Datoriile crestinului - Parintele Vasile Vasilache

Datoriile crestinului - Parintele Vasile Vasilache Mareste imaginea.

Predica despre datoriile crestinului
(rostita la Privegherea din Ajunul Sfintei Cuvioasei Paraschiva – 13 octombrie)

Frati crestini,
Intotdeauna oamenii care pretuiesc in chip deosebit pe eroii lor, nu pot fi, la randul lor, decat niste eroi. Caci nu se poate ca sa fie cineva un cinstitor al eroilor si sa nu ravneasca de a intrupa un alt erou in persoana lui. Si iarasi, nu se poate ca avand mereu in inima dorurilor noastre imaginea inflacarata de straluciri a eroului mult pretuit, sa nu trezeasca nici o incordare in sufletul nostru, spre a-i urma pilda. Si, in sfarsit, iarasi nu se poate ca cineva sa se intereseze pana la cele mai mici informatiuni cu privire la viata eroului care-i stapaneste sufletul si totusi, sa nu se foloseasca de mijloacele lui, in inaltarea vitejeasca pe baricadele eroismului.



In crestinism, indeosebi, avem acest cult al eroilor. Pe Sfinti ii cinstim prin sarbatori deosebite, prin inchinaciuni sfinte si prin indemnul pe care ni-l face Biserica zilnic, de a cauta sa le urmam pilda, dupa cum le purtam si numele. Dar ceva mai mult, tot Sfintilor le facem si rugaciuni pline de toata caldura sufleteasca, pentru ca sa se roage si ei lui Dumnezeu, ca sa ne invredniceasca sa le fim vrednici urmasi.

Aceasta cinstire si inchinare sfanta pe care o facem Sfintilor, eroilor credintei crestine, pe care ii preamarim in chip cum nu se poate mai stralucit, in ultima analiza noi o facem tot pentru cinstirea si preaslavirea lui Dumnezeu. Pentru care noi si zicem: Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui. Cinstind si slavind pe Sfinti noi dam slava lui Dumnezeu, care a dat ajutorul si harul Sau unor oameni asemenea noua, sa se inalte pana la treapta cea mai inalta a perfectiunii omenesti, sfintenia.

Prin cinstirea Sfintilor, preaslavim pe Dumnezeu si, in acelasi timp, ne cinstim si pe noi. Caci nu se poate ca cineva sa fie un pios inchinator catre Sfinti si totusi sa fie un batjocoritor al vietii lui, pe care sa o necinsteasca cu tot felul de patimi. Dar nu numai viata lui si-o cinsteste printr-un chip maret si inflorit de viata stralucitoare cu tot felul de virtuti, dar ceva mai mult si viata intreaga omeneasca o cinsteste un inchinator catre Sfinti, caci prin aceasta ii arata care sunt chemarile de inaltare a neamului omenesc si prin ce mijloace eroice se poate inalta pana la sfintenie. Iata unde ne duce cinstirea pe care o facem Sfintilor: la cinstirea lui Dumnezeu si apoi si la a noastra.

Pelerinajul sfant pe care l-ati facut la Moastele Prea Cuvioasei Maici Paraschiva, la aceasta sfanta praznuire a patronului ei, e drumul duhovnicesc al inaltarii voastre sufletesti. Ati venit sa preacinstiti cu rugaciuni si inchinaciuni sfinte pe Cuvioasa Paraschiva, dar prin aceasta n-ati facut decat sa dati slava lui Dumnezeu, care a invrednicit-o de asa sfintenie si al carei trup a fost lasat noua ca sfinte si tamaduitoare moaste. Si in momentul in care ati preamarit pe Dumnezeu si pe Cuvioasa Paraschiva, ati adaugat o glorie stralucitoare vietii voastre caci fiinta si viata voastra din acest moment e o marturie a nazuintelor sfinte, catre o viata pe care sa o ducem spre slava lui Dumnezeu.

Toti care am venit ca in aceasta casa duhovniceasca a Moldovei lui Stefan cel Mare, sa praznuim pe Cuvioasa Paraschiva, „ne-am inaltat sufletele noastre in muntele Domnului, in casa lui Dumnezeu, si aici vom invata calea Lui si vom merge pe cararile Lui". Isaia II, 3.

Frati crestini,
Omenirea intreaga, dimpreuna cu universul si cu tot ceea ce ne inconjoara e sub ocrotirea si stapanirea lui Dumnezeu, pentru ca El este autorul tuturor. Tot ceea ce vedem noi acum si ceea ce vom vedea in viata viitoare, nu-s decat creaturi ale Vesnicului si a Atotputernicului Creator din ceruri, Dumnezeu. Si intocmai dupa cum copilul suspina dupa parintii iui, la fel si noi nazuim catre Acel ce este Creatorul nostru. Creatura isi cauta pe Creatorul ei si nu-si da odihna pana ce nu-L gaseste.

Prin Sfanta Taina a Botezului, noi crestinii suntem legati si mai mult de Domnul nostru Iisus Hristos, ca de Dumnezeul nostru. Si din moment ce e Creatorul si Stapanul cerului si al pamantului, apoi in mod firesc e de asteptat ca El este si Stapanul vietii noastre si, ceva mai mult, prin jertfa sa de pe cruce, Mantuitorul nostru.

In aceste firesti si sfinte legaminte este cuprinsa omenirea fata de Dumnezeu. Toti ca unul si fiecare in parte, dator este sa pastreze aceste legaturi cu Dumnezeu si sa le vadeasca printr-o dragoste fiiasca in a preamari pe Creatorul ei si in a-L urma cu tot devotamentul in tot ceea ce ne invata si ne indeamna sa facem, caci nici un parinte nu doreste vreodata rau fiului sau.

Toata aceasta legatura de supunere si dragoste pe care o are omenirea catre Dumnezeu, si-o marturiseste si vadeste prin religie. Religia e un cult prin care noi cinstim si preaslavim pe Dumnezeu, si, in acelasi timp, ii cerem ajutorul Lui, ori de cate ori suntem in nevoi si lipsuri.

Cine nu implineste aceasta chemare fireasca pe care datori suntem sa o aratam prin religie catre Dumnezeu, e in afara de menirea lui, nu este cu Hristos. Caci, potrivit celor spuse de Hristos, cine nu este cu Mine e impotriva Mea. Luca XI, 23.

Aceasta neimplinire a datoriilor religioase e izvorul tuturor suferintelor si durerilor noastre. Cine nu implineste sfatul si indemnul lui Dumnezeu, de a fi vesnic impreuna cu El si de a-i asculta sfaturile Lui, firesc lucru este ca sa fie in afara de viata fericita. Fericirea adevarata nu o putem gasi decat la Acel care a creat-o, ori noi fiind neascultatori si nesupusi Lui, in mod firesc nu putem sa avem decat nefericirea pe care ne-o da celalalt stapan al nostru si care este izvorul nenorocirilor si al suferintelor.

Si pentru aceasta neascultare, de am fi numai noi cei nefericiti si osanditi, tot ar fi pe drept sa ne tragem osanda, insa, prin nefericirea noastra, nefericim si pe aproapele si societatea in care traim. Caci un bun crestin e si un bun cetatean, pe cand un neascultator pamantean e si un razvratitor contra oricarei ordini de stat si de viata sociala.

Un bun crestin e un adevarat rege al creatiunii, stapanit de cele mai nobile ganduri si sentimente pe care, ca un conducator destoinic ce este, le seamana oriunde. Numai cine e un adevarat fiu ascultator al lui Dumnezeu, e calauzit in viata numai si numai de cinste, de dreptate, de dragoste frateasca care zideste cu adevarat inaltarea si fericirea noastra si a tuturora.

Cine rupe legatura cu Cerul, nu se mai gaseste pe drumul cel adevarat al fericirilor aici pe pamant, care e infrumusetat de stralucirea virtutilor crestinesti. Caci, roada duhului, este: iubirea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, milostenia, credinta, blandetea, infranarea poftelor, pe cand faptele trupului, ale acelora care nu asculta de sfatul si porunca dumnezeieasca sunt: rasdesfranarea, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, dusmania, certurile, zavistia, mania, dezbinarea, neintelegerile, smintelile, erezurile, ura, uciderile, betia s. a. 1. Gal. 5,19-22.

Iata, prin urmare, cum un bun crestin e si un bun cetatean, caci aduce cu sine atatea virtuti care fericesc ordinea de stat si desavarsesc progresul acelui stat, pe cand un rau crestin e si un rau cetatean, caci el nu face altceva decat sa distruga cu patimile sale tot ceea ce temeiniceste atat fericirea lui, cat si a societatii in care traieste.

Fratilor, socot ca a venit timpul, ca toti sa fim luminati in a fi convinsi ca dispretul fata de autoritatea dumnezeieasca, duce in chip neindoielnic la dispretul fata de orice autoritate omeneasca. Din momentul in care cineva necinsteste oranduielile lui Dumnezeu, propovaduite de sfanta noastra Biserica,. el a deschis usa larga prin care se va napusti vijelia tuturor rasturnarilor anarhice. Iata pentru ce cu durere trebuie sa priveasca oricine, cand observa ca anumiti dusmani nesocotesc cu dispret cele oranduite de Biserica, fiindca aceasta razvratire contra Bisericii e inceputul vaerilor si al tuturor durerilor noastre de maine. Caci autoritatea omeneasca, pe care ei astazi nu o ataca, o vor rasturna foarte usor maine, dupa ce mai intai au dispretuit si atacat pe cea bisericeasca, pentru ca aceasta autoritate nu-si are in constiinta publica tarie decat atata pe cat da ascultarea autoritatii dumnezeiesti.

La baza cinstei, a dreptatii si a tuturor virtutilor care fericesc omenirea, e constiinta, care e creata si intretinuta treaza, tot de religie. Ori, acesti anarhizatori ai timpurilor noastre, nu cauta decat sa nimiceasca mai intai aceasta cumpana a dreptatii vietii sociale, pentru ca apoi sa faca fara nici o rusine tot ceea ce ii indeamna duhul de demonizare a lumii.

Dusmanii de astazi ai Bisericii o vor mai intai pe ea daramata, pentru ca ea da lumina si tarie convingerilor crestinilor. Pe cand un om fara credinta in Dumnezeu, la fel cu ei, e un om fara principii de calauzire catre o viata cu adevarat fericita, fara nici o regula sigura in tot ceea ce face. Si astfel pe toti vor sa-i aduca in aceasta stare, pentru ca apoi, cu astfel de oameni fara nici un capatai, sa faca ceea ce vor voi ei, cei plini de patimi, de ura, de razbunare si de duhul nimicirii omenirii.

Aceste fiare apocaliptice ale timpurilor noastre cauta sa nimiceasca credinta in Dumnezeu din sufletele oamenilor, pentru ca astfel noi, mai apoi, sa nu punem nici un fior din credinta in tot ceea ce facem, ci sa infaptuim tot ceea ce ne cere fapta cea rea, fara nici o mustrare de constiinta. Si astfel, acesti dusmani ai Bisericii, se asmut cu ura inversunata contra credintei noastre, pentru a face din noi niste instrumente slabanogite de patimi si suferinte, apoi sa ne foloseasca dupa poftele lor cele pline de lacomie, ura si razbunare, la implinirea visului de a infiinta o imparatie a satanei,. in care omenirea intreaga sa se faca partasa la nefericirea a insusi acestui stapanitor, care e Lucifer cel pedepsit de Dumnezeu nefericirii vesnice.

Fratilor, toti acei pe care ii auziti, ca va indeamna la neascultare si la dispret fata de credinta si Biserica noastra, sa stiti ca ei nu va sunt binevoitori, ci cei mai mari dusmani ai vostri. Ei lupta ca sa va scoata in afara de legatura fireasca pe care trebuie sa o avem cu Dumnezeu, adevaratul nostru Stapan si Parinte al fericirilor noastre.

Prin diavolesti indemnuri ei vor sa ne scoata in afara de Biserica, in afara de cinstirea Sfintilor, in afara de mantuirea noastra. Apoi ei incep sa-si bata joc de noi, ba inca si de mosii si stramosii nostri pe care ii dezgroapa si le profaneaza osemin¬tele, dar se inseala, caci ei isi bat joc de dansii, nu de morti.

Observati dumneavoastra cum ei isi pun planul diabolic de nimicire a omenirii, mai intai prin a distruge credinta in Dumnezeu, si apoi usor le vine ca  sa distruga si fericirea noastra si sa ne nimiceasca chiar. Si pe drept la nefericire si nimicire duc acesti dusmani ai omenirii, pe acei pe care ii fac sa lepede credinta in Dumnezeu, cinstirea Sfintilor, respectul fata de Biserica, ascultarea de invatatura sfanta si celelalte datorii ale vietii crestinesti. Intr-adevar noi putem spune ca cine si-a parasit credinta, s-a parasit pe el insusi, pentru ca el atunci a renuntat la atatea ajutoare si bunuri cu adevarat fericitoare ale vietii crestinesti. Un renegat, un francmason, un ateu, un eretic si alti razvratiti contra lui Dumnezeu si a oranduielilor Lui, e un om lipsit de Lumina adevarurilor divine, de harul intaririlor, de ajutorul sfintirilor si de binefacerile lui Dumnezeu, de care atata avem nevoie si fara de care noi nimic nu putem sa trainicim in fericire si perfectiune pe acest pamant.
Dusmanii credintei crestine ne indeamna sa nu tinem Duminicile si Sarbatorile in sfintenie, sa nu ne ducem la bisericile noastre si sa ne folosim cat mai rar si, daca se poate deloc, de Sfintele Taine.

Acesti vrajmasi ai omenirii vor sa faca din noi oameni fara Dumnezeu, pentru ca apoi sa ne faca oameni numai si numai ai lor, robi patimilor si poftelor diabolice.
Iata unde tintesc sa ne duca acesti atei si dusmani ai Bisericii noastre - la ruperea legaturii cu Dumnezeu, la neascultare fata de Parintele nostru adevarat, la nesocotirea invataturilor Lui cele adevarate si sfinte, ca apoi usor sa fim inlantuiti robirii lor fara de sfarsit. Dupa cum vedeti lupta se da de catre Satana, pentru a pune stapanire pe sufletele noastre, pe care sa le dea nefericirii si nimicirii vesnice, la care el pe drept este pedepsit dinainte de crearea lumii.

Fratilor, fata de aceasta vrajmasie a Satanei, noi sa fim deplin luminati si incredintati, ca numai printr-o buna cinstire si credinta in Dumnezeu putem sa dobandim fericirea. Si numai un credincios ascultator acelor propovaduite de Biserica, poate sa se lumineze cu adevarul, sa se inalte si sa se fericeasca pe el si pe altii. Si iarasi, sa avem credinta neclintita, ca prin Sfintele Taine ne curatim sufletele de orice pacat si, in acelasi timp, alungam si duhurile cele rele din inimile noastre, care ne indeamna la tot raul si gandul cel vrajmas. Prin Sfintele Taine ale Bisericii, nu numai ca se nimicesc pacatele, dar ne intarim pe calea cea buna. Caci aceasta viata duhovniceasca ne revarsa in suflete o viata noua. Toata aceasta revelatie nu ne poate veni decat de la Parintele luminilor nepatrunse de mintea omeneasca, si care nu se descopera decat in masura in care printr-o viata de sfintenie ne unim cu Dumnezeu prin credinta si dragoste. Din aceasta unire a noastra cu Dumnezeu vom avea o constiinta treaza, strajer neadormit al vietii noastre crestinesti si, deci, calauzitoare catre fericirea pe care atata o dorim.

Iata pentru ce si cu acest sfintit prilej indemnul nostru nu poate fi altul decat, ca omenirea sa mearga pe drumul adevaratei ei fericiri, printr-o cat mai puternica viata crestineasca. Pentru aceasta datori suntem ca fiecare sa cautam sa implinim invatatura cea sfanta a lui Hristos. Nimeni sa nu se dea inapoi in a implini poruncile crestinesti, pentru ca ele au fost traite si intarite prin insasi pilda Domnului nostru Iisus Hristos, care a avut trup asemenea cu al nostru.

Iata, El ne-a dat exemplul posibilitatii unui trai cu adevarat crestinesc, si in acelasi timp ne-a asigurat triumful luptei. Dar ceva mai mult, in aceasta lupta pe care avem sa o ducem pentru un trai cat mai crestinesc, avem si ajutorul nemasurat de mare al harurilor ceresti.

Pentru o cat mai usoara implinire a datoriilor vietii crestinesti, noi avem atatea cai sfintite de insusi Hristos, ca ascultari minunate pentru o cat mai adanca traire a invataturii sfinte. Astfel avem postul, milostenia, rugaciunea si multe alte ascultari, nu prea grele, prin care ne putem oteli puterile pentru a invinge pe dusmanii credintei si pentru a zidi, cu ajutorul lui Dumnezeu, casa bunatatilor mult dorite de noi, atat pentru viata de aici, cat si pentru aceea care va sa vina.

Frati crestini,
Nu pot sa-mi inchei cuvantarea, fara a marturisi si eu impreuna cu Psalmistul ca: "scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor sai". Psal. 115, 5. Cu adevarat asa a fost si cu moartea Cuvioasei Paraschiva, care prin moarte a trecut la pretuirea rasplatilor lui Dumnezeu. Cuvioasa Paraschiva se bucura nu numai sufleteste, ca se afla impreuna cu Creatorul a toata lumea, dar in acelasi timp si sfantul ei trup, Sfintele sale Moaste sunt de nepretuit de mare folos pentru viata milioanelor de crestini, din cursul veacurilor, care si-au gasit prin ele tamaduiri a nenumarate boli si mangaieri sufletesti in nenorocirile lor.

Iata cu ce pretuiri a stiut si stie sa rasplateasca Dumnezeu pe cei cuviosi ai sai. Insa, pentru ca moartea noastra, catre care in chipul cel mai sigur mergem cu totii, sa fie tot atat de pretioasa in ochii lui Dumnezeu, se cere ca viata sa ne-o ducem in cea mai atenta privighere a unui trai cu adevarat crestinesc. Pentru ca nu moartea prin sine e de pret, ci viata este aceea care da pret mortii cuviosilor inaintea Iui Dumnezeu. De aceea am tinut si eu sa arat care-s datoriile noastre crestinesti, pe care in chipul cel mai credincios, sa le implinim, pentru ca numai asa ne putem feri de cursele de pierzare pe care ni le intind dusmanii credintei. Si numai printr-un trai crestinesc putem sa nazuim si sa dobandim adevarata fericire, de care ne putem invrednici sa o avem atat in viata de aici cat si in aceea care va sa vina. Si in aceasta suntem intariti mai ales de pilda atator straluciti inaintasi, cum e Cuvioasa Paraschiva si inca multi alti cuviosi sfinti care s-au invrednicit de bucuria celor cinci fecioare cu candelele aprinse de lumina faptelor lor bune si sfinte. Pe cand cei fara faptele cele bune ale credintei, au ramas in intuneric si in suferintele tuturor lipsurilor.

Eu am credinta, ca si candela sufletelor d-voastra e aprinsa, pentru ca chiar acei care n-o aveati aprinsa, ati venit sa o aprindeti din flacara credintei care a insufletit pe Cuvioasa Paraschiva si de acum ramane ca fiecare sa ne ingrijim sa pastram aceasta flacara a credintei prin untdelemnul faptelor bune, care vesnic pot fi o marturie pentru noi, daca ne-am implinit datoriile de buni crestini.

Fie, ca fiecare dintre noi, sa se intoarca la caminul lui cu o mai puternica hotarare in a fi un bun crestin si un neinfricat ostas al lui Hristos. Noi sa fim siguri ca vom invinge, atat timp cat vom fi cu Hristos, cu Biserica Sa si cu Sfinti ca Cuvioasa Paraschiva, care, desi de sute de ani a murit, este binefacatoarea omenirii, acum si in veci. Amin.

Parintele Vasile Vasilache

(din volumul "Dumnezeu este Lumina” – predici rostite la Catedrala mitropolitana din Iasi intre anii 1935-1939)

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3543

Voteaza:

Datoriile crestinului - Parintele Vasile Vasilache 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE