Avem nevoie de minuni pentru a crede? Venirea Luminii Sfinte la Ierusalim si scepticii de serviciu

Avem nevoie de minuni pentru a crede? Venirea Luminii Sfinte la Ierusalim si scepticii de serviciu Mareste imaginea.

Înţeleg că există o reţinere vizavi de crescânda mediatizare a acestui fenomen inexplicabil pentru mulţi, că nu trebuie să fluturăm această minune ca pe un temei al credinţei noastre ortodoxe. Împărtăşesc, de asemenea, şi îngrijorările celor ce consideră că acest transport al unor candele aprinse de la Lumina Sfântă din Ierusalim în ţară, cu avionul, apoi cu alte mijloace, ar putea deveni un soi de „tradiţie obligatorie”. Ar fi trist să existe, astfel, o „presiune” asupra celor ce nu au posibilitatea, fizic vorbind, de a primi această binecuvântare şi care aprind lumânarea, în noaptea de Înviere, de la candela de pe Sfânta Masă, înainte de a adresa credincioşilor chemarea: „Veniţi de primiţi lumină!”. În plus, sunt cu totul de acord că vorbim prea mult despre minuni, în genere, că este în creştere numărul celor ce caută un creştinism fără Cruce. A căuta miracolul cu orice preţ şi rezolvările magice la orice problemă, dar a fi cu totul nepăsător faţă de minunea de la fiecare Sfântă Liturghie, aceea a prefacerii darurilor de pâine şi de vin în Trupul şi în Sângele Domnului, de care nu te străduieşti să te apropii nici măcar în posturile de peste an – iată o rătăcire ce trebuie ferm şi permanent taxată de către slujitorii Bisericii.

Ceea ce m-a durut a fost să constat cum polemica a radicalizat discursurile şi s-a ajuns până acolo încât să se conteste faptul că Lumina vine în chip minunat, vehiculându-se ideea că ea ar fi luată, de fapt, dintr-o candelă din Sfântul Mormânt, asupra căreia s-ar fi rostit, anterior, o rugăciune de binecuvântare. S-au invocat tot felul de argumente în sprijinul acestei poziţii, cum ar fi faptul că nu există menţiuni despre această Lumină Sfântă în slujba Învierii sau în scrierile Sfinţilor Părinţi, că mărturiile istorice ale unor pelerini ar fi răstălmăcite, că totul ar fi o „invenţie grecească” etc. Am profitat de faptul că vineri, 20 mai 2016, împreună cu tot grupul de pelerini, am fost primit într-o audienţă chiar de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului şi l-am rugat să ne vorbească pe această temă. I s-a luminat chipul când a început să vorbească despre Lumina Sfântă, întărind cele pe care le ştiam deja, dar a făcut-o cu multă decenţă, accentuând chiar faptul că sunt unii care îşi fixează atenţia pe venirea Luminii sau a „focului ceresc”, uitând că mai importantă este Sfânta Liturghie care urmează după acest moment emoţionant.

Există numeroase mărturii contemporane (inclusiv filmări postate pe internet) care atestă venirea Luminii Sfinte, faptul că uneori lumânările credincioşilor se aprind spontan sau că focul nu afectează nici părul, nici pielea, în primele minute în care arde. Am să aduc însă în atenţie, ca fiind extrem de relevante pe această temă, câteva însemnări ale unuia dintre cele mai cunoscute nume ale artei plastice româneşti din secolul trecut. Este vorba despre Olga Greceanu (1890-1978), o „Doamnă a culturii româneşti”, cum o numea Cella Delavrancea. Întâlnirea sa cu Lumina Sfântă de la Ierusalim este descrisă în volumul „Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse...” (Editura IDACO, Bucureşti, 2008; volum publicat iniţial în 1940, la Editura Universul). Olga Greceanu povesteşte cum Patriarhul, „îmbrăcat în odăjdii albe”, înainte de a intra în Sfântul Mormânt, „a fost cercetat de trei englezi, dezbrăcat de veşminte, controlat până şi în cusăturile hainelor, să nu poarte asupra lui vreun obiect ce ar putea aprinde lumina; dar ierarhul, ca în fiecare an, suporta această ofensatoare cercetare fără să spună un cuvânt” (p. 107). Apoi continuă, ca una ce a avut privilegiul, având paşaport diplomatic, să intre în anticamera Sfântului Mormânt, în Capela Îngerului: „Eram foarte emoţionaţi. Într-un deplin întuneric, Patriarhul îngenunchează în faţa mormântului, îşi pune capul pe piatra mormântului, care a fost acoperită mai dinainte cu fulgi de vată (pentru momentul când s-ar pogorî flăcări) şi începe să se roage ca un simplu muritor, cu voce tare. El cere Domnului să vină şi atunci Lumina, nu pentru puţina lui credinţă, căci el crede, dar pentru încredinţarea credincioşilor ortodocşi, veniţi de pretutindeni ca să vadă Lumina” (p. 107). Şi atunci, ca şi acum, existau sceptici de serviciu: „La uşa de la intrare păzea ofiţerul englez, urmărind cu ochi de şoim toate mişcările Patriarhului şi pe ale celor veniţi înăuntru. Cum în alţi ani Lumina cădea de sus, din tavanul peşterii, săpat într-o stâncă, privirea englezului era îndreptată şi în sus. Dintr-odată, el, englezul, a strigat: «light», adică lumină, speriat şi el de minune. El, paznicul, el cel dintâi anunţa lumea că a coborât Lumina. Era speriat. De îndată Lumina a căzut pe mormânt şi numai pe mormânt, aprinzând fulgii de vată. Flăcările erau reci. Un călugăr grec ce stătea lângă mine şi-a trecut flacăra, pe care a luat-o cu mâna ca pe o spumă, pe barbă, pe faţă, pe mustăţi, pe păr şi n-a luat foc. Un diacon a venit cu un vas enorm prevăzut cu multe orificii şi a strâns flăcările cu palma, punându-le în vasul pe care-l ţinea în mână” (p. 108).

Nu ştiu dacă, având atât de multe mărturii şi, mai ales, şansa de a „verifica”, la fiecare sărbătoare a Învierii, această minune, cineva din Biserică o mai poate contesta. Iar raportul dintre minune şi credinţă nu trebuie dezechilibrat nici într-o parte, nici în cealaltă. Nu avem neapărată nevoie de minuni pentru a crede şi nici nu trebuie să cerem „semn” precum au cerut, odinioară, cei numiţi „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12, 39). Dar nici nu văd o atitudine ortodoxă în a respinge minunile ce sunt rânduite de Sus ca pe unii să-i aducă la credinţă, iar pe alţii să-i întărească în dreapta slăvire a lui Dumnezeu. Nu zice Domnul: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi...” (V. Marcu 16, 17-18)? Minunea este (poate fi) o consecinţă firească a credinţei, dar nu o condiţionează pe aceasta. Şi cum să nu fie şi minuni în viaţa creştinului autentic atâta vreme cât el, încă în lume fiind, trăieşte deja realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu?

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

 

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

13 Iunie 2016

Vizualizari: 964

Voteaza:

Avem nevoie de minuni pentru a crede? Venirea Luminii Sfinte la Ierusalim si scepticii de serviciu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE