Biruitorul il zdrobeste pe dezbinator

Biruitorul il zdrobeste pe dezbinator Mareste imaginea.

Mici pachețele de fericire dăruire altora. Chiar dacă se mai bruiază frecvența, tot ne rugăm. Într-o clipită poți să pierzi totul. Poți fi miliardar și să te trezești sărac. Poți fi bolnav și fi vindecat. Important e să fi curat. Să dorești curățenia. Să vrei fi curat. Să te ferești de necurățenie.

- Cum se murdărește sufletul, cum îl curățăm. Nu lăsăm să se adune praful grămadă. E nevoie de o pocăință neîncetată, zise părintele de ziua cuviosului Vasile de la Poiana Mărului, cel care îndemna pe toți dacă nu au un duhovnic, să îl caute plângând. Până la urmă înveți cum să te pocăiești, cum înveți să scrii, la început ai impresia că nu vei ști niciodată. Dar trebuie să iubești curățenia. Să îți curățești simțirile și abia atunci să Îl aștepti pe Hristos înviind.

Din cauza mizeriei neînlăturate, mirosim greu a iad. Prea multă pseudoistorie. Prea mult pseudotipic. Prea multă ipocrizie, zgură expirată și bălegar în loc de parfum. Cum vom putea scăpa, de vom rămâne murdari? De e cineva lipsit de curăție, să o creară de la Dumnezeu. Există o singură iubire: să fim curați, umblând în poruncile Lui.
Necurățenia este tulburare, agitație, scandal. Hristos ne împăciuiește, limpezind totul. Fericit este cel curat cu inima! Să ne bucurăm că avem invitație la Nuntă, dar să ne procurăm haina curăției. Suntem prea necurați, prea lumești. Să cunoaștem puterea învierii Lui, asemeni marilor sfinți Neofit Pustnicul, Ioasaf Apostoliu, Ghelasie Maloviceanu…

- Caută curățenia celestă, curățenia angelică, curățenia paradisiacă! zise părintele cu blândețe, după ce spovedise mulți ucenici.

- Toată creația este purificată, reînnoită, curățată prin înviere.

- Da, miros curat, proaspăt, atmosferă senină, liniștitoare… nimic necurat nu intră Acolo.

- Prea multă disipare, prea puțină coagulare.

- Mai simplu, ochi curat, trup curat. Vezi să intre mizeria prin simțuri, mai ales prin văz și auz. Ferește-te de mizerii!

- Curățenie sufletească, dar și trupească. Curățenie în grădină: fără spini.

- Mai grav, mizeriile ard în gheenă!

- Suferința ne curăță de solzii păcatului.

- Da, dar curăția este doar în legătură cu transcendența. Participare la curăția, ordinea, armonia cosmică.

- Abandonarea în brațele Lui, o cale de viață.

- În timp ce te rogi, Hristos răspunde fiecărei bătăi a inimii. Slujind Lui pe pământ, te pregătești să Îi slujești în ceruri.

- Martirul Teotecnus crede în Hristos și Îi aduce jertfă viața lui.

- Dumnezeu te iubește, dar tu simți această iubire doar dacă lupți cu mizeria păcatului.

- Cea mai mare minune este omul curat, cu inima curat, smerit.

- Dacă Îl aștepți, nu Îl vei renega. Străduiește-te să fi partenerul ideal pentru El! Mersul istoriei se îndreaptă către așezarea Împărăției și cei necurați nu vor avea acces. Dumnezeu te ajută să uiți de problemele tale și să îți concentrezi toată atenția la El! Se poate bizui pe tine? Așa cum ești acum, poți trăi cu El?

Câtă vreme mai avem Liturghie, mai avem speranță de mântuire

Anul acesta s-au adunat peste două sute de pachete consistente pentru nevoiași, spre bucuria părintelui. Gestul donatorilor arată că mai există omenie, generozitate și credință.

- Unica întrebare de la Examen va fi doar despre dărnicie, zise părintele oftând, nu despre Chesterton, Comte sau Tolstoi. Spune-mi cât de darnic ești, ca să îți spun ce răsplată cei avea!

- Am auzit că unii se fandosesc, numind mărinimia cu termenul pretențios munificență…

- Spune-i cum vrei, tot același lucru reprezintă: galantonie, larghețe (lărgime a inimii), dispoziție către binefacere.

- Sfântul Ioan de Kronstadt vorbește despre filantropie, dărnicie pornită din iubire. El însuși a inițiat o complexă activitate filantropică în Rusia țaristă. În afara acestei iubiri, nu poate exista Biserica.

- Cât de aproape este Domnul de omul filantrop! El este respirația sufletului. Toate mesele oferite săracilor vor avea mare dobândă. Dumnezeu S-a facut totul pentru tine, zice sfântul kronstadtian, fă-te și tu totul pentru El.

- Paradoxal, filantropia este lucrul cel mai simplu, dar și cel mai dificil.

- Din pricina lipsei de generozitate, pierim necontenit. Avem nevoie de un Mântuitor statornic zi de zi. Câtă vreme mai avem Liturghie, mai avem speranță de mântuire, iată marea filantropie divină față de noi, cei săraci în har.

- Da, adevăratul ferment al vieții duhovnicești este Liturghia, bucuria cerească coborâtă pe pământ. Ea este lumina noastră, nădejdea noastră, puterea noastră. În Liturghie primim totul, nu mai e nevoie să căutăm nimic în altă parte, trebuie doar să ne pregătim de ea.

- Dacă nu îți iubești semenul dai dovadă de nechibzuință majoră. În Liturghie te lași în voia Lui, te încredințezi milostivirii divine, îți pleci genunchii și lăcrimezi, că nu ești vrednic de așa minune.

Omul filantrop este bun, împăcat cu sine. Este prietenul lui Dumnezeu. Nu tulbură pe alții. Dumnezeu este singura Lumină nemărginită…

- Liturghia înseamnă să accepți sărăcia ta spirituală și să vrei să te îmbogățească Dumnezeu. Să fi convins că slujești Celui mai bogat Stăpân. Liturghia este sfințirea sufletului, pregustarea fericirii, așa învață sfântul rus, zise părintele, pregătindu-se de denie.

- Batiușca spune că poți păstra pacea inimii, dacă veghezi. În permanență ești hărțuit de dușmanul diavol, dar Dumnezeu prisosește harul.

Este importantă conștiința că ne aflăm în fața lui Dumnezeu. Este important să iubim nevoințele sfinților. Este urgent de aflat că Duhul Sfânt rămâne în Biserică, ca mărturie a adevărului. Este urgent de reîmprospătat că toate cele pământești sunt doar chip și umbră a celor cerești.

- Credința te va mântui, zise părintele către o credincioasă venită tocmai din Bacău. Pomenește, Doamne, pe toți cei purtători de Duh… Hristos este în mijlocul nostru, viu și lucrător!

Pe Mirele să Îl iubim! Candelele să le îngrijim! În virtuți să strălucim! Pentru ce ești trândav, suflete? Cum vrei să intri în strălucirea sfinților, în nevrednicie zbătându-te?

Doamne, nu intra doar în casele vameșilor, intră și in casa noastră… Izbăvește-ne de rătăcire, de ispită și de viclenie. Pe Tatăl să Îl slăvim, pe Fiul să Îl preaînălțăm, Duhului să I ne închinăm… Fecioarele neînțelepte erau necurate, deși aveau castitate, nu aveau milostenie. Nu vrem să fim hrană viperelor… Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne!

- Prin Liturghie avem îndrăznire către Mire, spuse părintele cu fața luminată. Hristos este pentru noi înnoitor. Este nemărginita iubire. Un ocean de iubire numit Hristos.

- Vrem doar să găsim har… Să primim acest cadou, să fim împăcați, reconciliați, vindecați.

- Tinere, Liturghia este ca un rezumat al Evangheliei. Trebuie să participi cu mare evlavie. Stârpește nepăsarea! Nu lua totul în joacă…

- Locul nostru în Biserică este deosebit de însemnat. Suntem martori ai minunilor.

- Tinere, privește mai des în inima ta… Caută hrana duhovnicească. Nu te amăgi că păcatul nu ar însemna nimic. Încredințarea că ești iubit îți va aduce multă bucurie.

- Azi avem mijlocitori de la Cernavodă: sfinții Chiril, Chindeu și Tasie, oameni duhovnicești, plini de bucurie cerească.

- Cât de mulți nevăzători au fost vindecați prin darul Domnului! De ar calcula cineva, nu ne-ar veni să credem. Liturghia ne destupă vederea…

- Patimile sunt molipsitoare. Trebuie operație pe viu. Inima trebuie trezită prin rugăciune pentru Liturghie, altfel se usca de tot.

- Da, întări părintele, dar cuvintele rugăciunii trebuie rostite cu convingere. Toate sunt ALE TALE, nu ale mele… Oamenii decad pentru că nu se roagă. Nu participă la Liturghie. Degeaba au semnal, dacă nu au bateriile încărcate.

Starea de înviere poate fi trăită doar în duh de rugăciune

Pentru a înțelege învierea, avem nevoie de o inimă curată. Pentru a avea o inimă curată, avem nevoie de rugăciune. Starea de înviere poate fi trăită doar în duh de rugăciune. Rugăciunea este puterea ce ne trage la cer.

- Copilul care învață să se roage, cu ușurință va învăța celelalte, zise părintele în noaptea de Înviere. A ne ruga înseamnă a crede că Dumnezeu ne ascultă totdeauna cu dragoste. Cât timp omul rămâne în rugăciune, îndoiala nu îl biruie. Te rogi acasă, dar parcă în Biserică e mai ușor să te rogi, vâslesc și alții cu tine în barcă. Nepoții ies pe malul lacului, dar nu știu de ce fac asta. Părinții lor se plimbau, bunicii lor se rugau. Când mergem în procesiune pentru ploaie, câți vă luați umbrela cu voi? zise părintele plângând.

Cine se bucură doar că Hristos înmulțește pâinile la Tabga va flămânzi iar. Cei ce Îl iubesc se bucură mai mult că îi văd chipul. Dacă crezi în înviere e simplă lepădarea de lume: lumea se va lepăda singură de tine.

Dacă nu Îl rugăm pe Dumnezeu să ne deschidă mintea, aceasta va rămâne încuiată. Când vrei să birui pe cineva, intri pe teritoriul lui. Cine vrea să învingă moartea trebuie să moară. Numai cine cunoaște oroarea morții prețuiește învierea.

Moartea poate fi îndepărtată numai cu condiția ca păcatul să fie îndepărtat. În Hristos, învierea deja s-a întâmplat. Hristos e primul Trup al învierii, nu și ultimul. Bătălia decisivă s-a dat deja. Întunericul e ceva ce trebuie depășit, un obstacol în calea luminii.

- Vom învia și vom ști că El e singurul Domnul! zise părintele către mulțimea care se gândea doar câte minute mai durează până se împarte pâinea numită în popor paști.

- Părinții apostolici spun că Hristos profețește în noi. Prin cuvântul credinței. Prin chemarea făgăduinței. Prin poruncile învățăturii.

- Cel ce vrea să se mântuiască nu se uită decât la Hristos. Iubește pe Cel ce l-a izbăvit de moarte. Să nu te alături cu cei ce merg pe calea morții. Să te ferești de tot ce nu e plăcut lui Dumnezeu. Să nu șovăi a face binele.

- Porcul guiță numai când e flămând. Când trăiesc în prosperitate, oamenii uită de înviere.

- Hristos este centrul gândirii și al trăirii noastre, nădejdea noastră comună. Suntem uniți cu El ca și coardele cu chitara. Să ne sârguim să ne adunăm mai des pentru Euharistie, ca puterile morții să fie nimicite în noi.

- E o nebunie să vorbesc despre Hristos, dar să trăiesc fără El, ca păgânii..

Când ești lângă părintele simți că nu îți mai trebuie nimic

La Cina cea de Taină, Hristos spală picioarele ucenicilor, nu benchetuiește. Inaugurează Antidotul împotriva morții, Euharistia. Descoperă vânzătorul. Se roagă. O cină care schimbă viața noastră. Și noi venim în grabă, mirosind a tutun și dând din picioare cinci minute. Prea puțină răbdare din partea noastră, prea mult bifăm și atât.

Hristos vrea mai mult de la noi. Și știe că putem, aștfel nu ar vrea ceva ce nu am putea.

Nu e nici o tragedie. Nu poate fi. După înviere, nimic nu e tragic. Trebuie doar să găsim întrebarea potrivită și să ascultăm răspunsul.

- Ca să ajungi la înviere, trebuie să te așezi în genunchi, zise părintele la Vecernia de Paște. Hristos a înviat!

- Adevărat a înviat!...

Când ești lângă părintele simți că nu îți mai trebuie nimic. Nu te mai doare nimic. Nu mai ai îndoieli. Nu mai îți e nici foame, nici prea cald. Ești în altă lume, fără să fi drogat. Părintele îți transmite o stare de liniște incredibilă. E atât de bine. Ți se clarifică toate. Știi foarte bine ce ai de făcut și de ce. Dacă ai putea să îl iei cu tine peste tot… sau să mergi tu cu dânsul peste tot, seri duhovnicești, privegheri, conferințe…. Și mai bine a doua variantă.

Un om al lui Dumnezeu are această putere fantastică ca prin simpla lui prezență să te liniștească. Nu e nevoie de vorbe. Slujirea liturgică a părintelui este o predică vie despre Biserica îngerilor pe pământ.

- Un ateu poate zice cât dorește că pentru el nu există Dumnezeu, învață părintele la cateheză. Doar și orbul zice că nu există lumină. Și un bolnav zice că nu există sănătate. Corect ar fi: Dumnezeu există, cu toate că eu nu Îl cunosc…

Există în viața noastră o convingere tulburătoare: fără iubirea lui Dumnezeu, ce am fi? Pentru a ne putea bucura de prezența Lui, trebuie să schimbăm unele lucruri, unele mai multe. Cuget despre El, deci exist. Mă gândesc la El, pentru că Îl iubesc. Doar omul decăzut consideră binele o nebunie primejdioasă.

- Trebuie să să ne dorim să dobândim capacitatea de a trăi cu Dumnezeu! zise părintele înainte să miruiască. Realitatea ultimă este Dumnezeu. Fără El nu există viață, iar fără viață nu există înțelepciune de iubit.

Adevărata cădere a Bizanțului nu este cea de la 1453. Zice Iorga că abia pe la 1800 cad valorile bizantine, când mare parte dintre răsăriteni se lasă seduși de iluminism.

Mulți ortodocși pun deja la îndoială tot ceea ce înainte nici nu intra în discuție că nu ar fi așa. Pun la îndoială că părinții duhovnicești sunt călăuze către veșnicie. Ei devin brusc popii. Nu zic asta întâmplător. Tocmai azi îmi reproșa cineva lucruri neadevărate despre popa. Era vorba despre părintele. Situația nu era deloc nici complicată, nici controversată, dar persoana aceasta pur și simplu abia aștepta să împroaște cu mizerii pe un om curat. Să ai zeci de ani un astfel de om atât de aproape de tine, gata să te ajute și tu nu numai că îl respingi, dar îl și scuipi…

Ca să balansez puțin situația, tot azi m-am întâlnit și cu o ucenică de-a părintelui, una dintre cele mai vechi și mai dedicate. Era atât de bucuroasă când rostea cuvântul părintele, încât simțeam toată iubirea de pe lume în glasul ei plin de credință.

- Mai multe clopotnițe, dar o singură Voce are Biserica, zise părintele către ucenicii săi, care nu se grăbeau să plece, aici fiind mai acasă ca nicăieri.

Nici unul să nu mai rateze învierea

Icoana împărtășirii apostolilor. Un singur apostol nu are cunună pe cap, ci pungă în mână. El agonisește, dar nu ce trebuie. Adună în pungă, dar nu este încununat. E un învins, un ratat. Ratează învierea, deși era împărtășit.

- Merita să caute mormântul gol și s-ar fi golit de pungășie, zise părintele în filie. A rămas un pungaș, când putea fi încununat. Câți mai caută învierea azi? La Epicleză, preotul invocă Duhul Învierii, dar mulți rămân plânși în ratare. Bucuria victoriei nimeni nu ne-o poate șterpeli. Doar în Biserică ești la adăpost de pungași. Îndelung rabdă încununații hoțiile altora. Pungașii habar nu au ce ratează. Hristos înviat nu se arată pungașilor, ci încununaților.

- Hristos câștigă mereu și nu pierde niciodată. Cei din echipa Lui sunt încununații. El împarte veșnicia cu noi, de ce ne mai stresăm pentru hoții?

- E timpul să ne trezim și să ne întoarcem la Dumnezeu. Îndeletnicirea noastră să fie rugăciunea. Cel ce face binele va trăi în Dumnezeu. Pocăința, zice sfântul Policarp, este abținere (de la rău), este pricepere (pricepem cât rău am făcut) și este lămurire (Dumnezeu ne lămurește totul).

- Cei ce nu-și vor adăuga hoții se vor mântui. Dacă nu torni pelin în miere, aceasta rămâne dulce.

- Hoția este un mare furt. Ni se fură liniștea, răbdarea și pacea. Hoția este concubinaj cu moartea.

- Mergi pe calea netedă și părăsește calea bolovănoasă. Cetatea ta nu e aici… Ce rost au hoțiile, ce vei face cu averea la Judecată? Moartea nu are stăpânire decât unde este păcat, dar Hristos este fără păcat, moartea nu-L stăpânește.

- În Rai mergi de bună voie, dar în iad mergi și împotriva voinței tale. Sfântul este de 100 de ori mai fericit, chit că consumă de 100 ori mai puțin.

- Scrisorile de recomandare ale sfinților sunt acatistele.

- Avraam nu a hoțit nimic în Canaan. Nu a agonisit terenuri. Avea o singură peșteră, pentru a fi înmormântat. Și-a pregătit doar groapa.

Încununatul, neînvinsul, apostolul biruitor Îl cheamă pe Hristos ca mărturie asupra sufletului său. Biserica este PUNCTUL DE LUCRU al lui Dumnezeu, aici sfinții activează harul. Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte.

Prea dificili

De ziua sfântului Atanasie Patelarie, patriarhul plin de râvnă, părintele, om al bucuriei, își întări ucenicii:

- Suntem prea dificili, prea păgâni, prea ca la țară. Prea multe fețe triste în Biserica învierii. Prea puțină bucurie la sărbătoarea victoriei. Învierea ne determină să fim bucuroși, nu tot cu fețele acre, tot obosiți. Când nu ești bucuros, ești chiar rejectabil, scârbos, ciudat, infernal. Bucuria te scapă de îmbufnare. Nu suntem bucuroși fără motiv, suntem bucuroși că există înviere.

- Doar aghiuță nu se poate bucura, știind că pentru el chinul va fi veșnic.

- Cea mai tainică bucurie este noaptea de Înviere. Când am plâns ultima dată de bucurie?! Tristețea e pământească, caută bucuria suprapământească. Învierea e un balsam care vindecă totul. Numele nostru de Familie este Veselie.

- Slavă Celui ce ne dăruiește acea lumină, ce ne învăluie în bucurie! Slavă Celui ce nu a lăsat echipa apostolilor descompletată, ci L-ales pe Matia și vrea necontenit să ne aleagă și pe noi!

- Da, numai că este greu să fii bucuros, mizerabil fiind… Ne bucurăm că ale noastre nume sunt scrise în ceruri. Nu singure s-au scris, le-a scris Cineva. Datorită Lui sperăm la o bucurie negrăită.

- Sfinții din vechime se roagă împreună cu noi, pentru bucuria noastră. Inima noastră tânjește după liniștea de la Mar Saba… Vrem Duhul bucuriei. Această bucurie e o stare de har, un hram angelic. Poți să fii bucuros, dacă renunți la a avea.

- Dacă auzirea Evangheliei nu ne îmbucură, înseamnă că tristețea e instalată profund în noi.

- Învierea este bucuria de a prânzi împreună cu Învățătorul. Suntem prea morocănoși, totuși…

- Doamne, fii milostiv!

- Păcatul tâmpește, dar Dumnezeu nu are nevoie de tâmpiți… Înainte de a păcătui, Adam se bucura de glasul lui Dumnezeu. După păcat, același glas îl paralizează. Intervine oroarea adusă de păcat, frica de pedeapsă. Cine s-a molipsit de păcat, nu se poate vindeca decât în Hristos.

Duhovnicii ne hrănesc cu alt fel de alimente. Ne învață ca în Familia lui Dumnezeu să nu ne comportăm ca niște chiriași. Suntem de-ai casei. Fără credință, suferim de delir și nevroze. Nimeni nu poate găsi soluții fără înviere. Și un articol prost este la fel de greu de scris ca și un articol bun. Orice bombardament dărâmă și vechituri, care altfel ar mai fi rezistat mult.

În trăirea speranței e prezent Dumnezeu

Când te apuci să faci curățenie în casă, vezi ce dezordine era. Când te apuci să faci curățenie în suflet, vezi ce dezordine era. Înainte nu observai asta. De ziua cuviosului Irodion, părintele zise:

- Caută să descifrezi care este rostul tău pe lume. Fără o destinație precisă, existența ta va fi o catastrofă. Cei mai mari savanți, cele mai mari genii, care te pot ajuta sunt sfinții.

Unica soluție a crizei actuale este reîncreștinarea. Organizarea vieții prin cultivarea valorilor spirituale. Este penibil să ignori cât de ignorant ești. Iar Locurile Sfinte e important să le vizitezi mai ales după moarte… În trăirea speranței e prezent Dumnezeu.

Căpătuiala este mult mai periculoasă decât un cutremur de gradul 9. Când bogații sărăcesc, au șansa să spere la o altfel de bogăție. Dacă Rabbi S-a așezat pe Cruce cu mâinile goale, de ce s-ar gândi discipolii la averi? Nici un suflet nu se poate mântui fără Hristos. Câtă vreme bisericile sunt deschise, Porțile Raiului sut deschise. Hristos va birui în noi.

- Cum povestești o Carte pe care nu ai citit-o? Poate nu o cunoști deloc. Sau doar ai răsfoit-o superficial. Sau ai uitat-o.

- Un non-cititor este un non-practicant. Nu poți respecta ceva ce nu cunoști. Nu poți iubi ceva ce nu aprofundezi. Unii nu cunosc nici Poruncile, bâjbâie cu greu vreo trei-patru, inventează a cincea și se-ncurcă definitiv la a șasea, neștiind câte or mai fi.

- Catehumenilor care nu știau carte LI SE CITEA din scrisorile sfântului Pavel. Acum cine mai ascultă, cine mai citește altora? A scăzut interesul. Este mai mult o preocupare intelectualistă, străină de pietismul nebolnăvicios. Multe parohii explică chiar ceea ce citesc, dar numai mall-urile sunt pline la acea oră.

- Înainte erau puține exemplare, citite de mulți, acum e exact invers. Oamenii preferă să citească despre violuri. Nu se bucură de un astfel de cadou și nu profită de șansa pe care o au. Nu zic să își neglijeze familia, dar să aibă măcar curiozitatea de a vedea și finalul.

Cititul nu e o obligație în înțeles coercitiv. Poate ai șansa unor cateheze trăite, rostite de un duhovnic. Dar tot vrei să cunoști, să captezi, să păstrezi, să transmiți. Situația devine jenantă când povestești Cartea unuia care se află în aceeași situație: nu a citit-o nici el, dar nici unul nu recunoaște, ci ambii discută și chiar polemizează.

Asta este ipocrizia. Să pretinzi că ești specialist într-un domeniu în care nu te pricepi. Să îi duci în eroare pe alții, iată o țintă demonică plină de mândrie. Să pozezi în ceva ce nu ești, ce nu te reprezintă, fără să știi măcar de ce. Generalizarea acestei minciuni arată tocmai importanța Cărții. Nimeni nu își permite să recunoască adevărul, ca să nu fie etichetat incult.

Este o culpabilitate conștientă, care are la bază doar lenea. Repet: este penibil să ignori cât de ignorant ești. Există măcar o carte, oricare carte, pe care să o fi citit cu atenție? Care să fie considerată reper?

Orice fel de a nu citi Cartea este diabolic. Oricare ar fi motivul pentru care nu cunoști Cartea, este nescuzabil. Comoara găsită pentru care vinzi totul ca să o cumperi este tocmai Cartea. Este ghidul tău CUM SĂ SCAP DE INFERN. Neglijează călăuza și vei greși destinația.

Fără un reper clar, viața este pierdere de vreme. Un copil care nu citește de răsfățat ce e are toate șansele să sfârșească lamentabil. Un adolescent care nu lecturează are mai puține indicii și se poate rătăci mult mai ușor.

Cea mai radicală greșeală este să nu citești niciodată. Adică să nu comunici, să nu te rogi, să nu acumulezi indicii despre cum să îți umpli candela cu untdelemn. Este cea mai nocivă abstinență posibilă, este starea de bestialitate.

Este dificil să crezi ceva ce nu ai auzit și e și mai dificil să fii salvat fără să crezi. Este și mai dificil să afirmi că tărie că nu ești de acord cu ceva ce nu cunoști absolut deloc.

Majoritatea celor care atacă Biserica nu au citit nici un sfert din Carte, au deschis-o dar unde li s-a sugerat. Dușmanii Cărții chiar nu știu ce fac și habar nu au nici de ce.

Pur și simplu sunt amăgiți. Dacă haita spune că mărul nu e bun, non-cititorul Cărții nu îndrăznește să îl guste, de frică să nu se otrăvească și privește extrem de suspicios pe cei ce consumă zilnic și susțin că nu au murit.

Pe de altă parte, leneșul se plânge că nu are putere, că viața lui nu are sens. Iar salvarea e atât de aproape. Cartea este duh de rugăciune, nu este o carte oarecare, este forța speranței la puterea plus infinit. Chiar dacă nu citești tot ce citești, aghiuță înțelege și pleacă, stai liniștit.

Necitirea nu este neapărat ostilitate, cât deznădejde. Dacă am ști ce are să ne spună în Scrisoarea de dragoste Cel ce ne iubește, am avea speranță. Și această speranță ar fi o virtute care ne-ar transforma tristețea în cea mai mare bucurie. Ca să constați asta este suficient să deschizi la orice pagină.

Punctul de atracție e de găsit în orice fragment. Unii poate nu citesc Cartea pentru că nu sunt stimulați de un profit material imediat. Dacă ar ști că ei câștigă în planul veșniciei mai mult decât echivalentul a 100 de euro pe pagină…

Este suficient cât ai îngânat ce au spus alții despre ea. Poate te-au înșelat, nu vei știi niciodată dacă nu o citești. Iar citind-o, să dea Domnul ca inima ta să se miște nițel, să nu dorească totul doar pentru ea. Să învețe să și dăruiască.

Nu suntem fericiți pentru că nu știm Fericirile. Nu suntem optimiști pentru că știm Evanghelia după Ioan. Accesul nostru la informație este blocat doar de propria voință.

Foarte rar am auzit două persoane discutând sincer despre Carte, deși mă învârt prin cercuri unde te-ai aștepta la mai multă preocupare și pentru necărămidă.

Părintele mi-a insuflat din fragedă copilărie iubirea față de Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-l viu prin slujirea de la biserică și de acasă. Există Dumnezeu, pentru că părintele este omul Lui. În Cartea speranței veșnice întâlnim mulți astfel de oameni: Iosif, Daniel, Iov, Pavel. Știam de ei înainte să știu să citesc, din vina părintelui.

La fiecare Liturghie, Vecernie, Paraclis sau înmormântare, părintele vorbea din lacrimile Cărții. Se hrănea din ele și ne hrănea și pe noi. În clasa a cincea am văzut prima dată desenele animate Cartea cărților și de multe ori am exclamat: Părintele nu ne-a zis așa! Citisem fragmente, dar complet am terminat-o abia în clasa a noua.

Unii au uitat-o la pubertate, s-au dezis de ea, deși înainte au iubit-o mult. Ne rugăm pentru ei, că nu știu ce fac. Atât de tare au uitat-o, încât se întreabă dacă chiar au citit-o, dacă mai poate fi considerată carte citită. Slăbiciunea memoriei nu poate fi negată. Dar un îndrăgostit citește zilnic biletul de dragoste al iubitei, dacă e cu adevărat îndrăgostit.

Alții uită tot. Aceștia sunt cei mai fericiți. Pentru că de fiecare dată o citesc cu bucuria primei întâlniri de dragoste. Aceștia nu țin mânie. Am întâlnit o persoană de acest gen. Dincolo de diagnosticul medical, cred cu tărie că D. e aproape de rai, pentru că nu urăște ce nu își mai amintește și se bucură de înviere ca un copil care aude prima dată că Hristos a înviat. Dar – mai ales – uită binele făcut și nu se mândrește cu el.

Omul este ca un radio

Nu ne specializăm nicidecum în arta de a ucide! Evanghelia este arta de a trăi, astfel încât viața să nu înceteze. Cred că ne lipsește Predica de pe Munte, mesajul ei în viața noastră. Această civilizație a clipei, acest păgânism sălbatic, nu-i va înlănțui chiar pe toți. După secole, lumea a întors brusc spatele vieții contemplative, datorită unei bunăstări aparente.

- De fapt, suntem la pragul de jos al sărăciei, zise părintele la o molitvă de opt zile, într-o mansardă supraîncălzită pentru luna mai. Atâta doar că această bunăstare nu are cum să ne potolească foamea. Să fii persoană, nu person (fr. nimeni), cum scrie Alex. Mironescu în Jurnal.

Creștinismul se trăiește prin puterea dragostei de a învia morții. Să ne înconjurăm de oameni care vor să Îl slujească pe Hristos! Prea mulți flămânzi necercetați…

- Cea mai mare tulburare este lipsa unui ideal în viață. Fiecare divorț este o calamitate, ca surparea unui munte. Fiecare avort este o Hiroshima. Fiecare adulter este încărcat de electricitatea dezastrului, zise părintele în aceeași zi, la o sfeștanie făcută unei familii harnice de basarabeni devotați.

- Falimentul iluziilor ne descoperă adevărul: nu suntem singuri, suntem cu Hristos!

Duhovnicul nu este un ambasador trist al vreunei instituții cuturale. Nu vine cu statistici, nu se preface. Părintele nu vrea să fie nici prea informat, nici îngrijorat. Să ne Te face doar, Dumnezeu știe cum, să simți o prezență. Prezența lui Dumnezeu.

Doar că suntem incapabili să vedem coordonatele spirituale, câtă vreme ne lăsăm ghidați de lupi, nu de păstori. Avem nevoie de păstori veritabili, care să transmită acea stare, să comunice acel har care ne lipsește. Să știm ce semnifică prezența lui Hristos în viața noastră, în lume și în cosmos. Să nască în noi speranța.

- Oamenilor li se servesc exagerat de multe statistici halucinatorii, care le distrag atenția de la Calea lor. Câte ouă… Câte berze… Câte și câți… Doar-doar s-or mai abate câțiva de la destinația spirituală, zise părintele de Izvorul Tămăduirii.

- Lumea are acută nevoie de profeți, care să amintească permanent că nu ne este îngăduit să trăim ca niște măgari!

- Prea multe statistici determină prea multe crize! Criza muștelor, criza alunelor, criza dopurilor, criza șopârlelor… Numai crizatul de aghiuță vrea să ne exaspereze, să ne sugereze că avem multe alte crize majore de rezolvat, iar cea spirituală poate fi amânată. Miza nu e pierderea iubirii, nici măcar a credinței. Miza e pierderea speranței.

Pentru că omul deznădăjduit nu mai dorește iertarea divină… Singurul păcat care nu se va ierta. Singura armă diabolică care ne poate ucide sufletul e nesperanța.

- Omul este sufocat de inutilități. Omul înstrăinat ajunge să-și idolatrizeze excrementele… Nu ar trebui să ne mire balamucul lumii, otrăvite cu aiureli, absurduri, dezordini, confuzii. Capitalele - - și nu numai – nu mai vorbesc de Dumnezeu și de sfinți…

- Prea multă opulență, prea mult nesaț. Ce ar fi ca în fiecare dimineață să ne salutăm sfântul zilei? Omul este ca un radio. Câte unul captează doar bruiaje. Altul prinde doar postul local. Alții prind toate frecvențele…

- Telefericul bunăstării părea că va urca lumea spre pisc, dar acum e blocat. Comoara Tradiției ne apropie de adevăr, pe care se întemeiază fiecare sat, fiecare oraș și tot pământul nostru.

Biserica reaprinde focul sacru, din mila lui Dumnezeu, păstrând așteptarea ca pregătire și pregustare. Asta nu ca să se dea în stambă, ci pentru ca noi simțim ce e viu și să nu confundăm moartea cu viața, întunericul cu lumina. Este un reper prin labirint.

Viața este opera (cartea) lui Dumnezeu. Unii autori nu își citesc propria carte… Nu își deschid cadoul. Nu se împacă. Nu-și repară aparatul de radio, nu își ridică antena.

Nu captează nici semnal, nu au nici baterie. Alții își atribuie cărți, deși nu au scris nici un rând. Cred că pot fi laureați prin virtuțile altora. Ei se amăgesc că pot fi mântuiți prin pocăința altora.

Submediocrii își închipuie că ei sunt cei mai grozavi și restul sunt sub ei. Nu admit existența divinului și obligă pe alții să asculte doar ce posturi de radio vor. Neagă valoarea culturii și bucuria spiritului. Dacă ar fi după ei, la radio ar fi numai manele. Prostia suburbană duce zilnic la violență și la frustrare, la dezgust și deznădejde.

Cultura Duhului poate revitaliza mahalaua, dacă această dorește să fie reanimată, să se debranșeze de la perfuziile otrăvitoare.

Noul val de ateism este format din cei ce nu mai acultă radio deloc. Sunt prea deștepți, prea bogați, prea plictisiți, prea bruiați. Doar CNA-ul divin îi mai poate amenda părintește, recuperându-i pentru fericire. Miza este să nu pierdem iubirea. Adevărul nu seduce, el convinge.

- Chiar nimeni nu mai este el însuși?! se întrebă părintele retoric în Duminica Tomii. Ce valoare pot avea vorbele, dacă nu sunt expresia nici a libertății, nici a unor oameni liberi?! Citește Evanghelia, tinere, dar citește-o cu lacrimi în ochi: e un bilet de dragoste. Și nu te alarma, un faliment material poate fi o biruință duhovnicească… Te vei schimba cu adevărat abia când vei renunța la aroganța cu care îi tratezi pe ceilalți.

Orice concept format din prejudecăți construiește un idol

Sunt un pom înflorit. Încă nu am un nume. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este tânărul care se ruga sub crengile mele la fiecare răsărit de soare. Se ruga pentru iertare. Avea mare râvnă la sfântul Clement. Se considera pierdut, dar avea nădejde în Dumnezeu. Doar Hristos tocmai pentru aceștia venise. Cei ce nu se consideră pierduți nu apelează deloc la Hristos, ei cred că se descurcă singuri, fac ei ceva. Cea mai mare transformare era făcută: tânărul nu mai aducea jertfe zeilor.

Vroia să slujească lui Dumnezeu, cu inimă curată. Să fie cu mintea trează, să nu se tulbure, să caute împrejurările care îl pot mântui. Hristos este bucuria lui. Hristos este mântuirea lui. Hristos este nădejdea lui. Hristos este dragostea lui neînvinsă. Vroia să nu mai țină la el, ca să nu Îl piardă pe Hristos. Să primească toate câte vin cu suflet liniștit.

Numai că într-o zi Hristos L-a chemat la Sine pe tânăr. I-a dăruit o fericire veșnică. Cei care l-au iubit pe tânăr acum erau triști, pentru că nu înțelegeau ecuația. Erau revoltați, depășiti de logica iubirii lor. Era logica divină, la care ei nu aveau acces. Nu se putea ca Domnul să se înșele. Așa ceva era imposibil. Cei ce au rămas ar fi vrut să creadă mai mult, să nu fi fost atât de dărâmați de pierderea neașteptată.

Erau mai speriați pentru că se gândeau la propria lor trecere, la faptul că nu erau pregătiți, că nu găsiseră locul, timpul și modul de a intra pe frecvența veșniciei. Această neputință îi speria, dar nu își pierdeau speranța.

- Să speri în ceea ce spui că e imposibil este cea mai curată credință, zise părintele de ziua profetului Isaia. Tu spui și ți se pare, dar nu toate sunt așa cum le spui tu și ți se par ție. Generații întregi de tineri au murit în războaie absurde. Uneori e greu să vezi speranța. Când crezi că nu mai există nici o soluție, mai este cel puțin încă una.

- Totul e bine acum și aici e o iluzie, cum zicea și Voltaire. Totul va fi bine cândva și undeva, asta e cert. Avem nevoie de speranță ca de lumină, ca de scânteia inimii.

- Avem credință, avem iubire, cu speranța stăm mai prost… Nădăjduim în mila Lui și ne e de ajuns.

- Orice concept format din prejudecăți construiește un idol, care inspiră doar teamă.

Idolul mărește distanța față de noi înșine, față de lume, față de Dumnezeu, pentru idolul este neadevăr, nesperanță, neiubire. Doar dezbinatorul (d.) vrea să ne pierdem orice speranță. D. promite, dar nu se ține de cuvânt, doar e tăticul minciunii. D. poate fi înfrânt prin smerenie. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă treaba cea grea. Nu ni se cere să facem noi partea dificilă. Trebuie doar să Îl rugăm serios, sincer, perseverent, să fie de partea noastră. Domnul va face lumină în bezna noastră. De aici recurge necesitatea de a acționa fără întârziere potrivit exigențelor evanghelice.

D. vorbește fără a spune nimic. Să nu ne temem, ne asigură Biruitorul. Doar că nu putem apela la Dumnezeu tot pe grabă, tot pe grabă… D. nu poate încredința pe nimeni de nimic. D. nu poate convinge pe nimeni de nimic. D. amăgește, minte, șantajează. Însă noi pornim cu Biruitorul, nu cu d., iar cu Biruitorul nu putem ajungem decât în veșnicia Lui. Resimțim nefericirea ca distanță, depărtare, ruptură, fracturare. Avem nevoie de o reapropiere de Biruitor. Nu facem nimic de capul nostru, totul facem în Biruitor. Doar d. vrea să fim egoiști, să facem totul singuri, doar pentru noi, restul – treaba lor. Cea mai mare greșeală este să te gândești singur la toate detaliile, în loc să te consulți cu Cel ce a biruit deja. Părintele are prospețimea limbajului:

- Martirul respinge idolii și cunoaște iubirea, chiar și față de cel ce o refuză. Biruitorul ne-a învățat cum să trăim și ne-a dat și puterea să facem asta. Biruitorul nu aduce nici o acuzație lumii, ci o dezvinovățește. Idolii se prăbușesc în fața misterului Crucii.

Prin fiecare depărtare învățăm cât de mult trebuie să prețuim apropierea. Prin fiecare tristețe învățăm cât de mult trebuie să prețuim bucuria. Fericirea mesianică este limpede și lipezitoare, doar d. tergiversează lucrurile. Multe are Biruitorul să ne spună, dar încă nu suntem pregătiți să le purtăm. Ratează pacea inimii cei dornici de posesie, amăgiți de d.

Biruitorul ne rânduiește Împărăție

Biruitorul promite supraabundența harului și El este Adevărul. Biruitorul ne rânduiește Împărăție, ne pune Casa în bună rânduială, dacă nu ne căpătuim aici. E suficient să Îl iubim și să Îl ascultăm. S-a făcut Om, ca mântuirea noastră să fie sigură, zice marele Atanasie. Deocamdată, e prea măruntă bucuria noastră pentru a percepe o fărâmă de infinit. Harul este un dar, dar acest dar nu este primit decât pentru a fi dat din nou.

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

10 Mai 2016

Vizualizari: 371

Voteaza:

Biruitorul il zdrobeste pe dezbinator 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE