Minunea de la scaldatoarea Vitezda

Minunea de la scaldatoarea Vitezda Mareste imaginea.

 

Minunea de la scaldatoarea Vitezda  (Ioan 5, 1-15)

 

Hristos a inviat!

Iubiti credinciosi, Dumnezeiasca Evanghelie de astazi este de asa fel, ca parca n-are nevoie de talcuire. Dar cuvintele dumnezeiestilor Scripturi se aseamana cu ierburile cele binemirositoare, cu menta, sau cu busuiocul, sau cu altele, care din ce le freci mai mult in palma, tot mai frumos miros, sau cu obiectele de aur sau de argint, care, daca le frecam si le curatim, tot mai tare stralucesc si tot mai mult isi arata frumusetea si podoaba lor.

 

De aceea si cuvintele dumnezeiestilor Scripturi, cu cat se talcuiesc mai mult, raspandesc o mireasma tot mai mare a Duhului Sfant si reflecteaza o lumina tot mai puternica. Ati auzit cum incepe dumnezeiasca Evanghelie: "In vremea aceea S-a suit Iisus in Ierusalim". De unde S-a suit? Din Galileea neamurilor. In Galileea, la Cana, facuse prima minune. Tot acolo facuse si ultima minune, cu sluga sutasului imparatesc, pe care il vindecase, iar vestea aceasta venise pana la Ierusalim. Deci Mantuitorul S-a suit din Cana Galileii in Ierusalim, la sarbatoarea evreilor, care se cheama Cincizecime.

 

Si acolo - zice dumnezeiasca Evanghelie - S-a pogorat la o scaldatoare numita scaldatoarea oilor. De ce S-a dus Stapanul Iisus in acel loc? Pentru ca stia mai dinainte ce are de facut acolo.

 

Si de ce se numea scaldatoarea aceea a oilor? Pentru ca acolo, cand se aduceau jertfele sangeroase la templu, se spala carnea oilor si a mieilor, care era taiata prin junghiere, si maruntaiele lor, care se aduceau arderi-de-tot. Aceasta scaldatoare a oilor se mai chema evreieste Vitezda, care inseamna "casa facerii de bine" . Si pentru ce se chema asa? Pentru ca la acel izvor se facea mare facere de bine celor bolnavi, desi foarte rar. Aceasta scaldatoare era inconjurata de cinci pridvoare, cum ati auzit in Evanghelia de astazi. Scaldatoarea era in mijloc, iar imprejur se aflau pridvoarele pentru cei bolnavi. Pe ele zaceau orbi, schiopi, uscati si slabanogi, asteptand miscarea apei. Cum se misca apa  aceasta? Ne-o spune dumnezeiasca Evanghelie mai departe: "Ingerul Domnului la vreme se pogora si tulbura apa". Ingerul se pogora o data pe an si tulbura apa, si cei ce erau in pridvoarele acelea, pe paturi, toti bolnavii si uscatii, se sileau sa intre indata in apa. Si care avea putere sa intre cel dintai in apa, dupa tulburarea ei, acela se facea sanatos.

 

Dar de ce numai unul se facea sanatos in scaldatoarea aceea? Si de ce ingerul Domnului se cobora numai o data pe an, sa tulbure apa? Si care era vremea acelei tulburari? Vremea n-o stia nimeni. Dar faptul ca numai unul se vindeca, sau numai unul se curata de pacatele sale si se vindeca, era simbol pentru Legea Darului, ca n-avem voie niciodata sa botezam doi oameni deodata, ci numai unul. Ar fi o hula si o calcare a legilor crestine ortodoxe, daca s-ar boteza doi deodata. Coborarea ingerului peste scaldatoare era simbolul coborarii Duhului Sfant peste cel ce se boteaza in apa sfintita de El.

 

Dar ce spune dumnezeiasca Evanghelie mai departe? Venind Mantuitorul la aceasta scaldatoare, a aflat acolo un slabanog de 38 de ani. Vazandu-l Mantuitorul pe acela, I S-a facut mila si-l intreba: "Vrei sa te faci sanatos?". Dar oare de ce il intreaba? Nu stia Dumnezeu ca el voia sa se faca sanatos? Sau care dintre bolnavi nu vrea sa se faca sanatos? Auzi, sa mai intrebi un bolnav de 38 de ani daca vrea sa se faca sanatos! De ce il intreaba, deci, Hristos? Iata de ce intreaba. La orice vindecare pe care a facut-o Hristos, mai intai cerea credinta de la cei pe care voia sa-i vindece. Iar acestuia, care era un om pacatos si pentru pacatele lui zacea acolo de 38 de ani, ii era de trebuinta vointa tare ca sa se caiasca. Deci nu se putea vindeca decat daca se hotara cu toata vointa lui sa puna inceput bun, ca de azi inainte sa se faca sanatos si cu sufletul. Deci Hristos il intreaba, de fapt: "Vrei sa urmezi lui Dumnezeu si sa nu  mai faci pacate?". Aceasta il intreaba Hristos, cand il intreaba daca vrea sa se faca sanatos. Nu vorbea de sanatatea trupului, ci a sufletului.

 

Iar el, saracul, n-a mai apucat a spune ca vrea, ci a inceput a marturisi amaraciunea sufletului sau cea de 38 de ani: "Doamne, n-am om care sa ma bage in scaldatoare!". Vezi cata rautate aveau aceia care treceau pe langa un bolnav sau aceia care ajutau pe cei bolnavi? Poate vor mai fi fost acolo bolnavi, dar nici unul de 38 de ani. Acesta suferea cel mai demult si nu voia nimeni sa-l ajute sa intre in scaldatoare. Si el Ii spuse Mantuitorului: "Doamne, n-am un om cu tragere de inima, n-am un om cu inima buna, n-am un om sa-i fie mila de mine, si de aceea, pana sa merg eu, intra altul, si eu am ramas aici de 38 de ani si m-am uscat netamaduit!".

 

Iar Mantuitorul n-a mai asteptat sa-L roage nimic, ci i-a zis imediat: "Scoala-te, ridica-ti patul si umbla!". Vezi ce ne invata Mantuitorul? Cand vedem un om in necaz, in scarbe, in pagube si-n boala, sa n-asteptam sa ne roage mult timp sa-i facem bine, ci chiar mai inainte de a ne ruga el, sa facem indata fapta cea buna trebuitoare lui. Si la cuvantul lui Hristos Dumnezeu - Care a zis la inceput sa se faca lumina si s-a facut lumina, sa se faca taria si s-a facut, sa se dea apele in laturi si sa se arate uscatul si celelalte - slabanogul s-a sculat deplin sanatos, si-a luat patul sau pe umeri si umbla. Si l-au vazut fariseii si carturarii si legiuitorii Legii Vechi, si au inceput sa-l mustre, zicand: "Nu se cade in ziua sambetei sa ridici patul tau!". Iata zavistia si rautatea, iata viclenia celor ce conduceau atunci poporul Legii vechi! De aceea ii mustra Mantuitorul: "Morminte varuite, si orbi, si nebuni!". N-au intrebat: "Omule, cum de te-ai facut sanatos asa de repede, ca te-am vazut zacand 38 de ani si acum ai putere sa ridici patul tau si sa umbli?!". De sub masca Legii celei vechi, il mustra ca-si ridica patul sambata.

 

Auzi cata zavistie, numai ca sa nu recunoasca minunea lui Hristos! E adevarat, se scria in Sfanta Scriptura sa nu se ridice o greutate in ziua de sambata. Dumnezeu a zis prin prorocul Ieremia: "Nu veti ridica greutati in ziua sambetei, nu veti duce lucruri de greutate pe umeri" (Ieremia 17, 20-21). Dar oare trebuiau sa se gandeasca la aceasta, cand au vazut pe bietul slabanog, caruia i se macinau oasele acolo de 38 de ani, ca-si duce patul pe umeri? Nu trebuia sa biruiasca minunea asupra literei celei moarte a Legii? Dar zavistia niciodata nu vede partea buna, niciodata nu vede binele altuia. Bietul slabanog voia sa treaca prin multime, ca era popor mult. Dar ei, staruind,  l-au intrebat: "Dar cine ti-a spus tie sa-ti iei patul si sa umbli cu el in ziua sambetei, si sa calci astfel porunca legii?". El zise: "Un om care m-a vindecat, acela mi-a spus". Adica Acela Care-i spusese lui "Ridica-te!", tot acela ii spusese sa-si ridice si patul.

 

Si auzind ei aceasta, cautau sa afle cine este acela, iar pana la urma slabanogul a trebuit sa spuna ca Iisus este Acela Care l-a vindecat si ca tot El ii spusese sa-si ridice si patul. Aceasta este istorisirea Evangheliei.

 

Ci acum sa scoatem alta invatatura din Evanghelia de astazi. Fratilor, asa cum razele soarelui lumineaza in toate partile, asa lumineaza si cuvantul lui Dumnezeu intr-o pericopa a Evangheliei, sau dintr-un singur cuvant, milioane de invataminte. Noi insa vom scoate acum numai ce ne trebuie noua din acest izvor de lumina care este Evanghelia de astazi, adica invatatura care trebuie pentru fiecare din noi. Iata ce lumineaza mai mult si iata ce trebuie sa tinem minte mai mult din Evanghelia de astazi: ca Dumnezeu pedepseste pacatul. Caci Iisus, intalnind pe slabanog dupa ce acesta Il marturisise iudeilor ca vindecator al sau, auzi ce ii spune: "Iata, te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti!". Dar pentru ce? Zice: "Ca nu cumva sa ti se intample tie ceva mai rau." Adica: pentru pacatele tale te-am pedepsit 38 de ani si acum am venit Eu, izvorul milei si al iertarii, si te-am iertat si te-am curatit; dar de acum nu te mai indulci de pacat, nu te mai intoarce la pacat, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.

 

Sa stiti, fratilor, ca toate boalele, toate scarbele, toate pagubele, toate supararile, toate primejdiile si toate rautatile vin pentru pacatele noastre. Caci spune Isus Sirah despre bolnav: "Cel ce manie pe Facatorul sau, va cadea in mainile doctorului" (38, 15). Iata, pentru pacatele noastre trebuie sa ne ducem la doctor. L-am maniat pe doctorul sufletelor din cer si ne da pe mana doctorului trupesc sa ne taie, sa ne opereze, sa ne necajeasca. Pentru pacate, deci, cadem in mainile doctorului, pentru pacate vin scarbe si primejdii, nu numai peste noi, ci peste toata lumea. Dumnezeu a pedepsit pacatul nu de azi sau de ieri, ci de la inceputul lui. Cain a fost primul om care a facut pacat dupa caderea oamenilor in lume si a ucis pe fratele sau Abel. De aceea l-a pedepsit Dumnezeu cu sapte pedepse si i-a pus si alt canon. Caci zice: "Cine te va ucide pe tine, de sapte ori sa fie mai blestemat decat tine!" (Facerea 4, 15).

 

N-am timp sa va vorbesc despre cele sapte pedepse, caci cuvantul nostru merge in alta directie, nici despre blestemul cel inseptit care a venit asupra lui Lameh, care l-a ucis pe Cain din greseala. Dar si pacatele dinainte de potop au fost inecate cu apa. E vorba de imparatia uriasilor, care a durat doua sute de ani inainte de potop si ale caror faradelegi nu se pot descrie, cum spun Sfintii Parinti, si de care Scriptura spune ca erau foarte rai inaintea lui Dumnezeu. Pentru ei si pentru pacatele lumii celei dinainte de potop, a venit potopul si a inecat toata lumea. A crutat Dumnezeu doar opt suflete din lumea cea dintai. Pentru  pacate a pierdut Dumnezeu cele cinci cetati din apropierea Sodomei si Gomorei, pentru pacate a inecat pe egipteni cu toata oastea in Marea Rosie. Caci erau impietriti si nu voiau sa dea  drumul poporului Israil din robie, ca sa aduca jertfa luiDumnezeu in pustie. Pentru pacate, daca strabatem dumnezeiasca Scriptura, a orbit Ozia, pentru ca a intrat in biserica si a pus mana pe tamaielnita, de a crapat catapeteasma bisericii si el s-a umplut de lepra (II Paralipomene 26, 16-19). Pentru pacate Senaherib imparatul a venit cu ostirile sale si intr-o noapte a trimis Domnul pe ingerul Sau si a taiat 185.000 de ostasi, pentru ca veneau sa robeasca Ierusalimul fara ca Dumnezeu sa-i fi poruncit. Si daca mai privim in Scriptura, vedem ca pentru pacate  au fost pedepsiti nu numai cei pacatosi, ci si cei drepti, cand au savarsit unele pacate.

 

Ce-a patit Avraam, care era prietenul lui Dumnezeu si caruia Dumnezeu i-a zis: "Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamantul acesta de mostenire". Iar  Avraam, indoindu-se, a raspuns: "Stapane Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?". Atunci a zis Domnul catre Avraam, aplicandu-i pe loc pedeapsa pentru aceasta indoiala a cugetului sau: "Sa stii bine ca urmasii tai vor pribegi in pamant strain,  unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani. Dar pe neamul acela, care ii va robi, il voi judeca Eu" (Facerea 15, 7-14).

 

Vedeti cat e de urat lui Dumnezeu pacatul? Un singur cuvant al oamenilor drepti e vrednic de o pedeapsa de sute de ani, nu numai pe seama lor, ci si a urmasilor lor. Si aceasta numai pentru un cuvant de indoiala al lui Avraam, care era prietenul lui Dumnezeu si, fiind foarte smerit, zicea: "Doamne, sunt praf si cenusa", si caruia Dumnezeu i-a zis: "Nu te vei mai numi Avram, ci Avraam", adica "tata al mai multor neamuri". Si n-a stat poporul lui Israil numai 400 de ani in robia Egiptului, ci 430 de ani. Si a intrebat Moise: "Doamne, nu s-au  implinit oare cei 400 de ani de canon pe care i-ai spus mai demult lui Avraam". Si i s-a raspuns ca anii s-au implinit, dar pacatele poporului, nu. Deci, pentru pacate le-a mai dat inca 30 de ani, si a stat poporul lui Israil in robia faraonilor 430 de ani.

 

Dar ce a patit pentru pacat si Moise, cel mai ales om al lui Dumnezeu? Caci se spune la Numeri: "Moise insa era omul cel mai bland dintre toti oamenii de pe pamant" (12, 3). N-ar fi putut nimeni sa aiba rabdarea lui Moise, sa rabde un popor asa de cartitor si de indaratnic, care mania de atatea ori pe Dumnezeu; sa rabde atatea cu ei 40 de ani in pustie. Dar i-a dat Dumnezeu darul blandetii. Si acest bland Moise era atat de ales, ca Dumnezeu a pedepsit-o si pe Maria, sora lui, fecioara si proorocita, si a scos-o din tabara pentru ca a grait cuvant  impotriva fratelui ei, zicand: "Ce, numai cu Moise a vorbit Dumnezeu?". Si de aceea a zis Dumnezeu catre Maria, sora lui Moise: "De ce ai grait de rau pe fratele tau? Caci chiar de va fi  prooroc in lume si in Israil, nu va fi nimeni ca Moise, ca sa vorbesc cu el fata catre fata, cum vorbeste tatal cu fiul sau. Si pentru ca ai gresit si l-ai vorbit de rau, tu si Aaron, tu vei iesi din tabara leproasa". Si s-a umplut toata de lepra si a scos-o afara din tabara opt zile, pentru ca a vorbit de rau pe fratele sau, care era prooroc mare si conducatorul lui Israil. Si dupa aceea s-a rugat Moise si a adus jertfa si Aaron, si a iertat-o Dumnezeu pe sora lor.

 

Dar acest Moise, care a facut minuni, care a fost, cum zice Scriptura, dumnezeul lui Faraon, a zis cu multa smerenie: "Nu ma trimite, Doamne, la Faraon, ca sa scot pe Israil din robie. Eu sunt om gangav si nepriceput, nu pot sa vorbesc". Dumnezeu insa i-a poruncit: "Du-te, Moise! Du-te cu fratele tau, Aaron, care vorbeste bine. Tie-ti voi da pricepere si lui limba, tu vei fi capul lui Aaron, iar Aaron va fi gura ta, si te voi pune pe tine capul lui Aaron si dumnezeul lui Faraon. Si voi face minuni si voi bate Egiptul prin mainile tale" (Iesirea 4, 16). Si nici atunci Moise n-a voit sa se duca. De trei ori a refuzat porunca, zicand: "Doamne, trimite pe cine vrei, trimite pe cine are pricepere; eu nu ma duc, ca sunt un cioban prost si n-am sa pot scoate un popor de 638 de mii din robia lui Faraon, de a carui furie am fugit acum 40 de ani si am stat aici pastor de oi in pustia Madian". "Du-te, Moise!". "Nu ma duc, Doamne!".

 

Dumnezeu vorbea din rug, din para de foc, si i-a zis: "Scoate incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care stai e sfant!". Si el tot nu se incumeta la o misiune asa de mare. "Sa ma duc eu, un gangav, un cioban nepriceput, sa ma duc in fata lui Faraon, sa scot un popor din robia de 430 de ani?! Nu pot, Doamne, sunt un om pacatos, neputincios!". "Moise, ce ai in mana?". "Un toiag, Doamne". "Da-l jos!". Si toiagul s-a facut sarpe. "Ia-l de coada!". Si iarasi s-a facut toiag. Si i-a zis Dumnezeu: "Iata, asa ai sa faci in fata lui Faraon si are sa te creada".

 

Dupa ce l-a inarmat Dumnezeu cu toiagul si cu puterea facerii de minuni si i-a spus ca-i da pe fratele sau, Aaron, in ajutor, a luat curaj si s-a dus. Si a facut mari semne inaintea lui Faraon, dupa cum stiti, a batut Egiptul cu cele zece plagi si a scos din robia cea amara poporul lui Israil. Dar oricat de iubit a fost Moise lui Dumnezeu, a fost pedepsit si el numai pentru o indoiala ca aceasta: cand a trecut poporul Marea Rosie si a ajuns la marea cea amara, din care nu se putea bea apa, Moise a zis catre Dumnezeu: "Doamne, carteste poporul, mor dobitoacele. Am vazut apa in pustie, dar e amara". "Moise, ia un lemn si scufunda-l in apa!". Si cand a bagat lemnul in apa, s-au indulcit apele de la Mara. Acest lemn era simbolul Sfintei Cruci, caci noi, cand dam de amaraciune in viata, cand dam de necazuri, de scarbe, de boale, de paguba, de razboaie, de robii, daca ne aducem aminte de lemnul Crucii lui Hristos, se indulceste amaraciunea vietii noastre si ne linistim.

 

Caci ne intrebam: "Dar Mantuitorul cum a rabdat?". Si atunci se indulceste apa vietii noastre. Mari simboale si taine erau acelea! Caci spune marele apostol Pavel ca Legea Veche era  umbra a celor viitoare. Cele din Vechiul Testament s-au luminat in Legea Darului.  Dupa ce au vazut minunea de la Mara, au ajuns la rasarit de muntele Sinai; si poporul cartea iar ca moare de sete; si a zis Dumnezeu lui Moise: "Poporul acesta Ma amaraste, carteste, n-a  vazut minunile Mele, n-are credinta". Iar Moise zise: "Doamne, da-le apa ca mor si ma omoara cu pietre ca i-am scos din Egipt!". Zise Dumnezeu: "Moise, ia toiagul, du-te la stanca aceea uscata (era stanca Rafidin), loveste in stanca si va iesi apa multa si vor bea si dobitoacele, si poporul!". Dar Moise, asa bland, asa temator de Dumnezeu si sfant cum era, s-a indoit putin, ca si Avraam. Si mergand la stanca Rafidin n-a spus: "Asculta, Israile, din stanca aceasta are sa va dea Dumnezeu apa", ci a zis un cuvant de indoiala. Lovind stanca, n-a zis: "Beti apa de aici, din izvor!". Nu, ci a zis: "Ascultati-ma, cei neascultatori, au din piatra aceasta voi scoate voua apa? Si ridicand Moise mana sa, a lovit piatra cu toiagul de doua ori, si a iesit apa multa, si au baut adunarea si dobitoacele lor. Iar Domnul a zis catre Moise si catre Aaron: Pentru ca n-ati crezut ca Ma sfintiti inaintea fiilor lui Israil, pentru aceea nu veti baga voi adunarea aceasta in pamantul pe care l-am dat lor!" (Numerii 20, 10-12).

 

Am citit Viata lui Moisi de Isaiia Racaciuni, mare rabin din Bucuresti, si acolo se spune ca Moise a lovit stanca prima oara cu indoiala si a iesit intai sange, si abia a doua oara a izvorat apa. Stanca Rafidin inchipuia coasta lui Iisus Hristos de pe cruce, care a fost impunsa cu sulita de Longhin sutasul, si din care a curs sange si apa, prin care se savarseste mantuirea neamului omenesc. Caci sange si apa avem in potirul din care ne impartasim. Nu putem sa ne impartasim cu Prea Curatele Taine daca nu avem si apa cea binecuvantata sau sfanta caldura. Vedeti ce taine si simboale se lucrau in chip umbrit pentru Legea Darului, in toate cele aratate mai inainte prin Sfintii Prooroci?

 

Pentru ca Moisi n-a zis de prima data: "De aici veti bea apa", ci "Au din piatra aceasta voi scoate voua apa?", Dumnezeu i-a grait: "Moise, de ce ai stat la indoiala, de ce nu M-ai proslavit inaintea fiilor lui Israil? De ce ai zis: "Au doara de aici am sa va dau apa??". Moise a raspuns: "Doamne, am gresit". Atunci Dumnezeu i-a zis: "Pentru ca ai gresit, trebuie sa faci aici canon vremelnic, ca sa nu faci dincolo canon vesnic. Pentru ca ai gresit, n-ai sa vezi Pamantul Fagaduintei. Ai suferit amaraciunea pentru cartirea poporului, ai suferit arsita si osteneala, ai rabdat necazurile, au vrut sa te ucida cu pietre. Dar oricate ai suferit, nu sunt de ajuns sa te scape de pedeapsa pentru indoiala. N-ai sa vezi Pamantul Fagaduintei!". Si daca ati citit Scripturile, stiti ca n-a intrat in Pamantul Fagaduintei, ci a murit  la muntele Nebo (Deuteronomul 34, 1-5). Dumnezeu i-a aratat numai de dincoace de Iordan acel pamant: "Iata pamantul din care curge miere si lapte, dar tu n-ai sa intri acolo. Are sa intre numai Ietro, socrul tau, Isus al lui Navi si Holev, dintre cei care  au pornit cu tine din Egipt".

 

Vezi ca sunt pedepsiti si cei drepti cand pacatuiesc? Bine zice dumnezeiescul Ioan Scararul asa: "Pacatul monahilor cu gandul e mai mare decat pacatul mirenilor cu lucrul". Pentru ce? Pentru ca ei stiu multe. Si este scris: "cei tari, tare se vor cerca"; si "cui i se va da mult, mai mult se va cere de la dansul"; sau: "mai mult se va bate sluga care stie voia Domnului si n-o face". Deci, sa bagam de seama, cei ce suntem cu Crucea si cu Evanghelia in mana, ca pacatele noastre cu gandul sunt mai grele decat cele cu lucrul ale mirenilor.

 

Sa mergem mai departe. A pedepsit Dumnezeu pe Cain, a pierdut cu apa potopului toata lumea cea de dinainte de potop. I-a inecat pe egipteni in ape, i-a pedepsit pe Moise si pe Avraam, si pe sora lui Moise. Dar poate vor zice unii: "A pedepsit Dumnezeu greu pe tot omul cu pacate grele, dar nu a pedepsit asa de tare pacatele cele mici". Si cele ale lui Avraam si Moise erau mici indoieli de credinta. Dar Iacob Apostolul spune: "Barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale" (1, 8). Iar apoi spune ca cei ce nu cred cu tarie sunt ca niste nori fara de apa, purtati de vant. Adica precum norul secetos poate fi purtat in toate partile, si omul indoielnic lesne se clatina, zicand: "O fi sau n-o fi asa?". Dumnezeu Se supara ca nu crede cu tarie in El. Si s-a zis la Apocalips: "Fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea!" (3, 16).

 

Dumnezeu nu vrea sa fim caldicei. Vrea sa fii tare si fierbinte pana la moarte; aceasta e credinta neindoielnica care face minuni si duce pe om aproape de Dumnezeu. Dar am sa va dau alte doua pilde, una din Legea Veche si alta din Legea Darului. Veti vedea din ele de ce pacatele acestea mici sunt pedepsite si ele greu de Dumnezeu. Am vazut cum pe slabanog l-a tinut Dumnezeu 38 de ani bolnav pana a venit El in trup, si altfel poate avea sa ramana asa pana la moarte. A venit insa Izvorul milei si al dreptatii ca sa ne arate ca pentru pacate a suferit acest slabanog 38 de ani. Dar ce a patit David? Si cine era David? Auzi ce spune Dumnezeu prin Samuil: "Pe David, fiul lui Iesei, l-am gasit dupa inima Mea". David a fost cioban la oi. Dar Dumnezeu l-a ales rege al lui Israil. Dumnezeu l-a trimis pe Samuil in Vitleem si ia spus: "Umple cornul tau cu untdelemn, ca vreau sa pun alt rege in locul lui Saul, care s-a razvratit si nu Ma asculta!". Si Iesei, tatal lui David, si-a adus pe toti fiii, sapte la numar, toti voinici, frumosi si tari, si i-a aratat lui Samuil: "Iata feciorii mei! Daca Isi alege Dumnezeu rege din familia mea, trebuie sa-i arat pe cei mai buni si mai frumosi". Si a zis Samuil: "Nu a ales Dumnezeu pe nici unul din acestia". Raspunse Iesei: "Mai am un baietel de vreo 16 ani, dar e la oi, la munte. Nu cred sa-l aleaga Dumnezeu chiar pe acela, ca acela-i cel mai mic si cel mai prost". Zise Samuil: "Adu-l si pe acela incoace". Si a venit acela, cu gluga in spate si cu prastia, caci vana vulpi. Si cand l-a vazut Samuil pe acest baietel balai, cu parul blond si cu ochii albastri, a zis Duhul Sfant catre el: "Toarna untdelemnul peste dansul si de azi inainte va veni Duhul Sfant peste el!". Si a venit Duhul Sfant in ziua aceea peste David si l-a ales rege peste Israil pe un baiat de la oi. Si i-a zis Dumnezeu lui Samuil: "Ia seama ca n-am uns pe nici unul din ceilalti sapte feciori, voinici si frumosi. Omul cauta la fata, iar Eu caut la inima" (I Regi 6, 17).

 

Si a mai zis: "Acum Mi-am gasit barbat dupa inima Mea". L-a ales pe baietelul acela de la oi, caci Dumnezeu cauta la inima, n-are nevoie de intelepciunea noastra, de frumusetea noastra, de puterea noastra. Si stim cate popoare a biruit David, cate lucruri minunate a facut.

 

Dar a gresit o data si el si s-a cait cu amar. A gresit cu Verseva, savarsind preacurvie si ucidere de om, de care s-a cait toata viata. Si pentru aceasta greseala a fost pedepsit. Dar a mai savarsit o greseala, caci i-a spus Dumnezeu: "Cat ai sa fii imparat peste Israil, sa nu numeri poporul. Eu am spus lui Avraam ca se va inmulti ca stelele cerului. Deci, dupa cum nu poti sa numeri stelele cerului, asa sa nu numere nimeni pe Israil!". Si a tinut el o bucata de vreme ascultarea aceasta, dar odata, cum se scrie la Cronici, a miscat Satana inima lui David, ca sa-si numere poporul sau, sa vada cati barbati are care poarta arme de razboi si cata putere de ostire are. Si a dat ordin lui Ioab, cel mai de seama general, sa numere poporul. Si l-a numarat, si a venit si a dat raportul imparatului: "Maria Ta, am numarat poporul si am gasit opt sute de mii de barbati tari care poarta sabie si cinci sute de mii din semintia lui Iuda". Deci 800 si cu 500, erau 1.300.000 de ostasi care puteau sa sustina razboiul. Si cand a auzit David ca are atata ostire, a inceput sa se mandreasca, zicandu-si: "Mai, dar multa ostire am!". Si atunci ia spus Dumnezeu: "Ce-ai facut?". "Doamne, am gresit!". "Ai gresit, caci ti-am spus sa nu numeri poporul".

 

Deci, a trimis Dumnezeu la el pe Gad proorocul, precum l-a trimis altadata pe Natan proorocul sa-l mustre pentru cealalta greseala. Si i-a spus Gad: "Iata ce graieste Dumnezeu: fiindca ai numarat poporul si n-ai ascultat pe Dumnezeu, care ti-a spus sa nu-l numeri, iti da Dumnezeu putinta sa alegi una din trei pedepse: ori trei ani de seceta in toata tara, ori sa fugi trei luni din calea vrajmasilor tai, ori sa fie trei zile moarte in Israil". Si s-a gandit putin David si a zis: "Mai bine sa cad eu in mana lui Dumnezeu decat in mana lumii, adica decat sa ma goneasca vrajmasii sau sa fie seceta trei ani. Adica mai bine sa moara trei zile oameni din popor, ca stiu indurarile lui Dumnezeu". Si indata ce a vorbit David, a venit ingerul Domnului si a intins sabia peste tot Iordanul. Si incepand de la pranz, intr-o zi de vara, si pana seara, a ucis ingerul Domnului 70.000 de barbati, in Ierusalim. Si cand a vazut David ca au murit 70.000 de oameni pentru greseala lui, si ca vor sa mai moara inca doua zile si jumatate, s-a intors cu fata la Dumnezeu si a zis: "Doamne, eu sunt pastorul, eu am gresit, omoara-ma, pierde-ma pe mine si toata casa mea! De ce bati oile in loc de pastor? Am gresit eu, bate-ma pe mine!". Caci era strigare si jale in Ierusalim. "Batema pe mine, Doamne, chinuieste-ma, dar lasa poporul, lasa poporul!". Si a venit ingerul Domnului  si i-a spus: "Davide, Si-a adus aminte Dumnezeu de indurarile Sale si de viata ta placuta de mai inainte si mi-a dat porunca sa trag mana inapoi de pe Ierusalim".

 

Si mai zise: "Iata, ma duc in aria lui Aravna Iebuseul; vino acolo sa aduci jertfe de iertare si pentru impacarea lui Dumnezeu!". Si s-a dus ingerul. Si cand a venit la aria lui Aravna Iebuseul, ca era vremea secerisului, si l-a vazut si Aravna pe inger ca tinea sabia cu varful in jos si curgea sangele de pe amandoua partile ei, s-a speriat Aravna si a fugit la regele. Iar regele avea porunca sa se duca la aria aceea. Si intalnindu-se ei, i-a spus regele: "Omule, vinde-mi aria aceasta pe care a sfintit-o ingerul Domnului prin venirea sa". Si acela zise: "Stapane, iti dau toate: si boii, si uneltele, si aria degeaba, ca eu sunt robul tau". Zise David: "Nu, viu este Dumnezeu, n-am sa iau nimic de la tine degeaba; vreau sa platesc in argint, ca vreau sa fac aici jertfelnicul lui Dumnezeu si nu vreau sa fiu mustrat ca ti le-am luat fara bani". Si i-a platit lui Aravna Iebuseul si a cumparat aria si a facut David jertfelnicul acolo, si  a adunat poporul si au plans de dimineata pana seara, si asa a incetat mania Domnului in Ierusalim si s-a auzit cuvant ca a primit iertare de la Dumnezeu.

 

Ati vazut ce pedeapsa mare a adus Dumnezeu pentru ca David a numarat poporul? Au murit 70.000 de oameni si aveau sa mai moara, daca nu era indurarea lui Dumnezeu, pe care David a cerut-o, rugandu-se sa vie peste el mania Domnului. Astfel de intamplari avem nenumarate si in Legea Darului. Dar va voi spune numai una si voi incheia. Intreaba unul: "Daca spun o minciuna, e pacat?". Ce pacat e daca oi minti o data? Ia seama! Daca spune omul o minciuna si se pocaieste, o iarta Dumnezeu. Dar in fata cui o spui? O minciuna spusa in fata unui preot, in fata unei fete bisericesti, e pacat mare, dar in fata unui prooroc e si mai mare.

 

Iar in fata unui apostol e de atatea ori mai mare. Apoi mai depinde si de cine a mintit. Un om de rand, sau un om mare? La inceputul crestinismului, toti crestinii care au crezut in Hristos erau una. Caci se spune la Faptele Apostolilor ca au crezut in Hristos o data trei mii si apoi cinci mii de oameni, si era inima celor ce au crezut una, si toti vindeau averile lor si aduceau pretul lor la picioarele apostolilor. Adica, totul era de obste, cum vedem la manastire. Crestinii veneau la biserica si faceau mesele langa biserica. Cand ieseau din biserica, stateau toti la masa, si petreceau toti in rugaciune si in cuvantul lui Dumnezeu. Asa a fost la inceputul Bisericii crestine. Mesele erau agape, sau prilejuri de aratare a iubirii dintre ei. La aceste mese nu era numai mancare, ci si cuvantul Domnului. Preotul, sau diaconul, sau apostolul ii hranea pe crestini si cu cuvant de invatatura. Aceste mese erau un lucru foarte placut lui Dumnezeu. Caci Ii placea ca crestinii sa fie una, pentru ca Hristos, cand a venit in lume, cum zice Sfantul Teodor Studitul, n-a dus nici viata pustniceasca, nici schivniceasca, ci a dus cu ucenicii Sai viata de obste, avand o punga si o masa insotite de cuvantul lui Dumnezeu.

 

Dar in aceasta obste, toti crestinii trebuiau sa aiba cele de trebuinta, haine si hrana. Deci pe langa altii care aduceau pretul mosiei la picioarele apostolilor, si-a vandut mosia si un oarecare Anania cu sotia sa, Safira, ca sa dea si ei pretul la obste, unde se hraneau toti, unde se hraneau si saracii si se facea fata trebuintelor Bisericii. Dar s-au sfatuit unul cu altul sa nu dea chiar tot, spunandu-si: "Sa lasam ceva la o parte, ca suntem batrani si poate o sa avem trebuinta de ceva". Astfel au pus ceva deoparte din banii luati pe mosie si o parte au hotarat s-o dea Bisericii. Dar nu s-au dus sa-si spovedeasca gandul acesta vreunui apostol. Nu i-au spus: "Iata, Doamne, ce am gandit: vrem sa dam o parte Bisericii si o parte sa ramana a noastra", caci nu ar fi fost nici un pacat. S-au sfatuit deci sa minta pe apostoli. Au zis unul catre altul: "Sa dam atata; de te-a intreba cu cat am vandut tarina, sa nu spui drept, ci sa spui c-am vandut-o cu atata cu mai putin!". S-au sfatuit sa-i minta pe Sfintii Apostoli ai lui Hristos, pe stalpii Bisericii, care conduceau obstea din Ierusalim! Astfel sfatuindu-se ei, cand a ajuns Anania in fata lui Petru, acesta l-a intrebat: "Anania, cu cat ai vandut tarina?". Parca apostolul, care era plin de Duhul Sfant, nu stia cu cat a vandut-o? Anania zise: "Cu atata, Doamne". "Ai mintit, Anania, ca ai vandut-o cu atata. Ai socotit sa minti pe Duhul Sfant!". Si indata a cazut Anania jos si a murit. Si l-au luat altii si l-au dus sa-l ingroape. Si indata a intrat si Safira, dar ea nu stia ce-a patit barbatul sau, ca nu mai era acolo. "Cu cat ati vandut, Safira, tarina al carei pret vreti sa-l dati Bisericii?". "Cu atata, Doamne". Si Petru zise: "Ai mintit Duhului Sfant asupra sufletului tau. Iata, cei ce l-au dus pe barbatul tau, ca te asteapta si pe tine". Si a cazut si ea jos moarta, si au dus-o si pe ea si au inmormantat-o (Fapte 5, 5-10).

 

Deci luati pilda ca pacat de moarte este si minciuna, mai  ales cand se face in fata unor fete bisericesti si pentru lucruri sfinte si care se dau Bisericii sau lui Dumnezeu. In general, pacatul - fie mic, fie mare - atrage dupa el pedeapsa asupra noastra, si daca nu suferim pedeapsa aici, avem sa o suferim dincolo. Dar sa ne fereasca Dumnezeu sa o suferim dincolo! De aceea - spune un sfant din Pateric - da-mi, Doamne, boala aici, chinuieste-ma aici, trimite-mi si draci din iad sa ma munceasca, numai sa nu ma chinuiesti dincolo, ca acolo pedeapsa nu are sfarsit! Acolo nu tine boala, si chinul, si cainta, si viermii un an, sau o suta de ani, ci vesnic. Caci  precum vesnic este Dumnezeu, vesnica este si viata raiului, si vesnica este si munca iadului.

 

Fratii mei, totdeauna cand va sculati dupa o boala, sa va aduceti aminte ca boala aceasta a fost un mijloc de a va curati, de a va usura, de a va lumina viata. Caci zice dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul: "Precum focul curata rugina de pe fier, asa boala curata pacatele de pe om". O boala, daca o suferi cu multumire si daca te spovedesti si-ti pare rau de pacatul savarsit, iti ridica tot canonul, pentru ca in boala nu se cere omului nici post de mancare, nici metanie, nici priveghere. Cine primeste boala cu multumire si cu dragoste, ca un pedepsit de la Dumnezeu, isi curata sufletul sau de pacate in timpul de aici. Iar daca se curata si mai traieste si este sanatos, sa-si aduca aminte de cuvantul Mantuitorului din Evanghelia de astazi: "Iata, te-ai facut sanatos, acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau!". AMIN!

 

Parintele Ilie Cleopa

09 Mai 2012

Vizualizari: 6829

Voteaza:

Minunea de la scaldatoarea Vitezda 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE