Duminica a cincea a Postului Pastilor, despre milostivire

Duminica a cincea a Postului Pastilor, despre milostivire Mareste imaginea.


Duminica a cincea a Postului Pastilor, despre milostivire

1. Sunt unele parti din mare care hranesc monstri uriasi, ce au infatisarea unor balene, iar corabierii ce plutesc pe acolo atarna clopote de corabii, pentru ca, speriati de zgomotul lor, sa fuga acesti monstri. Insa si marea vietii noastre hraneste monstri multi si indestul de fiorosi, vreau sa spun patimile cele rele si demonii inca si mai rai care le poarta de grija. Navigheaza pe marea aceasta ca o corabie Biserica lui Dumnezeu, si, in loc de clopote, are pe invatatorii cei duhovnicesti, ca sa indeparteze, prin sunetele cele sfinte ale invataturii lor, fiarele cele din cugetare. Aceasta inchipuia si vesmantul lui Aaron, caci avea clopotei frumos sunatori atarnati de el. Si aceasta era o vestire dumnezeiasca, al carei glas trebuia auzit in vremea cand slujea Aaron lui Dumnezeu.

2. Noi insa, prefacand litera in duh, vom face sa va rasune voua acum in chip duhovnicesc, si mai cu seama in timpul postului, atunci cand fiare vazute si nevazute ne asalteaza cu indarjire. Fiarele vazute sunt lacomia pantecelui si betiile si celelalte de acest fel; iar alte fiare intr-ascuns stau la panda: slava desarta si ingamfarea si buna parere despre sine si fatarnicia. Dar [cuvintele] acestea sunt sunetul si scaparea inaintea unor asemenea fiare, si paza temeinica a celor ce se nevoiesc postind.

3. Asadar postul si neinfranarea sunt potrivnice intre ele, precum potrivnice sunt viata si moartea. Iar postul este o porunca a vietii, de o varsta cu firea omeneasca, intrucat obarsia si-o trage din rai, dat fiind de catre Dumnezeu lui Adam, drept paza a vietii si a harului celui dumnezeiesc. Iar neinfranarea este chip al mortii trupului si a sufletului, fiind data de catre diavol lui Adam in Eden, cu viclenie, prin Eva, spre caderea de la viata de veci si spre instrainarea de la harul cel dumnezeiesc. Fiindca Dumnezeu nu a facut moartea, nici nu se bucura de pieirea celor vii. Vrea cineva sa gaseasca viata si har in Dumnezeu si de la Dumnezeu? Sa fuga atunci de neinfranarea aducatoare de moarte si sa vina degraba la postul cel dumnezeiesc si la cumpatare, ca sa se intoarca el intru bucuria raiului.

4. Moise, postind patruzeci de zile pe munte, s-a inaltat spre culmea vederii lui Dumnezeu si a primit tablele cuviosiei. Poporul iudeilor, jos, imbatandu-se, a alunecat catre nelegiuire, caci au facut, topind aur, un idol in chip de vitel, asemenea zeului Apis al egiptenilor, iar daca Moise nu ar fi stat [rugator] inaintea lui Dumnezeu, milostivindu-se mai inainte din pricina uciderii celei fara de mila a celor de acelasi neam, nu i-ar fi crutat catusi de putin pe ei [vezi Iesirea 32]. Asadar, daca si noi avem trebuinta de milostivirea lui Dumnezeu, sa nu ne imbatam cu vin, nici sa nu ne imbuibam peste masura, caci de aici se trag desfraul si nelegiuirea. Vazator al lui Dumnezeu a fost si Ilie, dar mai inainte s-a curatit si el prin post. A dobandit si Daniel vederea lui Dumnezeu si aratarea unuia dintre arhangheli, infatisand ce i-a deslusit lui cele ce aveau sa fie, dar mai intai a ramas in post si nemancare douazeci de zile intregi [Daniel 10, 2]. Iar alt prooroc a fost ucis de un leu, dar el a mancat impotriva poruncii lui Dumnezeu. Cunoasteti cu totii pe Isav, fiul lui Isaac, care din pricina lacomiei pantecelui a pierdut si celelalte drepturi ale celor dintai nascuti, si binecuvantarea parinteasca. Sa ne temem si noi ca nu cumva, dedandu-ne la aceasta lacomie a pantecelui, sa cadem de la binecuvantarea aceea fagaduita noua si de la mostenirea "Tatalui celui Prea inalt. Si sa va amintiti spre pilda de cei trei tineri care, invrednicindu-se cu postul, au calcat in picioare, cu talpile goale si nevatamate, focul de sapte ori aprins in Babilon impotriva lor.

5. Daca si noi ne vom osteni cu postul cel adevarat, si vom calca in picioare jaratecul patimilor, si-l vom stinge, si vom strabate nevatamati cuptorul incins ce va sa fie, cand focul va. pune la incercare lucrarea fiecaruia dintre noi, ce va spune oare Domnul Dumnezeul proorocilor, Cel Care, luand trup pentru noi, S-a facut om, aratandu-ne noua chipul biruintei impotriva diavolului, caci postind pe deplin l-a biruit pe acela, desi diavolul il imboldise cu tot felul de ispite? Grait-a Domnul catre ucenicii Sai, cu privire la demonul acela surd si mut: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post" [Marcu 9,29).

6. Dar va voi arata acum voua, fratilor, care este postul cel placut lui Dumnezeu si adevarat. Pe acesta se cuvine sa-l cunoasteti, ca sa nu aducem noi lauda postului celui trupesc in sine si pentru sine, ci sa-l laudam ca lucrator pentru alte virtuti, de folos sufletului. Pentru ca si dumnezeiescul Pavel spune ca osteneala trupeasca este de putin folos [I Timotei 4, 8]. De aceea si Parintii cei purtatori de Dumnezeu, care graiesc din cele traite de ei, nu ingaduie posturile prea indelungate, ci ei socotesc ca este mai de cinste si mai bine primit a manca o singura data pe zi si a nu se satura. Si pe acesta il numesc post masurat si cumpanit, ceea ce spune si Sfanta Scriptura: "sa nu fim inselati de saturarea pantecului si de placerea gatlejului", ci sa ne lepadam de dorinta de a mai manca si alte bucate, ca sa fie cantitatea si calitatea hranei potrivite puterii si constitutiei celui hranit, spre a se pastra, pe cat este cu putinta, sanatatea sa. Caci, daca se hraneste cu masura cel slabit din bucatele ce i se asaza inainte, si care sa fie pe potriva slabiciunii sale, atunci fapta aceasta nu inlatura sfintenia lui. Cel slabit nu va adauga la bucatele neaparat trebuincioase altele ce sunt foarte de prisos, ci el trebuie sa caute hrana si nu trufia, potolirea setei si nu betia, folosul cumpanit al hranei si nu lipsa de masura, si neinfranarea, si abuzul de hrana.

7. Asadar acesta este inceputul postului celui adevarat si placut lui Dumnezeu; iar rostul pentru care a fost randuit crestinilor si cinstit de catre ei este curatirea sufletului. Care este folosul lepadarii de hrana trupeasca, daca esti biruit de cugetari si de patimi trupesti? Care este folosul sa te abtii de la vin si sa fii chinuit de sete, daca chiar neinbatandu-te cu vin - dupa cuvantul celui ce spune: "Vai de cei ce nu se imbata cu vin!" - ai sufletul tulburat de invidie si de manie? Care este folosul sa te infranezi de la o masa placuta si bogata, dar sa ai sufletul lipsit de smerenie? Sau care este folosul sa-ti ungi trupul cu untdelemn, dar sa nu-ti smeresti sufletul cu post, dupa cuvantul lui David? Care este folosul sa fugim de mireasma imprastiata din multe mancaruri, dar sa avem mintea pagubita prin ganduri si cugetari desarte, si sa fim lipsiti de folosul rugaciunilor noastre catre Dumnezeu?

8. Din aceasta pricina este un post bun acela savarsit spre slabirea poftei, pentru smerirea sufletului, pentru abaterea urii, pentru stingerea maniei, pentru stergerea tinerii de minte a raului; pentru lucrarea curata a mintii si a rugaciunii. Daca ai de toate si esti avut, sa dai tu din prisosul hranei tale pentru mangaierea celor lipsiti si nevoiasi. De vei posti in felul acesta, nu numai ca vei muri lumii cu Hristos, dar impreuna cu El vei invia si vei imparati in veacul veacurilor. Caci vei avea aceeasi fire cu El printr-un astfel de post, asemanandu-te mortii Lui, dar facandu-te partas si invierii Lui, spre mostenirea vietii intru El. Cel ce posteste, daca este ispitit, biruieste pe ispititor. Daca nu este ispitit insa, pastreaza pacea sufletului si a trupului sau, dar, dupa Pavel, el isi raneste trupul, chinuindu-l si supunandu-l robiei [I Corinteni 9, 27], din teama ca nu cumva sa fie nepus la incercare. Iar daca Pavel se teme, nu se cuvine oare cu atat mai mult sa ne infricosam noi? Deci acela care posteste supune robiei trupul sau si face sa fie incercat sufletul sau; iar cel ce ingrasa trupul sau, care dupa putin timp va fi nimicit, nemancand ca sa traiasca, ci mai degraba traind ca sa manance, precum vietuitoarele cele necuvantatoare pregatite pentru junghiere, si acela care adauga celor neaparat trebuincioase ceea ce prisoseste, sau acela care manat de pofte isi atata trupul, sau pur si simplu il da iubirii de placere cuibarite in trupurile omenesti, acela nu face nimic altceva decat sa pregateasca viermilor din pamant o hrana mai imbelsugata. Asadar bine canta si David in Psalmi: "Ce folos ai de sangele meu, de ma cobor in stricaciune?" [Psalmi 29, 9]. Prin urmare, postind si hranindu-te cu infranare, fara sa pui deoparte pentru maine ceea ce prisoseste azi, si precum Domnul saracind ne-a facut pe noi bogati, tot astfel si tu, cititorule, flamanzind in chip nesilit, sa saturi pe cel ce este flamand fara de voia sa. Atunci postul iti va fi ca un porumbel ce poarta o ramura de maslin si care binevesteste sufletului tau izbavirea din potop. Caci asa graieste marele prooroc Isaiar "Daca tu indepartezi din mijocul tau asuprirea, amenintarea cu mana si cuvantul de cartire; daca dai painea ta celui flamand si saturi sufletul amarat, lumina ta va rasari in intuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei" [Isaia 58, 9-10]. Daca nu vrei sa dai cele ce sunt ale tale, macar, abtine-te sa iei cele straine si sa nu dobandesti lucruri care nu iti apartin, rapind si strangand, in chip potrivnic Legii, de la cei saraci, ca nu cumva sa auzi ca ti se spune, pe buna dreptate, de catre Prooroc: "Este oare acesta un post care imi place?", zice Domnul. "Sa-si plece capul ca o trestie, oare acesta se cheama post? Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu" [prescurtare dupa Isaia. 58,5-8].

10. Prin urmare, daca nu vei da din ale tale celui sarac, desi ale tale iti prisosesc, cel putin sa nu le rapesti pe acestea de la cel sarac. Pentru ca Stapanul tuturor, Hristos, trimitand foc peste cei pusi de-a stanga Sa si parasindu-i blestemului, nu ii osandeste totusi pe acestia ca rapitori, ci ca pe unii care,desi sunt datornici, nu dau ce datoreaza. Asadar rapitorii si cei nedrepti nu se vor infatisa la judecata si nu-i vor sta inainte [Judecatorului], ci vor merge pe data la osanda foarte mare, ca unii ce nici aici, pe cat se pare, n-au prea stat inaintea lui Dumnezeu. Fiindca spune Scriptura: "Cei ce mananca pe poporul Meu ca painea, pe Domnul nu L-au chemat" [Psalmi 13, 4]. Cel bogat, caruia i-a rodit tarina, si cel ce este invesmantat in porfira si in vizon, vor fi osanditi, pe buna dreptate, nu ca unii ce au nedreptatit pe cineva, si ca unii care nu au impartit celor saraci cele dobandite. Pentru ca cele adunate in vistierii sunt obstesti, din hambarele fapturilor lui Dumnezeu. Cum sa nu fie hraparet si nesatios cel ce acapareaza cele obstesti, chiar daca nu este precum acela ce fura cele ce sunt ale altora in chip vadit? Daca cel dintai va rabda ca un slujitor rau impartirea infricosatoare, cel de al doilea - vai! - va fi supus unor pedepse mai cumplite si mai grele inca, si nici unul dintre ei nu va fi in stare sa scape de acestea, de nu vor primi, in chip prietenesc, pe cei saraci; de cel dintai nu va administra bine cele incredintate lui de catre Dumnezeu, si de celalalt nu va cheltui bine cele adunate in chip marsav.

11. Marele Pavel, scriind tesalonicenilor (ce sunt negresit stramosi ai nostri) cu privire la iubirea de frati, spune: "Despre iubirea frateasca nu aveti trebuinta sa va scriu, pentru ca voi insiva sunteti invatati de Dumnezeu ca sa va iubiti unul pe altul" [I Tesaloniceni 4,9],

12. Domnul a grait asadar catre unii: "Daca ati fi fii ai lui Avraam, ati face faptele lui Avraam". Sa ne temem si noi insine de cuvantul acesta, care aici nu este grait catre noi, ci cu privire la ziua aceea infricosatoare, care sa nu se iveasca, zi in care inrudirea se judeca din asemanarea celor savarsite. Cand toti cei care au indragit saracia intru Hristos sau pe cei saraci, cei care au dispretuit slava, cei care au indragit infranarea, cei care au fost nu doar ascultatori ai poruncilor din Evanghelii, ci si implinitori ai lor, aceia vor fi una, in chip minunat, caci spune Scriptura: "Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem". Atunci, in chip lamurit, sabia cea drept judecatoare a Duhului va desparti pe fiu de tatal sau si pe fiica de mama sa, si Va face sa fie separati cei cei ce nu sunt asemanatori prin purtarile si naravurile lor. Dar, daca acolo va fi asa, cu atat mai mult va fi aici, unde cel ce pe toate le stie spune: "Nu va cunosc pe voi", graind catre cei ce nu se aseamana cu El prin virtute. Pentru ca ei nu se invrednicesc, pe cat se pare, de chipul Celui ceresc. Ei nu se fac milostivi, precum este Tatal tuturor; ei nu pun laolalta cele ce le apartin cu cei lipsiti si saraci, precum Acela Care da tuturor in dar bunatatile Sale. Ei nu s-au facut binefacatori celor apropiati lor, nici nu i-au facut pe cei indepartati de ei, prin facerea de bine, sa le devina apropiati; si, din pricina acestei deosebiri, Cel bun nici nu ii cunoaste, nici nu locuieste in cei asemenea lor. Daca Acela este asa, la fel sunt si cei ce vietuiesc aici potrivit cu El, iar cei care imparatesc cu El acolo vor grai desigur aceleasi cuvinte, chiar si celor inruditi dupa sange, daca aceia nu li se vor vadi apropiati prin virtute.

13. Deci daca cineva ar spune: "Eu sunt copilul tau", sau "Acelasi tata avem", sau "Eu sunt frate cu tine", atunci acel cineva ar auzi, vai, ca fratele nu este rascumparat si izbavit [doar pentru ca este ruda de sange] si ca tata nu e nimeni altul decat Unul Dumnezeu! Daca ai fi copil al meu, mi-ai urma mie; acum insa esti al acelui tata ale carui pofte le lucrezi; pleaca si ramai cu el in veacul veacurilor, caci eu nu te cunosc pe tine, pentru ca toate ale lui Dumnezeu sunt ale mele, insa tu nu esti al lui Dumnezeu! Aceste vorbe, "ale mele" si "ale tale", sunt izgonite dintru cele de aici, iar noi le-am urat pentru tot restul vietii, drept care am si devenit mostenitori ai imparatiei acesteia. Deoarece acest fel de a vorbi, dupa parerea dumnezeiestilor Parinti, este rece, lipsit de legatura dragostei, ca unul din care Hristos a fost izgonit. Si celor stapaniti de patima aceasta [a posesiei], ea le pricinuia atunci iubirea de sine, iubirea de arginti, ura fata de frati si tot soiul de alte rautati, iar acum ii da de rusine.

14. Sa ne temem, fratilor, rogu-va, de asemenea fapte; caci sunt cu adevarat infricosatoare! Sa ne ingrijim de cele ale noastre dupa cum este placut lui Dumnezeu; sa le parasim, ca sa fim iertati, sa fim milostivi, ca insutit sa fim miluiti. Caci Acela Care pentru noi a saracit pana la capat, primind milostivirea pentru Sine, fiind El plin de cele mai mari daruri, a inmultit mult darul harazit noua ca rasplata. Asadar sa fie cineva sarac precum a fost El si sa traiasca impreuna cu El, sau sa se faca partas cu saracii cei pentru El si sa se mantuiasca prin acestia. Sa dobandim milostivirea, dand de buna voie si de la noi semn si marturie de dragoste frateasca si de multumire fata de Tatal nostru si Stapanul nostru obstesc. Caci nu va gasi nimeni un rastimp mai potrivit decat zilele acestea de post pentru asemenea multumiri. Caci legand milostivirea sa de post, tot pacatul va fi sters, crestinul se va inchina de buna voie patimilor celor mantuitoare ale Domnului si se va bucura impreuna cu toti de invierea lui Hristos, si va avea parte de izbavirea cea vesnica.

15. Pe care fie ca noi toti sa o dobandim intru Hristos insusi, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Sau cel fara de inceput si cu Prea Sfantul si bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Grigorie Palama
 

09 Mai 2012

Vizualizari: 3027

Voteaza:

Duminica a cincea a Postului Pastilor, despre milostivire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE