporan, părintele Andrei Coroian, mărturisește un adevăr profund filocalic: Omul zilelor noastre nu se mai gândește deloc la moarte, singurul moment ADEVĂRAT al vieții. Fugim de suferință, în loc să o asumăm, dar suferința aleargă după noi cu o viteză și mai mare și ne înșfacă, ținându-ne captivi în brațele ei. Ne e frică de suferință, mai mult decât orice.

Uităm că, prin Hristos, MOARTEA A MURIT DE MULT ÎN NOI!

Pe 17 februarie îl prăznuim pe marele sfânt ERMOGHEN al MOSCOVEI, născut la Kazan după anul 1530. Asociem Kazan-ul cu Nicula, locuri unde se află ICOANE făcătoare de minuni ale Mamei noastre Grabnice Ajutătoare. 1591, un an de milostivire divină: tătarii se botează în biserica unde slujește sfântul Ermoghen, precum păgânii pe vremea apostolilor. Neofiții învață catehismul Vieții prin predica vie a sfântului din mijlocul lor. Deci, secolul XVI: păgânii se botează și sunt catehizați, se descoperă icoana făcătoare de minuni Kazanskaya, plus sunt aduse sfintele moaște ale Sfântului Gherman de Kazan, mutate de la Moscova, din cauza molimei ce bântuia stepa rusă. Părintele Ermoghen scrie epistole despre toate aceste evenimente, binecuvântându-ne cu povețe duhovnicești. Din descoperire divină, sunt găsite sfinte moaște ale Părinților ruși din zonă, Gurie și Varsanufie, plus sunt cinstiți martirii tătari Ștefan și Petru (24 martie). 1606: intrarea în Moscova a părintelui Ermoghen, pe un asin! Aici slujește cu multă râvnă și îndură multe prigoane din partea polonilor. Deși este patriarh al Moscovei, moare de malnutriție, după 9 luni de înfometare forțată, dar își iartă persecutorii. Azi, BBC ne informează despre numărul copiilor sirieni morți de malnutriție... Au plecat la Domnul slavei, alături de sfinți!

Tot ce este rău în noi este doar accidental. Nu disprețuim pe nimeni, chiar dacă vedem multă indecență și obscenitate. Chipul divin se păstrează în toți. Toți ar putea fi salvați. Sunt gândurile sfântului georgian Gavriil, cel nebun pentru Hristos, un Arsenie Boca al gruzinilor. Vicleanul diavol pângărește cu murdării tot ce atinge, dar nu este ceva ce Hristos nu poate curăța! Sfântul georgian a salvat mii de icoane aruncate la groapa municipală de gunoi! La ce bun orice drum care nu duce la un altar?! Sfântul din Tbilisi este un veritabil apostol, reciclează lucruri socotite inutile și face din ele o biserică în curtea părintească, predică în piețe, dar - mai ales - răspândește dragostea Sfântului Duh.

Păcatul ne desfigurează, dar Hristos ne reconfigurează. Dacă locuim în pădurea asta, atenție să nu ne mănânce lupii!

I CORINTENI, Capitolul 13
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Ne încredem în iubirea lui Dumnezeu! Nu ne întristăm din cauza neajunsurilor pur materiale, ci ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu! APELĂM la Dumnezeu... Indiferent de necazuri, Dumnezeu nu ne va lăsa. Fără credință, necazul ne înnebunește de-a binelea. Slavă în veci bunătății Tale! Cât de minuscule sunt necazurile, în raport cu slava învierii... Nici nu ne putem gândi, nu putem cuprinde o atât de mare bucurie. Și în cât de multă lumină este înveșmântată Maica Grabnic Ajutătoare! Ochii curați, vindecați, pot vedea cât de luminoasă este fiecare icoană a Maicii Sfinte! Fiecare chip drag al Mamei este un pașaport către Rai, o viză pentru Vamă. Răutățile noastre sunt săgeți înveninate care se vor întoarce împotriva noastră. Doar făcătorii de pace vor moșteni ceea ce li s-a făgăduit. Clopotul ne cheamă la rugăciune, dar ne amintește și de propria moarte și ne îndeamnă la pocăință, ca o trâmbiță îngerească ce vestește sosirea iminentă a Regelui. Există îndurare, iar noi anticipăm bucuria de a fi împreună cu Hristos, Paștele nostru. Calea trebuie căutată în adevăr și iubire.

Biserica trebuie să facă enorm de mult! Viața noastră s-a îndepărtat de practica creștină... Să fim misionari în locul în care suntem așezați pentru o vreme. Cum putem avea trei mașini, câtă vreme atât de mulți frați ai lui Hristos se zbat în lipsuri extrem de mari?! Cum putem să pierdem timpul, câtă vreme ne-am putea ruga pentru atât de mulți orfani din zone de conflict?! Respirăm prin forța spirituală a sfinților... Solda este bucuria de a fi o veșnicie cu Hristos! Dar - ca să primim darul Lui - trebuie să avem vas în care să îl punem. Aceasta este dinamica bucuriei Maicii Siluana Vlad. Bucuria este aceea că am înviat în Hristos... Avem nevoie de duhovnic să ne învețe ce e bun și să ne facă poftă de bine, să ieșim din plictisul neștiinței, al uitării și al lenei. Păcatul aduce plăcere la început, apoi multă durere. Virtutea aduce puțină durere la început, apoi multă fericire.

Pe 18 februarie îl prăznuim pe Cuviosul Cosma din Iakrona, servitorul unui nobil extrem de bolnav, căruia îi citea cărți, alinându-l, precum odinioară psalmistul David pe regele Saul. Maica Grabnic Ajutătoare îl vindecă pe nobilul suferind, iar cuviosul devine monah la Lavra Pecerskaya.

Există înviere, restul e tăcere. Cred în înviere, nădejde și iubire.

Cine Îl iubește pe Hristos înviat nu mai întristează pe nimeni și nu se mai întristează după cele vremelnice. Cu cât suntem mai cumpătați, cu atât suntem mai legați de Hristos înviat.

Cuvinte memorabile ale părintelui Serafim Rose: Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare din noi este potenţial un Iuda. Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă. Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple.

Învierea este un Legământ care presupune eliminarea păcatului și a morții. Decizia de neacuzare (și, deci, de necodamnare) exprimă dispariția conflictului, beneficiile împăcării. Cu alte cuvinte, efectele implicării harului (altfel, mântuirea nu ar fi fost posibilă). Există neputința noastră majoră (altfel, mântuirea nu ar fi necesară). Soluția este delimitarea omului vechi (acuzat și condamnat) de omul nou (neacuzat și necodamnat). Este o schimbare profundă a minții, o transformare radicală.

Evanghelia după Ioan, Capitolul 3
1. Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor.
2. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Dar omul vechi trebuie să moară în noi. Trebuie deconectat de la aparatele care îl hrăneau cu otravă. Trecutul păcătos este prescris prin pocăință. Prezentul faptic este înnoitor. Este o naștere spirituală, de sus, din apă și din Duh. Nașterea din nou este singura formă de părăsire a păcatului. Aceasta este marea declarație de iubire: Nu vă imaginați cât de mult vă iubește Iubirea, încât L-a dat pe Unicul Fiu, ca ORICINE crede să nu fie nimicit, ci să aibă parte de veșnicie (Ioan 3, 16). Oricine acceptă salvarea adusă de Mesia, poate fi renăscut.

Epistola Sf. Pavel către COLOSENI, capitolul 2:

8. Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.
9. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii,
10. Şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea.
11. În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos.
12. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi.
13. Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşealele;
14. Ştergând zapisul (înscrisul, SENTINȚA) ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.

Învierea este mai mult decât înțelegem noi. Actul pocăinței umane este condiția despătimirii. Actul iertării divine este condiția nemuririi. Învierea ese bucuria de a fi grațiat (deși meritai să fi condamnat, să primești pedeapsa maximă). Decretul de grațiere este scris de Mesia, cu sânge, pe Cruce.

Psalmul 118

88. După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.
89. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer;
90. În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
91. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ţie (După Legile Tale stă totul în picioare azi).
92. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit intru necazul meu.
93. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.

Totul e guvernat de purtarea de grijă a Părintelui. Existența aparține divinității. Noi suntem expresia iubirii Lui nemărginite, neîncetate, veșnice. Nu există înviere fără speranță, nici speranță fără credință, nici credință fără iubire. Sosirea Mirelui este iminentă, nu vrem să fim prinși în offside. Lumina creată de Dumnezeu la început prin cuvânt (Să fie lumină!) era bună, este bună și va fi bună, nu expiră niciodată. Trebuie doar să nu preferi bezna (din buiecie).

Din coasta primului Adam a venit blestemul. Din Coasta Noului Adam, Hristos, vine mântuirea. Este o nouă creație, o nouă făptură, o nouă perspectivă. Absența noastră din vechile locuri este motivată de noua dorință de renaștere, de regenerare, aspirație devenită posibilă prin misterul mormântului golit de moarte. Astfel, duminica nu mai este Ziua Leului, ci Ziua Mielului. Un Arhiereu Se aduce jertfă, spre bucuria celor salvați.

Prin Botez, suntem trimiși să facem ucenici, dar lăsăm misiunea asta în cârca altora (ba din frică, ba din lene). Dacă ne-am bucura de înviere, asta ar fi vizibil și contagios. Rugăciunea este o expresie firească de răspuns. Odată marea frică de moarte alungată, bucuria are loc să se desfășoare. Bucuria este cea mai frumoasă melodie (armonie).

APOCALIPSA, capitolul 3:

2. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu.
3. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta.
4. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui.

Imersiunea și emersiunea de la Botez ilustrează moartea, respectiv învierea în Hristos. Din acest punct de vedere, Botezul nu se poate realiza decât prin scufundare. Este un gest pe care candidatul la mântuire nu îl poate realiza singur, are nevoie de un sacerdot. Un alt membru al Bisericii, care să legitimeze că neofitul știe parola, s-a lepădat de satana și s-a unit cu Hristos.

Profetul IOIL, capitolul 3

1. Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea.
2. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu.
3. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;
4. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului.
5. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul.

Bucuria este o roada Duhului Sfânt, un răspuns la o adresare anterioară. Cei triști înseamnă că nu s-au adresat cui trebuie. Mesajul este zguduitor. Nu ai cum să nu te cutremuri în fața Lui! Vezi cât ești de netrebnic, dar nu îți pierzi nădejdea. Biserica Cincizecimii nu este altceva decât revărsarea în lume a bucuriei Duhului, o invitație la nemurire. Vorbim foarte mult de bucuria Cinei Tainice, dar omitem slujirea spălării picioarelor (fără de care bucuria nu e deplină). Nu ne smerim îndeajuns, nu ne UMILIM, considerăm degradant să ne coborâm la acest nivel, uitând că desconsiderăm învățătura lui Hristos. Și nu slujim pentru că suntem plini de slavă deșartă (și de negare).

IOAN, capitolul 13:

15. Că v-am dat vouă pildă (EXEMPLU), ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.

Poporul învierii plânge în rugăciuni pentru orfanii malnutriți din zone de conflict, nu doar depozitează cărămizi și pavaje. Și cine nu consumă Trupul Lui, nu se va bucura de înviere! Atunci, pregătire, resetare, devirusare, reconfigurarea traseului. Omul vechi se îndreaptă spre moarte veșnică...

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

19 Februarie 2016

Vizualizari: 940

Voteaza:

Invierea ca bucurie si speranta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE