Predica la Duminica a XXIV-a dupa Rusalii

Predica la Duminica a XXIV-a dupa Rusalii Mareste imaginea.

Predica la Duminica a XXIV-a dupa Rusalii
( Despre cei adormiti in Hristos )

Iar El a zis: Nu plingeti; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiti credinciosi,

In Sfinta Evanghelie de astazi ati auzit despre doua minuni mari si preaslavite, pe care le-a facut Domnul Dumnezeul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era in curgerea singelui de doisprezece ani; iar alta cu invierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. In predica de azi vom vorbi despre cei adormiti in Domnul.

Dar mai intii sa ne punem o intrebare. Pentru care pricina a zis Mintuitorul catre cei ce erau de fata si plingeau dupa fiica lui Iair, care murise: Nu plingeti; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).
Iata raspunsul: Acest cuvint l-a zis Mintuitorul, ca sa ne arate ca, dupa venirea Sa cu trupul in lume, toti cei ce vor crede in El si vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sint vii inaintea Lui, dupa cum si in alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede intru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adica, unii ca acestia numai cu trupul sint adormiti, iar nu si cu sufletul.

Acest adevar ni-l arata pe larg si marele Apostol Pavel care zice: Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc sa fiti in nestiinta ca sa nu va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sint cei ce nu au nadejde? Sint cei care cred ca odata cu moartea trupului, moare si sufletul si ca niciodata nu vor mai invia cei morti ai lor, precum au fost si sint paginii inchinatorii de idoli si toate popoarele care nu cred in Hristos si in invierea Lui din morti.

Noi insa, credem ca Iisus a murit si a inviat. Si, la fel credem ca Dumnezeu pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce la invierea, cea de apoi, impreuna cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Caci daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom vietui impreuna cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cit despre cei morti in credinta in Iisus Hristos, ei nu sint morti ci adormiti, asa cum adevereste Sfinta si dumnezeiasca Scriptura, care zice: Hristos a inviat din morti, fiind incepatura invierii celor adormiti (I Corinteni 15, 20). Vedeti ca nu zice: incepatura invierii celor morti, ci a acelor adormiti?

Asadar, prealuminat ne arata aceste marturii ale Sfintei Scripturi ca cei ce mor cu credinta in Iisus Hristos, nu sint "morti", caci dupa cum nu putem zice unui om ce doarme ca este mort, tot asa si celor ce au adormit in Hristos nu le putem spune ca sint morti, ci adormiti. Acestia, la judecata de apoi, se vor scula si vor avea marturie de la Hristos inaintea Tatalui, despre credinta lor cea dreapta si despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Asa a adormit in Hristos, Sfintul intiiul mucenic si arhidiacon Stefan, fiind ucis cu pietre de catre iudei pentru marturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga si zicea: "Doamne Iisuse, primeste duhul meu!" Si ingenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicind acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Asa au adormit milioane de sfinti si martiri care au crezut si au marturisit pe Hristos si care nu sint morti, ci adormiti in Hristos pina la obsteasca inviere.

Iubiti credinciosi,
Dupa ce ati auzit ca toti cei ce mor cu credinta statornica in numele lui Iisus Hristos, nu sint morti ci adormiti, este bine sa aratam si in ce fel vor invia cei adormiti in Hristos. Trebuie sa stiti si sa intelegeti, ca toti cei adormiti in Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot asa cum au fost cind au murit cu trupul. Nu, cu adevarat nu.

Avem atitea marturii in Sfinta Scriptura despre acest lucru ca la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiti in Hristos si cu insusiri si daruri preaminunate se vor imbraca atunci. Pe aceste insusiri si daruri ale trupurilor celor adormiti in Hristos, ni le arata Marele Apostol Pavel, zicind: Seamana-se intru stricaciune, scula-se-va intru slava; seamana-se intru slabiciune, scula-se-va intru putere; seamana-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 42-44).

Apoi, aratind ca este trup firesc si trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este si trup duhovnicesc. De aici intelegem ca trupurile dreptilor la judecata cea viitoare vor straluci ca soarele, dupa cum a zis Domnul Insusi: Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui lor (Matei 13, 43). Mai trebuie sa stim ca preaminunata va fi atunci acea usurime si lesne miscare a trupurilor dreptilor. Atunci ei se vor purta cu iuteala fulgerelor in orice parte a lumii si ca gindul vor zbura din cer si vor veni la mormintele si la trupurile lor (Usa pocaintei, Brasov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 si Cartea a IV-a, p. 254).

Nici o intirziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovnicestilor trupuri. De aceea inteleptul Solomon cu scinteile focului a asemanat pe drepti, zicind: Ca scinteile prin foc vor fugi (Intelepciunea lui Solomon 3, 7); caci scinteile focului cind se imprastie de vint, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Inca vor avea in vremea aceea trupurile dreptilor mare si covirsitoare subtiratate, incit vor trece prin celelalte trupuri si prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului dupa inviere, care a trecut prin piatra mormintului si prin usile incuiate ale ucenicilor cu mare lesnire si fara de nici o oprire.

Dar, fratii mei, cine poate spune cita bucurie si cita mirare va fi atunci cind aceste suflete duhovnicesti si slavite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumina si de bucurie si vor cauta pe pamint trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face impreuna atunci intre sufletele si trupurile lor? Cite dulci si sfinte sarutari, cite duhovnicesti imbratisari vor face atunci sufletele catre trupurile lor cu care au vietuit pe pamint? Atunci va zice sufletul catre trupul sau, cuvintul cel din Sfinta Scriptura: Cit de frumos esti dragul meu, si cit de dragastos esti tu (Cintarea Cintarilor 1, 15. Iubitul meu este alb si rumen si intru zeci de mii este intiiul. Trandafirii mirositori sint obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii rosii (Cintarea Cintarilor 5, 10-13). Dupa aceste convorbiri va zice sufletul catre trupul sau: "Vino, trupule, prietenul meu din maruntaie sa ne unim unul cu altul impreuna, ca un mire cu mireasa sa, ca iata iarna a trecut si s-a sfirsit, iar grindinile, furtunile si tulburarile lumii nu mai sint.

Bunatatile cerurilor se gatesc, bucura-te dar fratele meu impreuna locuitorule. Acum Dumnezeu
a dat sfirsit dorului meu celui de mult pe care il aveam de a ma intilni si de a ma uni cu tine. Cite osteneli am suferit noi impreuna pe pamint, cite scirbe, cite suferinte, cite lacrimi am varsat impreuna, cite privegheri, cite dureri am rabdat impreuna cind eram in viata cea de pe pamint si suspinam dupa viata cea vesnica? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prapadit, a sosit viata si invierea, nestricaciunea si odihna. Unde ai fost atitia ani, unde atita vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zacea in groapa oaselor celor fara de suflare, iar eu umblam plimbindu-ma prin rai, indulcindu-ma din parte din frumusetile lui pentru putina mea dare de plata!

Vino dar acum, trupul meu, si sa luam platile deplin. Fiindca si tu ai fost impreuna calator si ajutator la ostenelile mele, tu ai rabdat ocarile si necinstea impreuna cu mine pentru Hristos, aspra vietuire a postului si a privegherii, crucea pocaintei, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuinta, toate cu osirdie impreuna cu mine le-ai rabdat. De cite ori ai scos piinea din gura ta ca sa hranesti pe cei saraci! De cite ori te-ai golit pe tine, ca sa imbraci pe cei goi! De cite ori ai lasat paminturile si mosiile tale, averile, bogatia si cinstea ta, ca sa nu strici pacea cu vecinii tai! Cu dreptate dar este, cite lacrimi impreuna cu mine ai semanat, iarasi impreuna cu mine bucurii sa seceri. Si la cite ai fost impreuna cu mine partas la osteneli si ajutor, la acestea sa te faci impreuna cu mine partas al slavei mele.

Deci, scoala-te fratele meu din praf si te uneste cu mine, ca sa umblam impreuna si sa ne impartasim impreuna de rasplata ostenelilor noastre" (Ibidem, p. 83-86).

Iubiti credinciosi,
Am vorbit pina aici despre cei adormiti in Hristos, despre darurile si insusirile pe care le vor avea trupurile celor adormiti in Hristos la judecata viitoare si despre convorbirea ce vor avea sufletele dreptilor cu trupurile lor inviate la judecata cea de obste in vremea de apoi.
Acum voi adauga din Vietile Sfintilor o istorioara sfinta si adevarata prin care Dumnezeu ne-a aratat in chip minunat invierea cu trup a celor adormiti in Hristos.

Pe vremea imparatului Teodosie cel Tinar, care a luat imparatia Bizantului in anul 408 dupa venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea ca nu vor invia mortii. Iar Preabunul nostru Mintuitor, care pururea poarta grija de Biserica Sa, pe care a rascumparat-o cu Preascump singele Sau, a aratat o mare si preaslavita minune despre invierea celor adormiti intru El in acest chip: Sapte tineri crestini ostasi cu rinduiala, din orasul Efes, a caror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie si Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea paginului imparat Decie, au fugit din fata muncitorilor si s-au ascuns in pestera muntelui ce se chema Ohon. Stind ei acolo la rugaciune catre Dumnezeu, au adormit in aceasta pestera si au dormit 192 de ani, pina pe vremea imparatului Teodosie cel Tinar.

Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a facut foame si au trimis in orasul Efes pe Ianvlih, cel mai tinar dintre ei, sa le cumpere ceva de hrana. Acela luind niste bani de argint, s-a dus in cetatea Efesului cu mare grija ca sa nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe crestini... si mergind la un vinzator de piine, a scos un ban de argint si i l-a dat vinzatorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce imparatise de demult. Vazind acest lucru vinzatorul de piine a prins pe Sfintul Ianvlih si i-a zis: "De unde ai gasit aceasta comoara sa ne spui si noua, iar de nu, te vom da pe mina judecatorului". Apoi a dus pe Sfintul Ianvlih la antipatul si la episcopul cetatii.

Auzind Sfintul Ianvlih ca imparatul Deciu a fost de demult a cazut cu fata la pamint si a zis: "Tot Deciu este imparat in cetatea aceasta?" Iar episcopul i-a zis: "Nu, fiule. Acest imparat pagin a fost de demult. Acum imparateste peste noi drept credinciosul imparat Teodosie". Atunci Sfintul Ianvlih a zis: "Ma rog voua sa mergeti dupa mine sa va arat pestera muntelui Ohon si pe prietenii mei ca sa stiti de la dinsii adevarul. Caci noi, fugind din fata paginului imparat Deciu, mai inainte cu citeva zile, ne-am ascuns in pestera aceea, iar pe el l-am vazut intrind in cetatea Efesului".

Apoi episcopul si antipatul cu mai marii cetatii au mers cu tinarul si cu multime de popor la pestera. Iar la gura pesterii au gasit intre doua pietre, doua tablite de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: "Acesti sapte tineri sfinti, au fugit din fata muncitorului Deciu si s-au ascuns in pestera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat pestera si asa s-au sfirsit intr-insa acesti tineri care au murit pentru Hristos" (a se vedea pe larg Vietile Sfintilor, la 4 august). Citind aceste,a toti s-au umplut de mirare si au preaslavit pe Dumnezeu. Apoi, intrind in pestera, au gasit pe sfintii tineri sezind plini de bucurie, cu fetele stralucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci vazindu-i pe ei antipatul si episcopul si cei mai mari ai cetatii, au cazut si s-au inchinat pina la pamint la picioarele lor, si au dat mare slava lui Dumnezeu, ca i-a invrednicit sa vada o minune preaslavita ca aceasta.

Auzind imparatul Teodosie aceasta, a venit la pestera si, intrind a vazut pe sfinti ca pe niste ingeri ai lui Dumnezeu si, cazind in genunchi li s-a inchinat lor.
Vorbind imparatul Teodosie cu ei sapte zile, i-a vazut plecindu-si capetele lor si adormind somnul mortii, dupa porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit sa se faca sapte sicrie de aur, in care purtind sfintele trupuri ale sfintilor tineri, i-a ingropat acolo in pestera.

Iubiti credinciosi,
Ce datorii avem noi fata de cei adormiti, mai ales fata de mortii nostri?
Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si odihna sufletelor lor. Si cum nu stim care dintre cei adormiti au fost mintuiti sau nu, sintem datori sa ne rugam lui Dumnezeu pentru toti mortii nostri, pomenindu-i regulat la Sfinta Liturghie si la parastase cu dezlegari. Iar in familie sintem datori sa facem milostenie la saraci in numele lor. Milostenia si slujbele cu dezlegari la biserica sint singurele cai de ajutorare a celor raposati. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osinda si le-a mintuit.

Si daca cei adormiti au fost in viata credinciosi, iubitori de Dumnezeu si de biserica, milostivi, smeriti si apoi spovediti si impartasiti inainte de moarte, slujbele si dezlegarile ii mintuiesc sigur si ii scot din osinda la odihna.

Iar daca, dimpotriva, au trait in viata indiferenti si departe de Dumnezeu si de biserica si au murit nespovediti, slujbele si milostenia nu le mai usureaza osinda sufletului, caci nimeni din cei ce mor nedezlegati prin spovedanie nu pot intra in odihna raiului, caci zice Mintuitorul in Sfinta Evanghelie: ce veti dezlega - prin spovedanie - pe pamint, va fi dezlegat si in cer...

Asadar foarte mult putem ajuta la mintuirea raposatilor nostri prin slujbe si milostenie in numele lor. Ca fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adica nu sint aruncati in osinda vesnica a iadului, ci dorm, adica se odihnesc cu dreptii in sinul lui Avraam, adica in rai, pina la Judecata de apoi. De aceea este pacat ca noi crestinii sa plingem ca niste deznadajduiti pe cei morti, ci numai sa ne intristam pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nadejde.

Va spun si aceasta, ca este pacat si oprit de Biserica sa pomeniti la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredinciosi, adica lepadati de Dumnezeu, sau sectanti, adica lepadati de Ortodoxie, care au murit atei sau in vreo secta. La fel, nu puteti pomeni la biserica pe cei ce s-au sinucis si pe copiii avortati, pentru ca primii si-au pierdut nadejdea de mintuire, iar ceilalti nu au fost botezati. Nu pot fi pomeniti la slujbe nici crestinii care au refuzat preotul si Sfinta Impartasanie inainte de moarte sau care n-au vrut sa se impace si sa ierte pe dusmanii lor nici macar in ceasul mortii. Pe toti acestia nu-i puteti pomeni.

O mare datorie avem si fata de noi insine si de fiii nostri. Aceea de a duce pe pamint o viata curata, crestineasca, legata permanent de Hristos, stiind ca nu cunoastem ceasul mortii fiecaruia dintre noi si ca fiecare in ce va fi gasit, in aceea va fi judecat!
Deci sa ne pocaim fiecare de pacatele noastre, acum cind mai avem putinta si putina vreme. Sa ne spovedim si impartasim cit mai des cu Prea Cinstitele Taine; sa ne rugam neincetat lui Dumnezeu cu credinta si cu nadejde; sa indemnam si pe fiii si fratii nostri la pocainta si sfintenie, iar pentru cei raposati sa ne rugam asa cum ne invata Sfinta Biserica: "Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfirsit". Amin.

Parintele Ilie Cleopa

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7328

Voteaza:

Predica la Duminica a XXIV-a dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE