Suntem singurii pelerini care coboară în mica arsana a Schitului Kavsokalivia, un alt teritoriu al nevoitorilor din pustietatea de deasupra mării. Am luat o cafea „grecească" de pe vas, mare, de 1,5 euro. Ăsta e micul dejun, alături de câteva fructe uscate de prin rucsac. Dacă suntem norocoşi, pe la vreo colibă de pe traseu vom primi ceva lokum. Despre un bol de mâncare, fie şi rece, în jur de 15:00-16:00, la părinţii noştri de la Prodromu.

Până atunci, însă, un drum de cel puţin patru ore pe munte, în mare parte doar urcuş. De la arsana până la Schitul Kavsokalivia nu sunt la fel de multe trepte ca la „Sfânta Ana", dar noi preferăm să nu le mai numărăm. Numele schitului vine de la renumitul isihast Maxim Kavsokalivitul, trăitor pe Sfântul Munte în secolul al XIV-lea. Sfântul Maxim a pretins că este nebun, schimbându-şi în mod repetat locul unde se nevoia. Locul acesta consta într-o colibă ridicată din ramuri. De fiecare dată când schimba locul de nevoinţă dădea foc colibei în care locuise. Din acest motiv a fost numit „capsocalivitul" adică „arzătorul de colibe". Sfântul Maxim a fost considerat nebun până la venirea Sfântului Grigorie Sinaitul pe Athos, care a descoperit ascetismul unic al Sfântului Maxim, pe care l-a numit „înger pământesc". Sfântul Grigorie l-a rugat pe Sfântul Maxim să înceteze ase mai preface a fi nebun şi să trăiască într-un loc, pentru ca ceilalţi să beneficieze de experienţa sa duhovnicească. Urmând cuvintelor Sfântului Grigorie şi îndemnurilor altor părinţi, Sfântul Maxim a ales să trăiască într-o peşteră.

Cu toate acestea, Schitul a fost întemeiat mai târziu, în secolul al XVIII-lea, de către Cuviosul Acachie. Se spune că hrana sa era praful de piatră rezultat din frecarea a două pietre, pe care îl mânca presărat pe nişte ierburi uscate. Arunci când se ruga, mulţi pustnici vedeau flăcări ieşind din gura lui! Ca şi în alte locuri de pe Sfântul Munte, în zona în care se nevoia Cuviosul Acachie nu era niciun izvor. Adunându-se mai mulţi ucenici în jurul său, au început a se plânge, la un moment dat, de această lipsă. S-a rugat Cuviosul şi îndată a ţâşnit un izvor de apă deasupra bisericii de azi a schitului, care poartă numele de Agheasmă Cuviosului Acachie. Şi, mai mult, apa iese din trei locuri „întru slava Dumnezeirii Celei în trei ipostasuri".

Pe lângă acest kiriakon, cel nou, trecem şi noi şi facem un scurt popas. Ne umplem sticlele cu apă proaspătă şi căutăm pe cineva să ne îndrume mai departe. Un tânăr frate, vorbitor firav de engleză, după cum îi e şi trupul, ne arată o potecă pe lângă nişte colibe, apoi o continuare a drumului prin pădure, să ţinem cărarea până ce vom zări Chilia Sfântului Nil, în munte. De acolo, cu mila Domnului, vom traversa în siguranţă, nemişcându-se nicio piatră, nici mare, nici mică, celebrul şi temutul „versant cu pietriş". Apoi, până la Prodromu ar trebui să mai avem de mers cam 45 de minute, dar vom tot coborî.

Deci nu e legendă, chiar avem o bucată de drum pe un versant cu pietriş, care coboară direct în mare. Imi revine în memorie un mail al vechiului nostru organizator de pelerinaje ieftine la Athos, care a renunţat în ultima clipă la acest pelerinaj alături de noi: „...Apoi, din ce îmi aduc eu aminte, exceptând zonele alea naşpa asemănătoare văii morţilor, iei muntele costiş, sus e piatră, jos e piatră, niciun fir de iarbă, doar piatra şi marea. Când am trecut pe acolo m-am gândit doar la lipsa mea de credinţă şi m-am rugat să nu scape vreun bolovan în jos. Dar e clar că Dumnezeu iubeşte omul, dacă nu a lăsat El să fie avalanşă de bolovani cât casa atunci când am trecut eu, cu atât mai puţin va permite vreun cataclism în prezenţa unor sfinţişori ca tine şi Paulică!!! Ha, ha, ha... Hai că nu e chiar atât de greu urcuşul!". Mulţumim fratelui pentru preţioasele informaţii şi ne înşirăm din nou la drum. Nu părăsim însă perimetrul schitului fără a trece pe la Chilia Sfântului Metodie al Constantinopolului, pentru că ne-a impresionat mult povestea învăţatului monah şi scriitor Metodie Bizantinul, trecut la Domnul pe la 1811. Când acesta a venit la schit, părinţii de aici au vrut să-l izgonească fiindcă nu avea barbă. Atunci el s-a rugat cu lacrimi în faţa Icoanei Adormirii Maicii Domnului şi îndată i-au ieşit pe faţă fire de păr şi i-a crescut barba atât de mult, încât o tara pe pământ!

In timp ce Paul şi Dan dau târcoale locului, eu mă urc pe o stâncă pentru a prinde cu camera un colţ de munte în zăpadă proaspătă, semn că noaptea trecută a nins nu doar pe Athon, ci şi mai jos, destul de aproape de „Sfânta Ana". Unde ne aflăm acum, burniţa şi-a reluat prezenţa sâcâitoare şi am uitat deja ultima întâlnire cu soarele.
Intrăm în pădurea indicată de fratele de la schit şi pare că ne trezim într-un regat al dafinului. Rupem câteva frunzuliţe doar pentru a ne delecta cu mirosul pătrunzător al acestei mirodenii pe care, de regulă, o vedem doar în plicurile din super, mega, hypermarket, frunzele uscate pentru murături sau sarmale.

Cărarea ne deschide din nou întâlnirea cu maree mereu în dreapta, tot mai multă piatră în calea noastră Pentru a mai uita de lungimea drumului, îl înţep puţin pe Dan cu un subiect tare drag lui:

- Dane, la anul, când o să rămâi pe Sfântul Munte te duci pe Athon, la colibă sau preferi schit românesc?

- Direct pe Athon o să mă duc, îmi răspunde el," fără să întoarcă capul spre mine, cu undiţa în spinare. Lansez de acolo, de sus, să vedem ce scoatem din Marea Egee!

- Cum să rămână pe Athos?!, intervine Paul, oprindu-se locului. Nu ne-a promis că se însoară?

- Băi, fraţilor, terminaţi cu prostia asta cu însuratul. Paul, dă-ţi una peste gură!

Dar noi deja ne prăpădim de râs, ştiind cum reacţionează la astfel de provocări.

Coasta şerpuieşte uşor spre stânga şi ne apare în faţă un uriaş perete de munte. Abia ghicită, aproape de vârf, Chilia Sfântului Nil, din care noi desluşim un timbru de construcţie, o văgăună de pitic. E uimitor cum s-a putut construi şi acolo acea chilie, mai ales că a trebuit să cobori din vârf, pe o scară îngerească, probabil, pentru a amenaja chilia. După fotografiile obligatorii, grăbim pasul, dornici fiind de a atinge vârful şi a coborî şi noi până la sfântul lăcaş scobit în stâncă.

Ne mai ia cel puţin jumătate de oră, din locul în care ne aflăm, făcând cumva o buclă pe munte. Ajungem pe vârful admirat de la distanţă şi constatăm că trebuie să mai coborâm, pe întortocheate trepte săpate în munte, cam 50 de metri. Nu asta ar fi problema, oricum sunt şi balustrade, ci faptul că apoi va trebui să le şi urcăm. Peştera în care s-a nevoit Sfântul Nil (în prima parte a secolului al XVII-lea) are şi o bisericuţă, între timp s-a făcut şi încăpere de locuit. Batem la uşă, dar nu primim niciun răspuns. Priveliştea de aici e ameţitoare. Izolat în acest loc, nu ai decât de a te ruga. Impotriva vântului, a arşiţei, a lipsei de apă, dar şi a duhurilor nevăzute. După adormirea Sfântului Nil (pe la 1651), din mormântul său din peşteră a început să izvorască mir atât de mult, încât acesta curgea până în mare („pentru curăţia sufletului şi a trupului său"). Vestea s-a răspândit imediat, aşa că mulţi credincioşi veneau cu bărcile şi-l luau. După o vreme, însă, mirul a început să fie comercializat. Văzând aceasta, Sfântul Acachie Kavsokalivitul s-a rugat şi îndată mirul a încetat să mai curgă din mormânt. Iar în anul 1815 s-au descoperit moaştele Cuviosului Nil, care de atunci este cinstit în mod deosebit la Schitul Kavsokalivia.

Chiar şi astăzi se poate observa un şanţ pe munte, chiar deasupra bisericuţei, în partea stângă, pe unde se scurgea mirul de la Sfântul Nil!

Tot încercând noi uşile de la micul lăcaş din această cavitate a muntelui, una ni se deschise, un paraclis cu o mare icoană a Cuviosului, alături de una cu Maica Domnului şi o reprezentare sinaită a Mântuitorului. Ne închinăm şi noi, nu putem ignora lectura cu profeţiile Sfântului Nil Athonitul despre sfârşitul lumii, binecunoscute în toată lumea ortodoxă. Din păcate, lesne se poate observa ce grozăvii s-au şi împlinit deja:

„Incepând cu anul 1900, până la mijlocul veacului douăzeci, oamenii şi lumea întreagă vor ajunge să fie de nerecunoscut. Când se va apropia timpul venirii lui Antihrist, minţile oamenilor se vor întuneca, din pricina patimilor trupeşti. Răutatea şi înşelăciunea vor creşte tot mai mult.

Lumea se va schimba şi oamenii se vor schimba. Bărbaţii nu se vor mai deosebi de femei, din pricina neruşinării îmbrăcăminţii şi a felului cum îşi vor purta părul. Oamenii se vor sălbătici, ajungând ca fiarele, din pricina ispitelor şi înşelăciunilor Antihristului.

Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi cinstiţi. Iubirea dintre oameni se va stinge. Păstorii creştini, adică episcopii şi preoţii se vor umple de slava deşartă (afară doar de câţiva dintre ei), nemaiputând deosebi cele de-a dreapta de cele de-a stânga. Toate obiceiurile cele vechi ale creştinilor şi ale Bisericii vor fi schimbate. Curăţia nu se va mai găsi între oameni, iar desfrânarea va domni peste tot.

Minciuna şi lăcomia se vor lăţi peste tot. Vai celor ce vor aduna bogăţii peste bogăţii! Desfrânarea, adulterul, sodomia, hoţia şi uciderile vor domni în acele timpuri. Din pricina înmulţirii fărădelegii, oamenii vor fi lipsiţi de orice mustrare de conştiinţă şi de harul Duhului Sfânt, pe care l-au primit la Botez.

Bisericile vor fi lipsite de păstori evlavioşi. Şi vai creştinilor care vor rămâne în lume, în acele timpuri! Şi vai celor ce vor fi lipsiţi de credinţă, căci nu vor mai vedea lumina cunoştinţei la nimeni! Creştinii adevăraţi vor fugi atunci în locuri sfinţite, unde se vor adăposti, ca să-şi găsească liniştea şi să se îngrijească de suflet. Căci în lume vor avea doar greutăţi şi piedici.

Toate aceste lucruri se vor întâmpla, pentru că atunci Antihristul va domni peste toată lumea. Acela va lucra semne şi minuni şi îi va înzestra cu înţelepciune pe nenorociţii oameni, aşa încât vor născoci căi de a vorbi unul cu altul, dintr-o parte a pământului într-alta. Vor zbura ca păsările prin aer şi vor străbate adâncul mării, asemenea peştilor.

Oamenii ce vor trăi având de toate vor fi nişte nenorociţi, căci nu vor cunoaşte că toate acestea sunt înşelăciuni ale Antihristului. Iar Antihristul îi va face să creadă, prin născocirile sale, că Dumnezeu Cel în Treime nu există. Atunci, Preabunul Dumnezeu, văzând ticăloşirea lumii, va scurta acele zile pentru cei aleşi, căci Antihristul va încerca să îi ducă în rătăcire şi pe cei aleşi. Apoi se va arăta deodată sabia cea cu două tăişuri şi îi va tăia pe înşelător şi pe cei care i-au urmat lui". Ne urnim şi din acest loc, gândindu-ne acum numai la întâlnirea cu versantul de pietriş. Cel puţin aici vorbăria noastră va înceta.

Alexandru Rădescu

Athos. Insemnarile netacutelor carari, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Athos. Insemnarile netacutelor carari"

• Schitul romanesc Lacu din Muntele Athos
  Publicat in : Interviuri
• Pelerinaj Muntele Athos si Grecia
  Publicat in : Pelerinaje
• Chilia Axion Estin din Muntele Athos
  Publicat in : Pelerinaje
• Amalfion, manastirea benedictina din Muntele Athos
  Publicat in : Religie
• Un engolpion inedit din Muntele Athos
  Publicat in : Vesminte