Ce înseamnă sabia Sa o va luci? O va ascuţi. Dar va avea oare nevoie şi de o piatră pentru ascuţit? Şi rugină pe sabie? Şi cine, minte având, va lua acestea în sensul lor literal? Dar cum am spus deja, aici profetul înfăţişează pedeapsa pentru toţi păcătoşii şi prin cele mai grosolane lucruri, încât şi cei mai puţin in-teligenţi să înţeleagă că nu trebuie să rămână la sensul literal, ci de la acesta să se înalţe la cugete potrivite lui Dumnezeu, încât dacă cineva este nedumerit pentru care pricină se vorbeşte despre mânie şi urgie la Dumnezeu, cu atât mai mult va fi nedumerit văzând că îi atribuie arme. Dacă armele nu trebuie înţelese aşa cum sunt spuse, ci precum se cuvine lui Dumnezeu, este limpede că şi cele privitoare la mânie şi urgie.

Grosolănia cuvintelor mimare alt scop decât de a lovi grosolănia ascultătorilor. Pentru aceasta, David nu se limitează numai la cele spuse, ci foloseşte un limbaj încă şi mai apropiat de al nostru pentru a mări frica. Nu introduce numai ideea că are sabie, ci şi că este înarmat. Fiindcă nu la fel se teme cineva auzind că îşi ascute sabia şi că are arcul în mâini ci, prin metafore omeneşti, scutură mintea celor ce ascultă, zicând: Arcul Său şi-a întins şi l-a gătit, înspăimântând pe cel ce ascultă şi totodată arătând şi îndelunga răbdare şi mânia. Căci nu a zis că „l-a slobozit", nici că „a aruncat săgeţi", ci că „l-a întins şi l-a gătit", adică este gata pentru slobozire. Şi pentru ce te miri dacă în Vechiul Testament se spune astfel, când şi în cel Nou, Ioan, grăind iudeilor, zice asemenea: „Iată, securea stă la rădăcina pomului". Oare Dumnezeu imită un tăietor de lemne care taie cu securea pomi? Şi trebuie înţelese în sens literal această secure şi acest pom? Nu, desigur. La fel cu pleava şi grâul, când spune: „El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins". Ce este aşadar securea? Pedeapsa şi osânda. Ce sunt pomii?

Oamenii. Cine este pleava? Cei răi. Cine este grâul? Cei buni. Cine este lopata? Deosebirea. La fel şi aici, sabia, arcul şi săgeţile sunt osânda şi pedeapsa. Apoi venirea lor şi faptul că pedeapsa nu este departe, ci este la uşă, prin aceea că ţine arcul întins şi pregătit. Săgeţile înseamnă instrumentele morţii. Aşa cum instrumentele de arat servesc la arat, cele ale navigaţiei la navigat şi cele de ţesut la ţesut, la fel şi instrumentele morţii lucrează moartea. Apoi, tâlcuind care sunt instrumentele morţii, adaugă săgeţile Lui, semnificând iuţimea pedepsei, când Dumnezeu o voieşte. Ce înseamnă aceste cuvinte: pentru cei ce ard...? Pentru cei pedepsiţi şi pentru cei aflaţi sub osândă. Oare focul nu ajungea, mai era nevoie de săgeţi?

Vedeţi că profetul se slujeşte pretutindeni de expresii metaforice pentru a ne inspira o mai mare frică? Ceea ce spune aceasta este: a gătit pedepsele pentru cei ce urmează a fi pedepsiţi. Dacă nu ar fi folosit acest limbaj figurat, nu ar fi înspăimântat atât de mult. Dar acum, pomenind de săgeţi, şi sabie, şi arc, şi slobozire, şi instrumente de moarte şi de foc, prin diversitatea acestor expresii pătrunde sufletul de spaimă. Apoi iarăşi, îmblânzind frica, adaugă: pentru cei ce ard. Pentru ca nu cumva să socotească cineva dintre cei mai fără de minte că asupra tuturor se întinde mâna lui Dumnezeu şi împotriva tuturor se întrarmează, a adăugat: pentru cei ce ard. Ceea ce şi Sfântul Pavel lasă a se înţelege când spune despre dregători: „Nu în zadar poartă sabie". Dacă sabia dregătorilor înspăimântă atât de mult, cu cât mai mult Dumnezeu. Şi aceasta este din bunătatea lui Dumnezeu, faptul de a înfricoşa prin cuvinte şi de a exagera pedeapsa, încât ea să nu se întâmple cu adevărat. Căci pentru aceasta şi-a întins arcul şi pentru aceasta doar şi l-a pregătit, pentru aceasta şi-a pus în el săgeţi, pentru aceasta a pregătit pedeapsa, ca să nu ajungă la pedeapsă.

Şi amplifică cuvântul: prin Sabia Sa o va luci arată puterea şi ascuţimea pedepsei. Prin a întins arcul Său arată apropierea pedepsei. Prin a gătit arcul Său arată certitudinea faptului, dacă nu se vor întoarce. Iar pentru cei ce ard îi arată pe cei vinovaţi, pentru ca, mustrându-i, să îi întoarcă din răutate. Dacă aici Dumnezeu ar acţiona dintr-un motiv de mânie sau urgie, nu ar spune dinainte pedepsele care îi aşteaptă. Căci mânia nu rabdă aceasta, ci, dimpotrivă, ea acţionează, mai ales când ar fi atins culmea, când momentul pedepsei şi al pregătirii pedepsei este aproape. Căci şi duşmanii, şi cei ce voiesc să se răzbune nu numai că nu spun, dar şi ţin ascuns, ca nu cumva să afle cei ce urmează a fi pedepsiţi şi, aflând, să se păzească. Dar Dumnezeu nu face astfel, ci cu totul dimpotrivă: spune mai dinainte, amână, înfricoşează prin cuvinte şi face toate astfel încât să nu aducă cele pe care le ameninţă. La fel a făcut şi cu ninivitenii. Căci şi acolo şi-a întins arcul şi sabia şi-a strălucit-o şi săgeţile şi le-a gătit, dar pedeapsa ce o pregătise nu a adus-o. Sau nu ţi se pare ţie că sunt cuvintele profetului arc şi săgeţi şi sabie ascuţită când spune: „încă trei zile şi cetatea Ninive va fi nimicită". Dar nu a slobozit săgeata. Căci nu pentru aceasta a fost pregătită, ca să fie slobozită, ci ca să o lase deoparte. Soldaţii pentru aceasta se înarmează, ca să pedepsească. Dar Dumnezeu nu este aşa, ci vrea ca prin frică să îi facă mai înţelepţi şi să lase în jos mâna întinsă spre pedeapsă.

Aşadar, să nu ne tulburăm, căci înfricoşarea cuvintelor este dovadă de multă iubire de oameni şi cu cât par mai insuportabile, cu atât le spune dintr-o blândeţe mai mare. Fiindcă şi părinţii, atunci când nu vor să îi pedepsească pe copii, îşi exprimă mânia prin cuvinte. La fel şi El, fiindcă nu voieşte să pedepsească, măreşte spaima prin cuvinte. Spune că şi gheena este pregătită, ca să nu ne arunce în gheena; de aceea şi în Evanghelii sunt mai multe cuvintele despre pedeapsă decât cele despre împărăţia cerurilor. Fiindcă pe cei mai nesimţitori nu atât făgăduinţa bunătăţilor, cât frica de pedeapsă îi atrage spre virtute şi îi depărtează de rele. De aceea stăruie mai mult asupra lor şi neîncetat le pune sub ochi aceste pedepse. Să nu ne îndurerăm auzind aceste cuvinte de ameninţare. Căci mare este câştigul lor. Dar gândindu-ne în acelaşi timp la îndelunga Lui răbdare şi la dreapta Lui judecată, să nu ne pierdem nădejdea mântuirii. Căci este îndelung răbdător. Să nu ne pierdem cu firea, căci este drept. Aici pe pământ face dovada unei îndelungi răbdări minunate, dincolo îi leapădă pe cei care nu au voit aici pe pământ a se folosi de experienţa pedepsei. Ceea ce să nu fie, să evităm încă de aici pedeapsa.

Sfantul Ioan Gura de Aur
Talcuiri la psalmul 7, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Talcuiri la psalmul 7"

 

• De ce calamitati?
  Publicat in : Religie
• Frica de Dumnezeu sau teama sfanta
  Publicat in : Morala