Un bogat evlavios, dar zgarcit

Un bogat evlavios, dar zgarcit Mareste imaginea.

Evanghelia Duminicii a XXX-a dupa Rusalii (Dregatorul bogat - Pazirea poruncilor)

"In vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus si L-a intrebat zicand: Invatatorule bune, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat numai singur Dumnezeu. Stii poruncile: sa nu faci desfranare, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu fii marturie mincinoasa; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Iar el I-a raspuns: toate acestea le-am pazit din tineretile mele.

Auzind acestea, Iisus i-a zis: inca una iti mai lipseste. Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; apoi vino si urmeaza Mie. Dar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat. Vazandu-l ca s-a intristat, Iisus a zis: cat de greu vor intra in imparatia lui Dumnezeu cei ce au averi! Caci mai lesne este pentru camila sa treaca prin urechile acului, decat pentru bogat sa intre in imparatia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea au zis: atunci cine poate sa se mantuiasca? Iar Dansul a raspuns: cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu". Luca 18, 18-27

Evanghelia celei de-a XXX-a Duminici dupa Rusalii indeamna la milostenie, la a imparti din ce avem cu cei care au mai putin decat noi. In Evanghelia acestei duminici, Sfantul Luca, relatand episodul intalnirii dregatorului bogat cu Mantuitorul Iisus Hristos, ne pune din nou inainte problema bogatiei, care, stapanita cu lacomie sau zgarcenie, poate deveni obstacol in calea spre mantuire si desavarsire a vietii crestine. Aceasta pericopa din Evanghelie este citita la inceputul Postului Craciunului, pentru ca ne indeamna la milostenie si eliberare de alipirea patimasa de bogatiile pamantesti, ca pregatire pentru sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos, Care, aratandu-Se Dumnezeu Milostiv, S-a facut Om „pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire“.

Dregatorul din aceasta Evanghelie, care-l intreaba pe Mantuitorul ce sa faca sa mosteneasca viata vesnica, este unul dintre cei patru bogati, prezenti in Evanghelia Sfantului Luca, alaturi de bogatul caruia i-a rodit tarina (cf. Luca 12, 16-21), de bogatul nemilostiv (cf. Luca 16, 19-31) si de Zaheu vamesul (cf. Luca 19, 1-10). Fiecare dintre cei patru bogati, insa, prezinta caracteristici si nuante specifice.

Vedem in toate cele patru situatii prezente in Evanghelia Sfantului Luca, ce implica oameni foarte bogati, ca bogatia nu este considerata un lucru rau in sine, ci, in functie de modul de raportare la ea, aceasta poate deveni ajutor oferit saracilor (cazul lui Zaheu vamesul), poate fi piedica in calea mantuirii (dregatorul bogat) ori chiar pricina de pierzare (bogatul nemilostiv, bogatul caruia i-a rodit tarina). Din perspectiva duhovniceasca, bogatia devine un obstacol pentru mantuire cand cel care o poseda devine el insusi posedat de grija patimasa de a o pastra si inmulti, iar in sufletul lui nu mai ramane spatiu spiritual pentru iubire milostiva, pentru darnicie si generozitate.

Dupa cum reiese din prezentarea Sfantului Apostol si Evanghelist Matei a aceluiasi episod, relatat in aceasta pericopa de Sfantul Evanghelist Luca, dregatorul care l-a intrebat pe Mantuitorul Hristos „ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?“ era un om tanar, virtuos si evlavios (cf. Matei 19, 16).

Drept raspuns la intrebarea adresata, Mantuitorul Hristos enumera poruncile care, potrivit Legii Vechiului Testament, trebuiau respectate pentru ca cineva sa fie drept in fata lui Dumnezeu, si anume: „sa nu faci desfranare, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu fii marturie mincinoasa; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta“. Raspunsul dregatorului: „toate acestea le-am pazit din tineretile mele“, adica din frageda copilarie, demonstreaza ca acesta era un bogat evlavios si virtuos. Insa din faptul ca acest tanar era framantat si preocupat de cea mai serioasa si importanta intrebare pe care si-o poate pune un om traitor pe pamant - „ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?“ - intelegem ca el dorea mai mult decat viata din lumea aceasta. Chiar daca nu era sarac si avea motive sa fie multumit de traiul sau, totusi simtea ca nu viata aceasta, ci viata vesnica este bunul cel mai de pret pe care trebuie omul sa-l caute si sa-l dobandeasca.

Vazand ca tanarul dregator este un cunoscator al Legii si un implinitor al ei, Mantuitorul Iisus Hristos ii spune: „inca una iti mai lipseste. Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri“, pentru a-i arata ca, desi avea o conduita virtuoasa, corecta, totusi ii lipsea o dimensiune importanta a vietii spirituale si morale, si anume iubirea milostiva sau darnicia. Dregatorul, desi era un om evlavios si virtuos, din cat ne lasa Evanghelia sa intelegem, era totusi zgarcit sau, in orice caz, prea legat sufleteste de averile sale materiale.

Prin recomandarea milosteniei ca fiind un nivel duhovnicesc superior moralitatii si evlaviei, Mantuitorul Hristos ne arata ca nu este suficient a nu face rau cuiva, ci, pentru ca un om sa fie cu adevarat fericit si sa se asemene cu Dumnezeu, trebuie sa dea dovada de darnicie si milostivire. Evanghelia acestei duminici, asadar, ne atrage atentia ca nu este suficient sa ne rugam mult, sa postim mult si sa ne infranam de la pacat, daca nu suntem si milostivi.

Milostenia, adica iubirea generoasa aratata fata de semenii nostri, este inceputul asemanarii noastre cu Dumnezeu Cel milostiv. Dumnezeu nu doreste ca noi sa fim doar recunoscatori fata de El pentru binefacerile Sale, ci sa raspandim iubirea Sa, adica sa fim si milostivi fata de semeni.

In momentul in care Mantuitorul ii spune dre-gatorului: „Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; apoi vino si urmeaza Mie“, spune Evanghelia, acesta „s-a intristat, caci era foarte bogat“.

Se vede ca Mantuitorul Iisus Hristos atinsese un punct sensibil si daduse la iveala o boala ascunsa adanc in sufletul tanarului dregator, si anume alipirea lui excesiva si patimasa de bogatiile din lumea aceasta. Desi in prima parte a pericopei evanghelice tanarul dregator ne apare ca o persoana exemplara, Mantuitorul ii arata ca nu putea sa ajunga la comuniunea deplina cu Dumnezeu, pentru ca era impiedicat de un idol ascuns, si anume prea multa sa bizuire pe bogatiile materiale pe care le avea. Cu alte cuvinte, bogatul dregator era mai legat de averea materiala, de ceea ce avea decat de ceea ce dorea, adica viata fericita si vesnica.

Totusi, intrucat citise in sufletul tanarului bogat ca este manat de o cautare sincera a vietii vesnice, Mantuitorul nu-i mai spune nimic, nu incearca sa-l convinga in vreun fel, dupa ce i-a adresat indemnul de a-si vinde averea, de a o imparti celor nevoiasi si de a-I urma Lui. Astfel, Mantuitorul ii respecta libertatea si lasa ca intristarea provocata de scoaterea la iveala a patimii ascunse a iubirii de bogatie materiala sa se transforme intr-o sfanta intristare dupa Dumnezeu care, in cele din urma, sa-l ajute sa se elibereze de legatura patimasa fata de bunurile materiale limitate si trecatoare.

Ca si in alte situatii, vedem cat de mult apreciaza Dumnezeu cautarea noastra spirituala sincera, mai ales cand devine lupta in interiorul inimii, ca dor de iubire vesnica.
Vazand intristarea tanarului bogat, dupa ce acesta s-a indepartat (cf. Matei 19, 22), Mantuitorul a spus: „cat de greu vor intra in imparatia lui Dumnezeu cei ce au averi! Caci mai lesne este pentru camila sa treaca prin urechile acului, decat pentru bogat sa intre in imparatia lui Dumnezeu“1.

Auzind sentinta Mantuitorului Hristos pentru bogatii nemilostivi, in mintea celor prezenti se naste o intrebare grava si esentiala: „atunci cine poate sa se mantuiasca?“.

Sfarsitul Evangheliei randuite a se citi la Sfanta Liturghie in aceasta duminica s-ar fi incheiat intr-o nota pesimista, daca intristarii dregatorului bogat si nedumeririi celor prezenti nu s-ar fi raspuns prin cuvintele Mantuitorului, care ascund o tainica speranta: „cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“.

Schimbarea noastra, a felului nostru de a fi, de a gandi si de a faptui, a modului de a intelege viata, foarte adesea limitata la o existenta egoista, chiar si atunci cand este acoperita de haina evlaviei si a virtutilor, nu este deloc un lucru usor. Foarte greu renunta omul la obisnuintele sale, la sperantele sale desarte, chiar daca simte adesea ca modul in care-si duce viata nu este cel mai bun. Reactia dregatorului bogat la porunca: „Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri“ a aratat ca o schimbare a omului in profunzimea sufletului sau cere lupta cu sine, cere o convertire.

Averile care se cheltuie pe fapte de milostenie nu se pierd, ci se transfera dintr-un loc unde ele sunt realitati trecatoare, intr-un alt loc, unde ele devin lumini netrecatoare, se transforma in lumina neinserata a faptelor bune cu care ne vom infatisa inaintea Dreptului Judecator. Insa aceasta preschimbare, prefacere a bunurilor materiale in fapte de milostenie si in comori ceresti nu se face cu usurinta, mai ales daca ne-am prea obisnuit cu modul de existenta posesiv, acaparator si lacom fata de averile trecatoare. Foarte adesea, cei ajunsi in aceasta stare nu se mai pot elibera spiritual decat prin pocainta, rugaciune si prin harul lui Dumnezeu.

Mantuitorul spune: „cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“, ca sa ne arate ca, daca Ii cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajuta si ne innoieste viata. Iar daca ii urmam Lui, renuntam la ceva pentru a primi pe Cineva, renuntam la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Daruitorul in viata noastra, pentru ca El sa devina Viata vietii noastre.

Sfanta Traditie, insa, ne spune ca tainicele cuvinte ale Mantuitorului de la finalul aceste pericope - „cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“ - s-au adeverit in viata tanarului dregator. A fost nevoie, spune Traditia, de un an de zile de lupte intense cu el insusi, cu egoismul din el, ca sa poata urma sfatul Mantuitorului. Si, dupa o lupta interioara duhovniceasca, cu ajutorul lui Dumnezeu, a hotarat sa renunte la averi, le-a impartit saracilor si a devenit unul din ucenicii Mantuitorului. Traditia ne mai spune ca acest dregator bogat devenit milostiv a ajuns episcop in Asia Mica. Mantuitorul, asadar, prevazuse aceasta schimbare si de aceea a zis ca „cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu“.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca, in aceasta perioada de pregatire pentru intampinarea sarbatorii Nasterii Domnului, sa ne sfintim vietile prin mai multa rugaciune si prin mai multe fapte de milostenie, pentru ca prin milostenie sa lucreze in jurul nostru harul lui Dumnezeu Cel milostiv, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire! Amin.

Nota:
1. Dupa cum aratam si in omilia din Duminica a XII-a dupa Rusalii, cuvantul „camila“ poate fi inteles si ca denumind bine cunoscutul animal, dar, prin asemanarea termenilor in limba greaca, se poate referi si la o funie groasa, utilizata mai ales in navigatie. In legatura cu primul sens, se spune ca in Antichitate exista in zidurile inconjuratoare ale Ierusalimului o poarta stramta, numita simbolic „urechile acului“, prin care camilele nu puteau trece decat in genunchi si cu capul plecat. Asadar, intelegem din cuvintele Mantuitorului ca mai usor trece funia prin urechile acului si camila prin poarta stramta, decat se mantuieste bogatul care nu devine milostiv, adica despovarat de lacomie si zgarcenie.

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

.

23 Noiembrie 2013

Vizualizari: 1652

Voteaza:

Un bogat evlavios, dar zgarcit 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE