Amintirile... felii de timp servite in meniul propriei vieti

Amintirile... felii de timp servite in meniul propriei vieti Mareste imaginea.

Astazi voi vorbi un pic despre amintiri.pentru ca mi se pare un subiect mult prea putin discutat, si cred ca ar trebuie adus mult mai des in prim plan deoarece odata, la un moment dat.ne "trezim" ca dintr-un lucru pe care noi l-am considerat, in ignoranta si marginimea noastra omeneasca, ca va dura la nesfarsit, ne puneam atata speranta in el. Insa pana la urma am constatat, sau cu siguranta vom constata fiecare OBLIGATORIU in viitor, ca tot ceea ce raman intr-un final sunt doar amintirile. Pe unele dintre acestea le consideram placute, noi le consideram placute, pentru ca ne-au placut noua. Asta nu inseamna neaparat insa ca ceea ce am facut i-a placut si lui Dumnezeu. Poate de asta a si "facut" ca acele lucruri sa devina doar niste amintiri, ceva la trecut, pentru binele si siguranta noastra viitoare si mai ales cea Vesnica chiar daca noi am considerat asta o rautate a lui Dumnezeu. Pe altele le consideram urate sau neplacute, desi s-ar putea ca la un moment dat in viata sa ajungem in situatia sa le percepem cu totul altfel decat le-am perceput atunci cand s-au intamplat, si mai apoi atunci cand au devenit niste amintiri imediate. Timpul schimba perceptii si puncte de vedere, numai ca odata cu asta schimba si situatii.,si atunci s-ar putea ca totul sa nu mai aiba nici un rost.

Nu exista fiinta umana care sa nu aiba astfel de amintiri din diferite perioade ale vietii, in diferite perioade ale vietii, din copilarie, adolescenta. Mai apoi din asa zisa "maturitate" care de fapt in realitate s-ar putea sa fie o si mai mare copilarie din punct de vedere a deciziilor luate decat copilaria proprui-zisa. Pentru multi dintr-e noi, faptul ca am inaintat in varsta a insemnat mai degraba o involutie mai ales pe scara spiritualitatii. Mai bine am fi ramas copii, macar cu mintea si nu am fi decazut in asa hal. Nu degeaba a spus mantuitorul ca daca nu vom fi ca acei copilasi, CU NICI UN CHIP nu vom intra in Imparatia Sa. Si mare dreptate a avut. Altii, cei care mai apucam, si din pacate, sau din fericire suntem din ce in ce mai putini cei care facem asta. avem amintiri ale varstei a doua atunci cand bastonul ne tremura in mana si nu am dat inca in Alzheimer. O chestie foarte curioasa la anumiti bartani este ca acestia isi amintesc detalii foarte precise din perioade foarte foarte indepartate ale vietii lor, mai ales din copilarie, detalii atat de clare, in schimb nu isi amintesc mai nimic de acum doua zile. Oare de ce? Poate in realitate nu vor, nu ca nu pot ca sa isi aminteasca, poate vor sa isi aduca aminte doar de perioada frumoasa a vietii lor, copilaria.

Deci asta este realitateam, ca totul devine amintire, si mai apoi, voit sau nevoit, uitare. Timpul le "trateaza" pe toate, fie ca vrem sau nu, la un moment dat ne vom mai aminti doar franturi, secvente, din ceea ce am iubit in aceasta viata, la ce am tinut, si poate ca am fi vrut sa nu se termine vreodata. Apoi incet, incet se va instala atotputernica uitare. Vom uita putin cate putin totul si pana la urma ne vom uita si pe noi. Vom uita ca mai existam. Probabil ca viitorul ne va aduce pe multi dintre noi fericitii locatari ai unor azile.altii mai putin norocosi vor aglomera canalele si dedesuptul podurilor.iar altii vor zacea cuminti.de altfel nici nu vor mai avea alta varianta.sub "tutela" unor nepoti si nepoate mult prea nerabdatoare pentru a mai putea astepta prea mult mostenirea de la niste bunici deveniti adevarate monumente de meditatie si rugaciune ale asteptarii propriului sfarsit.fie ca vrem sau nu.ca ne convine sau nu.asta ne asteapta.este in firescul cursului acestei vieti. ca vechiul sa lase locul noului.uneori intr-o forma dureroasa.dar asta este.Oare de ce ne vom aminti atunci,cand sfarsitul nostru va bate la usa? De copilarie? De parintii nostri dragi de care nu ascultam nici in ruptul capului.? De faptul ca nu am fost deloc asa cum ar fi trebuit sa fim in viata.? Si ca lucrul acesta s-a vazut in timp? Sau poate ca ar fi mai bine sa avem mintea golita de orice.? Poate am trece mai usor peste acele momente de final ale vietii.Cine stie.? Dumnezeu stie.

Eu,pe la varsta de 9 ani si ceva.deci cu mult timp in urma.anticipand ca odata va veni un astfel de moment.in mintea mea de copil de atunci (nu ca acum as fi cu mult mai matur.) mi-am propus (si impus) ceva.mi-am propus ca sa tin minte de atunci incolo un anumit eveniment.ceva total banal.era vorba de inchisul unei usi.dar de care sa imi amintesc cat mai des.cat mai frecvent pe parcursul vietii.in asa fel incat.atunci cand voi uita restul amintirilor.atat cate voi uita.de acel fapt sa imi amintesc limpede si clar,ca la inceput.si pana acum,dupa 20 de ani si ceva.a functionat!!!!!! Am uitat foarte multe lucruri.cu mult mai importante care mi s-au intamplat de-a lungul vietii.dar usa o tin minte perfect. Si probabil ca daca o voi tine tot asa.imi voi aminti la fel si la batranete,daca o voi mai apuca. Si am mers si mai departe.mi-am zis ca dupa ce voi muri.daca va fi nevoie de "ceva".o scanteie a constientei mele pe lumea cealanta. pentru ca aceasta sa se "reactiveze". acea usa va fi "scanteia.". Si de la acel punct de plecare imi voi aminti si restul.Nu am de unde sa stiu.E doar o ipoteza. Dar macar incerc.

Multi oameni prefera ca sa isi aduca aminte de cineva decat sa aiba grija de acel "cineva" atunci cand este langa ei.sa il cinsteasca,sa il iubeasca,sa convietuiasca in liniste,pace si intelegere.dupa multi zeci de ani de convietuire se trezesc singuri sau singure, si abia dupa aceea se trezesc la realiate.abia dupa aceea se debaraseaza de mandria si orgoliul care le-a guvernat pana atunci viata, dar degeaba, e prea tarziu. Si numai amintirile mai raman.printr-e niste lacrimi.sincere sau nesincere si alea. Cine stie?Atat cat mai raman si acelea, dupa, se asterne uitarea, si mai apoi moartea. Propria moarte. Apoi urmeaza Judecata si amintirile vor deveni atunci avocati ai apararii sau din contra, ai acuzarii propriului destin in Vesnicie. Numai de noi depinde incotro va inclina atunci balanta Justitiei Divine a Judecatorului celui Drept.

Gabriel Antoneac

 

Despre autor

gabriel antoneac gabriel antoneac

Colaborator
4 articole postate
Publica din 23 Ianuarie 2011

01 August 2012

Vizualizari: 1154

Voteaza:

Amintirile... felii de timp servite in meniul propriei vieti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE