Activitatea misionara a Sfantului Ioan Gura de Aur

Activitatea misionara a Sfantului Ioan Gura de Aur Mareste imaginea.


Activitatea misionara a Sfantului Ioan Gura de Aur

In scurta sa pastorire ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfantul Ioan a avut ca scop principal reforma moravurilor clerului si ale credinciosilor deopotriva, propovaduind iubirea aproapelui concretizata in milostenie, indemnand la dispretuirea bogatiilor - care se fac usor idoli - si la incredintarea acestora, acelor locuri unde molia nu le strica si furii nu le sapa si nu le fura, totul neputandu-se realiza decat prin desfiintarea egoismului.

Tot efortul acestui "apostol dupa apostoli", care l-a admirat pe Sfantul Apostol Pavel pana la venerare - ale carui fapte le-a si urmat indeaproape - s-a indreptat deci, spre inmultirea dragostei crestine si catre implinirea poruncilor lui Hristos, Cel caruia ii slujise cu tot zelul si cu intreaga sa fiinta inca din tinerete. Dragostea sa de Dumnezeu se arata mai ales prin grija pentru clericii si credinciosii sai pe care intotdeauna i-a vrut la inaltimea chemarii lor de slujitori ai lui Hristos.

Astfel, Sfantul Ioan, s-a straduit - obtinand rezultate uimitoare - in mentinerea dreptei credinte in capitala si in diaspora coordonand si intarind comunitatile ortodoxe, si aducandu-le la liman pe cele care se pierdeau pe drumuri gresite, daramand templele idolesti din Fenicia, interesandu-se de crestinismul din Persia prin episcopul Marutha, dar ingrijorandu-se in mod special pentru comunitatea gotilor arieni din Constantinopol.

Fericitul Teodoret al Cyrului spune ca: "Vazand neamul scitilor (gotilor) atras in navodul arian, Ioan Gura de Aur s-a opus cu toate mijloacele de rezistenta si a gasit el insusi calea de a-i atrage la credinta cea dreapta".

Mai intai de toate, trebuie spus ca gotii alcatuiau un popor care devastase in 251 Moesia si Tracia, pentru ca mai apoi sa traverseze in 258-259 Marea Neagra, Bosforul, Helespontul atacand Asia Mica. Invazia hunilor din 376 tulbura acest popor cu nume ciudate de sciti, goti, etc. si multi dintre acestia se stabilesc pe malurile Dunarii.

Acest popor de goti a luat in incursiunile sale (ca de exemplu cele din Capadocia si Galatia) multi prizonieri dintre care multi erau clerici, fiind cunoscut apostolatul capadocianului Eupsihie in randurile gotilor despre care vorbeste Sfantul Vasile cel Mare in mai multe epistole scrise de el. Ca atare gotii au luat contact cu crestinismul de la asezarea lor pe teritoriile dunarene si prin relatiile cu populatia oraselor grecesti Chersones, Pantikapaion, Phanagoria, aflate sub protectoratul Imperiului Roman.

Se cunoaste un episcop "Teophilus Gothiae" care a participat la Sinodul I Ecumenic din 325 din partea Bisericii Gotiei, insa dupa studii recente el nu a reprezentat pe gotii stabiliti pe coasta de miazanoapte a Pontului Euxin, in Chersonezul Tauric, aproape de Crimeea actuala, ci pe cei de la Dunarea de Jos.

In regiunea dunareana, gotii erau raspanditi in nordul frontierei dunarene a Imperiului, in campiile Scitiei sudice si rasaritene. Ei s-au crestinat si prin prizonierii capadocieni, dar mai ales prin activitatea lui Ulfila, episcop evanghelizator, capadocian el insusi.

Scitia a fost des strabatuta de misionari, dintre care unii erau arieni (precum episcopul Domninus de Marcianopolis) iar altii erau atasati puternic crezului niceean, condusi de episcopul de la Tomis, numarul lor fiind, se pare, cel mai mare. Desi au existat persecutii, unele chiar foarte aprige, precum cea dezlantuita de Athanaric, rege got, crestinismul gotilor s-a mentinut datorita relatiei lor cu Bisericile Scitiei si Capadociei, lucru subliniat in martiriul Sfantului Sava Gotul, si de istoricii Sozomen si Socrate.

Dupa cum am spus, la Constantinopol - devenit capitala de Imperiu in 330, in locul Romei, care isi pastreaza totusi privilegiul de intaietate din cauza vechimii si a prestigiului, - existau comunitati de goti impartite de arieni si ortodocsi (arienii fusesera formati aici de episcopul arian Ulfila). Pentru a nu pierde pe ortodocsi in favoarea arienilor, Sfantul Ioan randuieste gotilor ortodocsi, diaconi si preoti alesi dintre ei ba chiar le da si un locas de cult si anume biserica Sfantul Pavel (episcop martirizat de ereticul Macedoniu in conflictul arienilor cu drept-maritorii). Insusi arhiepiscopul Ioan venea sa oficieze in aceasta biserica si sa predice ca intr-una din duminicile anului 398 (399?) cand, dupa ce a slujit cu clericii goti in limba lor si dupa predica lor, a tinut in biserica Sfantul Pavel un cuvant cunoscut sub numele de Omilia a VUI-a.

Cu aceasta ocazie el isi exprima bucuria ca vechile filosofii s-au stins iar credinta pescarilor s-a raspandit nu numai in Iudeea, ci i-a cuprins chiar si pe admiratorii vechilor filosofi si chiar popoarele barbare de sciti, traci, sarmati, mauri, inzi, crestinismul intinzandu-se pana la marginile pamantului.

Sfantul arhiepiscop subliniaza cu multa bucurie ca "nicidecum sa nu socoteasca cineva o rusine pentru Biserica faptul ca noi am randuit ca barbarii sa se ridice si sa vorbeasca in mijlocul nostru. Aceasta este o podoaba a Bisericii, a gloriei, o dovada a tariei ei in credinta. Nimic nu poate zdruncina mergerea impreuna spre Hristos a acestor popoare sub obladuirea Bisericii, cu toate ca ele isi pastreaza valorile lor. Superioritatea crestinismului consta in aceea ca insusi Dumnezeu S-a pogorat pentru a tamadui ranile neamurilor, desfiintand obiceiurile pagane, aratand aceasta prin valoarea descoperirii primite de magi de la Dumnezeu. Omul nu e supus destinului, ci e liber sa aleaga intre calea virtutii si cea a pacatului, bunele exemple ale patriarhilor Vechiului Testament constituind o dovada a acestui adevar. Grija Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe de a pastra nevatamata credinta marturisita de cei 318 Sfinti Parinti de la Niceea a fost preocuparea lor constanta si majora, Sfantul Ioan Hrisostom mergand si el pe aceasta linie.

Sfantul Ioan tinea foarte mult ca erezia ariana sa nu prolifereze. Astfel, cand Gad’na de neam scit (got), comandant militar, barbar la minte, dupa ce tradase pe Eutropiu si pactizase cu un alt got rasculat Tribigild, devenind de temut pentru imparat, cere imparatului o biserica pentru gotii arieni. Acesta il ruga pe Ioan sa fie darnic si sa nu intarate furia barbarului, Arhiepiscopul Ioan, vertical in ortodoxia lui a spus: "sa nu fagaduiesti asa ceva, o, imparate, si nici sa poruncesti, sau sa dai cele sfinte cainilor. Eu nu voi suferi ca cei care lamuresc cuvantul lui Dumnezeu si il slavesc sa iasa si sa dau, astfel, dumnezeiescul lor templu celor care-L blasfemiaza".

Gad'na insista pentru obtinerea unui locas motivand serviciile aduse Imperiului, insa Ioan, in mod pasnic, ii aminti ca pentru aceasta "i s-au dat mai multe dregatorii inclusiv mantia consulara, pe care nu o avea inainte de a trece Dunarea. Istoricul Teodoret spune mai departe ca "folosind astfel de cuvinte, invatatorul lumii (Ioan Gura de Aur) a astupat gura lui Gad'na si 1-a silit sa taca".

Sfantul Ioan Gura de Aur a calmat furia acestui barbar cand acesta incepuse distrugerea si pradarea Traciei, mergand personal acolo, netinand seama ca era in pericol (caci nu-i daduse lui Gad'na nici un locas de inchinare pentru arieni), iar acolo chiar Gad'na 1-a primit cu cinste si pace.

Sfantul Ioan nu numai ca a avut grija sa se predice gotilor din capitala in limba lor, ci a si format un cler got care sa evanghelizeze acest popor aflat la Dunare, popor numit si al scitilor. De aceea el a cerut episcopului Leontiu al Andrei sa aiba grija de crestinarea gotilor. Acest episcop frigian putea gasi printre goti sau urmasii acestora din tara sa, preoti care ar fi putut sti atat limba greaca cat si limba gota.

Cum se explica totusi, amestecul Sfantului Ioan in Scythia care facea parte din dioceza Traciei, al carei conducator era mitropolitul primat ce se gasea in capitala diocezei, Heracleea? De aceasta capitala de dioceza depindea si Constantinopolul, dar inainte de a deveni el insusi capitala a Imperiului.

Cu siguranta ca arhiepiscopul Ioan cunostea canonul al patrulea al Sinodului I Ecumenic care il plasa pe mitropolitul primat, ca presedinte al Sinodului format din toti episcopii diocezei sale, Ioan insa a actionat ca un primat, ca un exarh, nu ca un sinodal. Mai ales ca al doilea canon de la Sinodul II Ecumenic oprea pe un episcop sa se amestece in treburile altei eparhii, totodata precizand clar ca Tracia (din care facea parte Scythia) era dependenta direct de Heracleea. Ca o eparhie isi rezolva problemele sale prin Sinodul propriu se spunea inca de la Niceea in acelasi canon 4.

Iata cum se poate explica acest asa zis amestec al Sfantului Ioan in eparhii si dioceze straine de jurisdictia sa. Se stie ca imparatul Diocletian, in 297 imparte Imperiul in provincii administrative: aceasta impartire este adoptata si de Biserica care stabileste pentru fiecare provincie mitropoliti (episcopi din mitropolie), exarhi (mitropoliti primati aflati in capitala de dioceza) episcopi aflati in eparhiile din cuprinsul unei mitropolii. De acest lucru s-a tinut cont inca de la Sinodul I de la Niceea.

Dar intrucat in anul 330, Constantinopol a devenit noua capitala a Imperiului Roman, in locul Romei, la Sinodul II Ecumenic din 381 prin canonul al treilea, i se confera Constantinopolului cinstea imediat dupa Roma veche, devenind Noua Roma. Deci Romei vechi i se mentine primatul ca respect pentru faptul ca fusese capitala - (si insusi primatul fusese conferit dupa cum se precizeaza clar, pe baza importantei politice de odinioara). Devenind centru al Imperiului, Constantinopolul nu se mai supune Heracleei careia acum ii hirotoneste episcopi ci ii i-a locul de capitala de dioceza, episcopul de Constantinopol devenind exarh peste mitropolitii diocezei Tracia, deci si peste Scythia.

Din acest motiv, dupa cum aflam din epistolele sale, arhiepiscopul Ioan isi permite sa hirotoneasca un episcop - pe Unila - la inceputul secolului V pentru gotii din Bosforul Cimerian (Crimeea de azi); asa se explica si faptul ca seful tribului got il instiinteaza pe arhiepiscopul Constantinopolului de moartea lui Unila cerand un altul in loc prin diaconul Moduarius. Ioan, desi aflat in exil, se ingrijeste ca hirotonia noului episcop pentru goti sa fie intarziata, scriindu-i diaconitei Olimpiada si diaconului Teodul, ca nu cumva uzurpatorul sau Arsachie, cu toata clica lui condusa de imparateasa sa aleaga pe cineva nedemn de aceasta mare raspundere si sa se pagubeasca turma lui Hristos.

Episcopul Unila avusese eparhia Gotiei si avea mai multe biserici, iar resedinta eparhiala era la Bosfor numita si Pantikapaion, tot aici era si sediul regelui got caci era un oras infloritor si desi fusese distrus de huni, era atent supravegheat de Imperiu, care avea aici interese politice si economice, si pentru aceasta in scopul strangerii legaturilor, Constantinopolul ii asigura un episcop.

Pentru intarirea crestinismului printre gotii din Crimeea, Chersonezul Tauric, tot din epistolele Sfantului Ioan aflam ca la Constantinopol exista o manastire gota numita Promotus un fel de centru ai carui monahi corespondau cu arhiepiscopul exilat si care il ajutau pe acesta in imbunatatirea vietii crestine. Monahii de aici au luptat sa impiedice pe cei din Constantinopol sa hirotoneasca pe cineva nedemn pentru goti, din aceasta cauza ei au fost persecutati de Marsa, sotia defunctului Promotus, care facea parte din cercul Eudoxiei, si datorita rabdarii lor in necazuri, Ioan ii lauda pe monahi.

Istoricul Teodoret mai relateaza ca "afland ca unii dintre (scitii) nomazii (gotii) care locuiau la Dunare inseteaza dupa mantuire, dar sunt lipsiti de cineva care sa le aduca apa mantuitoare, Sfantul Ioan a cautat barbati ravnitori de lucrare apostolica si i-a pus in fruntea lor". Revenind, deci, la contributia la crestinarea populatiei din Scythia Minor, trebuie sa reamintim ca urmand politica Imperiului, Arhiepiscopul Ioan strange relatiile cu zonele strategice. Trebuie spus si faptul ca denumirea de sciti, pe care Teodoret o da gotilor nu se refera strict la goti caci si grecii si romanii care locuiau in Scythia Minor erau numiti sciti, iar episcopul Teotim e numit scit, desi nu era got. Cu siguranta ca episcopul Teotim I al Tomisului l-a ajutat mult pe arhiepiscopul Ioan in activitatea misionara la Dunare.

Acest Teotim era "un om de adanca si aleasa cultura, admirat de contemporani pentru scrierile si viata sa", hunii socotindu-l chiar "zeu al romanilor" dupa cum relateaza istoricul Sozomen. Teotim a scris, dupa cum spune Fericitul Ieronim, mici tratate sub forma de dialoguri dupa modelul retoricii antice menite zidirii sufletesti.

Ca Teotim era foarte bun prieten cu Sfantul Ioan Gura de Aur, o arata calatoria episcopului tomitan la Constantinopol pentru a-l apara pe arhiepiscop de acuzatiile de origenism aduse de episcopul Epifanie al Salaminei - in 403 - care era asmutit de patriarhul Teofil al Alexandriei. Aici Teotim nu condamna cartile lui Origen ca nu cumva Ioan sa fie si el condamnat, nu pentru ca ar fi fost pe linia invataturilor origeniste.

De altfel, nici un sinod ecumenic sau local cu exceptia celui ilegal de la Stejar, nu 1-a acuzat pe Sfantul Ioan de origenism.

Mai inainte de aceasta, prin anul 399, arhiepiscopul Ioan a trimis misionari pentru nomazii sciti de la Istru, adica pentru huni de aici credinta in Hristos s-a extins cu siguranta si la gotii veniti pe malurile Dunarii de Jos. Activitatea misionara a Sfantului Ioan a fost sustinuta si de Sfantul Ioan Casian, dobrogean, care plecand din Scythia Minor in Palestina, devine monah desavarsit (dupa ce pusese, mai mult ca sigur, inceputurile vietii sale monahale in patria sa). El si cu Gherman au venit apoi la Constantinopol unde pastorea Sfantul Ioan Hrisostom care "pentru supunerea, smerenia, ravna si munca neobosita l-a introdus in cler pe Ioan Casian, hirotonindu-l diacon" de altfel, Sfantul Ioan Casian insusi se numeste "ucenicul si opera lui Ioan Gura de Aur".

Sfantul Ioan Casian marturiseste ca in tratatul sau "Despre intruparea Domnului contra lui Nestorie" se cuprinde invatatura Sfantului arhiepiscop "care trimisese la timpul sau misiune la scito-goti" aceasta aratand ca Sfantul Ioan Casian ducea mai departe o doctrina scumpa a Bisericii din Scythia Minor, Biserica sustinuta puternic de Patriarhia de Constantinopol prin misionarii ei. Tot Sfantul Ioan Casian va interveni la Roma, la papa Inocentiu in favoarea patriarhului aflat in exil.

Ca atare interventiile arhiepiscopului Ioan in dioceza Tracia, mai exact in Scythia, sunt justificate, caci episcopul de laTomis era acum (dupa canoanele 2 si 3 ale Sinodului II Ecumenic) supus mitropolitului de la Constantinopol. impreuna cu Scythia, se mai supuneau si Europa, Rodop, Hemimontul, Moesia, Tracia, ca atare mitropolitul Heracleei ramane exarh pentru provincia Europa. Istoricul Socrate confirma aceasta zicand: "Sinodul (II Ecumenic) a stabilit patriarhi, pentru ca a facut impartirea eparhiilor. Nectarie al Constantinopului a primit pentru Biserica sa orasul imperial si provincia (dioceza) Tracia.

Sinodul IV Ecumenic, prin canonul 28 va confirma explicit un lucru deja petrecut (conferirea autoritatii Bisericii Constantinopol ului asupra Traciei). Acest lucru este confirmat si de faptul ca Sfantul Ioan a hirotonit pe mitropolitul Heracleei (fosta capitala de dioceza), ori se stie ca mitropolitul unei provincii este ales de episcopii eparhiilor din acea mitropolie dar hirotonit de mitropolitul primat, exarhul, aici conducatorul diocezei Tracia (conform canonului 4 de la Sinodul I Ecumenic).

Istoricul Teodoret al Cyrului atribuie Sfantului Ioan administrarea superioara a sase provincii din Tracia (deja amintite), unsprezece din Asia (Helenopontul, cele doua Frigii, Lydia, Pisidia, Licaonia, Pamfilia, Licia, Caria, Cicladele) si unsprezece din Pont (Bitinia, Honoriada, Paflagonia, cele doua Galatii, cele doua Capadocii, Helenopontul, Pontul polemoniac si cele doua Armenii). Aceste trei dioceze: a Traciei, Pontului si Asiei au fost alcatuite de catre Imperiu si mentionate intr-un act emis de cancelaria imperiala in jurul anului 400 deci in timpul pastoriei Sfantului Ioan.

Intrucat merge pe linia hegemoniei practicate de imparat in Imperiu, Sfantul Ioan Gura de Aur isi intinde jurisdictia si peste celelalte dioceze: Asia si Pontul, manifestandu-se ca patriarh (arhiepiscop) inainte de a fi infiintata oficial aceasta functie (la Sinodul IV Ecumenic, canonul 28). Canonul al patrulea al Sinodului I Ecumenic spune ca mitropolitul aflat in capitala (diocezei) este presedintele sinodului format din toti episcopii provinciei sale, iar canonul al doilea al Sinodului II Ecumenic arata ca toate diocezele sunt declarate autonome sau chiar autocefale asa cum sunt toate diocezele urmatoare care au in fruntea lor cate un episcop:

- Dioceza Egiptului in frunte cu episcopul Alexandriei

- Dioceza Orientului in frunte cu episcopul Antiohiei

- Dioceza Asiei proconsulare in frunte cu episcopul Efesului

- Dioceza Pontului in frunte cu episcopul Cezareei Capadociei

- Dioceza Traciei in frunte cu episcopul Heracleei.

Totusi Sfantul Ioan il hirotoni pe Alexandru, episcop de Basilinopolis in Biti-nia si a indatorat pe episcopul din Niceea sa faca diverse reforme lucruri rezervate mitropolitului Nicomidiei, apoi in timpul calatoriei facute in Asia, in 401, a depus pe mai multi episcopi din Bitinia si Frigia provincii aflate in Pont.

Se cunoaste apoi cazul episcopilor simoniaci din Efes unde Arhiepiscopul Ioan verifica daca episcopul Antonin al Efesului e vinovat de simonie si pentru care se organizeaza un sinod alcatuit din 70 de episcopi veniti din Asia, Lydia, Frigia si e acceptat ca urmas al lui Antonin pe diaconul acestuia, Heraclide (Antonin murise intre timp).

Sfantul Ioan mai depune sase episcopi simoniaci din Asia (Frigia si Licia) si altii ca ei din Bitinia, numarul depusilor ridicandu-se la treisprezece." La Sinodul IV Ecumenic (451) mai multi episcopi spusesera ca au primit hirotonia de la Constantinopol (Roman al Mirelor din Licia, Afrodisie din Caria).

De-abia prin canonul 28, se hotaraste ca mitropolitii diocezelor Pontului, Asiei si Traciei, si episcopii din tinuturile barbare ale acestor dioceze, sa se hirotoneasca de catre arhiepiscopul Constantinopolului (denumirea de arhiepiscop aparand pentru prima data la acest sinod). Arhiepiscopul devine patriarh detinand jurisdictia asupra mai multor dioceze. Acest sinod a mai hotarat ca episcopii eparhioti sa se hirotoneasca de mitropolitul lor.

Aparator al dreptei credinte, neingaduitor cu pacatul, fara teama in a infiera pacatul in public, Sfantul Ioan Gura de Aur se face apostol al iubirii prin grija neostoita pentru saraci dar mai ales pentru implinirea poruncilor de catre crestini, propovaduind dreapta credinta prin predica ferventa si adeseori acida, prin numeroasele scrieri si omilii exegetice, trimitand totodata misionari spre evanghelizarea gotilor de pe malul Dunarii si al Marii Negre si nu numai. Sfantul cu gura de aur se dovedeste totodata si un bun cunoscator si aparator al Sfintelor canoane ale Sinoadelor Sobornicesti constituind astfel un model demn de urmat pentru ierarhi si clerici, si in general pentru orice credincios.

Ierom. Policarp Chitulescu

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5584

Voteaza:

Activitatea misionara a Sfantului Ioan Gura de Aur 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE