Duminica Vamesului si Fariseului

Duminica Vamesului si Fariseului Mareste imaginea.

Frati crestini,
In ostire, exista ca o regula de intarire sufleteasca, de a socoti pe vrajmas mai bine pregatit, mai bine inarmat, mai bine instruit, dar aceasta numai in timp de pace. Si aceasta nu pentru a te descuraja, sau pentru a fi umilit in chip rusinos, ci pentru a te face atent si a-ti tine mereu incordata grija pregatirii.... Prin aceasta umilinta, uitarea misiunii multora e biciuita de primejdii, slabiciunea altora e intarita prin pregatirea serioasa, iar flacara eroismului e mereu intretinuta in sufletele vitejilor. Si astfel, in clipele de primejdii, acea umilinta din vremurile de pace incununeaza luptele cu biruinte, iar in ranita de ostas infloreste bastonul de maresal.

Frati crestini, de aceasta regula de crestere sufleteasca in scoala smereniei care inalta, a fost calauzita, inca de acum doua mii de ani aproape, Biserica. Ea a cautat sa indrume sufletele milioanelor de crestini pe aceste carari ale smereniei, care totdeauna duc la incununarile cele mai stralucite.

Crestinii adevarati o marturisesc cu o seninatate care te inalta, ca ei bucurosi au trecut prin aceasta ucenicie a modestiei, a unei umilinte fata de Ziditorul Lumii. Umilinta aceasta fata de Atotputernicul Dumnezeu, care e pentru noi un Parinte Atotbun, niciodata nu ne rusineaza si nu ne coboara in demnitate, ci din contra ne inalta si ne imbraca cu stralucire.

Fratilor, iata, noi an de an trecem prin scoala unui an bisericesc si prin aceasta clasa a smereniei, in care ni se tin lectii pentru viata in sensul acestor principii. Din aceasta Duminica, pornim pe calea cea catre Sf. Pasti, cu toate pregatirile legate de aceasta calatorie. In Postul cel Mare, vom intra cat de curand, ca intr-o gara, de unde vom calatori pe acea linie a sfinteniei in gand si in viata. Insa, pana vom ajunge in gara de pornire, mai sunt inca trei saptamani - in care timp trebuie sa ne pregatim inca de acasa, pentru aceasta calatorie.

Si iata ca, Mama noastra cea duhovniceasca a oranduit ca inca de astazi, sa ne pregateasca, sa ne dea un sfat, si sa ne impodobeasca cu un dar.

Sf. Evanghelie, care s-a citit astazi, ne-a sfatuit pe fiecare, ca in calatoria noastra crestina pe care avem sa o facem, sa nu cumva sa fim stapaniti de duhul mandriei, caci nu vom izbandi. Iata avem cazul cu Fariseul, care se pregatise cu de toate, cu fapte frumoase, dar fiind stapanit de duhul mandriei, ca și cu un chibrit a dat foc la acestea, nealegandu-se nimic de ele, iar el s-a intors acasa fara de nici un folos, si ceva mai mult, inca umilit cu rusinare, pentru ca prin mandria sa nedreapta cauta sa se inalte pe sine si, in al doilea rand, sa umileasca pe vamesul cel pacatos.

Daca primul sfat al Sf. Evanghelii, e ca sa fugim de mandrie, apoi indemnul ei cel cu mult folos pentru calatoria noastra, e ca sa avem smerenia ca pe un duh stapanitor al nostru. Pilda vamesului din Sf. Evanghelie e un ales exemplu de reusita in calatorie. Vamesul s-a intors cu deplina daruire din acea mergere a lui la biserica. Chiar fara fapte fiind, pentru moment, dar cu umilinta sincera, caindu-se de tot ceea ce a facut in rau, a recunoscut pe Dumnezeu ca pe Atotputernicul Parinte plin de toata mila, si care-l primeste, ca macar de acum inainte, sa-si duca viata in lumina poruncilor Lui, cu imbunatatiri de fapte. Iata prin urmare, ca prin aceasta virtute a umilintei, vamesul s-a intors din calatoria lui inaltat sufleteste, pentru ca a fost Insusi Dumnezeu acela care l-a ridicat din smerenia lui.

Din aceasta pilda a Vamesului si a Fariseului, noi putem trage concluzia, care e incheierea oricarei mandrii si umilinte adevarate: Ca tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine, se va inalta.

Fratilor, socot ca nu poate fi alt sfat mai sfant, si alta virtute pe care sa ne-o dea Biserica pentru aceasta calatorie a Marelui Post, decat umilinta. Umilinta, in chip firesc, stapaneste sufletul oricarui calator... Orice pelerin in aceasta viata e stapan numai pe gandul, pe dorinta de a pleca, dar nu e stapan nici pe clipa plecarii, nici pe calatorie si nici pe sfarsitul acestei alergari. Toate acestea sunt in stapanirea altcuiva. Si atunci iata cum, in chip firesc, se cere calatorului grijuliu, ca de toate sa se pregateasca in umilinta, pentru ca cel pregatit sa se poata bucura de ocrotirea Celui Atotputernic si Atotdrept.

Iata, ne pregatim sa pornim si noi in calea catre Sf. Pasti, in umilinta. Mai intai calea insasi e calea Domnului. Si toate sunt ale Lui, chiar si faptul ca noi vom trai in acest timp si ne vom bucura in chip deosebit din ospatul cel duhovnicesc, toate acestea nu sunt decat daruri ale lui Dumnezeu. De aceea cu umilinta se cere din partea noastra sa avem toata increderea in Domnul si numai in El. Toata grija noastra cea sufleteasca sa nu fie indreptata decat in a nu pierde nici o clipa din tot ceea ce Dumnezeu Insusi ne-a pus la indemana, pentru aceasta calatorie a Postului. Si stapaniti fiind de acest duh al unei smerite legaturi sufletesti a noastre cu Dumnezeu, putem fi siguri ca la sfarsitul acestei calatorii vom intra in Ierusalim si noi in slava Domnului, iar lumina Invierii ne va fi chezas tuturor biruintelor noastre in Domnul.

Frati crestini, trecand acum la cel de al doilea motiv pentru care ni s-a dat acest sfat in vederea pregatirii pentru calatoria Postului Mare, inca de la inceput marturisim ceea ce e cunoscut de toti, ca umilinta e mama tuturor virtutilor. Ea este izvorul tuturor celorlalte virtuti.

Umilinta te pregateste sufleteste pentru inteleapta traire a vietii. Ea iti arata ca tu, omule, sa nu te increzi numai si numai in sfortarile tale, mergand pana acolo cu mandria incat sa te socoti vrednic cu incununari de atotputernic. Omul stapanit de duhul smereniei isi are adanc sadit in inima lui credinta intr-un Dumnezeu Atotputernic si Ocrotitor al nostru, al tuturor. Si avand gandul luminat de aceasta credinta, apoi in chip firesc urmeaza ca reazamul nostru e in Domnul. Dumnezeu este Parintele nostru si Stapanul acestei vieti, iar noi ca niste fii ai Lui trebuie sa cautam sa-I implinim voia Sa. Grija crestinilor nu este alta decat de a placea Parintelui lor, prin ascultarea si trairea poruncilor Lui. Prin aceasta vom ajunge ca sa traim in Domnul si sa ne bucuram in Domnul.

Omul smerit e un om sincer, iar cel sincer e iubitor de adevar, pe cand cel mandru uraste adevarul. Iata cum umilinta e izvorul virtutilor. Prin ea ne legam sufleteste de Parintele nostru din ceruri, izvorul a tot binele, atat cu privire la miluire, dar si in a ne lumina ca si noi sa propasim pe caile virtutilor. Prin aceasta virtute a umilintei se nasc toate celelalte virtuti, caci ea ne infiaza Parintelui din Ceruri, care e si Parintele virtutilor.

Fratilor, intr-adevar, ca tot sprijinul nostru omenesc e in Dumnezeu, care ne intareste ca prin puterile si luminile gandului nostru sa aducem un spor de bine si fericire pe acest pamant. Toti acei care s-au socotit intelepti in trufia lor si au nesocotit pe izvorul vietii, pe Dumnezeu, s-au inselat. Mandria e izvorul tuturor pacatelor. Prin mandrie tu nesocotesti chiar gresalele tale, caci vezi colosal de marit numai ceea ce e farama de bine in tine si de multe ori slavesti chiar raul.

Prin mandrie, apoi nesocotesti si nedreptatesti pe aproapele, care nu vrei sa te umbreasca cu ceva. Si atunci te pornesti cu toata urgia asupra lui, prin clevetiri, prin loviri chiar, pentru a nu rezista la comparatie....

Prin mandrie nesocotesti pe Dumnezeu chiar. Cel plin de sine merge pana acolo cu orbirea sufleteasca, ca socoate ca toate locurile sunt pline de prezenta atotputerniciei lui omenesti. El se socotea chiar zeu, decat care altii, mai mari, nu pot fi. Ei sunt stapanii vietii! ei sunt legiferatorii moravurilor! ei sunt totul!...

Iata greseala celor stapaniti de pacatul mandriei. De aici izvorasc toate gresalele.... Numai stiind toate acestea vedem si intelegem cele scrise in cartea Iisus, fiul lui Sirah: "Urata este inaintea Domnului si inaintea oamenilor trufia si atat fata de Dumnezeu cat si fata de oameni ea este pacatul nedreptatii.

Imparatia trece de la un popor la alt popor, din pricina nedreptatii, a semetiei si a lacomiei de avutii.

Pentru ce se trufeste cel ce este numai pulbere si cenusa, cand in viata fiind, el le leapada mereu dinlauntrul sau?
O boala usoara: doftorul o ia in gluma si totusi imparatul de astazi va muri maine.

Iar daca omul moare, mostenirea lui sunt: serpi si jivine si viermi.

Inceputul trufiei omului este a parasi pe Dumnezeu si a-și intoarce inima de la Cel ce l-a facut. Inceputul pacatului este trufia si cel ce staruieste intru ea este ca si cand i-ar ploua uraciune. Pentru aceea Domnul trimite certari minunate si darama de istov pe vinovati. Jilturile celor mari le-a surpat Domnul si a pus in locul lor pe cei blajini". Cap. X, 7-14.

Dar motive de smerenie are omul nu numai cu privirea la prezent si viitor, fiindca "zilele lui sunt ca umbra trecatoare". Psal. 143, 4, dar si cu privire la trecut. Caci ce cunoastem noi, de exemplu, despre inceputurile acestui maret univers care ne gazduieste?

De ar fi sa ne gandim numai la timpul care desparte crearea omului de crearea universului, apoi in chip firesc ar fi sa ne vedem cu umilinta ce parte mica ocupam noi in istoricul acestei lumi.

Lenz, un renumit astronom al timpurilor de fata, voind sa infatiseze intr-o icoana mai vie "marimea in timp" a istoriei omenirii, a cuprins numarul anilor pamantului numai in 24 de ore. Si apoi sa asteptam aparitia omului si sa vedem partea lui de istorie in acest rastimp. Atentie:

"La rasarit, cerul e imbujorat si pe sub ochii nostri vrajiti se succed orele zorilor... Asteptam, asteptam.... Asteptam mereu. A sosit si amiaza pe pamantul tinerel. Dar omul nu se vede nicaieri!

A trecut si amiaza; suntem binisor dupa masa si se apropie, pe indelete, si amurgul. Soarele apune; seara e aici. Si acum, peste cateva clipite, iata: se arata plante pe pamant. Paduri si campii se destainuiesc privirilor noastre drept patrie a omului ce va veni; il si asteapta pe regele creatiunii, pe om, cu deplinatatea frumusetii si stralucirii lor.

- Dar omul inca nu-i nicaieri!

In ceasurile tarzii ale serii incepe sa se dezvolte si lumea dobitoacelor: printre ierburi, pe sub tufe, pe copaci. Pestii izbucnesc la suprafata apei, ostiri de pasari cantarete trec in zbor peste mari.... Pe pamant s-a incheiat dintr-odata viata in forfota.

Catu-i pentru om: nicaieri, nici-o urma de a lui!

Peste putin o sa fie noapte neagra, - ceasul umbla, aratatorul isi descrie regulat cercurile și iata-ne spre ora 12; iar om inca n-am zarit nicaieri, si mai avem abia o jumatate de ora.... Mai avem un sfert de ora. Ne-a cuprins teama, se face miezul noptii fara sa fi putut privi in ochii omului. Dar inca nu-i pierdut nimic. Mai avem cinci minute, trei... doua... Unde-i omul? Mai avem trei secunde, numai doua.... vai! numai una…

A trecut prima zecime si din ultima secunda - si de om inca nu ne-au dat ochii nicaieri! Dupa prima zecime de secunda vine a doua zecime... Trece si asta! Si atunci, in clipita aceasta - cu 8/10 de secunda inainte de a bate miezul noptii, zarim omul....

Iata care-i "lunga istorie" a omenirii... "Din 24 de ore ale istoriei omenirii, vietii ei de pana acum ii revine 8/10 parte din ultima secunda".

Ce putina vreme i-a stat, deci, la indemana ca sa poata adanci si intelege lucrurile Domnului si ce putin drept are sa cheme la bara judecatii sale pe Cel vechi de zile, preaintelept si preabun, ca sa-i intenteze proces de intentii si sa-l osandeasca pe titlu ca una ori alta "n-a facut-o bine". Cf. vezi revista "Cultura crestina", anul XVIII, No. 8-9, 1938, in articolul Cerurile spun, semnat de Dumitru Nedea.

Drept incheiere, cu privire la aceasta maretie a Atotputerniciei lui Dumnezeu, si a smereniei noastre sa-mi fie ingaduit ca sa mai intreb pe acel care se socoate atat de intelept incat toate le explica prin trufia unei intelepciuni atee:

"Unde erai tu, cand Dumnezeu a intemeiat pamantul? Spune-mi, daca te pricepi! Cine i-a statornicit masurile - daca stii - sau cine a intins pe el lantul de masurat?

In ce au fost infipte temeliile lui, sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, cand tresaltau laolalta stelele diminetii si toti ingerii Domnului se bucurau foarte?

Cine a inchis marea cu porti, atunci cand a tasnit ea intai, cand a iesit din matca? Si cand i-a pus norii drept vesmant si negurile drept scutece, si i-a tras tarmul in jurul ei si i-au pus zavoare si canaturi, si i-au poruncit: Pana aici sa vii si mai departe nu! Aici sfarama-se-va trufia valurilor tale!

Dat-ai tu, de cand traiesti, porunci diminetii? Ai insemnat tu zorilor locul lor... Mers-ai tu pana la izvoarele marii si necercetatele adancuri ale oceanului strabatutu-le-ai oare?".... Cititi, va rog, toate aceste intrebari pe care le pune Dumnezeu omului trufas. Cine doreste sa le citeasca, le gaseste in capitolele 38 si 39 din Cartea Iov.

Fata de toate aceste maretii ale creatiei, si de minunatele oranduiri puse inca de la inceputul lumii, de Ziditorul ei, vin a intreba pe omul cel stapanit de duhul mandriei: Cum indraznesti sa nesocotesti legile divine de care asculta astrii, luna si soarele? Nu ei inseamna povata pe care Insusi Dumnezeu ti-o da prin pilda vamesului, care prin umilinta s-a intors indreptat la casa lui? Vrei ca si tu in trufia ta, sa te arunci in inaltimile lui Lucifer, de unde s-a prabusit in adancurile intunericului? Mandria lui Adam si a Evei, care ar fi dorit sa fie mai presus de Dumnezeu, te infierbanta si pe tine?

Sa bagam de seama. ca mandria oricand in lume n-a adus decat umilinte rusinoase. Iata: Lucifer, Adam si Eva, Fariseul si alte inca multe pilde nu sunt decat exemple de infrangere a mandriei. Acest pacat, dupa cum am spus, e izvorul tuturor pacatelor, al tuturor ruinarilor, al suferintelor si al pedepselor. Pe cand umilinta sincera si nevinovata, totdeauna a inaltat sufletele credincioase pana la Dumnezeu. Acela care sincer si cu tot focul credintei lui s-a rugat lui Dumnezeu, ca sa vie Imparatia Lui, si ca sa se faca voia Lui precum in Cer asa si pre pamant, totdeauna s-a bucurat de fericirea mostenirii pamantului si a vietii vesnice.

Fratilor, iata aveti inaintea vietii voastre doua cai: calea mandriei prin care totdeauna aceia care au mers s-au prabusit in haul tuturor suspinelor si al umilirilor rusinoase, caci pe aceasta cale a iesit Adam din rai, Fariseul din biserica, linistea si buna armonie din casele noastre, pacea tarii si a lumii....

Pe cand calea smereniei crestine, pentru care indemnul nostru e ca sa o urmati, e calea prin care se intoarce in familiile oamenilor linistea si fericirea, in tara prosperarea, intre popoare pacea si fericirea. Pe aceasta cale a smereniei noi putem patrunde in paradisul dorurilor noastre. Mandria ne-a aruncat din rai, smerenia ne duce in rai. Smerenia ne da linistea, pacea, fericirea, tuturor progreselor, acum si in veci. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache

(din volumul "DUMNEZEU ESTE LUMINA" - Predici rostite la Iasi intre anii 1935-1939)
 

09 Mai 2012

Vizualizari: 3935

Voteaza:

Duminica Vamesului si Fariseului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE