Ceasul in biserica sau - toata grija cea lumeasca sa o lepadam

Ceasul in biserica sau - toata grija cea lumeasca sa o lepadam Mareste imaginea.


Ceasul in biserica sau "toata grija cea lumeasca sa o lepadam"

Cred ca prezenta ceasului in biserica nu este tocmai potrivita, daca tineam seama ca ceasul ne articuleaza in chip obligatoriu timpului veacului acestuia trecator, iar ceea ce se intampla in biserica ne articuleaza vesniciei. Apoi... a-ti cerceta ceasul atunci cand stai de vorba cu cineva - in biserica stam de vorba cu Dumnezeu - este un gest necuviincios, care sugereaza cu prea multa evidenta ca ai dori sa se scurteze convorbirea, grabit fiind spre altceva sau spre altcineva.

Presupunand ca ar putea sa fie o chestiune care sa mai preocupe si pe altcineva, in randurile de mai jos voi incerca sa-mi raspund la intrebarea daca este potrivita prezenta ceasului in locasul nostru de cult, in biserica.

Sper sa nu starnesc mania criticilor care, grabindu-se, vor socoti ca le pun rabdarea la incercare din nou cu un amanunt lipsit de importanta. Am sa reamintesc inca o data cititorilor ca, demersul meu isi propune sa atraga atentia asupra faptului ca in lucrurile mici se reflecta orientari de fond, perspective esentiale. Detaliile, cum spuneam si alta data, sunt ecoul asezarii noastre fata de lucrurile esentiale, sau a modului cum le intelegem. Ele ne pot semnala ramanerea in adevar sau ratacirea de la acesta, amagirea.

In multe dintre bisericile noastre este asezat la vedere un ceas. In bisericile mai vechi gasim chiar ceasuri cu pendul, unele foarte masive, probabil donate de credinciosi binevoitori, in vremurile cand acestea erau la moda si aveau in plus o functie estetica, ca piesa de mobilier frumoasa. Astazi, si ceasurile - acolo unde sunt - s-au aliniat spiritului epocii. Ele sunt fara indoiala electronice si au un aspect mai putin pretentios, uneori chiar suparator de ieftin.

Am sa subliniez un lucru, care cred ca a devenit evident din cele cateva materiale care au aparut la aceasta rubrica, si anume ca perspectiva din care imi propun evaluarea sau judecata lucrurilor puse in discutie este cea eshatologica, plecand de la convingerea ca perspectiva eshatologica este una din trasaturile fundamentale ale teologiei ortodoxe.

Plec, asadar, de la premisa ca nota dominanta a vietii noastre bisericesti sau orientarea fundamentala a acesteia vizeaza experienta eshatologica in istorie, acum si aici. Tot ceea ce se intampla in viata Bisericii lui Hristos poarta pecetea acestei deschideri eshatologice, care se traduce prin credinta ca, viata sacramentala a Bisericii este o pregustare, sau o arvuna a realitatilor de care lumea se va impartasi "mai cu adevarat" la sfarsitul istoriei, dupa ce va trece acest chip al lumii create.

Biserica este, in acest sens, o realitate eshatologica pentru ca ofera lumii spre impartasire "bunatatile cele fagaduite sfintilor pentru veacul viitor" dupa expresia Sfantului Grigorie Palama. Din acest punct de vedere, Biserica este intalnirea dintre veacul acesta si veacul ce va sa vina.

Noi credem si marturisim ca mergem la biserica pentru a ne intalni intr-un fel anume cu Dumnezeu si cu sfintii Lui, cu lumea cereasca. Noi, cei pamantesti, cei lumesti, mergem sa ne impartasim in chip real, dar inca nedeplin, de Dumnezeu cel necreat, de darurile Lui cele ceresti. Este si motivul pentru care, in biserica, crestinul se afla intr-o stare de tensiune, de lupta. Pentru a se putea deschide lumii lui Dumnezeu, imparatiei cerurilor, el este chemat sa se inchida cat mai mult celor lumesti, preocuparilor si grijilor, placerilor si atractiilor acestui veac. Acesta este un lucru despre care putem da toti marturie: cata lupta ducem uneori cu propriile ganduri pentru a ne putea pastra mintea si sufletul la rugaciune, fie si numai pentru cateva minute.

Cata nevointa este necesara, dupa marturiile Sfintilor Parinti ai Bisericii, pentru ca omul sa ajunga la masura lepadarii de grijile cele lumesti, daca nu in toata vremea, cel putin in vremea rugaciunii, a sfintelor slujbe si mai ales in vremea Dumnezeiestii Liturghii. Este motivul pentru care si chipul exterior al locasului nostru de inchinare si al tuturor lucrurilor care se afla in el este in mod necesar diferit de chipul edificiilor obisnuite sau al lucrurilor care ne insotesc viata cotidiana.

In biserica, asa cum mai spuneam si asa cum putem observa cu totii, totul este deosebit de chipul acestui veac si are menirea de a ne inchide ferestrele dinspre lumea aceasta si a le deschide pe cele dinspre lumea cereasca, dinspre cele dumnezeiesti, dinspre veacul eshatologic.

Orice lucru, care prin functia lui sau chiar prin forma lui, in biserica fiind, ne aduce aminte de lume si de cele lumesti este de presupus ca vine in conflict cu sensul principal al celor ce se petrec in sfanta biserica si, prin urmare, nu ne ajuta ci, mai curand, ne creeaza dificultati.

Din aceasta perspectiva, cred ca prezenta ceasului in biserica nu este tocmai potrivita, daca tineam seama ca ceasul ne articuleaza in chip obligatoriu timpului veacului acestuia trecator, iar ceea ce se intampla in biserica ne articuleaza vesniciei. Este binecunoscuta expresia "timpul liturgic" prin care se incearca a se exprima tocmai starea de transfigurare a timpului istoric sau de impartasire a acestuia de vesnicie, de ceea ce este netrecator, neschimbator, nestricacios. Expresia incearca sa faca diferenta intre timpul care marcheaza curgerea vietii noastre cotidiene si pe care ni-l indica foarte exact ceasul si timpul petrecut in biserica, care in mod necesar este altceva.

Este de prisos sa spunem ca privind intamplator ceasul - asezat nefericit in fata tocmai pentru a putea fi vazut de credinciosi - observarea orei ii poate genera oricaruia dintre noi fel de fel de ganduri, toate legate de trecerea timpului si de grijile lumesti: "e devreme inca...", "este tarziu, voi intarzia, trebuie sa plec inainte de predica" etc.

Desigur, exista si credinciosi care nu sunt in nici un fel afectati de vederea ceasului sau care nici nu-l vad, chiar daca el exista. Problema nu este a acestora, ci a celor putini sau multi care se poticnesc de astfel de lucruri mici si neinsemnate.

Ceasul exercita, evident o presiune asupra noastra. Este presiunea trecerii timpului, in functie de care noi ne evaluam propriile realizari, inscrierea in program, in grafice. Presiunea este cu atat mai mare cu cat ritmul vietii noastre este mai alert. Lumea pare a fi intrat intr-o cursa contra cronometru. Lumea noastra este o lume care se lupta pe viata si pe moarte sa reduca timpii, indiferent de ceea ce face. Si toate stradaniile acestea sunt facute pentru ca omul sa ajunga sa aiba mai mult timp. Sa aiba mai mult timp sa lucreze, mai mult timp sa se recreeze, mai mult timp sa se odihneasca. Dar, in ciuda cresterii neincetate a vitezei si a eficientei, nu ajungem sa avem mai mult timp, ci dimpotriva. Lucrul acesta nu-l poate nimeni contesta.

Timpul pare a se fi condensat. Toti, mari si mici, suntem oripilati de cat de repede trece timpul. Este posibil ca aceasta perceptie a timpului sa se datoreze tocmai inchiderii noastre in limitele lumii create si ignorarea sau impartasirea din ce in ce mai redusa de darul vesniciei dumnezeiesti, a prezentului continuu, a timpului netrecator! in fond, nu timp ar trebui sa cautam, pentru ca timpul trece, ci vesnicie, care nu trece. S-ar parea ca timpul acesta al nostru mai are o dimensiune, aceea care-l ingemaneaza cu vesnicia, dimensiune pe care am pierdut-o si pe care ne-o mai ofera Biserica.

Nu mai luam in discutie un alt aspect, cel mai important de altfel: acela ca a-ti cerceta ceasul atunci cand stai de vorba cu cineva - in biserica stam de vorba cu Dumnezeu - este un gest necuviincios, care sugereaza cu prea multa evidenta ca ai dori sa se scurteze convorbirea, grabit fiind spre altceva sau spre altcineva.

Lumea noastra este plina de ceasuri: la mana ceas, la telefonul mobil ceas, la calculator ceas, la radio ceas, la televizor ceas, la bordul masinii ceas, pe strada, ori unde-ti intorci capul, ceas! Suntem asediati realmente de ceasuri. Poate ca ar fi bine ca in biserica sa scapam de teroarea ceasului.

In fond, ar trebui sa ne intrebam la ce foloseste prezenta unui ceas in biserica. Este evidenta utilitatea ceasului la scoala, la gara sau la autogara, in piete sau intersectii si, desigur, in multe alte locuri si imprejurari.

De ce ar fi util un ceas in biserica? Sigur ca exista oarecari utilitati. Ma intreb insa, daca nu cumva, acestea sunt mult mai mici decat pagubele pe care le produce si daca, nu cumva, ar fi mai ziditor pentru noi, ca macar atunci cand intram in biserica sa ne sustragem presiunii timpului si stresului pe care aceasta il presupune, tocmai uitand de ceas.

pr. prof. Constantin Coman

extras din lucrarea "Prin fereastra Bisericii  - sau - o lectura teologica a realitatii"

Cumpara cartea "Prin fereastra Bisericii - sau - o lectura teologica a realitatii"


18 Iunie 2015

Vizualizari: 7083

Voteaza:

Ceasul in biserica sau - toata grija cea lumeasca sa o lepadam 4.75 / 5 din 4 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Corbeanu AndreiPostat la 2012-02-17 13:10

    Pai eu cred ca ar putea fi ceva constructiv , de fiecare data cand merg la biserica ma uit la ceas si imediat imi pierd atentia si imi zboara gandul in alta parte . Cu toate ca as vrea sa nu fie acolo acel ceas , am spus ca ar putea fi ceva constructiv , nu numai ceasul dar si restul lucrurilor , detaliilor care ne rapesc atentia ... Amplasarea acestui ceas in biserica cred eu , ar putea fi un test al vointei noastre , de fiecare data imi impun sa nu arunc nici o privire spre acel locusor unde se afla ceasul insa imi este foarte greu sa nu o fac . De aceea am putea lua prezenta acestu ceas drept un test , incercand sa acordam atentie maxima rugaciuni iar cand ne trece prin minte vreun gand : " sa mai vad cat e ceasul " atunci , in acel moment sa ne spunem nou insine : "NU NU TREBUIE , TREBUIE SA FIU ATENT LA SLUJBA" . Cred ca sunt si oameni care pot face asta fara sa isi impuna , doar din dorinta de a fi atenti la rugaciune , insa pentru mine sa imi impun acest lucru , sa nu ma mai uit la ceas ma ajuta , cred ca o sa ma ajute sa ajung la un moment dat sa nu trebuiasca sa imi mai impun asta , ci sa fiu atent la slujba fara sa imi mai fie mintea invadata de acest gand si totul sa vina de la sine ... Din moment ce inca nu au fost scoase ceasurile din biserica cred ceea ce am spus mai devreme imi e folositor , daca gresesc va rog sa imi spuneti .

  • Catalina Alexandra RadianPostat la 2010-11-20 02:43

    Mult Stimate Parinte, Cu respectul cuvenit,cred ca prezentza Ceasului in Biserica, poate fi comentata din multe puncte de vedere. 1. Spiritual vorbind apartinem Ceasurilor...mai ales dpv biologic, functionand dupa ritmurile organelor noastre interne. Cand stim acest lucru, si-l constientizam conform Med Holistice, putem aplica Terapia Isihasta, pe care o mai practica si azi, calugarii in Locasurile Sfinte. 2.Sufleteste vorbind, Ceasul ca obiect de arta, poate costitui o amintire scumpa sufletelor credinciosilor, mai ales in Sf. Biserica, unde poate fi reprezentat de o pendula veche de sute de ani. 3.Din punct de vedere ratzional, nu ne putem dezice de Ceas, ca simbol al trecerii noastre vremelnice prin aceasta lume, mai cu seama ca am "crescut"cu el, si tot asa ne vom despartzi de el cand vom trece la cele vesnice...tot el va bate! 4. Din punct de material, Ceasul face parte din accesoriile cotidiene, de care vrem sau nu sa recunoastem suntem legatzi. Problema vine de la cum educam in biserici enoriasii, abordand aceste considerente vis-a-vis de Ceas( poate fi oricare alt obiect)pentru ca acestia sa aiba consideratie, si politetze fata de tot ce reprezinta Cele Sfinte, si nunumai! Putem scoate ceasurile de peste tot, ele tot vor continua sa bata in constiintza noastra, individuala si colectiva! Catalina Alexandra Radian MD

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE