Predica la inmormantarea unui bolnav de cancer

Predica la inmormantarea unui bolnav de cancer Mareste imaginea.

Predică rostită la priveghi

Iubită familie, Dragi credincioşii

Nu este cuvânt de mângâiere altul mai dulce şi mai potrivit la astfel de momente de cumpănă, decât cuvântul cel plin de mierea Duhului Sfânt al Sfintei Scripturi. N-am să vă citez neapărat din ea, dar pornind de la nişte capitole din cartea Faptele Apostolilor - carte care păstrează vie amintirea primelor acte ale creştinismului îndată după învierea Domnului -, voi încerca nu să vă mângâi - aceasta doar Hristos o poate face desăvârşit -, ci să vi-l arăt pe robul lui Dumnezeu I. In lumina în care Hristos îl vede.

Se povesteşte dar în cartea despre care am amintit cum un tânăr care se chema Saul din Tarsul Ciliciei - iudeu fără vicleşug, crescut la picioarele unui mare rabbi, care se chema Gămăliei şi era un soi de director de şcoală spirituală, tânăr cu mare dorinţă de a cunoaşte mult despre Dumnezeu şi de a se purta după Legea Lui, dar şi de a se afirma ca un bun nume în credinţa cea în Iahve -, a plecat într-o misiune specială. Aceea de a descoperi -după spusa profesorului de teologie şi, mai ales, a scriitorului Gala Galaction - trupul lui Hristos Cel înviat, pe Care-L socotea furat de către ucenicii Lui. Suflase mult rău împotriva creştinilor din Ierusalim, după cum singur mărturiseşte. Luase parte la execuţia cu pietre a Arhidiaconului Ştefan şi, într-un fel, făcea parte din cei care asigurau miliţia Templului de la Ierusalim.

Mânat de dorinţa de afirmare, ca orice tânăr, Saul acesta cere o mică trupă de la mai-marii Templului, ca să se îndrepte spre Damasc, unde, bazându-se pe informaţii, dar şi pe aşezarea geografică (cel mai aproape de Ierusalim din marile cetăţi...), precum şi pe o oarecare intuiţie de care se socotea plin, credea că Apostolii, pe fugă, ascunseseră trupul Răstignitului. Pe drumul Damascului însă, cu el se petrece nu o minune, ci Minunea! Răpit şi orbit de o lumină cum nu văzuse, cade la pământ, auzind glas ceresc: Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Răspunsul lui - întrebare de fapt - este motivul care m-a făcut ca la priveghiul domnului I. să vă spun povestea. Saul spune: Cine eşti, Doamne? Nu Te cunosc! Află că-i vorbeşte Hristos Cel înviat. Viaţa întreagă a lui Saul, transformat în Sf. Apostol Pavel, nu va fi alta decât aflarea şi vestirea lui Hristos Cel înviat. Dar întrebarea persistă: Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Ce vădeşte ea? Că Hristos Domnul S-a identificat de la început cu oricare din mădularele Bisericii al cărei Cap este. Că nu-I este străină nicio dramă a celor care-I poartă înfierea marcată prin Sfântul Botez şi prin Sfânta Mirungere. Că, aşa cum trupului uman îi este caracteristic, rana căpătată, oricât de mică şi de orice mădular al trupului, oricât de mic ar fi, doare tot trupul în capul lui; tot astfel şi Hristos-Capul este conştient şi împreună-pătimitor cu orice mădular al Bisericii-Trupul Său cel Tainic.

Iată dar: Nenea I. este un astfel de mădular al Bisericii-Trup. Botezat şi miruns, spovedit şi împărtăşit - numai de mine de vreo cinci ori în ultima lună; şi ştiţi că n-a fost un om pe care necazul bolii l-a întors la Domnul „-, cununat şi uns cu untdelemnul Sfântului Maslu, în ciuda aparenţelor, el este un mădular al Bisericii celei vii a Hristosului Celui viu. Adică unul de care lui Hristos îi pasă (şi de cine nu-I pasă lui Hristos?). Unul pe care l-a ales Hristos să-I fie icoană în lume prin suferinţa sa, Hristos aruncând de la obraz morţii şi bolii acesteia nenorocite: Cancere, cancere, pentru ce mă prigoneşti?

Această împreună-pătimire a lui Hristos cu noi la greu, la momente de boală şi descumpănire ne este, poate, una din cele mai mari daruri ale învierii Sale. Inviat, El poate să fie prezent în toate durerile noastre, punând ca singură condiţie să-L acceptăm drept co-îndurerat cu noi, la drama noastră. Prin nenea I. noi înşine am făcut exerciţiul rezistenţei noastre la durere şi al nădejdii noastre în înviere. Dintre cei prezenţi aici ne cunoaştem toţi, pentru că nenea I. a ţinut ca la multele momente de bucurie ale bolii sale să fim părtaşi. Intr-un fel sau altul el a învăţat de la Hristos că-i roadă suferinţei. Acum pricepem şi noi că prietenia noastră e roadă suferinţei lui L, fratele mic şi neînsemnat al lui Hristos.

Dar pentru fratele lui mai mic, Hristos, prin înviere, sfidează boala şi moartea. Cancere, cancere, pentru ce mă prigoneşti? nu este o strigare a unuia înfrânt, ci e chemarea la transfigurare.

Căzuţi, asemenea lui Saul - Pavel de acum - cu faţa la pământ, suntem chemaţi să vedem taina Cerului.

Hristos a înviat!

Părintele Constantin Necula
De ce eşti trist, popor al învierii?, Editura Agnos

Cumpara cartea "De ce eşti trist, popor al învierii?"

08 August 2016

Vizualizari: 978

Voteaza:

Predica la inmormantarea unui bolnav de cancer 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE