Atentie la laude

Atentie la laude Mareste imaginea.

Există o legătură foarte strânsă între felul de a vorbi şi laude. Este lesne să pricepem acest lucru, întrucât lăudărosul dar şi tăcutul, atât prin lăudăroşenie, cât şi prin atitudinea smerită, urmăreşte admiraţia şi lauda celorlalţi. Felul acesta de a vorbi despre noi înşine l-am putea caracteriza şi ca promovare de sine, fiind în strânsă legătură cu lăudăroşenia. Sfântul Ioan Scărarul zice într-un astfel de caz: „Nu da ascultare vânturătorului care te sfătuieşte, chipurile, spre folosul ascultătorilor, să-ţi vesteşti virtuţile tale. «Căci ce va folosi omul de va dobândi lumea întreagă, iar pe sine se va păgubi?» (Lc. 9, 25). Nimic nu poate zidi pe cei ce ne privesc, ca o purtare smerită şi neminci-noasă şi ca un cuvânt neprefăcut. Aceasta se va race şi altora îndemn spre a nu se înălţa. Şi ce e i mare decât aceasta spre folosul altora?"

De aceea, cuviosul însuşi, caracterizează promovarea de sine ca „vestirea neruşinata a ostenelilor proprii".

Acolo unde mintea înclină spre slava deşartă şi mândrie, sau este stăpânită de acestea, se grăbesc să vină acum şi laudele, provocate de cea dintâi, făcând situaţia mai dificilă, iar tratarea slavei deşarte, a mândriei, şi mai anevoioasă.

Laudele vin, fie de la oameni, fie de la cel rău, prin sugerarea unor gânduri în acest sens. Este dificil ca ele să fie alungate din minte. „Mare e a scutura din suflet lauda oamenilor. Dar mai mare e a îndepărta lauda dracilor", spune acelaşi cuvios. A evita, sau a fugi de laudele oamenilor, este mai la îndemână întrucât ele sunt exterioare. Dracii însă vin şi şoptesc laudele direct în suflet. De aceea evitarea şi îndepărtarea acestor laude este mai dificilă, fapt pentru care mintea trebuie să se poziţioneze corect faţă de ele. Sfânta Scriptură consideră laudele echivalente blestemelor «Cel ce binecuvintează pe prieten dimineaţa cu glas mare, nimic nu se vede a se osevi de cel ce blesteamă». La fel consideră şi Sfinţii Părinţi. După Sfântul Ioan Scărarul, lăudărosul este un înşelat. Linguşitorul, continuă acelaşi, este slujitorul dracilor. Il ia de mână pe cel ce primeşte laudele şi îl conduce la mândrie, nimicindu-i străpungerea inimii. Cel ce abate de pe calea cea dreaptă conduce pe drumuri greşite, după cum de altfel spune şi Scriptura: «Cei ce vă fericesc pe voi vă amăgesc pe voi».

Ca cineva să treacă nevătămat de laude trebuie să aibă puterea sfinţilor şi a cuvioşilor. „E propriu celor înalţi cu cugetul să rabde cu bărbăţie şi cu bucurie ocările; dar e propriu celor sfinţi şi cuvioşi să treacă nevătămaţi prin laude".

Acceptarea laudelor presupune o mare necunoaştere de sine. Cine, însă, se cunoaşte pe sine, trece pe lângă laudă ca pe lângă ceva nebunesc şi fără temei. «Că cine ştie din oameni ale omului, fără numai duhul omului care este într-insul?» «Să se ruşineze deci şi să amuţească cei ce se pornesc să fericească pe alţii în faţă", zice Sfântul Ioan Scărarul. Pentru aceasta ai nevoie de multă şi o adevărată cunoaştere de sine, ce trebuie reînnoită permanent. După Sfântul Marcu Ascetul laudele omeneşti constituie „rădăcina poftei ruşinoase", desigur nu atunci când ne este dat involuntar să le auzim, întrucât aceasta nu depinde întotdeauna de noi, ci doar atunci când odată auzite le-am primit în inimă.

Cel care aşteaptă laude este înrobit patimii, căci prin auzirea laudelor la adresa virtuţilor sale gustă plăcerea unei satisfacţii interioare. „Unii oameni, fiind lăudaţi pentru virtute, s-au lăsat cuceriţi de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de slava deşartă au socotit-o mângâiere. Alţii, mustraţi pentru păcat, s-au umplut de durere, şi durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a păcatului". O astfel de stare nu are nimic de a face cu Dumnezeu.

Nu este puţin lucru să îndepărtezi laudele de la tine, lucru întărit de Cuviosul Ilie Prezviterul. „Indepărtarea laudelor, constituie dezbrăcarea de ultima haină de piele prin care a fost acoperită goliciunea noastră de după cădere, adică ruşinea, ca expresie a maicii slavei deşarte (şi prin urmare şi a fiicei ei), încântarea - înfumurată - de sine". Insă aici nu ne limităm doar la acestea, căci spune acelaşi: „Cel ce respinge şi nu primeşte lauda oamenilor şi odihna trupului s-a dezbrăcat şi de ultima haină a slavei deşarte - adică de moartea adusă omului de cădere şi păcat. Acesta s-a învrednicit să se îmbrace, încă de aici, în strălucirea locuinţei din cer, căutată cu multe suspine şi de care vorbeşte Apostolul Pavel".

Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc cum să biruim laudele ce ne hrănesc slava deşartă. O desăvârşită îndepărtare a lor din inimă se face prin prihă-nirea de sine şi primirea bucuroasă a jignirilor, a batjocurilor şi a umilinţelor din partea celorlalţi. Această metodă deşi foarte dificilă şi greu de aplicat, constituie singura cale de izbăvire. Nu este însă exclus (fie ca sugestie demonică fie ca idee proprie unei psihologii lumeşti influente) să ne fie sugerată ideea că, nici mai mult nici mai puţin, Sfinţii Părinţi îndeamnă (auziţi!) la metode masochiste. Nu există o mai rea voinţă şi totodată o mai nebunească şi mai prostească categorisire decât aceasta, indiciu a unei uriaşe ignorante şi a unei greşite interpretări a cugetării patristice şi a experienţei sfinţilor. Reprezentanţii unor astfel de idei şi concepţii trăiesc într-o lume cu totul diferită de cea a spiritualităţii, experienţei şi vieţuirii ortodoxe. Sclavi ei înşişi patimilor, pe care le batjocoresc şi le iau în râs, a slavei deşarte şi a mândriei, vor să compromită tot ceea ce constituie rodul Duhului Sfânt. Pentru aceştia este valabil cuvântul Apostolului Pavel: «Care şi grăim, nu întru cuvinte învăţate ale înţelepciunii omeneşti, ci întru cele învăţate ale Duhului Sfânt, cele duhovniceşti cu cele duhovniceşti asemănându-le. Iar omul cel sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege, căci duhovniceşte se judecă. Iar cel duhovnicesc le judecă pre toate, iar el de nimenea nu se judecă. Că cine a cunoscut Gândul (Mintea) Domnului, carele să-l înveţe (îndrepteze) pre el? Iar noi avem Mintea lui Hristos».

Aşa explică Duhul Sfânt opoziţia acestor oameni, vorbind prin gura Apostolului Pavel, denunţând acea ştiinţă a sufletului omului (psihologia), ce nu acceptă existenţa sufletului. Potrivnicia şi neputinţa acestor oameni în a înţelege învăţătura cerească a Evangheliei, experienţa si învăţătura duhovnicească a Sfinţilor Părinţi de aici vine. Cel ce se ne voieşte în conformitate cu reperele spiritualităţii ortodoxe, pentru vindecarea stărilor patologice ale sufletului, în acest caz fiind vorba de slava deşartă, sub toate formele ei de manifestare, nu trebuie să se lase influenţat de nebuniile şi cuvintele aruncate în vânt de aceşti oameni, ci să le sancţioneze «întristându-se pentru împietrirea inimii lor», după cum zice Domnul însuşi. Indrăzneala de a profera astfel de concepţii blasfemiatoare la adresa Duhului Sfânt le este pierzătoare lor înşile, însă într-o măsură mult mai mare celor bolnavi şi fără sprijin în credinţă, care le primesc în mod superficial şi fără discernământ.

Cuvintele şi îndrumările Sfinţilor Părinţi au o asprime aparte. Acesta constituie un adevăr, însă este singura cale de izbăvire a sufletului de sub robia celor două stări patologice care conduc omul la stări şi boli sufleteşti cumplite. Te-ai putea întreba cum de nu văd diverşii acuzatori ai spiritualităţii ortodoxe şi a psihoterapiei duhovniceşti cuvântul izbăvitor venit din experienţa duhovnicească a sfinţilor, cât timp ei înşişi sunt tartorii cumplitei megalomanii patologice, dar Şi a nebuniei din interiorul, şi mai ales din afara, diferitelor spitalele de boli psihice.

Arhimandrit Evsevios Vittis
Placerea si durerea, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Placerea si durerea"

16 Septembrie 2015

Vizualizari: 232

Voteaza:

Atentie la laude 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

laudele mandria smerenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE