Adevaruri pe care nu trebuie sa le uitam

Adevaruri pe care nu trebuie sa le uitam Mareste imaginea.

Prima venire a lui Hristos a fost fără zgomot şi smerită. Hristos a venit nu ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea. El a venit ca să miluiască, să ierte şi să-l salveze pe om. Ne-a dat învăţăturile mântuitoare, ne-a lăsat poruncile, poveţele şi exemplul sfânt de urmat, ca să ne mântuim sufletele noastre. Toate de aici, de jos, sunt trecătoare, scurte şi efemere. Trec precum visul.

*
Să credem cu desăvârşire că Domnul se va arăta la a doua venire, înfricoşătoare, slăvită şi mare. Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, asceţii care au avut minte curată şi iluminarea Sfântului Duh, au conştientizat foarte bine această a doua venire înfricoşătoare a lui Hristos. Au meditat continuu asupra ei, căci i-a făcut mereu să simtă durere şi ochii lor să se umple de lacrimi.

*
Omul, prin moarte este dus direct la Scaunul de Judecată al lui Dumnezeu. Până la a doua Lui venire, deja sufletele vor fi aşezate în rânduială. Atunci va veni despărţirea finală, se va încheia întreaga sărbătoare.

Deoarece sufletul fiecărui om va trece de prima judecată şi după aceea la marea judecată este marele adevăr, care va fi exprimat la sfârşitul vieţii noastre şi trebuie să ne preocupe mai mult decât orice altă grijă. întreaga lume nu valorează şi preţioasă ca un suflet. Sufletul este nemuritor, lumea este stricăcioasă şi se va sfârşi. Aici suntem trecători. La această mare judecată, la care urmează să fim judecaţi, să ne arătăm curaţi şi cu atitudine mântuitoare. Moartea ne aşteaptă în tot momentul. Inima omului lucrează precum ceasul. Aşa cum acesta se va opri la un moment dat, la fel se va opri şi inima omului să funcţioneze. După aceea va urma aşezarea veşnică sau în împărăţia veşnică a lui Dumnezeu sau în iadul veşnic, împreună cu demonii.

*
Să luăm aminte să nu ne alipim sufletul de lucrurile pământeşti, pentru că grija cea mai mare pentru cele trupeşti este înşelătoare. Grija noastră pentru mântuirea sufletelor noastre trebuie să fie neîntreruptă, ca şi rugăciunea şi mulţumirea noastră. Nu numai să ne rugăm, ci să şi mulţumim neîncetat lui Dumnezeu, fie că avem necazuri, fie că avem bucurii, mulţumirea să nu lipsească din sufletul nostru. Să nu stăm şi să ne preocupăm de vorbe deşarte. Să nu purtăm discuţii nelalocul lor şi vătămătoare. Să ne izbăvim limba noastră de a-i judeca pe oameni, pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Să nu facem aceasta! Să ne judecăm pe noi înşine, să ne osândim pe noi înşine. Dacă ne vom osândi pe noi înşine, ne vom izbăvi de osândirea lui Dumnezeu. Dacă-i osândim pe ceilalţi, vom fi osândiţi şi, dacă-i judecăm, vom fi judecaţi. Şi cu ce măsură măsurăm, cu aceeaşi măsură ne va măsura Dumnezeu. Orice moment care trece, nu se mai întoarce.

Diavolul ne câştigă timpul, ne preocupă cu lucruri pământeşti şi trecătoare, ca să ne câştige vremea şi să nu mai avem timpul necesar de a sluji lui Dumnezeu şi sufletului nostru. Să luăm aminte, pe cât este cu putinţă, să fim în stare de priveghere. Să fim treji la minte, la inimă şi să nu lăsăm gândurile, să nu lăsăm inima noastră să se întineze. Dacă nu luăm aminte, putem păcătui şi în biserică. Când venim în locaşul Domnului şi nu ne îmbrăcăm smerit şi cu luare-aminte la veşmintele noastre, provocăm sminteală, şi biserica devine pricină de scandal. Şi în timp ce omul vine să se curăţească pe sine, pleacă mai întinat, pentru că ochiul lui a căzut asupra unui lucru necuviincios. De aceea, va trebui în mod deosebit femeile să ia seama bine, când vin la biserică să fie îmbrăcate cuviincios, cu luare aminte.

Responsabilitatea este foarte mare şi este un păcat pe care oamenii nu-l mărturisesc. Ei spun alte păcate, dar nu auzi: „Părinte, în vremea ignoranţei mele, când nu ştiam de Dumnezeu, de Evanghelie, de pocăinţă, probabil că înfăţişarea veşmintelor mele i-a smintit pe oameni, haina, şederea, starea mea!". Acestea sunt păcate pe care demonii ni le pot imputa, iar noi să spunem: „Dar cum s-au întâmplat acestea?"

- Da, s-a întâmplat când ai purtat acea rochie, când ai şezut în acea poziţie, când n-ai luat aminte şi nu te-ai aşezat cuviincios, atunci ai creat sminteala acelui om. Atunci, sufletul acela va fi aflat vinovat, şi judecata va fi pe măsură. Pe toate acestea, vă spun cu smerenie că trebuie să le cercetăm, pentru că vom pleca din lume şi vom merge la judecată, la tribunal, şi vor fi cercetate toate. Deci să luăm seama, să fim smeriţi în toate, să curăţim interiorul paharului, sufletul nostru, inima noastră, şi unde simţim vinovăţie, să ne pocăim.

Gândul păcătos trece şi dacă nu luăm seama, poate să ne aducă întinare, murdărie, miros urât. Prin urmare, când ne murdărim, ce trebuie să facem? Avem nevoie de curăţire, de spălare. Şi cum se face curăţirea? Curăţirea se face prin lacrimi, se face prin ispăşire şi pocăinţă. De aceea, trebuie să luăm seama să nu ne biruiască lumea, sau lucrurile rele, care astăzi ne arată pe toate căile că sunt bune.

Mă refer la faptul că omul se împopoţonează şi se umple de slavă deşartă, de iubire de sine şi de iubire de lume. Când nu iau seama şi-l ispitesc ca om pe fratele meu, pe sora mea, din neatenţie, atunci voi purta păcatul pe umerii mei, lucru care nu va trece neobservat. Ori de câte ori ne-am cerceta conştiinţa, am vedea că în viaţa noastră lumească, dar câteodată şi acum, n-am luat aminte şi, totodată, am creat sminteală. Despre aceste păcate nu ştiam. Sa le ispăşim şi să se piardă!

Prin urmare, vom lua aminte la toate aceste lucruri, ca să fim pregătiţi. Moartea este înfricoşătoare, nu este un joc! Dacă cineva dintre noi a cunoscut puţin despre moarte, dacă a fost în primejdie din partea bolii, a văzut cât de înfricoşătoare este. Vedeţi cum lăcrimează omul, cum ochii i se scaldă în lacrimi în vremea morţii? De ce plânge? Din pricina faptului că vin puterile potrivnice, că vin demonii să-i răpească sufletul. Şi sufletul tremură precum frunza de toamnă la cea mai mică adiere de vânt.

Troparul slujbei de înmormântare ne întăreşte această realitate: „Câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Cât lăcrimează atunci? Către îngeri, ridicându-şi ochii în zadar se roagă, către oameni mâinile întinzându-şi, nu are cine să-i ajute". Troparul ne spune că omul îşi întoarce faţa către îngeri, dar nu primeşte nimic, pentru că îngerii îi spun: „După faptele tale vei primi, aliluia!". Te-am fi ajutat, dar trebuia să ne ajuţi şi tu prin faptele tale! Omul îşi ridică mâinile către oameni, cerându-le ajutor:

„Ajutaţi-mă!" Şi aceia spun: „Cum să te ajutăm? Pe noi înşine nu putem să ne ajutăm, cu tine cum putem s-o facem?" Şi atunci fiecare om îşi dă seama că nu are de unde să-i vină ajutorul. Ce mai poate face însă în vremea ieşirii sufletului? Nimic.

Această meditaţie, acest adevăr, această realitate pe care o vedem în fiecare om care pleacă din viaţă, de ce nu devine pentru noi o lecţie, ca să ne facem ordine în suflet atunci când vine vremea, ceasul plecării, şi să fim pregătiţi? Da, vom simţi tristeţe şi amărăciune, pentru că moartea este din fire amară şi aspră, dar când conştiinţa nu ne trădează, vine înlăuntrul sufletului ca un balsam. Sufletul nădăjduieşte, simte că i se va întâmpla ceva. De aceea, înainte să vină acest ceas înfricoşător, înainte să vină această primă judecată a sufletului, apoi Marea Judecată şi a doua Venire a Mântuitorului, să ne pregătim, să luăm aminte, să ne silim acum, nu mâine sau poimâine.

S-o facem astăzi, în acest moment, când se află în sufletul nostru pocăinţa şi dorinţa de întoarcere la Dumnezeu. Şi când Dumnezeu vede această bună intenţie din partea noastră, ne va ajuta. Şi va face această mică intenţie mare, încât să dobândim mântuirea sufletelor noastre.

*
Hristos, Mântuitorul nostru, descoperindu-ne toate câte urmau să se întâmple, ne-a învăţat prin Evanghelia Sa că trebuie să ne punem sufletul în rânduială şi să ne pregătim. Astfel, n-avem nicio justificare că nu ne-a spus, că n-am citit, că n-am auzit, şi de aceea nu ne-am pregătit. Hristos ni le-a prevestit cu de-amănuntul, ca şi Biserica continuu, Sfinţii Părinţi, misionarii, şi toţi oamenii lui Dumnezeu, îndemnându-ne la toate lucrările pe care trebuie să le împlinim. Adică faptele luminii, ale Evangheliei, ca să plecăm de aici pregătiţi pentru ziua cea mare a judecaţii. Din nefericire, toate lucrurile vorbesc de la sine, aşa cum se vede, şi mai ales păcatul, care dă mărturie că se apropie sfârşitul, că se apropie lucrurile mari. Auzim despre războaie, care au fost şi vor mai fi, vedem cutremure, vedem păcatul, vedem satanismul care se întinde! Dar ce nu văd ochii noştri! Tehnologia va ajunge să ne scoată din minţi,să ne piardă credinţa. Ce mai aşteptăm altceva? Dacă moartea fiecărui om înseamnă şi a doua Venire, s-o aşteptăm şi s-o percepem ca pe cel dinţii lucru.

De aceea, să ne pregătim continuu, să ne curăţim, să ne purificăm pe noi înşine, să facem faptele luminii, mai ales acelea despre care ne spune Hristos, faptele iubirii, faptele felurite ale dragostei. Inima noastră să devină lipsită de răutate, precum inima copilului mic.

Mai mult decât toate, să ne amintim şi să medităm la ziua înfricoşătoare a venirii lui Hristos şi mai ales, aşa cum a spus Sfântul Siluan, vieţuitor din Sfântul Munte, să avem în minte gândul sfânt despre liad, încât să scăpăm de această stare. Când meditaţia aceasta devine pentru noi stare şi viaţă, vom fi ajutaţi degrabă, fără să înţelegem. Să evităm faptele întunericului şi, astfel vom scăpa de acest mare şi înfricoşător chin. Să mulţumim, să preaslăvim, să ne închinăm şi să slujim Mântuitorului Hristos, Care S-a făcut om, ca noi să devenim dumnezei. Să-L preamărim, să-I înălţăm slavă, pentru că S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a arătat calea luminii, ne-a trasat drumul, şi ne ajută să mergem pe această cale. Ne-a dat arma potrivită, ca să-i lovim pe vrăjmaşi în dreapta şi în stânga, armele luminii, Evanghelia Lui, în care sunt scrise toate, şi să ajungem biruitori la final, la poarta de aur, pe care scrie: Ierusalimul cel de sus. Cetatea cea de sus îi aşteaptă pe copiii ei, şi copiii sunt cei care vor urma modelului, Care este Hristos! Amin.

Avva Efrem Filotheitul
Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Sfaturi duhovniceşti"

 

02 Iunie 2016

Vizualizari: 127

Voteaza:

Adevaruri pe care nu trebuie sa le uitam 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Efrem Filotheitul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE