Ce duhuri intervin in disputa 'nepomenitorilor'?

Ce duhuri intervin in disputa 'nepomenitorilor'? Mareste imaginea.

Urmăresc cu multă durere toată această controversă din jurul Sinodului din Creta. Dar nu disputa în sine mă mâhneşte. E firesc ca în Biserică să fie dezbateri vii. Încă de la începuturi s-au iscat discuţii pe probleme de credinţă. Să ne amintim de episodul relatat în capitolul 15 al cărţii Faptele Apostolilor când, în pofida opiniei unor creştini proveniţi „din eresul fariseilor” (v. 5) şi după „multă vorbire” (v. 7), sinodul apostolic de la Ierusalim a decis că cei ce cred în Hristos Domnul nu trebuie să se taie împrejur sau să păzească Legea lui Moise. Au fost multe alte sinoade de-a lungul istoriei şi multe polemici teologice. Dar întotdeauna soluţia a constituit-o dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune. E dureros când, în loc de aceste arme duhovniceşti, se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului. Sunt cel puţin două mari consecinţe negative ale acestei atitudini extreme. Prima e că, în loc de a-şi susţine poziţia din interiorul Bisericii, „nepomenitorii” pierd şansa de a mai conta. O gafă de strategie care îi transformă din jucători activi în simpli chibiţi, ca să vorbim în termeni sportivi. A doua mare problemă, general valabilă pentru toţi cei ce se rup de Biserică, indiferent de motiv, este faptul că orice rupere este uşor de provocat; revenirea în sânul Bisericii se face însă cu anevoie. Şi nu pentru că Biserica nu ar avea capacitatea de a reintegra un schismatic care se pocăieşte, ci pentru că unul ca acesta tare greu va birui demonul mândriei şi va accepta că a greşit când s-a rupt de Trupul lui Hristos.

A avut loc un sinod, cum au mai fost multe alte sinoade de-a lungul istoriei Bisericii. Unele au fost numite ecumenice, altele „tâlhăreşti”. Cine a decis aceasta? A fost sau este o instanţă anume care constată ortodoxia sau eterodoxia hotărârilor unui sinod? Un răspuns elaborat şi argumentat la o astfel de interogaţie ne oferă Părintele Profesor Liviu Stan, în articolul „Despre «recepţia» de către Biserică a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice”, publicat în Revista „Studii Teologice”, anul XVII, nr. 7-8, septembrie-octombrie, 1965, pp. 395-401, din care redau următorul fragment: „Istoria vieţii bisericeşti ne arată că toate «recepţiile» de care este vorba s-au produs în mod spontan, într-un timp mai lung sau mai scurt, iar nu în mod organizat cu forme sau rânduieli juridice, şi în nici un caz într-un mod plebiscitar comun, ci într-un mod plebiscitar de altă natură, ce-şi are izvorul în lucrarea Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în Biserică şi o asistă în permanenţă, dându-i puterea de a păstra dreapta credinţă şi ferind-o de greşeală în această materie. Prin urmare, principiul care acţionează atât în mod pozitiv pentru păstrarea adevărului revelat în Biserică, cât şi în mod negativ pentru ferirea Bisericii de greşeli este Duhul Sfânt. El este deopotrivă izvorul şi garantul infailibilităţii Bisericii, ca şi componentul divin al conştiinţei Bisericii, care are şi îmbină cu acest component pe acela uman, reprezentat de conştiinţa comună a întregii obşti a credincioşilor”.

Aşadar, nu o persoană, nu o instituţie sau vreo sinaxă, ci Însuşi Duhul Sfânt este garantul adevărurilor de credinţă. Evident, Duhul Sfânt lucrează prin oameni. Dar prin ce fel de oameni, dacă nu prin oameni cu viaţă sfântă? Cu alte cuvinte, adevărurile de credinţă sunt clarificate în Biserică prin cei „plini de Duh Sfânt” (v. Faptele Apostolilor 4, 8; 6, 3 şi 5; 7, 55; 11, 24; 13, 9). Acum, să ne uităm puţin la atitudinea celor care se rup de Biserică, pe motiv că trebuie „să se îngrădească de erezie”. Ce vedem, inclusiv în postările video de pe internet? Vedem persoane care nu lasă ierarhul să intre la Sfânta Liturghie, cerându-i socoteală pe un ton şi cu o atitudine bune de folosit în piaţă, când negociezi preţul la cartofi. Sau nici măcar acolo. Pot fi obrăznicia sau agitaţia semne ale prezenţei Duhului Sfânt? Mai vedem şi maici care apelează la presă pentru a se plânge cât de prigonite sunt. Asta au făcut sfinţii mărturisitori de-a lungul veacurilor? Aceste maici nu mai vor să facă parte activă din obştile lor, pe motiv că se pomeneşte la slujbe un ierarh semnatar al documentului din Creta. Dar nici nu au decenţa de a se retrage din locul în care consideră că nu se mai regăsesc. Dimpotrivă.

Se luptă şi cu dinţii pentru a ocupa abuziv şi ilegal un spaţiu care nu le aparţine de drept. Asta le inspiră Duhul Sfânt, Cel Care a sălăşluit în inimile atâtor călugări care au suferit, de-a lungul veacurilor, nedreptăţi şi prigoniri reale, nu închipuite?

Ce mai vedem la „nepomenitorii” noştri? Cum apelează la toate tertipurile legale sau canonice, ca să scape de consecinţele gestului lor schismatic. Toată pleiada lor de argumente se vădeşte a nu fi „cuvânt cu putere multă”, inspirat de Duhul Sfânt (v. Luca 4, 32; I Tesaloniceni 1, 5; I Corintenti 4, 20). Atunci speră să câştige ceva prin braţul legii şi prin forţa unor enoriaşi manipulaţi să facă zid viu în faţa lor. Oare aşa a procedat Mântuitorul atunci când a fost judecat şi condamnat pe nedrept? Aşa s-a comportat Sfântul Ioan Gură de Aur când a fost alungat din scaunul arhiepiscopal? A instigat pe adepţii săi la revoltă în Constantinopol? Ca să nu mai vorbim şi de acei preoţi „nepomenitori” care dau voie mirenilor să se împărtăşească pe la casele lor după ce dau „bip” duhovnicului, cerând iertarea păcatelor. Asta ne învaţă Duhul Bisericii, să ne „spovedim” acasă, în faţa icoanei? În afară de cazurile cu totul speciale, se poate lua Împărtăşania altfel decât în cadrul Sfintei Liturghii?

Marea problemă pe care o au aceste suflete care ajung să fie chinuite şi de demonul „corectitudinii politice” (sic!) e aceea că nu pot convinge că duhul care îi poartă este Duhul lui Dumnezeu. Cel mult, îi pot convinge pe cei purtaţi de aceleaşi duhuri ca şi ei. Comportamentul te trădează dacă ai sau nu ai pe Duhul Sfânt. Nu se poate să-L ai, atunci când faci o afirmaţie dogmatică – pe care o pretinzi a fi ortodoxă –, dar să-L pierzi brusc, atunci când stai de vorbă cu superiorul tău pe linie bisericească, recurgând la ţipete şi ameninţări. Unde nu este smerenie, blândeţe, pace, dragoste pentru neputinţele celorlalţi, acolo nu poate fi nici conştiinţă dogmatică. Pentru că dogmele sunt viaţă în Hristos, nu lozinci de strigat pe stradă. Chiar dacă întrerup comuniunea şi se înstrăinează de noi, „nepomenitorii” tot fraţi ai noştri rămân. Şi dacă ei nu ne pomenesc pe noi, noi să îi pomenim la rugăciune, ca să dobândim cu toţii duhul discernământului. Apoi fiecare să ia aminte la cuvântul „ucenicului iubit” al Domnului, care ne îndeamnă: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 1).

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
 

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
168 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

Pe aceeaşi temă

19 Iunie 2017

Vizualizari: 1714

Voteaza:

Ce duhuri intervin in disputa 'nepomenitorilor'? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sinodul din creta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE