Predica despre Caderea Romei

Predica despre Caderea Romei Mareste imaginea.

I. Prin exemplul lui Daniel, care-si marturiseste propriile pacate, ii combate, aratandu-le greseala lor, pe cei care cartesc impotriva lui Dumnezeu, din pricina caderii Romei. Pe cine simbolizeaza Noe, Daniel si Iov.

1. Sa ne indreptam atentia asupra primului pasaj din Sfantul Profet Daniel, unde l-am auzit rugandu-se si l-am admirat ca marturiseste nu doar pacatele poporului sau, ci chiar si pe ale sale. Intr-adevar, in urma rugaciunii sale - cuvintele rugaciunii il aratau pe Daniel ca fiind nu numai o persoana care se roaga pentru altii, ci si un om care isi marturiseste pacatele - asadar, in urma rugaciunii: "Pe cand ma rugam - spune el - pe cand marturiseam pacatele mele si pacatele poporului meu, in fata Domnului Dumnezeului meu". Oare exista cineva care ar putea spune public ca nu are pacat, din moment ce pana si Daniel isi marturiseste propriile pacate? Caci unui oarecare trufas i s-a spus prin profetul Iezechiel: "Oare tu esti mai intelept decat Daniel?".

Astfel, Iezechiel l-a asezat chiar pe acest Daniel intre cei trei barbati sfinti, prin care Dumnezeu a inchipuit trei categorii de oameni, pe care le va scapa, cand va veni o mare suferinta peste neamul omenesc; si a spus ca nimeni nu va fi scapat de acolo in afara de Noe, de Daniel si de Iov. De fapt, s-a aratat ca prin aceste trei nume Dumnezeu a simbolizat, dupa cum am spus, trei categorii de oameni. Caci cei trei barbati au adormit si duhurile lor sunt la Dumnezeu si trupurile lor s-au intors in pamant. Si au fost asezati de-a dreapta lui Dumnezeu si nu se tem de vreun chin din aceasta lume, de care sa doreasca sa fie scapati.

Asadar, cum vor fi scapati de acea suferinta Noe, Daniel si Iov? Pe cand Iezechiel spunea acestea, poate, doar Daniel se mai afla in trup. Noe si Iov adormisera de vreme indelungata si au fost pusi langa parinti, in somn de moarte. Cum puteau sa fie eliberati de chinul iminent, din moment ce erau eliberati deja de trup? Dar prin Noe sunt simbolizati bunii pastori care conduc si guverneaza Biserica, precum Noe si-a condus arca, pe timpul potopului, in Daniel sunt simbolizati toti sfintii infranati, iar in Iov toti cei casatoriti si care traiesc dupa dreptate. Dumnezeu va elibera aceste trei categorii de oameni din acel chin.

Totusi, cat de mult a fost laudat Daniel rezulta din faptul ca numai el dintre cei trei a meritat sa fie chemat pe nume; si, cu toate acestea, si-a marturisit pacatele. Asadar, daca Daniel si-a marturisit pacatele, a cui mandrie nu va incepe sa tremure, a cui ingamfare nu va da inapoi, a cui aroganta si semetie nu se va infrana? Cine se va fali ca are o inima casta sau cine se va fali ca este curat de pacate?

II. De ce nu a crutat Dumnezeu Roma pentru cei drepti.

1. Si totusi, oamenii se mira - o, daca doar s-ar mira si nu ar aduce blasfemie - cand Dumnezeu mustra neamul omenesc si il pedepseste cu chinurile unei pedepse drepte, aplicand corectarea inaintea judecatii si, adesea, nealegand pe cine sa pedepseasca, deoarece nu vrea sa gaseasca pe cine sa condamne. Caci ii pedepseste in acelasi timp si pe cei drepti si pe cei nedrepti, desi cine este drept, daca pana si Daniel isi marturiseste propriile pacate?

2. Cu putine zile inainte am citit un fragment din , care, daca nu ma insel, v-a trezit atentia in mod deosebit, in care Avraam ii spune Domnului ca, daca ar gasi in cetate cincizeci de drepti, ar cruta cetatea pentru ei sau ar pierde-o impreuna cu ei. Dumnezeu ii raspunde ca, daca ar gasi in cetate cincizeci de drepti, ar cruta-o. Pe urma, Avraam intreaba din nou si cerceteaza, anume ca, daca ar fi mai putin cu cinci si ar ramane patruzeci si cinci, ar cruta cetatea. Dumnezeu ii raspunde ca o cruta pentru patruzeci si cinci de drepti. Ce sa adaug mai multe? Tot intreband si scazand din acel numar de cincizeci de la inceput, Avraam ajunge la zece si il intreaba pe Dumnezeu ca, daca s-ar gasi zece drepti in cetate, i-ar pierde pe acestia cu ceilalti nelegiuiti al caror numar e fara de sfarsit sau ar cruta mai degraba cetatea pentru zece drepti. Dumnezeu ii raspunde ca nu va pierde cetatea chiar numai pentru zece drepti.

Asadar, ce sa mai spunem, in aceste conditii, fratilor? Caci si noi am fost intrebati, mai ales, de oameni care cauta sa gaseasca greseli in Scripturile noastre, din necredinta, si nu de catre cei care le cerceteaza spre folos; si ei spun mai ales in legatura cu caderea recenta a unui oras atat de mare: "Oare nu erau la Roma cincizeci de drepti? Intr-un atat de mare numar de credinciosi, de monahi, de oameni infranati, de slujitori si slujitoare ale lui Dumnezeu, nu au putut sa fie gasiti nici cincizeci de drepti, nici patruzeci, nici treizeci, nici douazeci, nici zece? Daca, insa, este de necrezut ca nu s-au gasit, de ce n-a crutat Dumnezeu vestita cetate pentru cincizeci, ba chiar pentru zece drepti?"

Scriptura nu inseala, daca omul nu se inseala singur. Cand se cerceteaza dreptatea divina, Dumnezeu raspunde in ceea ce priveste dreptatea ca El cauta dreptii dupa dreptatea dumnezeiasca, nu dupa dreptatea omeneasca. Asadar, eu raspund pe data: "Fie a gasit acolo atatia drepti si a crutat cetatea, fie, daca n-a crutat cetatea, n-a gasit dreptii." Dar mi se va raspunde ca este clar ca Dumnezeu n-a crutat cetatea Romei. Eu, insa, ripostez: "Ba, din contra, mie nu imi este clar ca Dumnezeu a pierdut cetatea." Caci Roma nu a fost pierduta precum Sodoma.

In legatura cu , L-a intrebat Avraam pe Dumnezeu. Dumnezeu, insa, i-a spus: "Nu voi pierde cetatea.", si nu: "Nu voi pedepsi cetatea." Nu a crutat Sodoma, ci a pierdut Sodoma. Sodoma a ars in intregime, caci nu a tinut-o pana la Judecata de Apoi, ci a aratat in ea ceea ce celorlalti rai le-a pregatit la Judecata de Apoi. Nimeni nu a ramas viu din Sodoma. N-a ramas nici o turma de animale, nici un om, nici o casa; focul a mistuit absolut totul. Iata cum a pierdut Dumnezeu cetatea Sodomei. Insa cat de multi au iesit din orasul Roma si se vor intoarce, cat de multi au ramas si au scapat, cat de multi nu au putut fi atinsi, in locasurile sfinte! "Dar multi - se va spune - au fost dusi prizonieri." Astfel a fost dus si Daniel, nu spre pedepsirea sa, ci spre mangaierea celorlalti prizonieri. "Dar multi - se va riposta - au fost ucisi." Astfel au fost ucisi si atat de multi profeti drepti "de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia"; astfel au patimit atatia Apostoli, ba chiar Insusi Domnul profetilor si apostolilor - Iisus Hristos. "Dar multi - se va spune - au fost chinuiti cu diferite pedepse." Oare socotim ca a fost chinuit cineva atat de mult ca Iov?

3. Ne-au fost aduse la cunostinta lucruri ingrozitoare: maceluri, incendii, rapiri, ucideri, schingiuiri suferite de oameni. Este adevarat, am auzit multe, toate ne-au intristat, adesea am plans, cu greu ne-am consolat; nu tagaduiesc, nu neg ca am auzit multe si ca s-au savarsit multe nelegiuiri in acel oras.

III. Pustiirea Romei nu a fost cu nimic mai greu de suportat decat nenorocirea lui Iov.

Dar, fratii mei, dragostea voastra sa fie cu luare aminte la ceea ce spun, am auzit din ca, dupa ce si-a pierdut averea si copiii, nici macar trupul sau - singurul bun ce ii mai ramasese - nu a putut sa-l pastreze sanatos, ci lovit de o plaga dureroasa, din cap pana in picioare, statea in mijlocul balegarului, putrezind din cauza ranii, fiind plin de puroi, colcaind de viermi si chinuit de suferintele extrem de crancene provocate de dureri.

Daca noi am fi anuntati ca intreaga cetate suporta asa ceva, ca nu mai exista acolo nici un om sanatos, ca se afla toti intr-o rana foarte grava si astfel putrezesc oamenii vii din cauza viermilor, precum au putrezit mortii, atunci ce ar fi mai ingrozitor, acest chin sau acel razboi? Socotesc ca sabia chinuieste trupul omului mai putin decat viermii si ca sangele izbucneste intr-un mod mai suportabil din rani provocate de taisul sabiei decat picura puroiul dintr-o plaga. Cand vezi cum se descompune un cadavru, te sperii; insa chiar din acest motiv pedeapsa este mai mica, ba chiar nu exista niciun fel de pedeapsa, fiindca sufletul nu mai este in trup.

In schimb, in ceea ce-l priveste pe Iov, sufletul sau se gasea in trup pentru a simti durerile, fiind legat de trup pentru a nu fugi, supus lui pentru a suferi, ranit pentru a aduce blasfemie. Iov a rabdat incercarea, fapt pentru care i-a fost destinata o mare dreptate. Asadar nimeni nu observa ceea ce suferi, ci ceea ce faci atunci cand suferi. Omule, taria ta nu sta in ceea ce rabzi, ci in ceea ce faci se dovedeste vointa ta - fie vinovata, fie nevinovata.

Iov suferea, langa el statea doar sotia, singura ramasa, nu spre mangaiere, ci spre ispita; nu ca sa aduca tamaduire, ci ca sa indemne mereu spre blasfemie: "Blestema pe Dumnezeu si mori!". Priviti cat de mult i-ar fi fost de folos moartea lui Iov, insa nimeni nu-i daruia un astfel de bine. Dar in toate aceste chinuri, pe care sufletul sfant le indura, isi exersa iertarea, isi dovedea credinta, femeia era ravasita, diavolul era invins.

O, ce priveliste minunata si in grozavia putreziciunii carnii, ce stralucita frumusete a virtutii! Dusmanul il devasta din interior, dusmanca il sfatuia la rau in mod deschis, fiind ajutor al diavolului si nu al sotului; ea a fost o noua Eva, dar el nu a mai fost vechiul Adam; "Blestema - spune ea - pe Dumnezeu si mori!" Obtine prin blasfemie ceea ce nu poti dobandi rugandu-te! "Vorbesti - ii spune Iov - ca una din femeile nebune. Ce? Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare si pe cele rele?"

Ascultati vorbele unui credincios statornic, ascultati vorbele unui om care putrezea pe din afara, dar era neprihanit pe dinauntru: "Vorbesti ca una din femeile nebune. Ce? Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare si pe cele rele?" Dumnezeu este ca un tata; oare trebuie iubit cand este bland si respins cand ne pedepseste? Oare nu este El Tatal Care pe de o parte promite viata, iar pe de alta parte impune ascultarea? Ai uitat urmatorul indemn: "Fiule, ajungand in slujba lui Dumnezeu, staruieste in dreptate si teama si pregateste sufletul tau in fata ispitelor si rabda in durere si ai rabdare in umilinta ta, fiindca aurul si argintul in foc isi arata taria, iar oamenii placuti lui Dumnezeu in cuptorul umilintei." Ai uitat ca: "De fapt, Dumnezeu cearta pe cel pe care-l iubeste si, ca un parinte, pedepseste pe feciorul care ii este drag."

IV.4. Cat de usoare sunt pedepsele vremelnice in comparatie cu Gheena.

(Gheena: in evreieste "Valea lui Hinnom" sau "Valea fiilor lui Hinnom". Aceasta este o vale adanca aflata in sudul Ierusalimului, intre muntele Sion si muntele "sfatului celui rau", unde in vechime - pe vremea regilor idolatri din Iuda - se aduceau ca jertfe zeului Moloh, copii (cf. Ier. 7,31; 19,6; 32,35). De atunci ea era socotita de evreii credinciosi ca spurcata si aruncau in ea, in semn de dispret, tot felul de gunoaie si necuratii din Ierusalim, carora li se da foc si raspandeau un miros urat. Si fiinca focul ardea continuu, se considera ca un iad, in care se credea ca arde focul nestins. De aceea s-a si numit acel loc "Gheena focului" sau "Valea iadului", a "Focului nestins" sau si "Valea plangerii")

Gandeste-te la orice chin, indreapta-ti gandul spre ce pedepse omenesti vrei; compara-le cu Gheena si vei vedea ca este usor de suportat tot ceea ce gandesti. Aici si cel care chinuieste si cel care este chinuit sunt doar pentru o vreme, pe cand acolo sunt pentru totdeauna. Oare nu sufera inca cei care au patimit in vremea in care Roma a fost pustiita? Insa acel sufera si acum in iad. A ars, arde si va arde; va veni la judecata, va primi trup, insa nu spre folos, ci spre pedeapsa. De acele pedepse sa ne temem, daca ne temem de Dumnezeu.

Orice ar suferi omul aici, daca se va indrepta este o corectare, daca nu se va indrepta, este o condamnare dubla. Caci, pe de o parte aici va suferi pedepsele vremelnice, iar pe de alta parte acolo le va trai pe cele vesnice. Spun Dragostei voastre, fratilor, fara indoiala, sa-i laudam pe martirii sfinti, sa-i glorificam, sa-i admiram, sa sarbatorim zilele lor printr-o sarbatoare pioasa, sa cinstim meritele lor si, daca putem, sa le urmam exemplul.

Gloria martirilor este cu adevarat mare, dar nu stiu daca a fost mai mica gloria sfantului Iov; totusi lui nu i se spunea: "Pune tamaie idolilor, adu jertfe zeilor straini, sau renega-L pe Hristos!" I se spunea oricum: "Blestema pe Dumnezeu!" Nu i se spunea astfel incat sa inteleaga: "Daca vei aduce blasfemie, putrefactia va disparea in intregime, sanatatea ti se va intoarce", ci: "Daca vei aduce blasfemie - spunea sotia neghioaba si lipsita de minte - vei muri si murind vei scapa de chinuri." Ca si cum mortii, in urma blasfemiei, nu i-ar urma durerea vesnica.

Muierea smintita se ingrozea de necazul cangrenei din prezent si nu se gandea deloc la focul cel vesnic. El suporta pedepsele prezente, ca sa nu o ajunga la cele viitoare. Isi tinea inima departe de gandul cel rau si limba de blasfemie, isi pastra integritatea sufletului, in putreziciunea trupului. Vedea de ce va scapa in viitor si de aceea suporta ceea ce indura in prezent.

Astfel orice crestin cand sufera vreo durere, in trup, sa se gandeasca la chinurile din Gheena si va vedea cat de usor este ceea ce e rabda. Sa nu murmure impotriva lui Dumnezeu, sa nu spuna: "Doamne, ce Ti-am facut eu Tie, de ce sufar aceste nenorociri?" Ba din contra, sa spuna ceea ce a spus chiar si Iov, cu toate ca era sfant: "Ai cercetat toate pacatele mele si le-ai inchis ca intr-un sac". Sa nu indrazneasca sa se numeasca pe sine fara de pacat, cel care sufera nu ca sa fie pedepsit, ci ca sa fie incercat. Astfel sa-si vorbeasca fiecare, atunci cand sufera.

V.5. Oare nu au existat drepti la Roma, ca Orasul sa fie crutat pentru ei.

La Roma au fost cincizeci de drepti, ba chiar si o mie de drepti, daca socotim dupa masura omeneasca; daca i-am cauta dupa masura desavarsirii nu a fost niciun drept. (Aceasta fraza vine sa ne arate ca Roma a fost crutata datorita bunatatii si milei lui Dumnezeu, nu datorita meritelor celor din cetate, pentru ca Dumnezeu nu cauta sfinti dupa masura omeneasca, ci dupa regula desavarsirii, stare la care omul nu poate ajunge prin propriile sale puteri, ci doar cu ajutorul lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.)

Oricine ar indrazni sa se numeasca drept, la Roma, nu aude de la mine: "Oare tu esti mai intelept decat Daniel?" L-am auzit asadar pe Daniel, marturisindu-si pacatele sale. Oare, cumva, pe cand marturisea, mintea? Atunci, din acest motiv ar fi avut pacat, fiindca il mintea pe Dumnezeu, in privinta pacatelor sale.
Dar uneori oamenii se gandesc si spun: "Trebuie ca si omul drept sa-I spuna lui Dumnezeu: "Sunt pacatos"; si, desi stie ca el n-are niciun fel de pacat, totusi sa-i spuna lui Dumnezeu: "Am pacat"". Si cine te-a facut sa nu ai pacat? Daca nu ai deloc pacat, oare nu Dumnezeu este cel Care ti-a tamaduit sufletul, daca totusi nu ai pacat? De fapt, gandeste-te si vei gasi mai degraba mai multe pacate decat un singur pacat. Oricum, daca nu ai deloc pacat, oare nu este aceasta stare de fapt binefacerea celui Caruia I-ai spus: Eu am strigat: Doamne ai mila de mine, tamaduieste-mi sufletul, caci am pacatuit impotriva ta."

Daca sufletul tau este fara pacat, sufletul tau s-a insanatosit intru totul; daca sufletul tau s-a insanatosit in intregime, de ce esti lipsit de recunostinta fata de doctor, in asa masura incat spui ca inca esti bolnav, cand de fapt el te-a vindecat in intregime? Daca i-ai arata doctorului ca trupul tau este ranit si slabit si l-ai ruga sa-ti acorde ingrijire si el te-ar face sanatos si te-ar lasa teafar si tu ai spune: "Nu sunt sanatos"; oare nu ai fi nerecunoscator si ofensator fata de doctor? Astfel te-a tamaduit si Dumnezeu si acum tu indraznesti sa spui: "Sunt bolnav"? Nu te temi sa nu-ti raspunda: "Asadar Eu n-am facut nimic sau tot ceea ce am facut a fost in zadar, nu primesc plata, nu merit lauda."? Dumnezeu sa indeparteze de la noi aceasta nebunie si aceasta demonstratie zadarnica.

Omul sa spuna: "Sunt pacatos", fiindca este pacatos; sa spuna: "Am pacat", fiindca are pacat. De fapt, daca spune ca nu are pacat, nu este mai intelept decat Daniel. Asadar, fratii mei, sa pun capat odata acestei probleme. Daca trebuie numiti drepti, precum sunt numiti dupa dreptatea omeneasca, dreptii sunt cei care traiesc in pace cu semenii; multi au fost de felul acesta la Roma si pentru acestia Dumnezeu a crutat cetatea si multi au scapat, dar Dumnezeu i-a crutat chiar si pe cei care au murit.

Daca au murit in urma unei vieti bune si in adevarata dreptate si credinta, oare nu au fost scapati de multimea necazurilor omenesti si nu au ajuns la usurarea divina? Au murit dupa suferinte precum saracul Lazar, inaintea portilor bogatului. Dar au suportata foamea? A suportat si el. Au indurat rani? A indurat si el: ba mai mult, pe ei nu i-au lins cainii. Au murit? A murit si el, dar asculta cu ce sfarsit: "Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam."

VI.6. In ce fel Dumnezeu a crutat Roma, pentru cei drepti.

O, daca am putea sa vedem sufletele sfintilor care au pierit in acel razboi, atunci ati intelege in ce fel a crutat Dumnezeu cetatea Romei. Caci mii de sfinti sunt in pacea eterna, veselindu-se si spunandu-i lui Dumnezeu: "Doamne, iti multumim ca ne-ai scapat de greutatile trupesti si de suferinte si de torturi. iti multumim ca acum nu ne mai temem nici de pagani si nici de diavol; nu ne mai temem de foame pe pamant, nu ne mai temem de grindina; nu ne mai temem de dusmani, nu ne mai temem de persecutori, nu ne mai temem de asupritori, ci suntem morti pe pamant, dar la Tine, Dumnezeule, nu vom muri niciodata, datorita darului Tau si nicidecum datorita meritului nostru".

Ce minunata este cetatea celor smeriti care spune acestea! Oare socotiti, fratilor, ca o cetate consta din pereti si nu din cetateni? in fine, daca Dumnezeu le-ar fi spus locuitorilor Sodomei: "Fugiti, fiindca am de gand sa aprind locul acesta!", oare nu am spune ca au avut un mare merit, daca ei ar fi fugit si flacara, coborand din cer, ar fi distrus numai zidurile cetatii si peretii caselor? Oare atunci n-ar fi crutat Dumnezeu cetatea, din moment ce cetatea s-ar fi mutat si ar fi scapat de dezastrul acelui foc?

VI.7. Constantinopolul a fost indreptat, in mod divin, si salvat, doar prin groaza de flacarile viitoare.

Oare nu inainte cu cativa ani, pe cand Arcadius era imparat la (poate aud ceea ce spun si unii care cunosc intamplarea si sunt in aceasta multime si unii care au fost acolo de fata), vrand Dumnezeu sa infricoseze cetatea si infricosand-o, sa o indrepte, infricosand-o sa o intoarca de pe calea gresita, infricosand-o sa o curateasca, infricosand-o sa o schimbe, i s-a aratat unui slujitor oarecare credincios Lui, unui soldat - dupa cum se vorbeste - si i-a spus ca aceasta cetate va pieri, venind foc din cer, si l-a sfatuit sa-i spuna episcopului. I-a spus, iar episcopul nu a dispretuit vorba lui si a vorbit poporului; cetatea s-a intors in planset de cainta, precum odinioara vestita cetate Ninive.

Totusi ca oamenii sa nu socoteasca ca cel care a vorbit fie a fost inselat cu inselaciune, fie a inselat prin vreo inselaciune, a venit ziua cu care ii amenintase Dumnezeu. Pe cand toti erau incordati si asteptau cu teama mare sfarsitul, la inceputul noptii, intunecandu-se lumea, a fost vazut un nor de foc de la Rasarit, mai intai mic, pe urma, precum se apropia usor deasupra cetatii, astfel crestea, incat ameninta intreaga cetate.

Flacara inspaimantatoare era vazuta atarnand din cer, iar mirosul de pucioasa nu lipsea. Toti fugeau spre biserica, locul nu cuprindea intreaga multime, fiecare cerea botezul, cu forta, de la care putea. Nu numai in biserica, ci si prin case, prin cartiere, prin piete era ceruta salvarea adusa de taina Botezului, nu ca sa scape de mania divina de acum, ci de cea viitoare.

Totusi, dupa acea mare zbatere, cand Dumnezeu a dat o dovada a veridicitatii cuvintelor sale Sale si a revelatiei slujitorului Sau, norul, dupa cum crescuse, a inceput sa se micsoreze si, putin cate putin, s-a risipit. Recapatandu-si incet siguranta, poporul a auzit din nou o alta prevestire: ca trebuie sa plece toti, fiindca cetatea va pieri la sabatul urmator. Tot neamul s-a mutat impreuna cu imparatul; nimeni n-a ramas acasa; nimeni nu si-a inchis casa. Pe cand erau departe de zidurile cetatii si isi priveau dulcile case, si-au luat la revedere cu voce trista de la preascumpele locuri parasite. Si, dupa ce au inaintat cateva mile, toata acea multime s-a adunat laolalta intr-un singur loc, pentru a-i inalta rugaciuni Domnului si a vazut deodata un fum mare deasupra cetatii si a strigat cu glas tare catre Domnul si, deoarece au vazut atata liniste, au trimis pe cineva care sa aduca veste.

Trecand ora vestita pentru cele prezise si anuntandu-i ca zidurile cetatii si casele au ramas tot in picioare, toti s-au intors cu o mare recunostinta. Nimeni nu si-a pierdut nimic din casa sa, fiecare a gasit-o deschisa, dupa cum o lasase.

VII.8. Precum Constantinopolul, Roma a fost mai degraba indreptata de catre Dumnezeu, decat distrusa.

Ce sa spunem? Oare asta a fost mania lui Dumnezeu sau mai degraba mila Lui? Cine se indoieste ca Tatal preamilostiv a vrut mai degraba sa indrepte speriind, nu sa pedepseasca, din moment ce o atat de mare nenorocire nu a vatamat niciun om, nicio casa, niciun zid al cetatii? Intocmai precum mana este ridicata, de obicei, pentru a lovi si, inspaimantandu-se cel care trebuie lovit, este retrasa, asa s-a facut acelei cetati. Totusi, daca in acea vreme, in care parasind cetatea intreg poporul a plecat, ruina a navalit in acel loc si a pierdut tot orasul, precum s-a intamplat odinioara cu Sodoma, incat n-au mai ramas nici macar ruinele; cine s-ar indoi ca Dumnezeu a crutat cetatea aceea, din care, deoarece a fost avertizata si speriata, oamenii au plecat, indreptandu-se in alta parte, iar pe urma acel loc a fost pustiit?

Astfel nu trebuie sa ne indoim deloc cum ca Dumnezeu n-a crutat cetatea Romei, care inainte de izbucnirea focului pus de dusmani, a fost parasita, in mare parte, de catre multi locuitori. Au scapat cei care au fugit, au scapat cei care si-au parasit trupurile in primele momente. Multi care au fost de fata la masacru s-au ascuns pe oriunde, multi au scapat vii si nevatamati in locurile sfinte. Cetatea a fost mai degraba mustrata de catre mana lui Dumnezeu care indreapta, decat pierduta; precum sluga care stie voia stapanului ei si, totusi, face cele demne de pedeapsa, va fi batuta mult.

VIII.9. Folosul chinurilor vremelnice.

Si ca aceasta pedeapsa sa fie un exemplu de , ca mai degraba pofta rea, avida de lucruri lumesti si doritoare sa se bucure de cele mai daunatoare placeri, sa se infraneze decat sa carteasca impotriva lui Dumnezeu din cauza pedepselor celor mai drepte, a aratat Dumnezeu cat de nestatornice sunt toate desertaciunile lumii acesteia si smintelile inselatoare.

Dar o singura unealta de treierat bate aria ca paiul sa cada la pamant, iar grauntele sa fie curatat; un singur foc se gaseste in cuptorul aurarului ca sa transforme pilitura in cenusa, iar astfel aurul sa nu contina murdarii. Tot asa si Roma a indurat o singura pedeapsa, prin care cel credincios fie a fost eliberat, fie indreptat, insa cel pacatos a fost pedepsit, si anume, fie sa fie rapit din viata aceasta, acolo unde sa-si ispaseasca pedepsele cele cuvenite, fie sa ramana aici, unde sa aduca hula spre napasta lui sau fie, datorita nemasuratei sale indurari, Dumnezeu sa ii pastreze pentru cainta pe cei care stie ca trebuie salvati.

Asadar, sa nu ne descurajeze truda celor credinciosi; ea reprezinta o incercare si nu o pedeapsa. Sa nu ne speriem cand vedem pe vreun oarecare drept suportand lucruri nedemne si apasatoare pe acest pamant si sa uitam ce a suportat Dreptul dreptilor si Sfantul sfintilor.

Ce a suportat intreaga cetate a suportat un singur om. Dar priviti ce om: "Imparatul imparatilor si Domnul domnilor a fost prins, pus in lanturi, biciuit, supus la tot felul de ocari, atarnat pe lemn si rastignit, ucis". Rastigneste Roma cu Hristos, rastigneste intreg pamantul cu Hristos, rastigneste cerul si pamantul cu Hristos; nimic creat sa nu fie considerat egal cu Creatorul, nici o opera sa nu fie comparata cu Facatorul. "Toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut", si totusi a fost tradat de catre cei care L-au urmat.

Prin urmare, sa suportam ceea ce Dumnezeu a vrut sa suportam; El cunoaste asemenea unui doctor folosul durerii pentru noi, care avem nevoie sa fim ingrijiti si vindecati. De buna seama, a fost scris: "Iar rabdarea sa-si aiba lucrul ei desavarsit"; insa care va fi lucrul rabdarii, daca nu am suporta nici un fel de nenorocire? De ce sa refuzam sa induram relele vremelnice? Ne temem poate sa ducem lucrul la bun sfarsit? Dar sa ne rugam cu ardoare si sa incepem sa plangem cu gemete catre Dumnezeu, ca sa ne fie harazit si noua ceea ce spune : "Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda."

Fericitul Augustin

(traducere din limba latina de Corneliu Clop)

09 Mai 2012

Vizualizari: 2668

Voteaza:

Predica despre Caderea Romei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

caderea romei

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE