Binecuvinteaza, Doamne, rodul pantecelui!

Binecuvinteaza, Doamne, rodul pantecelui! Mareste imaginea.

Avraam a fost mare părinte al multor neamuri [...] cu jurământ a statornicit Dumnezeu că întru sămânţa lui va binecuvânta neamurile, şi va înmulţi-o ca ţărâna pământului, şi ca stelele va înălţa sămânţa lui, ca să le dea lor moştenire de la mare până la mare şi de la râu până la marginea pământului. De asemenea şi întru Isaac a întărit acestea, pentru Avraam, tatăl lui. Binecuvântarea tuturor oamenilor şi aşezământul de lege a odihnit pe capul lui Iacov. Sir. 20,23-26

Inainte ca noi să venim pe lume există Cineva care Se gândeşte la noi. Dumnezeu are grijă de noi, sfinţii au grijă de noi, precum şi rudele apropiate. Sfântul Nicolae Velimirovici remarca, pe bună dreptate, că „suntem legaţi cu sute de fire nevăzute de întreaga lume încă înainte de a ne naşte".

Cum îl vom educa pe copilul nostru? Cum îl vom apăra de boli? Cum va fi el atunci când va creşte? Despre astfel de lucruri se întreabă omul, aşteptând cu nerăbdare vederea urmaşilor. Dar cât timp copilul se mai află în pântecele mamei sale, părinţii care-l iubesc şi care îi prezic tot felul de lucruri tind să aşeze piatra de temelie a bunăstării sale încă de pe acest pământ. Părinţii credincioşi se străduiesc să se roage pentru copil ca să aibă, pe deasupra, şi harul lui Dumnezeu.

Discuţia despre aspectele duhovniceşti ale naşterii de prunci este bine să fie începută cu o scrisoare a Sfântului Nicolae al Serbiei (Velimirovici). Aceasta este adresată unei femei infertile. Mângâind-o şi înţelepţind-o, arhipăstorul spune: „Eşti foarte mâhnită pentru că nu ai copii. Eşti supărată pe soţ şi îl consideri vinovat pentru aceasta. îndrăzneşti să cârteşti şi împotriva Creatorului. Să nu-ţi iei păcat pe suflet, ci ascultă voia Domnului. Căci copilul se naşte după voia Lui, iar părinţii nu sunt decât canale ale voii Creatorului. In Cartea vieţii este un astfel de exemplu: Rahela, soţia lui Iacov, nu avea urmaşi şi în durerea ei, l-a rugat pe soţ să-i dea copii, căci altfel va muri. Mâniindu-se pe nesăbuinţa femeii, lacov a răspuns: eu nu sunt Dumnezeu ca să-fi dau urmaşi (Facerea 30,1-2).

Se întâmplă ca Domnul să nu binecuvânteze familia cu copii din cauza păcatelor unuia dintre soţi. Spre exemplu, vom relata cazul femeii lui David, Milcol. Tânăra soţie a lui David, fiica regelui Saul, văzând cum dansează şi cântă soţul ei în jurul chivotului Legământului, a râs de el în inima sa. Gestul ei nu a fost văzut de nimeni, dar Atotvăzătorul a pedepsit-o pentru aceasta pe femeia lui David, şi Milcol, fiica lui Saul, nu a avut urmaşi până la moarte (v. II Regi 6,16-23).

Cercetează-ţi şi tu inima, cât şi inima soţului şi vedeţi dacă nu aţi greşit cu ceva în faţa Domnului. Dacă nu aveţi însă păcat, atunci voia Domnului este să primiţi în viaţa voastră orfani, căci înaintea Domnului aceasta va fi o mare lucrare. Cunosc o doamnă distinsă, care nu are copii, dar care, încă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a adoptat copii, educându-i ca pe ai săi. Şi este vorba de sute de orfani. La spovedanie aceasta spunea: „Nu am iubit nimic şi pe nimeni mai mult ca pe aceşti copii. Fiind copilă încă, visam să mă căsătoresc, pentru a avea cât mai mulţi copii, dar aceasta nu s-a realizat. Am fost căsătorită de două-ori, însă din nici una dintre aceste căsnicii nu au rezultat copii. Dumnezeu a împlinit însutit dorinţa mea şi mi-a dat peste o mie de copii. Acum, la bătrâneţe, mă bucur că Dumnezeu nu mi-a dat să nasc, fiindcă astfel aş fi avut doi, trei sau zece copii, de care m-aş fi îngrijit toată viaţa, fără a avea posibilitatea de a avea o mie. Slavă Domnului pentru aceasta!"

„Roagă-te lui Dumnezeu cu inimă curată, aşa cum se rugau Ioachim şi Ana, ne sfătuieşte un sfânt arhipăstor. Dumnezeu este mult milostiv şi poate să-ţi dea urmaşi. Iar dacă nu-ţi va da, să nu te superi. Dăruieşte dragostea ta copiilor ale caror mame au murit şi te vei numi mamă, iar nu stearpă în împărăţia frumuseţii şi a adevărului etern."
In una din scrisori, Sfântul Nicolae indică cel puţin două cauze ale infertilitaţii: Providenţa Divină special legată de acest om sau unele păcate grele. Să ilustrăm aceasta cu exemple din Biblie şi din viaţa cotidiană.

Câteodată, Domnul împlineşte cererea legată de naşterea unui copil la multă vreme după ce oamenii au început să se roage pentru aceasta. Rugăciunea ta a fost ascultată, spune Arhanghelul Gavriil preotului Zaharia, viitorul tată al înain-temergătorului, iar femeia ta Elisabeta îţi va naşte un fiu... (Luca 1, 13). Zaharia a fost însă sceptic în această privinţă, deoarece el nu se mai aştepta demult să aibă propriii copii, având în vedere atât vârsta lui înaintată, cât şi infertilitatea soţiei sale. Arhanghelul îl anunţă totuşi pe Zaharia că rugăciunea lui a fost ascultată. Dar acest lucru nu s-a petrecut atunci când sfântul a dorit acest lucru, ci arunci când Dumnezeu a considerat necesar. După Providenţa Divină, naşterea lui Ioan Botezătorul anunţa venirea în lume a lui Iisus Hristos, iar predica înaintemergătorului - slujirea pământească a Mântuitorului. Aceste evenimente au avut loc în paralel, unul fiind legat de celălalt. Probabil că de aceea Domnul a întârziat să împlinească rugăciunea lui Zaharia.

Adesea soţii refuză să primească, întru smerenie, căsnicia fără copii, ca pe o cruce dată de însuşi Dumnezeu. Ei se mulţumesc cu metodele tradiţionale de vindecare şi apelează la tehnologia biomedicală contemporană. Numai că nu toate lucrurile din cadrul acesteia sunt acceptate de Biserică (vezi despre aceasta mai amănunţit: Zorin, K.V., Ce este blestemul moştenit, Moscova, 2004, pp. 207-210).

Se întâmplă şi ca, într-un anume moment, însuşi Dumnezeu să „pecetluiască" pântecele femeii. Arunci El nu dăruieşte copii intenţionat, păzind omul de greutăţile viitoare pe care acesta nu le va putea surmonta. Prevăzând felul în care se vor desfăşura evenimentele, Domnul nu binevoieşte ca unele perechi de tineri să aibă mulţime de urmaşi. Dar, respectând libertatea alegerii sau, conform unei expresii a părintelui Paisie, „nemairezistând" insistenţei deosebite a rugăciunii, Dumnezeu permite ca aceasta să fie împlinită. Ulterior, părinţii cu mulţi copii sunt nevoiţi să bea acel pahar, de care a voit să-i ferească Tatăl Ceresc. Sub greutatea grijilor ei se pleacă şi regretă că şi-au supraapreciat forţele.

Intr-adevăr, în viaţă totul este interconectat. De aceea nu trebuie să ne mirăm dacă Dumnezeu nu ascultă cererile noastre. Aceasta nu poate însemna decât că. fie ele sunt înainte de vreme, fie noi nu suntem vrednici să primim o astfel de milă. Mânia dreaptă a lui Dumnezeu se porneşte asupra noastră din cauza lipsei de pocăinţă pentru păcate.

Căile Domnului sunt, după cum se ştie, diverse şi de neînţeles. Dar uneori reuşim să vedem cum anume păcatul duce la infertilitate. Dovada cea mai grăitoare în acest sens este plata pentru avort.

Adjunctul directorului unui centru ginecologic, perinatologic şi de moaşe din Rusia, academicianul V.N. Serov, într-o conferinţă de presă cu jurnaliştii, la mijlocul verii lui 2003, a pronunţat nişte cifre alarmante. Din 5 milioane de rusoaice care îşi doresc/dar nu pot avea copii, 3,5 milioane (70%!) suferă de pe urma avorturilor. După un avort riscul de infertilitate este de 26%, după două de 32%, iar după trei şi mai multe de 41%.

Odată, o stea a estradei ruseşti a vorbit, într-un interviu televizat, despre o problemă din viaţa sa personală. Cântăreaţa a recunoscut cinstit că Dumnezeu a pedepsit-o cu infertilitate din cauza avorturilor pe care le-a făcut. Atunci când putea zămisli, din diferite motive ea făcea avort. Iar când a vrut să aibă copii... Nici tratamentul în cele mai bune clinici elveţiene nu a ajutat-o.

Cazul trebuie reţinut. Vom aprecia totuşi părerea de rău a femeii, care şi-a recunoscut greşeala în public, fără a se justifica în vreun fel. «Ei, atunci ce îmi mai rămâne, a mai spus ea, de acum încolo voi naşte doar cântece!"

Aceasta şi multe altele confirmă un adevăr important: zămislirea şi tot ce e legat de ea re prezintă un moment tainic şi responsabil din viaţa omului. Vom reitera şi că grija pentru soarta omului începe cu mult înainte de zămislirea sa. Părinţii trebuie să se pregătească foarte bine din punct de vedere fizic şi spiritual, deoarece ei coparticipă la acţiunea lui Dumnezeu de creare. Parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel, vom spune că tata şi mama sunt împreună lucrători cu Dumnezeu. Ei pun început unei persoane umane noi, care este ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Iată, spre exemplu, cum au procedat dreptul Tobie şi soţia sa înainte de a intra în patul conjugal. De remarcat că textul acesta a fost păstrat în Biblie de către Biserica Ortodoxă. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: „Scoală, soro (mod respectuos de a apela o fecioară în Antichitate), să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!" Şi a început Tobie a zice: „Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui». Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!" Şi a zis şi ea cu el: „Amin!" Apoi au dormit amândoi liniştiţi în noaptea aceea (Tobit 8, 4-9).

Grija Bisericii pentru femeile însărcinate şi pentru cele ce alăptează nu se opreşte la susţinerea prin rugăciune. Cu binecuvântarea duhovnicului, acestea pot să nu postească atât de aspru şi să se alimenteze cum este mai sănătos pentru ele în acea perioadă. La nevoie, postul dinaintea Tainei Euharistiei se scurtează până la câteva ore. Ingăduinţa în ce priveşte postul trupesc este de dorit să fie completată cu osârdia de a face fapte bune (rugăciune, milostenie, citirea literaturii duhovniceşti ş.a.).

Experienţa creştinismului demonstrează că pruncii sunt capabili să simtă harul lui Dumnezeu încă înainte de naştere. Relatând întâlnirea dintre Sfânta Fecioară Măria şi Elisabeta, evanghelistul Luca remarcă: Iar când a auzit Elisabeta salutarea Măriei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu (Lu-ca 1, 41-44).

Trebuie să remarcăm cu ce fel de entuziasm a răspuns pruncul prezenţei mântuitoare a Pruncului Iisus. Aceasta a fost prima lor întâlnire pe pământ. Fiecare dintre ei se afla încă în pântecele mamei sale. Prin „săltare" şi prin gura Elisabetei Ioan Botezătorul a dat laudă şi Preasfintei Fecioare Măria. El a făcut înainte de alţi oameni ceea ce a subliniat Născătoarea de Dumnezeu: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48).

Ceva asemănător în comportamentul fătului ca reacţie la harul lui Dumnezeu citim în viaţa Cuviosului Serghie de Radonej. Odată, pe când viitorul cuvios se afla în pântecele mamei sale, Cuvioasa Măria a mers la Liturghia de duminică. Cu puţin timp înainte de citirea Evangheliei, în liniştea generală din sfântul locaş, pruncul a strigat. Cei ce se rugau alături s-au mirat, dar nu au băgat de seamă ce s-a întâmplat. La începutul cântării heruvimice pruncul a strigat pentru a doua oară, atât de tare, încât s-a auzit în toată biserica. Şi, în sfârşit, atunci când preotul a rostit: „Să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor!", Serghie a strigat pentru a treia oară. Intimidată de aceasta; biata sa mamă era să leşine şi, de frică, a început să plângă. Cei care erau lângă Măria şi au auzit ţipătul de copil au fost, de asemenea, uimiţi. După aceea, au acuzat-o pe Măria că ar fi adus un copil străin în biserică.

In fapt, după cum s-a văzut mai târziu, prin acest semn Domnul a arătat tuturor marea misiune pe care avea s-o aibă Cuviosul Serghie. Strigarea întreită din pântecele mamei însemna că pruncul va fi slujitor fidel Sfintei Treimi. Acest fapt este relatat în Viaţa Sfântului de foarte timpuriu şi, de aceea, autenticitatea sa nu poate fi pusă la îndoială.

Aşadar, dacă părinţii doresc ca Dumnezeu să le binecuvânteze şi să le sfinţească pruncii, trebuie să se roage pentru ei. [...] Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar blestemul mamei le dărâmă până în temelie (Isus Sirah 3, 9). Să ne străduim atunci să ne comportăm demni de numele de creştin şi prin noi harul lui Dumnezeuva trece şi la copii. Iar cu copiii noştri se va împlini ceea ce a spus Domnul despre Ieremia Prorocul: înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit [...] (Ieremia 1, 5).

In conformitate cu cuvintele arhimandritului Ioan Krestiankin, atunci când la temelia vieţii se aşază păcatul, nu ne putem aştepta la un rezultat pozitiv. „Nu Domnul ne pedepseşte, nu! Noi înşine ne pedepsim, deoarece trăim fără Dumnezeu. [...]Astăzi, în societatea noastră se produc lucruri paradoxale: în unele familii credinţa şi Domnul ajung prin copii, iar în altele, tot prin copii, intră descompunerea şi vrajba. [...] Copilul zămislit şi născut în păcate se naşte spre chinuri şi mamei sale îi va întoarce pentru păcatele ei cu comportamentul său în viaţă. Aşa că, aveţi de ales!"

K.V.Zorin
PĂCATELE TINEREŢII ŞI SĂNĂTATEA FAMILIEI, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "PĂCATELE TINEREŢII ŞI SĂNĂTATEA FAMILIEI"

 

09 Februarie 2016

Vizualizari: 1407

Voteaza:

Binecuvinteaza, Doamne, rodul pantecelui! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE