Pocainta - cumparatoarea smereniei

Pocainta - cumparatoarea smereniei Mareste imaginea.

Predica la duminica a II-a din post (a slabanogului din Capernaum)

Iubiti frati si surori intru Domnul

Duminica trecuta am ascultat pericopa Evanghelica despre taria minunata a aratarii marete si puternice a Mantuitorului Iisus Hristos Hristos. Natanael, care a pus la indoiala cuvintele Apostolului Filip, ca indelung asteptatul Mesia S-ar fi aratat in lume, si aceasta in persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de indata ce a ajuns inaintea Domnului, L-a recunoscut indata, si L-a marturisit atat ca Fiu al lui Dumnezeu, cat si ca Imparat al lui Israel.

Evanghelia de astazi vorbeste despre ostenelile mari si luptele oamenilor cu credinta adevarata, pentru a veni inaintea Domnului Hristos. Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie – ducandu-l pe patul sau, el fiind foarte slab si lipsit de ajutor. Ei au incercat fara sa izbuteasca, sa strabata prin multimea deasa de oameni, pentru a ajunge langa Domnul si, neizbutind, s-au urcat pe acoperisul casei, l-au desfacut si, cu osteneala multa, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul si l-au asezat la picioarele facatorului de minuni, Mantuitorul Iisus Hristos. Dar sa repetam textul evangheliei pentru a putea patrunde mai adanc in tema ape care o vom trata.

,,Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile, s-a auzit ca este in casa. Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc,nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. Si au
venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat jos patul in care zacea slabanogul. Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale. Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus cu duhul Lui ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimle voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla? Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata." (Marcu 2;1-12)

Aceasta este minunea relatata de pericopa evanghelica de astazi. Si, ceea ce cred ca ne uimeste cel mai mult, sunt cuvintele pe care Hristos le adreseaza paralizatului. Nimeni, probabil, nu se astepta ca vindecarea pe care Iisus i-a daruit-o aceluia sa inceapa tocmai de la iertarea pacatelor. Nimeni nu se putea gandi ca secretul vindecarii bolnavului sta ascuns chiar in iertarea pacatelor lui. De aceea, pentru ca suntem in aceasta perioada de pregatire duhovniceasca am sa va vorbesc despre puterea de a ierta pacatele, putere pe care Mantuitorul a dat-o preotilor prin taina pocaintei.

Iubiti frati crestini

Pacatul inseamna incalcarea voii si a poruncilor lui Dumnezeu. Omul care a pacatuit isi simte inima impovarata si nu-si afla linistea, si nu se usureaza decat daca-si marturiseste pacatul inaintea lui Dumnezeu. Cel dintai pacat a fost cel al neascultarii savarsit in rai de Adam si Eva. Omul, savarsind pacatul, se ascunde de Dumnezeu, deci se indeparteaza, se instraineaza de El. Locul dragostei, respectului si ascultarii fata de Dumnezeu este luat de cel al fricii, al temerii de El; aceasta pentru ca omul isi da seama ca a gresit prin neascultare fata de porunca data de Dumnezeu ; in aceasta stare, omul nu mai are puterea sufleteasca de a cere iertare si a se apropia de Dumnezeu; Adam da vina pe Eva iar Eva pe sarpe -diavolul. Pacatul, oricare ar fi el, produce o tulburare in sufletul omului. (Facere 3; l-13)

Mahnirea si durerea lui Dumnezeu pentru pacatele savarsite de oameni nu au biruit insa dragostea Sa fata de om ci, indata dupa caderea in pacatul neascultarii, fiind inca in rai, Dumnezeu ii fagaduieste omului mantuirea.

Nu numai ca ne departam de Dumnezeu atunci cand pacatuim, dar I ne facem si dusmani. Nu e nevoie sa ne ridicam mainile pentru a ne lupta cu Dumnezeu; cand mintea noatra nu se supune voii dumnezeiesti, ne aflam in vrajmasie cu El. Despre aceasta vrajmasie a mintii, Proorocul Miheia spune: Dar mai-nainte vreme poporul Meu prin vrajba s-a ridicat cu fata impotriva pacii Lui (Miheia 2; 8). Preluind aceasta idee a vrazmasiei dintre om si Dumnezeu datorita pacatului Apostolul Pavel aduce ca mijloc de impacare pocainta (I Corinteni V) sau (II Corinteni 2; 5; 11)

Sfantul Ioan Scararul vorbind despre pocainta zice: ,,Pocainta este aducerea inapoi a Botezului. Pocainta este invoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viata. Pocainta este cumparatoare a smereniei. Pocainta este necontenita renuntare la nadejdea vreunei mangaieri trupesti. Pocainta este gandul de sine si ingrijirea neingrijata de sine. Pocainta este fiica nadejdii si tagaduirea deznadejdii. Cel ce se pocaieste se osandeste pe sine, dar acapa neinfruntat…

Pocainta este al doilea har, spune Sfantul Isaac Sirul si se naste in inima din credinta si frica. Ea este a doua renastere. Pocainta este reinoirea botezului, este curatirea constiintei.

Sfanta Spovedanie, sau Taina Pocaintei este una dintre cele sapte taine ale Bisericii Ortodoxe cu o importanta deosebit de mare pentru viata duhovniceasca a crestinilor, datorita efectului pe care il are asupra credinciosului, acela de a-i curati pacatele prin harul Sfantului Duh.

Spovedania nu inseamna o stergere formala a unor greseli pe care omul le-a comis, ci isi doreste o schimbare launtrica a omului. Pacatele pe care le face omul ii fac nesimtitoare mintea, inima si constiinta, ii orbesc vederea duhovniceaca si ii fac neputincioasa vointa crestina.

Insa, prin milostivirea lui Dumnezeu Care isi revarsa harul Sau curatitor, omul este reasezat in demnitatea sa initiala, dobandita prin Botez, aceea de a fi partener de dialog al Lui. De aceea, Dumnezeu nu-l lasa singur pe crestinul cazut in pacate, ci ii trimite in ajutor pe slujitorul lui, care este preotul. Marturisindu-se duhovnicului, credinciosul invata sa redescopere dialogul cu Dumnezeu, invata sa se reaseze in starea de fiu iubitor fata de Tatal sau cel ceresc si astfel sa-si recastige libertatea si celelalte puteri ale sufletului slabite prin pacate. Astfel, el reincepe cu spovedania sa practice virtutile, in primul rand credinta, caci mergand in fata duhovnicului marturiseste ca Dumnezeu este Dreptul Judecator, Creatorul a toate de sub ascultarea Caruia a iesit si de la Care s-a indepartat. Apoi el vine la spovedanie cu nadejdea in bunatatea Domnului, Care iarta pacatele oamenilor ce se caiesc pentru ele si, nu in ultimul rand, el pune in lucrare virtutea iubirii crestinesti, pentru ca merge inaintea scaunului de spovedanie din dorinta de a redobandi comuniunea cu Dumnezeu, ii iarta pe cei care i-au gresit si care l-au nedreptatit si se reaseaza in postura de om duhovnicesc.

Necesitatea Pocaintei sau Spovedaniei este dedusa din universalitatea pacatului: „Caci multe gresim toti” (Iacov 3; 2) si „daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea” (I Ioan 1; 8-9) precum si de dorinta de eliberare de sub povara sa.

Vointa omului fiind cea care sufera cel mai mult din cauza pacatului, cel care are menirea sa vindece boala pacatului trebuie sa stie ca el naste in suflet dezordine, dezechilibru, neliniste, spaima, deznadejde si neincredere, mizerie si chin sufletesc, toate culminand cu o imposibila adaptare la mediul social si la viata, cu ne increderea in sine, cu lasitatea fata de sine si fata de ceilalti oameni.

Mai mult sau mai putin, toti oamenii sunt pacatosi. Iisus Hristos este singura exceptie. Toti pacatuim si toti trebuie sa ne recunoastem pacatosenia, caci pacatul este universal si ar e o realitate psihologica ce nu poatefi tagaduita... Libertatea este independenta fata de patimi, fata de pofte si fata de pacate. Este liber cine are constiinta curata si sufletul nepatat. Cine face pacatul – a zis Mantuitorul – este rob pacatului (Ioan 8; 34). Mantuirea din robia pacatului inseamna eliberare. Iata ce spunem si marturisim intr -o multime de rugaciuni ca Iisus Hristos este Liberatorul sau Mantuitorul lumii si al oamenilor. Pentru ca El, prin adevarul si harul Sau curatitor si sfintitor ne face curati de pacate si astfel liberi. Asadar, pacatul cere si pocainta.

Pacatosii nu pot avea liniste pana nu-si spovedesc pacatele. Constiinta nu este apasata doar de remuscarile pacatului savarsit, ci ea este si nostalgia paradisului pierdut.

Iubiti credinciosi

Viata crestina e neinteleasa pentru lumea secularizata din zilele noastre. Totul este paradoxal in ea, totul are o ordine inversa fata de cea a lumii si de aceea este cu neputinta ca ea sa fie cunoscuta doar prin cuvant. Singura cale dea ajunge la ea este pazirea poruncilor lui Dumnezeu. Viata crestina este ea insasi o viata tanica in Hristos. Mai mult, crestinismul este un mod de viata, precum si tot ceea ce presupune acesta. Viata unui crestin este o participare la viata lui Dumnezeu si aceasta nu poate avea loc fara lucrarea Duhului Sfant.In ultimul deceniu am gasit intr -o noua realitate care este lumea postmoderna, pe care o vedem si simtim in chipuri diferite, la fel cum s-a intamplat cu lumea moderna care a preluat-o.

Intr-o socieatate postmoderna, secularizata, biserica sau mai binezis Bisericile sunt nevoite sa-si gaseasca locul, nu un loc dominant. Nu un loc marginal, nu un ghetou al fricii si al orgolului departe de cultura si de viata comunitara.

De ce ? Pentru ca stim prea bine ca traim intr -o lume dominata de valorile pamantesti mai curand decat de suflet. Traim, cu alte cuvinte, intr-o lume secularizata.

Epoca noastra insa, datorita dezvoltarii fara precedent a capacitatii de stapanire si manipulare a omului, favorizeaza, mai mult ca oricand cautarea confortului existential si odata cu el stimularea celor trei tentatii majore, prezente deja in cartea Genezei, si anume: placerea, averea si puterea. Constiinta care devine tributara acestei tentatii si se complace in cercul lor de vraja trateaza apoi cu indiferenta sau marginalizeaza orice demers al cautarii unei vocatii ultime a omului, dincolo de ceea ce ii ofera societatea de consum si valorile pe care ea le propune. Omul se transforma intr-o fiinta fara radacini care devine izvor nesecat de violenta si terorism. Criza spirituala a omului contemporan va spori mereu daca Biserica nu-si va face simtita prezenta si lucrarea Sa spirituala.

Intr-adevar putem spune ca cea mai mare provocare pe care o intampina Biserica astazi nu este ateismul ci indiferenta. Acest indiferentism din constiinta tinerilor este mult mai grav decat materialismul si ateismul. Din pacate atat scoala cat si familia nu pot face fata. Singura institutie care le poate sprijini deopotriva este Biserica. Pentru acestea ea trebuie sa ofere o morala, o platforma care sa-si faca, sa-si castige timp infata rautatii si durerii celorlalti oameni. Astfel Biserica are rolul cel mai important in cadrul societatii actuale, prezenta ei trebuind sa fie din ce in ce mai vizibila si mai pregnanta. Si cum se poate realiza aceasta? PrinTaina Sfintei Spovedanii. Ea joaca un rol central in viata si spiritualitatea ortodoxa. Este taina prin care se restabileste legatura crestinismului cu Dumnezeu, legatura intrerupta prin pacat.

Viata crestinului nu se poate fara spovedanie, daca avem in vedere faptul ca toti pacatuim, conform celor spuse de Sfantul Apostol Ioan: „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea” (I Ioan 1; 8-9).

Intelectualul veacului nostru trece pe langa usa bisericii si nu intra, pentru ca el, cel ce iubeste cu ardoare viata aceasta, nu se regaseste pe sine in atmosfera de o prea pronuntata tristete si melancolie, in care se vorbeste mereu despre pacat si infricosatoarele lui pedepse, despre post si infranare, despre durere si pocainta... le considera in tot cazul drept lucruri invechite si demodate si perimate, acordandu-le ura si dispretul lui.

Sa-L rugam pe Dumnezeu asadar, Care ne-a aratat astazi cat de mult poate imbolnavi pacatul fiinta noastra, sa ne dea si noua constiinta treaza, ca sa putem lupta impotriva lui cu toata puterea vointei, pastrandu-ne, in felul acesta, nu doar sufletele curate, dar si trupurile noastre ,,sanatoase” si iubitoare de ,,cer”, chiar daca din fire sunt inclinate spre pamant, adica spre ,,ravna celor de jos”, Amin!

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

15 Martie 2014

Vizualizari: 1234

Voteaza:

Pocainta - cumparatoarea smereniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE