Predica la Hramul Sfantului Antim Ivireanu

Predica la Hramul Sfantului Antim Ivireanu Mareste imaginea.


Predica rostita de Prea Fericitul Parinte Patriarh TEOCTIST in timpul Sfintei Liturghii din cadrul slujbei de resfintire a bisericii Manastirii Antim din Bucuresti

27 septembrie 2006

Manastirea Antim care a rezistat de-a lungul timpului, a constituit o lumina - o coloana luminoasa de invataturi, de sfanta bunatate si de exemple pentru viata tineretului din capitala noastra, pentru viata credinciosilor, pentru mantuirea lor, dandu-le intelegere, rabdare si intelepciune. Am ajuns acum la aceasta straluminare a noastra, a tuturor, prin aceasta sfintire a lucrarilor facute in biserica aceasta, lucrari despre care ati auzit si in rugaciunile de sfintire a bisericii.

Manastirea s-a imbracat in haine de sarbatoare, cu sobor de sfinti arhierei impreuna cu care savarsim aceasta randuiala preafrumoasa, ce ne aminteste de Templul lui Solomon si de rugaciunile pe care acest vazator de Dumnezeu le-a vazut implinite, inca de atunci, in lumina si stralucirea soarelui dreptatii, care avea sa ia chipul nostru, al Domnului nostru Iisus Hristos si sa ne intemeieze pe pamant, acel templu, acel Ierusalim ceresc care uneste cerul cu pamantul in dumnezeiasca liturghie, prin impartasirea noastra cu Trupul si Sangele Domnului.

Sfanta Evanghelie transmisa noua prin harul Sfantului Evanghelist Ioan ne relateaza unul din cuvintele foarte adanci ale Mantuitorului Iisus Hristos care au rasunat de atunci si pana in zilele noastre neincetat. Sfantul Evanghelist Ioan, repetand cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, spune: "Eu sunt usa. Cine va intra prin mine se va mantui". Acest cuvant atrage luarea aminte ca o alta cale, o alta invatatura, o alta filozofie sau mod de viata sau de gandire nu exista decat cea a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta imagine a "usii" este atat de viu descrisa aici de Sfantul Evanghelist Ioan evidentiind cum harul sau facea ca sa inscrie cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos in inima sa, asa cum le-a rostit El cand a spus: "Eu sunt usa". Imaginea portii, imaginea usii presupune o cetate, presupune o organizare, presupune existenta unei vistierii, fie pamantesti, fie cum este in cazul nostru ceresti, nemuritoare. Si aceasta poarta catre vistierie, pentru a intra la ea, a o patrunde si a o intelege, nu este alta decat usa Mantuitorului Iisus Hristos, adica invatatura Lui, caci invatatura Lui cuprinde toata gama de simtiri, de gandire si de iubire a fiintei umane. Nimic nu i-a scapat Domnului Hristos din invatatura Sa. Pretutindeni Cuvantul Sau a strapuns inimile, le-a transformat, le-a adunat in invatatura Sa si inca de pe aici le-a si destinat Bisericii pana la sfarsitul veacurilor in eshatologie, caci usa aceasta a Mantuitorului Iisus Hristos acolo duce, la sfarsit, cand va fi o turma si un Pastor. Si de aici alt manunchi de invataturi ale Mantuitorului Iisus Hristos, alte indatoriri legate de noi cei care am fost chemati sa deschidem usa aceasta si sa intram pe poarta mantuirii noastre la viata crestina, la invatatura crestina, la lumina crestina. Dar aceasta comporta, cum Insusi Domnul a spus de mai multe ori, ca vor exista piedici, ispite neasteptate, nebanuite in calea celor care intra pe usa lui Hristos, ispite sufletesti si ispite trupesti la fiecare cale, la fiecare pas, la fiecare miscare, care il atrag pe crestin, pe preot, pe arhiereu sau pe orice slujitor al Bisericii intr-o capcana nebanuita, uneori sub forma de atractie, sub forma de fericire - fericire pamanteasca, se intelege - caci adevarata fericire, cum ati auzit cantandu-se astazi atat de frumos aici, Fericirile Mantuitorului Iisus Hristos sunt de cu totul alta natura. Sunt fericiti cei ce plang, sunt fericiti cei ce sufera pentru numele Sau. Ce invatatura frumoasa! Ce invatatura plina de daruri sfinte si dumnezeiesti pentru lumea de astazi care se zbate si bate la multe usi straine, la multe cai straine de sufletul fiintei umane, de sufletul care-i partea esentiala - cea mai scumpa a omului. Aceasta Sfanta Evanghelie este viata insasi. Invatatura aceasta a fost randuita in biserica inca de la inceputul Bisericii noastre. Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, pe vremea cand nu era cunoscut, a atras atentia domnitorului martir Constantin Brancoveanu asupra inteligentei, a comportamentului, a talentului sau. Cu timpul el a devenit roman, a invatat limba romana. Sfantul Antim Ivireanul nu este socotit numai de noi sfant, fiind canonizat cu intarziere mare si asta datorita ravnei si credintei marelui si neuitatului nostru Patriarh Justinian - care este pictat in sala aceasta veche sinodala cu mantia sa desfasurata ca si cum ar ocroti intreaga Biserica ortodoxa - in acele vremuri cand Manastirea Antim si intreaga biserica se zdrobeau ca sa biruiasca raul, sa biruiasca ispita, sa biruiasca pe cel viclean, dictatura atee comunista. Patriarhul nostru cu mantia sa, a fost zugravit in sala aceasta de o mare doamna a artei, a picturii, avand o mare credinta, doamna Olga Greceanu care ne-a lasat si aceste icoane ale Sfintilor Apostoli de la intrare, in mozaic de ceramica, cum se putea lucra atunci cand manastirea Antim era in grija Arhiereului Justinian Marina, in grija sa apropiata. Noi, din mila lui Dumnezeu l-am insotit in lucrarea sa si i-am impartasit uneori gandurile si framantarile nespuse si nemarturisite pe care le traia pentru biserica. Locuiam chiar aici, in sfant lacasul acesta, in chilia de langa Paraclisul Sfantului Ierarh Antim, si cu gandul indreptat intotdeauna la zbaterea tarii noastre si a lumii in care eram noi atunci invaluiti ca sa nu se mai auda de Dumnezeu, sa nu se mai scrie de Dumnezeu sau de Biserica, si cu toate acestea, cum stiti, marturisim si noi, ca si atunci usa manastirii Antim n-a incetat sa fie deschisa de mari duhovnici, de mari teologi, de martiri ai credintei noastre ce au murit in inchisorile comuniste. Si aceasta slava a jertfei a daruit-o Dumnezeu usii manastirii Antim, usa milostivirii, usa intelegerii, usa lui Hristos. Pentru ca si acum suntem invaluiti de alte valuri, am putea spune tot asa de pagubitoare de suflet ca si atunci, si mai ales valuri grele care se abat asupra pruncilor si a tinerilor nostri care-si desfigureaza frumusetea si chipul asa cum ofera cu generozitate televiziunea noastra. Si le receptam cu multa durere, cu multa intristare. Si iata cum au lucrat si rodit cuvintele Mantuitorului din Evanghelia de astazi, aici pe vatra aceasta de rugaciune neincetata, de credinta fierbinte, de nadejde puternica in Dumnezeu. Vedeam si priveam credinciosii si atunci, cum va priveasc acum la Sfanta Liturghie, in biserica arhiplina nu numai in zile de sarbatori, dar si in zile de lucru, si veneam la Vecernie ca la o odihna. Priveam evlavia credincioaselor si a credinciosilor care ne risipeau indoielile noastre, care parca revarsau in jurul lor incredere multa, bucurie multa, de parca nu se petrecuse nimic aici cand au disparut Parintele Damian, sau Parintele Paul sau Parintele Sofian, Parintele Felix si alti parinti din manastire. Cu aceeasi liniste, cu acelasi pas domol si evlavie adanca, credinciosii napadeau la usa manastirii Antim, la usa Bisericii Antim si ne intareau si noua credinta, avand nadejde multa, nadejde in lumina care s-a revarsat apoi, in lumina sfintei libertati, care din nenorocire nu se poate folosi asa cum s-ar cuveni ca sa faca din libertate o usa a virtutii, a credintei, a dreptatii, a curajului, a spiritului de jertfa crestina si nationala chiar. Aceasta pentru ca, daca ati observat la sfintii nostri, cum este si Sfantul nostru ierarh, Sfintitul nostru Ierarh Antim Ivireanul, care n-a fost numai dascalul iscusit de a tine usa bisericii manastirii Snagov sau a Episcopiei Ramnicului sau usa Mitropoliei Tarii Romanesti, deschisa pentru crestini, ci si cu puterea intelepciunii sale, a talentului sau ii atragea sa intre pe aceasta usa pe invatati, pe filozofi, pe arhitecti si oameni de stiinta, oameni ai scrisului. Ajunsese acest ivirean atat de iscusit in manuirea limbii romane, ca i-a impresionat pe Constantin Brancoveanu si pe sfetnicii sai cu frumusetea omiliilor pe care le pronunta atunci. Sfantul Mitropolit Antim Ivireanul avea referiri nu totdeauna comode pentru cei de pe scaunele cele mai inalte. De citim astazi, ca si atunci cand faceam scoala primara (clasa a V-a, a VI-a), gasim multe din omiliile Sfantului Antim Ivireanul si ale altor parinti ai Bisericii (Grigorie Dascalul si alti invatati ai nostri, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, parintele poeziei romanesti). Era minunat acest sfant parinte, asa cu insuflarea Duhului Sfant de a se face cunoscut, incat ultima lucrare a Parintelui Arhimandrit Sofian il prezinta ca un mare talcuitor al Bibliei - o scriere alfabet cu adanci intelesuri teologice pentru biserica. Despre icoana de aici, de aproape de tampla bisericii, traditia spune ca a fost pictata chiar de el. Este una dintre cele mai frumoase icoane pe care le avem noi in pinacoteca. Insasi frumusetea si silueta acestei sfinte manastiri, pentru care s-au depus multe osteneli ca sa fie asa cum o vedem noi astazi, este proiectul sau. El a calculat inaltimea, largimea si rezistenta cladirii - ne spun marii invatati care s-au ocupat cu latura aceasta. La manastirea Antim, de la Patriarhul Justinian incoace, au tot fost lucrari: turlele acestea doua care la un cutremur au cazut au fost apoi asezate, construite la locul lor. Atunci a fost resfintita biserica cu sobor de ierarhi care au inconjurat biserica, ca intotdeauna la aceste sfintiri foarte frumoase asa cum este si cea de acum. Nu pot sa nu amintesc, pe langa ravna credinciosilor care au pastrat usa aceasta a manastirii Antim vesnic deschisa, care au ravnit si au lasat lacrimile lor pe dalele manastirii acum in anii nostri, de suferinta mutarii resedintei Sfantului Sinod, a cladirii acestuia cu cativa metri mai incolo, cand s-au produs stricaciuni mari si a trebuit sa refacem si atunci cetatea aceasta, de asemenea, sa o reintregim cu un corp de chilii - ca sa fie adapostiti parintii aici in manastire - si aceasta s-a facut din temelii. Au fost osteneli dupa osteneli, griji dupa griji, iar la lucrarea aceasta, nu pot sa nu amintesc ravna Prea Sfintitului Episcop Vincentiu Ploiesteanu, daruit de Dumnezeu sa aiba un curaj si mereu o statornicie de a gasi posibilitati, care au fost multe si insemnate, si pe care nu le mai amintim, caci sufletul este mai valoros decat toata lumea, si ravna noastra pentru credinta, fie ca savarsim o fapta mare, dam un pomelnic la manastire sau dam bisericii un ajutor, fie ca ne plecam genunchii in biserica, inseamna mare lucru pentru noi, pentru preotii bisericii noastre mai ales in vremuri grele, dar si acum, valoreaza foarte mult. Mai ales acum cand e si mai multa atentie asupra noastra ca tinerii tarii noastre sa creasca in virtuti, in frumuseti, in exemple ca acestea.

Biserica noastra a canonizat in ultimul timp, de la Preafericitul Patriarh Nicodim din 1945, primii sfinti romani. Acum de curand am canonizat alti cuviosi parinti: Staretul Gheorghe de la manastirea Cernica, Mitropolitul Grigorie Dascalul, alt mare invatat al Bisericii noastre, Mitropolitul Dosoftei carturarul, cum spuneam parintele poetilor nostri de toate nuantele si altii. Aceasta e o invrednicire a noastra de la Dumnezeu ca usa bisericii sta deschisa mereu spre sfanta noastra Biserica.

Acum doua zile am participat la implinirea a 600 de ani de la trecerea la cele vesnice a unui invatat monah - staretul manastirii Tismana, Nicodim - venit de la Muntele Athos, unde a fost staret la Manastirea Hilandar, mare diplomat care a impacat Patriarhia Serbiei cu Patriarhia Ecumenica, care a ajuns in locurile noastre adus de evlavia domnitorilor de atunci si care a caligrafiat pe pergament un frumos Tetraevanghel in limba slava bisericeasca, o capodopera a scrisului. Astfel de mari sfinti ai nostri ne arata si insusirea lor de oameni adevarati, cu credinta in Dumnezeu, cu arta si pricepere multa, incat o lume intreaga ne cunoaste.

La serbarile acestea organizate de catre IPS Mitroplit Teofan au participat si Primatul Albaniei, dar si mitropoliti din Grecia. Am putea spune despre IPS Mitroplit Teofan ca a ucenicit aici la noi, la Manastirea Antim, unde a intrat pe usa Mantuitorului Hristos.

Este o bucurie pentru noi, este o invrednicire pentru noi, un beneficiu pentru noi cei de astazi, ca in istoria noastra descoperim cu evlavie si cu credinta, cu rugaciunile Sfantului Sinod al Bisericii noastre, asemenea barbati care ne sunt de mare folos acum cand lumea se zbate cu invaluirile secularizarii si necredintei. Avem nevoie de asemenea sfinti, de ajutorul lor, avem nevoie de asemenea ravne si de asemenea avem nevoie sa nu parasim usa invataturii Mantuitorului Iisus Hristos, s-o pastram mereu deschisa, sa o cercetam, sa o deschidem cat mai des si la propriu si la figurat, pentru ca pe o usa se intra, cum spuneam la inceput, intr-un tezaur de valori, si alt tezaur mai pretios nu avem, decat invatatura Mantuitorului Iisus Hristos pastrata si de Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, care ne sustine si acum, mai mult decat am putea noi s-o facem, cu ajutoare, ca sa reinnoim tot asezamantul acesta.

Iubitii mei, multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat in viata mea momente din acestea, pe care nu le-am trait atunci cand Dumnezeu mi-a impartasit harul arhieriei, avand grijile de atunci, insa pentru momente ca acesta de astazi, ca cel de la Manastirea Tismana, ca cel de la resfintirea Bisericii Sfantul Anton - Curtea Veche - cand o puzderie de credinciosi ne-au insotit si atunci - ori ca alte multe evenimente pe care le are biserica noastra, suntem datori sa multumim cu smerenie Bunului Dumnezeu, sa ne ajute, sa indrepte pasii nostri, gandurile noastre, vointa noastra catre Usa Mantuirii care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, precum si sfintii lui. Amin.
 

09 Mai 2012

Vizualizari: 4783

Voteaza:

Predica la Hramul Sfantului Antim Ivireanu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE