Atentie: copiii de azi, viitorul nostru de maine

Atentie: copiii de azi, viitorul nostru de maine Mareste imaginea.

                                                        ATENTIE: COPIII DE AZI, VIITORUL NOSTRU DE MAINE

 

               Problema educaţiei copiilor i-a preocupat pe toţi părintii Bisericii noastre. Aceasta stă în strânsă legătură cu demnitatea de om cât şi cu familia creştină. O societate este afactată de modul în care sunt educaţi copiii. Un copil fără educaţie „este duşman şi vrăjmaş comun al tuturor, şi al lui Dumnezeu, şi al naturii, şi al legilor şi al vieţii de obşte a noastră a tuturor“, vina fiind în mare parte a părinţilor.

                Copilul are încă de la început nevoie de educatori.

Primii doi educatori daţi de Dumnezeu sunt: natura şi conştiinţa. „Niciunul din ei nu grăieşte, dar prin tăcere lau instruit pe om. Natura prin privelişte pune în uimire pe spectator şil trimite la cel care a făcut această minunăţie pe cel care vede totul. Conştiinţa glăsuieşte înlăuntrul omului şi ne învaţă toate cele ce trebuie să facem“.

                   Cei cărora le revine obligaţia de ai educa pe copii sunt părinţii. „Dar şi părinţii, sunt datori să-şi educe cum trebuie copiii, străduinduse pentru dezvoltarea echilibrată a trupului şi a duhului lor. Să-i înveţe evlavia şi virtutea“. Aceştia sunt cei care primesc laudele sau mustrările de la Dumnezeu şi de la lume pentru buna sau reaua purtare a propriilor copii. Sfântul Ioan accentuează rolul educator pe care îl are un tată asupra copiilor săi, dar şi marea responsabilitate. „Tatăl este învăţătorul întregii case şi Dumnezeu îi trimite continuu, şi pe femeie şi pe copil, în şcoala sa“. Sfântul Ioan Hrisostom a înţeles rolul de mare educatoare, pe care poate să-l aibă mama, ca una cei sunt date în seamă grijile casnice. „Această însărcinare este mai ales a femeilor, ca unele ce rămân mai mult în casă. Bărbatul este mai mult pe drumuri, este ocupat cu grijile din piaţă şi de multe ori îl împovărează treburile oraşului. Femeia, însă, fiind scutită de această grijă, va putea mai uşor să se intereseze de educaţia copiilor. Această obligaţie nu-i numai a bărbaţilor, ci cu necesitate a femeilor, anume pentru a purta grija propriilor ei copii şi ai ridica la filosofie“. Un exemplu de bună educatoare pe care îl dă Sfântul Ioan este Ana, mama lui Samuil. „Pe aceasta să o râvnim bărbaţilor, pe aceasta să o imităm femeilor, ea este învăţătoarea şi a bărbaţilor şi a femeilor.

              Cele care sunt sterpe să nu deznădăjduiască. Mamele toate aşa să-şi crească copiii. Cu toţii să râvnim înţelepciunea femeii înainte de naştere, credinţa din timpul naşterii şi osârdia de după naştere“.

            Părinţii trebuie să procedeze la educarea copiilor lor ca şi pictorii şi sculptorii, căci şi ei, ca şi aceştia, au în casa lor o statuie mai de preţ decât statuile de aur, îi au pe copii. Şi după cum pictorii aşează în fiecare zi tabloul în faţa lor şi dau vopsele ca tabloul făcut de ei să semene cu originalul, iar sculptorii îndepărtează piatra, care este prisos, şi adaugă ceea ce lipseşte, tot astfel trebuie să procedeze şi părinţii.

                 Părinţii sunt cei mai potriviţi educatori în primul rând pentru că aceştia au dragoste faţă de copii lor şi pentru că îi au sub supraveghere de când s-au născut. Pe lângă părinţi mai pot îndeplini sarcina de educator şi alte persoane: învăţător, pedagog, sclav, doică, numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii: să fie virtuoşi şi vrednici, să fie o armonie între fapta şi vorba lor. Pedagogul nu trebuie luat la întâmplare şi fără nici o alegere, ci să fie om de frunte, căci formarea copilului se aseamănă cu zidirea unei case: după cum la zidirea unei case nu îngăduim tuturor să se apropie, tot astfel şi aici. De aceea este mai bine să punem pedagog doar dacă îndeplineşte condiţiile. „Cel care nu are conducător este lipsit de un ghid, dar cel care are unul rău, are pe cineva care săl arunce în prăpastie“.

                Lista educatorilor nu se opreşte aici. Sfântul Ioan îi include şi pe monahi, ca unii care duc o viaţă virtuoasă deosebită, departe de lume şi de cele ale lumii, ocupaţi numai cu Dumnezeu şi poruncile Lui. Trei cauze sprijină aceste gânduri ale sfântului: a) lipsa de educaţie în casa părintească, 2) influenţa nefastă a societăţii pentru buna creştere a copiilor, 3) lipsa moralităţii în şcolile publice, atât din partea profesorilor cât şi din partea condiscipolilor. Educaţia în mănăstire înlocuieşte toate aceste lipsuri. Acolo avem nu numai oameni morali, cunoscători ai doctrinei creştine, care sunt în stare săi înveţe pe copii toate normele de viaţă creştină, dar şi un mediu sănătos, în care sufletul copilului se poate dezvolta în supravegherea continuă a monahului pedagog, toate însuşirile sale bune. Educarea tinerilor în mănăstiri nu trebuie interzisă de părinţi. În aceste spaţii tinerii se pot deprinde cu moravuri bune. Sfântul Ioan Gură de Aur nu pledează pentru ai face monahi pe cei care studiază în mănăstiri, însă un om oţelit în mănăstire şi instruit în învăţătura creştină este mai folositor societăţii. „Monahul cu cine va vorbi? Cu zidul sau cu plafonul? Cu pustia sau cu dumbrăvile sau cu păsările şi cu arborii?

                 Acela nu are nevoie de o asemenea învăţătură, totuşi el face aceasta, nu atât ca să înveţe pe alţii cât pe sine însuşi. Pentru aceasta este mare nevoie de asemenea învăţătură, mai ales acelora care trăiesc în lumea aceasta, căci ei au mai uşor prilej de a păcătui decât monahul“.

            Modelul familiei creştine, potrivit învăţăturii hrisostomice, are la temelie omul, ca încununare a creaţiei lui Dumnezeu. Darurile şi demnităţile revărsate de Dumnezeu
asupra lui îi impun omului să acceadă continuu la virtute, să se ferească de faptele care lar putea afecta şi lar degrada din această demnitate.

               Familia creştină, ca rezultat al unităţii omeneşti, este cea carei oferă omului cadrul prielnic şi modalităţile necesare de a continua procesul desăvâşirii, prin asemănarea cu Dumnezeu şi dezvoltarea virtuţilor. Familia poate fi privită ca un univers la o scară mică, unde fiecare membru trebuie să dăruiască dragoste, să îndemne şi să ajute pe celălalt să ajungă virtuos, să ajungă la asemănarea lui Dumnezeu. Copiii sunt rodul dragostei şi cei care prin străduinţa părinţilor sunt îndemnaţi la virtute, dar la măsura universului ei îi reprezintă pe oameni, în general, care, nefiind creştini, au nevoie de povăţuiri speciale.
 

Preot David Marian, parohia ,,Nasterea Maicii Domnului" , Navodari

.

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

24 Ianuarie 2015

Vizualizari: 637

Voteaza:

Atentie: copiii de azi, viitorul nostru de maine 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ion Oprian Postat la 2015-01-27 04:32

    ...asa este, Parinte. Doamne ajuta-ne!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE