Parintele Teofil Paraian - Intampinarea Domnului

Parintele Teofil Paraian - Intampinarea Domnului Mareste imaginea.


Parintele Teofil Paraian - Intampinarea Domnului

Suntem in cuprinsul sarbatorii Intampinarii Domnului nostru Iisus Hristos, in care se face mereu pomenire despre faptul ca Sfantul si dreptul Simeon L-a primit in bratele sale pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Acesta este un dar de la Dumnezeu si o invrednicire deosebita pentru Sfantul si dreptul Simeon. Noi, cum am spus Duminica trecuta, suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga.


La Sfanta Liturghie, dupa ce se impartasesc preotii, se spune: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalime ca slava Domnului peste tine a rasarit. Salta acum si te bucura Sioane, iar tu, curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau". Se adreseaza dupa aceea o rugaciune Celui cu care preotii s-au impartasit, care este Pastele: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase; o, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea, da-ne noua mai adevarat a ne impartasi cu Tine in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".


Nu consideram ca intalnirea prin Sfanta Impartasire este ultima posibilitate de intalnire cu Domnul Hristos, chiar daca este una dintre marile posibilitati pe care le avem in aceasta lume. De fiecare data cand ne impartasim, zicem: "Da-ne noua mai adevarat a ne impartasi", adica ne-am impartasit noi cum ne-am impartasit, cum s-a putut, la masurile la care am ajuns, dar sigur se poate mai mult, nu din partea noastra. Noi de multe ori credem ca suntem vinovati inaintea lui Dumnezeu pentru ca nu ajungem sa avem in constiinta noastra bucuria, simtamantul prezentei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Nu stiu daca este asa, pentru ca invrednicirea nu ne-o dam noi, ci Dumnezeu. Nu trebuie sa cerem de la noi lucruri pe care, pana la urma, nu le cere nici Dumnezeu.


Am citit odata o carte despre staretii rusi si nu mi-a mai ramas din cartea aceea decat o singura afirmatie, o singura fraza: "Nu poti sa-i ceri unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare". Este o fraza cat o carte! Este o invatatura pe care ar trebui s-o avem in constiinta noastra si sa ne gandim la ea.


Mi-aduc aminte, cand eram copil, ca am venit de la Ocna Sibiului pe jos, vreo noua km, cu parintii mei; m-au mai luat in brate, m-au mai lasat pe jos, ma dureau picioarele, mi-era greu si ziceam: "Hai sa mai stam putin..., hai sa mai mergem". Atunci mi-am dat eu seama ca trebuie sa ai o intelegere speciala fata de cei mici.


Daca este adevarat lucrul acesta pentru viata fizica, este adevarat si pentru viata spirituala, pentru viata sufleteasca. Nu-i poti cere unui om mic din punct de vedere spiritual, sa faca lucruri mari, ca unul care este inaintat in viata spirituala. Or, Impartasirea cu Sfintele Taine - Hristos ne-o da la masura la care suntem noi. Nu a cerut o viata extraordinara ca sa te poti impartasi! A cerut o viata corecta, o viata pe care pot s-o duca cei multi, daca se silesc.


Am spus si alta data, un lucru care se cam neglijeaza in gandirea noastra, iar in invatatura Bisericii nici nu se face macar vreo referire la el, anume, ca la Cina cea de Taina, intre cei care s-au impartasit au fost si doi nevrednici, pe care Domnul Hristos totusi i-a impartasit. Este vorba de Iuda, care L-a vandut pe Domnul Hristos, si de Sfantul Apostol Petru, care avea sa se lepede de El. Stim lucrul acesta pentru ca este marturisit de Evanghelie. Este adevarat ca in Iuda, dupa ce s-a impartasit, a intrat satana, dar, oricum, Domnul Hristos nu a stat impotriva.

 

De ce a facut Domnul Hristos aceasta? Nu stim! Dar stim ca a facut aceasta in fata vremelniciei si a vesniciei si, daca Evanghelia a ajuns pana la noi, a facut-o si in fata noastra.


Sfantul Apostol Pavel, in Epistola I-a catre Corinteni, spune: "Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevred-nicie, osanda isi mananca si bea. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit" (I Cor. 11, 28-30). Noi nu vrem sa osandim pe nimeni si nu stim daca Sfantul Apostol Pavel s-a gandit la slabiciunile fizice de pe urma nevredniciei cuiva de a se impartasi; aici este vorba de faptul ca un om intra in camara de nunta fara sa aiba haina de nunta. Adevarul este ca sunt oameni care nu pot face mai mult. Cel care a fost scos de la nunta a fost un om care a sfidat, a fost un om care s-a impotrivit, care a vrut sa-si arate cat este el de grozav ca intra la nunta neavand haina de nunta.


Dar exista si oameni care sunt mici ca masura sufleteasca. Nu ca n-ar vrea sa fie mari, ca nu pot sa fie mari, dar aceasta le este masura. Cu acestia trebuie sa avem ingaduinta speciala, sa ne gandim la faptul ca "nu poti cere unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare".

Domnul Hristos a asemanat Sfanta Impartasanie cu painea, cu painea cea de toate zilele si a zis: "Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura" (Ioan 6, 51,53,55). Domnul Iisus Hristos n-a dat impartasirea ca pe o recompensa, ca pe un dar, celor care duc o viata exceptionala, ci a dat-o ca pe un ajutor. Painea pe care o mancam este ajutor ca sa traim! Cine nu mananca - moare, cine mananca - traieste! Asa se intampla fizic, asa se intampla si spiritual.


Aceasta nu inseamna ca trebuie sa fii nepasator, ca ai putea sa ai niste pretentii sa te impartasesti, ca doar tu esti acela care are trebuinta de Painea Vietii. Domnul Hristos n-a dat intai Painea, intai a dat alte Taine. Domnul Hristos le-a dat oamenilor invatatura, n-a spus: "No, oameni buni, uite, daca vreti sa va mantuiti, va dau Eu cale de mantuire: va impartasiti cu Trupul si Sangele Meu si va mantuiti". Nu asa! Ci i-a invatat sa fie buni, sa ierte, i-a invatat sa creada, i-a invatat sa se smereasca, i-a invatat sa aiba ingaduinta. Adica toata Evanghelia este un fel de impartasire, toata Evanghelia este un fel de Intampinare a Domnului nostru Iisus Hristos si o intampinare a noastra pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos.


Evanghelia este impartasire si Cuvantul lui Dumnezeu este Trup al lui Dumnezeu, in inteles spiritual. Pentru a ne impartasi, trebuie sa ne incadram intr-o viata care sa ne faca pe cat posibil vrednici, desi, pana la urma, invrednicirea cea adeva-rata ne-o da Domnul Iisus Hristos: "Invredniceste-ne, Doamne, in seara aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, sa zicem: Tatal nostru.". Sunt niste lucruri pe care Dumnezeu ni le da in masura in care suntem sinceri, ni le da in masura in care facem randuiala in viata noastra, in masura in care nu fortam lucrurile ca sa intram cu haina murdara intre oameni cu haine curate. Cerem de la Dumnezeu invrednicire speciala si credem ca Dumnezeu ne invredniceste la masurile noastre.


Tare imi place mie imprejurarea aceea istorisita in Sfanta Evanghelie de la Marcu, in legatura cu omul care a zis: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele" (Marcu 11, 24). Domnul Hristos nu a zis: "Daca n-ai destula credinta n-am ce-ti face! Sa-ti inmultesti credinta si apoi stam de vorba", ci l-a ajutat cu credinta cata a avut-o! Este foarte important lucrul acesta: sa ai dorinta de mai mult, ca sa primesti invrednicirea de la Dumnezeu. Si dupa ce te invrednicesti din partea lui Dumnezeu de unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa zici: "Da-ne noua sa ne impartasim mai adevarat" (nu numai atat, la masura aceasta, ci la masuri mai mari, la masura cea mai mare cu putinta) cand? "in ziua cea neinserata a imparatiei Tale".


Pentru un om credincios care a intrat in imparatia lui Dumnezeu, "ziua cea neinserata a imparatiei lui Dumnezeu" incepe de aici. Un om credincios este deja intrat in "ziua cea neinserata" din punct de vedere spiritual, in ziua in care nu este alternanta, adica schimbare intre lumina si intuneric, ci numai lumina din punct de vedere spiritual. Deci exista progres, nu se ajunge niciodata la ultima posibilitate.


Cuvintele acestea le-am alcatuit in legatura cu cinstirea pe care i-o aducem dreptului Simeon pentru ca L-a primit in brate pe Domnul Iisus Hristos. Da, L-a primit in brate pe Domnul Iisus si noi il cinstim pentru aceasta! Dar cred ca si el ne cinsteste pe noi, pentru ca-L primim pe Domnul Hristos in inimile noastre si-L putem tine o vesnicie intreaga, nu cateva clipe sau cateva minute, cat L-a tinut dreptul Simeon.


Pentru rugaciunile dreptului Simeon, pentru rugaciunile Sfintei Ana, pentru rugaciunile Sfintei Agata, care inseamna "cea buna", sa ne ajute Dumnezeu sa fim si noi buni, cu neclintire in bunatate, si atunci ne vom impartasi sigur "mai adevarat" cu Domnul Hristos "in ziua cea neinserata a imparatiei Sale". Amin!

 

Manastirea Brancoveanu
5 februarie 1999

09 Mai 2012

Vizualizari: 6938

Voteaza:

Parintele Teofil Paraian - Intampinarea Domnului 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

intampinarea domnului

Comentarii (1)

  • Marioara MihelePostat la 2010-11-17 06:59

    Am avut fericita ocazie de sta in preajma Domniei sale ,un om cu mare credinta si de o reala valoare . Dumnezeu insa la luat la El fiindca si El are nevoie de asemenea oameni .La trimis pe pamint pentru a ne ajuta pe noi pacatosi sa revenim la Credinta si pe urma la luat inapoi .

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE