Din Sfintele Evanghelii ştim că Iisus Hristos a participat cu ucenicii şi cu Maica Sa la nunta din Cana Galileii, unde a săvârşit şi prima minune, înmulţind vinul (In 2,1-11), că a săvârşit minunea saturării a cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, în pustie, cu cinci pâini şi doi peşti, când privind „la cer, a binecuvântat şi frângând a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline" (Mt. 14, 19-21). De asemenea, ştim din textele biblice paralele că pâinile erau de orz şi, ca şi peştii, aparţineau unui băiat din mulţime (In 6,9,13). La a doua minune a înmulţirii pâinilor, când a săturat patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii, cu şapte pâini şi puţini peşti, Iisus Hristos „mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulţimilor şi au mâncat şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline cu rămăşiţe de fărâmituri" (Mt. 15, 36-37).

In toate aceste situaţii nu se relatează dacă Domnul Hristos a mâncat. Deducem că Mântuitorul a mâncat, dar nu ştim ce anume. Un alt prilej, la care ne-am putea raporta pentru a afla ce anume mânca Hristos, a fost convorbirea cu femeia samarineancă, însă evanghelistul se rezumă la a relata că, în momentul când ucenicii Lui îl rugau să mănânce, El le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui" (In 4,34), fără să arate dacă a mâncat şi ce a mâncat. De asemenea, evangheliştii amintesc că Mântuitorul a mâncat cu vameşii şi păcătoşii, a cinat de mai multe ori în casa lui Lazăr şi la Simon Leprosul din Betania (Mt. 26, 6), la Cina cea de Taină, în foişorul de sus din Ierusalim, la care se pomeneşte doar de pâine.şi de vin, iar după înviere, a binecuvântat pâinea şi le-a dat-o celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, la Emaus, şi, cunoscându-L, El S-a făcut nevăzut.

Singurul loc din Sfânta Scriptură în care se arată, în mod concret, ce a mâncat Mântuitorul este cel în care Evanghelistul Luca relatează despre prima întâlnire a Sa cu Apostolii din prima zi a învierii, când, după ce S-a lăsat pipăit, ştiind că nu le-a îndepărtat îndoiala, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor" (Lc. 24, 41-43). Cu aceeaşi întrebare i-a întâmpinat pe Apostoli la Marea Tiberiadei, pentru a-i convinge încă o dată despre păstrarea trupului Său prin înviere. Mai mult, a doua zi dimineaţa, li S-a arătat având un dar pentru ei, pescarii cei osteniţi şi flămânzi, după o noapte în care nu prinseseră nimic: „Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra şi pâine. Iisus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum. Simon Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, mreaja, totuşi, nu s-a rupt. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele" (In 21, 9-13). Dacă în primul caz a mâncat peşte şi miere, de data aceasta -din nou - nu ni se spune dacă a mâncat ceva. Acum însă a dorit ca prin aceste minuni să lase o imagine de taină pentru începutul şi viitorul Bisericii Sale.

Acum, apostolii Săi „[...] trăindu-L în mod sigur ca pe Fiul lui Dumnezeu, ridicat în alt plan al existenţei, în planul dumnezeiesc şi plin de taină, erau stăpâniţi de o copleşitoare sfială. După înviere nu-i mai spuneau decât «Domnul». Dar El voia să-i ţină într-o familiaritate cu Sine, dându-le să mănânce. [...] Nu numai ei i-au adus darul lor, ci şi El le-a dat darul Său, hrana de la El, pregătită în focul dragostei Lui"1. Şi darul lui Iisus şi cel al ucenicilor Săi rămân taine şi minuni cu înţelesuri duhovniceşti profunde pentru ei şi urmaşii lor, în ceea ce priveşte trimiterea lor în lume ca pescari de oameni.

Invăţătura Mântuitorului despre alimentaţie se rezumă la cele două elemente vitale ale vieţii, pâinea şi apa, iar prin extensie, şi la vin, numai pentru a scoate în evidenţă conţinutul lor înalt, duhovnicesc şi teologic. In Predica de pe munte, în care se găseşte învăţătura Sa rezumativă, a spus: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?" (Mt. 6, 25). „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele" (Mt. 6,31-32).

Iar în Evanghelia de la Ioan, Mântuitorul trece de la înţelesul material al hranei la sensul duhovnicesc al pâinii, care este Trupul Său, dar asupra acestui sens ne vom opri într-un alt context.

Din cele de mai sus reiese că Mântuitorul Hristos, ca om, a mâncat cu siguranţă peşte şi miere, de la care nu putea să lipsească pâinea, poate şi fructe, legume şi seminţe, a băut apă şi vin, însă nu se poate spune despre El că ar fi consumat carne, precum nici Adam şi Eva nu au cunoscut această hrană. In calitatea Sa de Adam cel Nou, El trebuia să împlinească şi această asemănare pozitivă, aşa cum a împlinit-o şi Sfântul Ioan Botezătorul, care se hrănea cu roadele pustiei şi cu miere sălbatică.

Nu se poate accepta ideea că Apostolii, ca propovăduitori ai învăţăturii Sale la toate neamurile, nu L-ar fi urmat în vieţuire şi, evident, şi în ceea ce priveşte alimentaţia.

Puţinele informaţii păstrate despre ei în această privinţă arată că Iacob, fratele Domnului, după mărturia lui Eusebiu de Cezareea (+340) „[...] n-a băut nici vin, nici altă băutură beţivă, [...] nici n-a gustat carne toată viaţa lui"2; „Apostolul Matei - după Clement Alexandrinul -mânca seminţe, fructe şi legume, fără carne"3; „Sfântul Apostol Petru - după Sfântul Grigorie Palama (+1359) -mânca doar măsline în saramură, zarzavaturi şi legume"4; Sfântul „Apostol Pavel, ca să nu smintească pe creştini -ne spune Sfântul Nicodim Aghioritul (+ 1809) - a hotărât să nu mănânce carne în toată viata lui"5.

Dacă apostolii L-au putut avea ca pildă de urmat pe Mântuitorul Hristos şi în alimentaţie, este firesc să ne oprim acum asupra alimentaţiei Născătoarei de Dumnezeu, prima fiinţă umană îndumnezeită, aflată în cea mai strânsă comuniune cu Fiul ei şi în deplină solidaritate cu neamul omenesc, pentru a înţelege, chiar şi în parte, cum a trăit Preasfânta în Templu şi cum „[...] s-a făcut ea după asemănarea lui Dumnezeu, şi cum L-a făcut şi pe Dumnezeu după asemănarea omului"6.

Arhim. Luca Diaconu

Hrana vietii fericite a monahilor. Fundamente biblice, patristice si canonice despre alimentatia vegetariana si lacto-vegetariana; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Hrana vietii fericite a monahilor"

1 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Ed. Centrului Mitropolitan Sibiu, 1991, p. 277.
2 Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, XXIII, 4-5, în PSB, 13, trad. de pr. prof. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 92.
3 Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 1,16, în PSB, 4, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 238.
4 Sf. Grigorie Palama, Omilii, 1, trad. de dr. Constantin Daniel, Ed. Anastasia, 2000, p. 121.
5 Sf. Nicodim Aghioritul, Hristoitia, Ed. Egumenită, f.a., p. 419.