Privind catre istoria recenta a Sfantului Munte si catre locul pe care acesta il ocupa in constiinta crestinilor ortodocsi de pretutindeni, existenta unui asezamant monahal apusean aici, pare a fi cu neputinta. Cautand insa catre inceputurile monahismului de obste in Athos, aflam ca un astfel de fapt a putut fi posibil. Desi se intinde pe o perioada de numai trei secole (sec. X-XIII), istoria Manastirii benedictine Amalfion din Muntele Athos este fascinanta. Odinioara, considerata a fi una din marile manastiri athonite alaturi de Marea Lavra, Iviru, si Vatoped, in prezent, numai putini oameni mai stiu de existenta si activitatea ei din trecut.

Pelerinii ce calatoresc in Sfantul Munte, mai pot vedea decat vechiul turn al manastirii Amalfion, aflat pe coasta estica a peninsulei la jumatatea distantei dintre Marea Lavra si Caracalu, ce inca strajuieste impunator asupra unui golf demarcat de promontoriile Kosari si Kofos. De asemenea, s-au mai pastrat urme din cimitir si din zidul de sud-est ale asezamantului unde s-au nevoit monahi italieni dupa regula Sfantului Benedict de Nursia.

Numele original al manastirii, Amalfion sau Amalphinou, s-a pastrat pana astazi sub formele "Molphinou" si "Morphonou”.

Premise ale infiintarii Manastirii Amalfion

Istoricul asezamantului Amalfion este strans legat nu doar de Amalfi si parintii greci din Athos, ci si de colonia amalfitana din Constantinopol si de asemenea de Abatia Monte Cassino, de unde cultura greaca si formarea spirituala de influenta rasariteana au iradiat in intreaga Italie.

Amalfi, acum un mic oras italian aflat la sud de Napoli, era in secolul al X-lea o republica maritima condusa de dogi. Suprematia orasului intre puterile maritime italiene este confirmata in documentele vremii. Amalfitanii au fost printre primii apuseni care au stabilit colonii economice in Orientul Apropiat, precum si in Constantinopol, unde portul lor comercial era situat in apropierea Manastirii Sfantul Antonie, pe malul estic al Bosforului. Aici aveau un asezamant, cu o biserica numita "Biserica Latina a Maicii Domnului, a Amalfitanilor”. In Constantinopol, se mai afla o alta manastire amalfitana, inchina Mantuitorului. Asupra ambelor asezaminte imparatii au acordat privilegii si protectie. Aceste asezamninte amalfitane apar in documente cel mai devreme in 944.

De asemenea, amalfitanii erau prezenti si in Ierusalim. Aici intre 1020-1023 "vechiul adapost pentru pelerinii apuseni a fost transformat de amalfitani in manastirea benedictina numita "Sfanta Maria a Latinilor”. In 1010, se pare, biserica Sfanta Maria a fost distrusa impreuna cu Biserica Sfintei Invieri, la ordinele califului Hakem Biamrillah. Dupa numai zece ani, amalfitanii, prin negocieri intense cu Califul Mustesaph, au restabilit asezamantul benedictin, pentru sprijinul pelerinilor apuseni ce vizitau Locurile Sfinte.

Astfel, nu ne surprinde decizia amalfitanilor de a stabili si pe malurile Athosului, in care in acea vreme se puneau bazele monahismului cenobitic, o comunitate care sa le poarte numele.

Amalfion, manastirea benedictina din Muntele Athos

Se crede ca Manastirea Amalfitanilor a fost intemeiata undeva intre anii 985-990. Intemeietorul ei era prieten al Sfantului Atanasie Athonitul, Leo din Benevento, un monah cunoscut pentru smerenia sa. In jurul anului 980 acesta vine din Constantinopol in Athos, impreuna cu sase ucenici, in timpul cand se construia Lavra georgiana Iviru.

Gheorghe Aghioritul, in biografia Sfintilor Ioan si Eftimie de la Iviron, scrisa in limba georgiana la 1045, spune ca au venit in Athos in timpul vietii Sfantului Ioan, cuviosul Leo, frate al Ducelui de Benevento, cu sase ucenici. Din 980 pana in 984 au stat la Marea Lavra impreuna cu Sfantul Atanasie. Viata Sfantului Atanasie ii aminteste de asemenea pe amalfitani si atesta prietenia acestora cu Sfantul. Marea Lavra a fost intr-un anumit sens resedinta pentru amalfitani pana cand acestia au putut ridica propriul asezamant.

Semnaturile parintilor amalfitani apar des pe multe documente importante ale Marei Lavre. Intr-un act din decembrie 984 prin care Sfantul Atanasie facea o donatie Sfantului Ioan Iberul ca egumen al asezamantului Klimi (ulterior Manastirea Iviru), se observa cum doi monahi s-au semnat, ca martori, in latina: "Ego Jo(hannes) monachus testis sum”, si "Ego Arsenius...uro indigus monachus testis sum” .

Acestia au construit asezamantul amalfitan intre 985-990 cu sprijin substantial primit din partea Sfintilor Ioan si Eftimie de la Iviru.

Gheorghe Aghioritul descrie locasul intemeiat de Leo in Athos ca fiind "O manastire incantatoare...in care a adunat o mare comunitate”. In alt loc, acelasi autor spune despre vietuitorii asezamantului Amalfion ca urmeaza "regulii Sfantului Benedict si invataturilor sale”.

In jurul anului 991 staret nu mai era Leo, ci un anume Ioan (posibil unul din cei sase ucenici), in timpul egumenatului acestuia, un alt parinte Ioan, cu viata sfanta, a trait aici – din 993-996 sau 997 – ce avea sa devina Staretul Ioan III de la Monte Cassino.

Cu trecerea timpului, Manastirea Amalfion si-a pastrat orientarea latina. Doar semntaurile monahilor de la aceasta manastire sunt singurele dovezi ale unei limbi straine in documantele athonite ale vremii.

Amalfion era considerata o manastire mare a Athosului, iar staretul ei, Ioan (probabil acelasi Ioan care apare ca staret in 991) a semnat numeroase documente. Sunt documente in care acesta semna chiar si al doilea dupa protosul Athosului. Cu vremea, pozitia Manastirii Amalfion in ierarhia manastirilor athonite a variat.

Cel de-al doilea Typicon al Muntelui Athos din 1045 - ofera Manastirii Amalfion si mai multe privilegii. Documentul este important pentru ca ii oferea privilegiul de a detine o barca mare. O asemenea ambarcatiune era necesara parintilor italieni pentru a aduce proviziile oferite de colonia amalfitana din Constantinopol.

Se pare ca Schisma din 1054 nu a avut urmari directe asupra parintilor amalfitani din Athos. Cu siguranta acestia au ramas in comuniune cu parintii greci. O scrisoare din Italia trimisa in 1070 in Amalfion incerca sa-i atraga pe parinti intr-o discutie despre painea nedospita. Raspunsul - daca a existat unul - nu s-a pastrat. Mai mult sunt indicii care arata ca amalfitanii din Constantinopol erau de partea Papei , iar cei din Athos erau de parte ortodocsilor.

Exista chiar un document de la 1081, in care Amalfion apare ca avand statutul de Manastire Imperiala. In pofida acestuia, statutul nu a fost insa confirmat si in alte documente.

Manastirea s-a bucurat de atentina imparatul Ioan II Comnenul care le-a oferit amalfitanilor teritorii. Aceste donatii arata ca Amalfion a continuat sa infloreasca in secolul al XII-lea.

In 1169 apare pentru prima data in documente numele complet al asezamantului: "Sfanta Maria a Amalfitanilor”, acelasi nume cu al asezamantul din Constantinopol.

Ultimul document din secolul al XII-lea in care apare asezamntul latin din Muntele Athos este un hrisobul al Imparatului Alexie III (1198). Dupa aceasta este imposibil de urmarit istoria sa in mod precis.

Se presupune ca aceasta comunitate s-a restrans treptat in secolul al XIII-lea. Principalele cauze au fost instrainarea tot mai evidenta dintre Apus si Rasarit si decaderea politico-economica a orasului Amalfi.

Nu se cunoaste situatia exacta a asezamantului "Sfanta Maria a Amalfitanilor” in timpul secolului al XIII-lea. Cert este faptul ca in 1287 Amalfion inceteaza sa mai fie latina.

In acest an, Protosul Muntelui Athos Ioan, la cererea Marii Lavre, a trecut Manastirea Amalfion sub conducerea acesteia. Acest transfer este confirmat atat de o gramata a Patriarhului Grigorie al II-lea al Constantinopolului cat si de un document al Imparatului Andronic II Paleologul.

Documentul confirma faptul ca manastirea adapostea o comunitate incapabila sa se mentina material si spiritual, asezamantul fiind neglijat, fara sustinere si fara directie.

Unii istorici au afirmat ca Amalfion a fost inchis in 1287 din pricina sentimentului anti-latin tot mai prezent in Athos. Aceasta ipoteza nu are insa sustinere din doua motive: pe de-o parte asezamantul a fost transferat, iar pe de alta, documentul nu invoca nicio motivatie de ordin etnic si confesional. Niciun semn de tensiuni, ostilitati, controverse, cu privire la credinta si loialitatea amalfitanilor.

Secolul al XIII-lea avea sa aduca nu doar pierderea caracterului latin a Manastirii Amalfion, ci chiar disparitia sa.

Distrugerea acestui asezamant se datoreaza raidurilor piratilor din 1307, cel mai sangeros capitol din istoria Athosului. In urma atacurilor, din cele peste peste 200 de manastiri si schituri existente in Athos in secolul al XIII-lea, numai 25 aveau sa supravietuiasca.

Liviu Cruceru
25.10.2020