"Ceea ce voiti ca oamenii sa va faca voua, faceti si voi lor.”
Ev. Luca VI, 31.

Frati crestini,
Omenirea isi desfasoara viata dupa chipul de trai pe care si-l intocmeste si impune, fie de la ea, ori dupa tocmelile invataturilor sfinte ale lui Dumnezeu. Indeobste traim asa precum vedem ca-si duc viata altii, precum am auzit si am invatat sa ne-o ducem, fie de la oameni, ori de la Biserica cea sfanta, care vesnic propovaduieste invatatura si un chip de trai crestinesc. Cei mai multi o marturisesc, ca noi suntem creaturi ale mediului in care traim iar mediul e asa precum l-am creat noi, fie numai cu ale noastre puteri, ori si cu adevarul si harul puterilor ceresti.

Pana la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, intreaga omenire, in afara de poporul biblic, isi ducea un singur fel de trai, asa precum a putut sa si-l faureasca bietul om. Numai de la Hristos incoace, lumea pamanteana isi are ca pedagog al vietii ei pe insusi Dumnezeu, pe Acel ce a creat viata si o ocroteste.

De acum doua mii de ani, vedem cum pe pamant se lupta cele doua conceptii de viata, din care libera este omenirea sa aleaga pe care o voieste. Una este trecatoare si plina de lipsuri si, de mii de ani, dovedita ca nefericita pentru omenire, alta este vesnica ca si Cel care a dat-o si stralucitoare si in veci triumfatoare, pentru a ne calauzi la fericirea dupa care noi atata suspinam.

Intocmai cum ai a trece de la o noapte intunecoasa la lumina unei zile, tot asa a fost si pentru omenire revelatia invataturilor aduse de Soarele Hristos. Intr-adevar in lumina invataturii lui Hristos, altfel vedem omenirea, altfel o pretuim pe ea si pe noi.

In crestinism noi toti suntem fiii lui Dumnezeu, deci toti suntem frati si datori la o viata traita in iubire de oameni si de Dumnezeu. Sa continuu a arata mai departe in ce consta superioritatea invataturii crestine in ce priveste viata, socot ca fiecare cunoasteti iar porunca dragostei o socot ca cea mai buna marturie, pentru ca aceasta este cea mai mare porunca data noua de Dumnezeu. Sa iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi insine. Matei XXII, 37-39.

Prin aceste porunci am fost inaltati la Dumnezeu si indemnati sa traim in dragoste intre noi oamenii, care numai asa ne garanteaza raiul pe pamant. Si in multe chipuri a facut Domnul nostru Iisus Hristos indemnuri sfinte de a duce un trai fericit, prin sfaturile pe care le-a dat cu privire la traiul crestinesc in dragoste fata de toti. Iata, chiar in cele ce am auzit ca ni s-a citit astazi, in Sfanta Evanghelie, am auzit ceva nou pentru omenire, un gand divin, un nou chip de trai omenesc, pe care omenirea inainte de venirea lui Iisus Hristos nu-l cunostea: "Ceea ce voiti ca oamenii sa va faca voua, faceti si voi lor". Intr-adevar aceasta revelatie a unui nou principiu de viata, pe care ne-a dat-o Dumnezeu, prin acest sfat pe care l-am auzit astazi din citirea Sfintei Evanghelii, da mult de gandit si multe de observat cu privire la nefericirea pe care ne-o cream noi oamenii, pentru ca nu traim acest nou chip de viata la care am fost si suntem indemnati de Dumnezeu.

Frati crestini,
In antichitate, conceptia de viata era aceea a inaltarii numai a anumitor oameni, prin orice mijloace. In lumea pagana era credinta ca numai anumiti oameni pot fi rasfatatii vietii, pe cand multimea cea mare a muritorilor erau animale care procurau de toate pentru cei alesi si erau la dispozitia lor intocmai ca niste obiecte, prin care isi satisfaceau gusturile cei care le aveau.

Pentru ca eu sa traiesc bine, aveam o armata de sclavi, pe care ii socoteam dezbracati de sentimente si suflet asemenea cu al meu si pe care ii imbracam numai in datorii fata de mine si nici un drept, decat acela al unei morti nebagate in seama. Pentru ca ei sa-si mentina puterea asupra lor si acestia sa aiba frica de autoritate, ii schingiuiau si astfel, prin teroare, ii inlantuiau numai si numai pentru gusturile lor. Si in sfarsit, atunci cand cineva din acestia ar fi fost jignit de un alt senior, porneau razboi cu o asemenea armata de sclavi, nevinovati, care trebuia ca, prin varsarile lor de sange, sa spele onoarea incalcata a sefului, a unui singur om.

Tot binele si toata fericirea pe care o socoteau paganii ca este de ravnit si de castigat, o dobandeau prin jertfa a sute si mii de sclavi, pentru o singura persoana. Toata inaltarea pe care socoteau sa o dea ei omului, o indesau numai in pielea unuia, prin nesocotirea a nenumarati oameni din jurul lor si din departari.

Da, in antichitate erau inaltati numai anumiti oameni la anumite placeri, pe care le socoteau ei fericiri, dar nu dadeau nici o atentie aproapelui. Ei, prin dispret si suferinta si jertfa aproapelui lor, socoteau ca pot inalta la perfectiune cateva exemplare fericite ale vietii, dar se inselau, caci si pe acestea nu le inaltau la perfectiune, ci la placeri si desfrauri, care nu inaltau ci prabuseau pe acesti epicurei ai vietii in cele ale adancului, in care a cazut intreg paganismul antic odata cu aparitia crestinismului.

Aceasta conceptie de viata pagana a fost inlocuita cu cea crestina, prin care individul, oricare ar fi el, e purificat in idealurile vietii lui si e inaltat la adevarata perfectiune. Noua tuturor ne este adresat indemnul sfant: Fiti perfecti, ca Tatal meu din Ceruri. Mat. V, 48.

Spre deosebire de conceptia de viata si de educatie a lumii pagane, care pregatea pe acei putini numai pentru viata aceasta, numai pentru o viata pamanteana, noi cu totii suntem educati in viata aceasta pentru a dobandi viata de dincolo de hotarele vietii pamantesti. La noi e credinta ca pamantul e facut in vederea noastra a oamenilor. Iar noi, care stapanim vremelnic acest pamant, suntem pentru o alta viata, pe care o vom petrece impreuna cu Dumnezeu, in ceruri. Fericirea noi nu ne-o aflam decat la Acel care ne-a creat si care e adevaratul Stapan si Creator si al fericirii.

De aceea noi nazuim catre Dumnezeu, El fiind Tatal nostru al tuturor. Si din momentul in care cu totii avem de Tata pe Dumnezeu, in mod firesc e ca sa ne privim ca frati intre noi toti pamantenii. Si daca toti suntem frati, apoi intreaga omenire trebuieste tratata cu dragoste. Pentru ca, pentru noi, oricine face parte din acest univers este o parte din noi, si atunci, cand e vorba de progres, nu-l putem face decat printr-o inaintare a tuturor. Atat timp cat traim in societate si traim prin ea, nu putem sa zicem ca putem realiza fericirea cea mai mare prin nesocotirea aproapelui, care e in mizerie morala si materiala. Noi suntem datori ca, prin aceasta inalta conceptie de viata, sa imbratisam pe toti in aceeasi masura in care ne pretuim pe noi. Caci daca noi suntem fiii lui Dumnezeu si suntem creati pentru o fericire vesnica, care incepe de aici si se continua in viata de dupa moarte, apoi la fel e si vecinul si concetateanul de oriunde de pe fata acestui rotogol pamantesc. Orice fiinta omeneasca, care framanta acelasi pamant si e acoperita de acelasi cer instelat si e infasurata in aceeasi ocrotire dumnezeiasca a unei vieti si a unui trai pamantesc, toti sunt haraziti fericirii. Prin urmare, eu nu pot trata dusmaneste pe nimeni, pentru a ma ridica pe mine. Ci din contra, datori suntem de a-i castiga pe toti prin dragoste si jertfa, pentru ca numai atunci eu voi fi pe calea desavarsirii iar el pornit pe drumul fericirii. Caci numai prin dragostea pe care o arat fata de aproapele, eu voi fi dovedit ca sunt vrednic de a fi adevarat fiu al lui Dumnezeu care, ca un fiu de la Parintele sau, se bucura de orice rasplata.

"Legea regala a Scripturii este ca sa iubim pe aproapele nostru, ca pe noi insine". Iacob II, 8. Numai cine implineste acest comandament regal, al invataturii sfinte, se poate socoti un bun crestin, care pe drept poate astepta rasplata lui Dumnezeu.

Prin dragostea pe care o arat fata de aproapele, e un progres atat pentru el cat si pentru mine. Acel ce se bucura de dragostea noastra se vede pretuit si de altii si, deci, cu atat mai mult isi va avea un imbold de nazuinta catre perfectiune, la care va fi ajutat de tot ceea ce ii face nu numai vecinul, dar oricine il intalneste. Iar noi prin dragostea pe care o aratam fata de aproapele, de asemenea vom fi pretuiti de oricine va fi primit ajutorul nostru, ori prin aceasta moralul nostru e ridicat si avantat in a face cat mai mult bine. Dar ceva mai mult, prin dragostea pe care o aratam altora, suntem siguri pe calea progresului mult dorit, pentru ca nu se poate ca oamenii aceia, carora le-am aratat noi dragoste, sa nu raspunda si ei tot prin dragoste; ori prin aceasta suntem ajutati ca si noi, cu mult mai usor, sa progresam pe calea fericirii.

Iata cum, implinind sfatul Evangheliei de astazi: Ceea ce voiti sa va faca voua oamenii, sa faceti si voi lor, vom fi fericiti si, in acelasi timp, prin dragostea pe care o aratam catre altii, prin jertfe mari chiar, nu suntem in regres, ci din contra pe drumul cel mai sigur si triumfator al fericirii tuturor.

Dupa cum fiecare asteapta sa primeasca de la aproapele lui un zambet, o intelegere a lucrului pe care il savarseste, un indemn spre bine, un ajutor pentru a implini ceea ce doreste sa faca sau un sprijin in nevoia si necazurile lui, si chiar o tovarasie buna in ceasurile de bucurie, apoi la fel suntem si noi datori ca sa platim aceeasi polita a dragostei fratesti aproapelui, oricare ar fi el. Si tot ceea ce facem pentru aproapele, sa fie numai si numai pentru cresterea si disciplinarea cea adevarata a sufletului si a vietii lui, iar nu care cumva sa-i facem vreun rau, prin care se cauta distrugerea vietii oricui.

Daca eu sunt un suflet dornic de lumina, de carte, si zilnic ma straduiesc in linistea de care ma bucur, pe care mi-au dat-o altii prin osteneala lor, oare nu se cade, in acelasi timp, ca sa ma straduiesc ca si altii sa fie in lumina, pentru ca ei sunt lipsiti de ea, deoarece se straduiesc sa-mi procure toate celelalte mijloace de trai pentru mine? Desigur ca aceasta este datoria fiecaruia dintre noi, sa dam cu toata inima dintru ale noastre, pentru ca fara nici o umbra de ura si ei sa dea din ale lor. Si va asigur ca, in momentul in care ne vom stradui ca sa fim lumina si pentru altii, mai viu va arde in sufletele noastre insasi lumina si va straluci mai puternic, pentru ca vor fi sfortari placute de a lumina si de a aprinde si faclia din cugetul aproapelui. Socot ca sunt condamnati nefericirii acei ce traiesc o viata intreaga in camere tapetate cu volume foarte scumpe, dar care nu imprastie lumina gandului, care inalta sufleteste pe aproapele.

Dupa cum dusmanii sufletului omenesc se zvarcolesc in a invalui in intuneric sufletul aproapelui, prin tot felul de ganduri negre, de injosire omeneasca, pana la indobitocire si apoi la o razvratire contra stapanirilor celor adevarate, la fel si noi si inca de zeci de ori mai mult suntem datori sa rupem acest zabranic al intunericului si sa ducem lumina oriunde si prin orice sacrificiu. Caci numai luminand si pe altii vom putea sa avem lumina chiar si pentru noi. Altfel, in vijelie si in intuneric, se stinge chiar si lumina noastra. Iata, prin urmare, cum datori suntem sa facem aproapelui nostru ceea ce dorim ca si el sa faca noua. Caci numai noi singuri, fara ajutorul lor, nu putem sa realizam fericirea dupa care umblam.

Viata noastra e cuprinsa in corpul vietii sociale, ori, din momentul in care au patruns dusmanii in organismul social, intr-o parte a lui, iar noi nu luam nici o masura de indreptare a lui, vom fi si noi doborati de acelasi dusman, care isi castiga tovarasi de lupta din ce in ce mai multi, pe cand noi sarmanii socotim ca numai prin noi vom invinge. De aceea, de dorim sa invingem noi cei buni, si astfel sa fim fericiti, apoi datori suntem ca sa nu fim singuri, ci intovarasiti de cat mai multi buni asemenea noua. Insa, pentru a avea astfel de oameni cu noi, care sa faca ceea ce dorim, datori suntem ca mai intai noi sa facem lor ceea ce asteptam ca ei sa ne faca noua.

Frati crestini,
Trebuie sa o marturisim, ca si in timpurile noastre a inceput sa bata printre noi acelasi vant al conceptiei pagane de inaltare si fericire numai a anumitor oameni, prin dispretul tuturor acelora prin ajutorul carora ei vreau sa se inalte. Dar, in acelasi timp, trebuie sa spunem si cealalta fata a acestei vieti, pe care o duc unii dintre contemporanii nostri, caci ceea ce fac aceea si capata. Iata, prin urmare, cum avem si o alta latura de privit si de gandit, la ce rezultat ne duce neascultarea de sfatul dumnezeiesc pe care l-am auzit in Sfanta Evanghelie de astazi ca: Ceea ce voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor.

Oare nu multi dintre noi, tratam pe servitorii nostri cu dispret si neatentie? Nu care cumva multi asteptam numai munca si munca de la ei iar lor nu le aratam nici un fel de pretuire si nu ne straduim ca sa le dam un sfat bun, izvorat din dragoste, un cuvant de inaltare sufleteasca si pentru ei, care sa-i indrume pe calea cea buna? Oare cu totii ne ingrijim ca si ei sa aiba o odihna mai buna, sa-i educam sufleteste atat pe cat putem noi, apoi sa-i trimitem macar din cand in cand la biserica? Ori ii lasam la voia intamplarii, sa fie crescuti cum s-ar intampla? Duminica dupa masa la petreceri si betii vatamatoare si intovarasiri cu tot ceea ce e mai rau in targ... Si atunci, de ce sa ne mai miram ca servitorii sunt rai, ca nu tin la stapani si le fac treaba de mantuiala? Ei nu fac altceva decat ne intorc cu aceeasi neatentie si cu dispret grija si osteneala si dragostea pe care le-o aratam noi fata de ei. Si sa nu va mirati ca adesea acesti servitori ajung pana sa-si omoare si pe stapanii lor. Poate ca mai inainte stapanul a ajutat ca duhul cel rau sa omoare sufletul slujnicei sale... Iata unde duce neascultarea poruncii auzite astazi, ca ceea ce voiti sa va faca oamenii, faceti si voi lor.

Dar in acelasi timp, sa fie atenti si servitorii, caci daca voiesc sa fie tratati bine de stapanii lor, apoi, potrivit sfatului dumnezeiesc auzit astazi, datori sunt ca ceea ce doresc sa le faca stapanii lor, sa faca si ei celor mai mari. Caci sa nu va mirati nicidecum atunci cand vedeti pe cel rau pedepsit, pentru ca, iarasi, potrivit invataturii auzite astazi, ceea ce ii aplica pedepsitorii lui astazi este ceea ce a facut el ieri judecatorilor lui de astazi. Daca unul este pedepsit la despagubiri mari, i se face aceasta pentru ca si el, ieri, a pagubit pe aproapele lui tot pe atat de mult. Asa ca ceea ce ii fac lui oamenii astazi este ceea ce le-a facut el lor ieri.

Fratilor, de aceeasi conceptie pagana a inaltarii numai a anumitor oameni si de nesocotire a multimii care ii inconjoara, sunt stapaniti si unii economisti ai zilelor noastre. Citeam mai zilele trecute in ziare cum in Brazilia, anul acesta, marii economisti au aruncat in mare cateva sute de mii de lazi de portocale, mai multe zeci de mii de vagoane de grau, la fel si cafea, iar lapte zilnic varsa cate doua sute de mii de litri si alte alimente la fel, numai si numai pentru a mentine pretul lor la o scumpete mult mai rentabila pentru pungile lor lacome. Si pe cand ei fac aceasta, pe alte tarmuri ale oceanului, altii mor de foame ori sunt lipsiti de aceste alimente necesare, pentru ca sunt obligati sa plateasca cu un pret mult ridicat fata de banii pe care ii au ei. Si atunci va intreb: cand se scufunda cate un vas al unui asemenea economist, ori lovit de o puternica concurenta este pedepsit de Dumnezeu pentru a ajunge la faliment si la alte nenorociri, mai este cazul ca sa ne miram de starea nenorocita in care a ajuns el? Pentru ca mai intai el a facut oamenilor ceea ce sufera el astazi.

Si in sfarsit, fratilor, de aceeasi conceptie pagana a dispretului fata de aproapele si, deci, de multimea care il inconjoara sunt stapaniti si acei care indeamna lumea la razvratire, pentru a rasturna ordinea de stat, pentru ca astfel sa ajunga ei sa guverneze. In omenire este un popor care vesnic a tratat cu dispret nu numai credinta crestina, dar pe oricine nu face parte din neamul lor. Ei au mers mai departe, ca au cautat sa razvrateasca statele printr-o schimbare a vietii sociale, pentru ca astfel sa ajunga sa stapaneasca pe cei impartiti. Si atunci cand ei seamana ura si razvratire, oare nu vedeti ca se intampla ceva firesc, ca si ei sa culeaga pentru dansii ceea ce seamana, ura si razvratire contra lor?

Fratilor, in multe privinte si in multe chipuri vedem cum se implinesc cele spuse de Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca: "Ceea ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor". Sa facem noi bine si va asigur ca si noua oamenii ne vor face numai bine.

De asemenea, fratilor, de vroim ca sa fim rasplatiti de Dumnezeu cu fericire, datori suntem ca si noi sa fim implinitori ai invataturii Lui si inchinatori neosteniti in a preaslavi pe Dumnezeu. Caci cum va puteti inchipui ca Dumnezeu poate sa preamareasca pe cineva cu mariri si fericiri cand el vesnic e un razvratit contra Lui, cand el clocoteste de ura si patimi? Prin urmare, iata ca si in aceasta privinta ne vine indemnul sfant, ca ceea ce vroim sa ne faca Dumnezeu, sa facem si noi Lui. Iata care este principiul superior de viata, care se desprinde din Evanghelia de astazi: "Ceea ce voiti ca oamenii sa va faca voua, faceti si voi lor".

Prin urmare, fratilor, sa stim ca daca nu e fericire in lume si daca nu suntem fericiti, apoi noi suntem de vina. Fiecare sa se intrebe cat bine si cata fericire a facut el altuia, pentru ca si el la randul lui sa primeasca de la aproapele lui? Caci numai in masura in care ai facut tu bine cuiva, vei primi si tu inca cu dobanda acel bine de la el sau de la altul.

Imi inchei vorbirea de astazi cu acelasi sfat dumnezeiesc pe care l-a dat Domnul nostru Iisus Hristos:  " Ceea ce voiti ca oamenii sa va faca voua, faceti si voi lor", la care eu tin sa inchei cu adaugirea scoasa din acelasi sfat ca: "Ceea ce voiti ca Dumnezeu sa va faca voua, sa faceti si voi Lui". Amin.

Parintele Vasile Vasilache
(din volumul "Dumnezeu este Lumina”- predici rostite la Catedrala mitropolitana din Iasi intre anii 1935-1939)

 

• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Credinta
• Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii