Predica la Rusalii

Predica la Rusalii Mareste imaginea.

La cincizeci de zile de la Inviere si numai la zece de la Inaltarea Domnului, in ziua Rusaliilor, "din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca un vant puternic ce sufla si a umplut toata casa in care se aflau apostolii. Si ei au vazut limbi ca de foc deasupra fiecaruia. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant" (Faptele Apostolilor 2: 2-4).

Si astfel, si acum la Rusalii, ca si intru inceputul grairilor din Biblie - e o manifestare a Spiritului Divin de dincolo de granitele acestei lumi. Cand patriarhul Avraam a auzit glasul chemarii sale, era coborand dincolo de aceste taramuri. Apoi tot timpul profetii primeau iluminari si indemnuri tainice de dincolo de ei si mai presus de lume. Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu a coborat din ceruri. Tot timpul El nu gandea cele din lume, ci graia adevarul Tatalui Ceresc, si nu voia Sa o implinea, ci pe aceea a Tatalui ce L-a trimis. Dincolo de Omul ce se aratase era Dumnezeu ce coborase in lume.

In aceasta realitate traieste omenirea toata, permanent in istorie - dincolo de om este Dumnezeu. Dar ceva mai mult, putem spune, pentru noi insine ca, dincolo de partea fiintei noastre trupesti, dincolo de materia din noi este spiritul. E partea invizibila a fiintei noastre care misca totul. E sufletul care ne da viata fiintei noastre. Si numai cat timp avem aceasta revarsare de spirit in noi - ne bucuram in a avea viata.

De adancim marile realitati ale vietii vedem ca prin acest spirit din noi, omul se intemeiaza pe Divin. Si pe acest suflet din noi il cauta sa-l mantuiasca Dumnezeu, Marele Spirit. Caci fara de Dumnezeu si in pacate, sufletul se pierde, de aceea El ii ofera salvarea eternei Sale mantuiri. Si numai cand spiritul din noi se uneste cu Spiritul Divin, se tamaduiesc ranile pacatelor, se arunca slabiciuni si saracia duhului din noi, omul ajungand sa fie din nou impodobit cu daruri nemuritoare, luminat si stralucitor in virtuti. Si pe aceste daruri, bunatatea divina mereu le revarsa pe vatra infierbantata a inimii noastre.

Si e recunoscut de toti, ca lumea si noi numai atuncea ne pierdem, cand partea invizibila din noi o departam de Dumnezeu, inecandu-o in pacate. Atuncea intunerecul si dezolarea ne imbranceste fiinta noastra slabanogita in neant. Cand ratiunea vietii noastre nu e luminata de Ratiunea Divina, ci numai de artificialitatea unor inflacarari mundane, cand ajungem sa pierdem puritatea suprafireasca a constiintei invizibile din noi, atunci ne aflam in caile pieirii, atunci spiritul divin din noi e uzurpat prin forta tentatiilor telurice, atunci ne prabusim cu idolii micilor valori pe care i-am slujit.

Marile inspiratii totdeauna vin de dincolo de lume si de om. Dupa cea dintai revarsare a Rusaliilor peste Apostoli, Duhul Sfant cu darurile sale, vocea eterna a lui Dumnezeu ajunge sa graiasca in fiecare din noi, daca dorim sa avem aceste daruri ceresti, daca aspiram sa fie glasul vietii noastre.

Pr. Arhimandrit Mitrofor Dr.VASILE VASILACHI (1909-2003)
Fragment din cartea "De la Antim la Pocrov. Marturii si marturisiri" (aparuta la New York in 1984)

.
Pe aceeaşi temă

09 Mai 2012

Vizualizari: 7158

Voteaza:

Predica la Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE