Ai grija de tine, Ionel!

Ai grija de tine, Ionel! Mareste imaginea.

Fiecare om are de dus o cruce: unii mai grea, altii mai usoara. De retinut faptul ca aceia care au crucea mai grea sunt mai puternici, ceea ce inseamna ca fiecaruia i se da spre purtare o cruce pe masura posibilitatilor lui. Dar atunci cand crucea devine insuportabila, Dumnezeu nu intarzie sa dea ajutorul Sau, asa cum Simon l-a ajutat pe Hristos. Asadar putem spune ca fiecare om este ajutat de catre ceilalti in mod providential. De cate ori nu spune omul in viata sa „Doamne, nu mai pot!”, impovarat fiind de greutatea crucii sale.

Atunci Dumnezeu intervine si ii da omului acel suflu de putere; omul se ridica, isi ia crucea si merge mai departe.

Omul se intalneste cu suferinta, in adevaratul sens al cuvantului, in vreme de razboi, calamitati naturale, dezastre sau cand ajunge la spital. Zilele trecute, am fost internat pentru efectuarea unor investigatii medicale la Spitalul Militar de Urgenta „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca. Am vazut suferinta la ea acasa, in spital. Mi-a atras atentia un bolnav, un batranel cuminte, un om special cu care m-am imprietenit si care mi s-a destainuit. La cei 84 de ani se mentinea destul de bine avand in vedere ca provenea dintr-o familie ortodoxa de ardeleni cu noua copii si apucase, copil fiind, ororile razboiului: foamete, boli, mizerie, saracie, abuzuri de tot felul. In plus, a mai facut parte si din seriile cele mai lungi de stagiu militar, trei ani pe muchie la arma transmisiuni.

Ionel Boian, caci asa il cheama pe „prietenul„ meu de suferinta a cunoscut si saracia si bunastarea, dar si cinstea si minciuna, in special, inselatoria, trecand prin viata ca un vas de lut, modelandu-se dupa vremuri si oameni. Un om de toata isprava cu care puteai pleca cu frunte sus si la razboi, dar si la hora: cuminte, asezat, intelept, sfatos, credincios, generos, dar vigilent la vorbele si actiunile celorlalti. Batranelul meu fusese internat cu mai multe probleme de sanatate, dar acum il chinuia cel mai mult piciorul stang la care ii fusese amputat degetul mic si nu era bine deloc. Nenorocirea mare era ca se preconiza amputarea piciorului stang pana la genunchi pentru a scapa de infectie si de durere.

Exista o vorba populara ca adevaratele prietenii intre oameni se fac in conditii mai grele, de pilda, in razboi, in armata, in spital etc. Cum in orice rau exista si un lucru bun, batranelul meu, cu toata boala lui, avea un moral personal ridicat, o credinta puternica si o motivare crescuta de a nu se da batut, de a merge mai departe cu viata, cu bune si cu rele, de a fi alaturi de sotie, de cei trei copii (Maria, Ionel, Remus) si de nepotei. Dorinta de a trai era mai puternica decat la un tanar de 25 de ani. „Faceti ce stiti mai bine, faceti orice, numai sa raman in viata, sa merg la casa mea si sa nu mai am dureri”, le spunea medicilor.

La plecare din spital, am trecut sa-mi iau ramas bun de la „prietenul” meu. Era la chirurgie, Se pregatea pentru operatie. Mi-au patruns sufletul ultimele sale cuvinte: „Doamne, nu mai pot!” Am plecat din spital impovarat cu acest of al batranelului, dar cu speranta ca totul va fi bine, in cele din urma. Fie ca Dumnezeu sa il ajute in pacatoasa incercare prin care trece in asa fel incat acesta sa se intoarca la familia lui, la casa sa, la animale si lucrurile sale si sa se bucure de viata pana la 100 de ani.

Am plecat si cu o tristete in suflet pentru ca, din pacate, omul mileniului al III-lea nu mai are bunavointa, credinta si rabdarea de a purta crucea lui Hristos, ci poarta mai degraba, uneori, cu atata staruinta si osteneala cruci faurite de catre oameni sub asistenta neobosita a diavolului. Si aceste cruci sunt: orbirea morala, egoismul, invidia, indiferenta, violenta, minciuna, ura, disperarea dusa pana la sinucidere.

Asadar, daca povara crucii tale a devenit insuportabila, daca nu mai ai solutii la problemele tale, daca ai cazut ridica-te, iar daca nu mai poti sa te ridici cere ajutor Mantuitorului: “Doamne, Iisuse Hristoase ajuta-ma sa ma ridic , nu mai pot!”.

Ai grija de tine, Ionel!

Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

20 August 2014

Vizualizari: 1383

Voteaza:

Ai grija de tine, Ionel! 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE