Cei curati cu inima !

Curatia inimii sau curatia sufleteasca este o stare de nevinovatie si de puritate a sufletului, reprezentand o treapta superioara pe scara desavarsirii crestine. Din inima pornesc sentimentele nobile ale iubirii fata de Dumnezeu si de semeni; daca inima se curateste, atunci toate simtirile sunt curate, mintea nu se mai gandeste decat la Dumnezeu, Cel curat si infinit, sufletul curat se impartaseste de lucrarea Sfantului Duh.

Curatia sufleteasca este de fapt, un dar dumnezeiesc. In curatie a fost zidita firea noastra si aceasta este starea ei de normalitate. ”Cine dar, se va sui in muntele Domnului ?"- intreaba psalmistul David( Ps. XXIII, 3) "Cine va sta in locul cel sfant al Lui ?". Raspunsul ni-l da tot Psalmistul:"Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima. Acesta va lua binecuvantare de la Dumnezeu (...) Acesta este neamul celor ce-L cauta pe Domnul, celor ce cauta fata Dumnezeului lui Iacob" (Ps. XXIII, 4-5)

Desigur, cel ce suie muntele Domnului, mai intai s-a curatit, alungand negura intinaciunii si astfel se apropie, asemeni proorocului Moise odinioara, spre a vedea pe Dumnezeu. Este cel care prin fapte, prin intelesuri bune si prin duh stapanitor si-a intarit inima cu roadele intelepciunii.

Cei curati sunt cei ce-si izbavesc sufletul de petele rautatii, ajungand sa cunoasca in acest chip vietuirea cea inteleapta. Unul ca acesta nu mai traieste lumii, ci Hristos traieste in el (Gal. II, 20), fiind ridicat inca din aceasta viata spre cer, pentru a vedea pe Dumnezeu.

Curatia inimii primeste cunostinta, intelepciunea, iluminarea, in sufletul curat contemplam pe Dumnezeu Insusi. In paginile filocalice, aceasta stare este inteleasa ca revenirea omului la simplitate.

"Ce partasie poate avea lumina cu intunericul ?" (II, Cor.VI, 14). Rapunzand intrebarii Sfantului Apostol Pavel, insasi constiinta omului arata clar ca este vorba de o renastere, o repunere a lui in adevarata valoare, o inviere a sufletului. Dimpotriva, cel ce are inima robita celor pamantesti, nu poate nicicum vedea inaltimile spirituale, pierzand chiar sensul existentei.

Porniti spre asemanarea cu Dumnezeu, cei drepti vad negraita frumusete spre care ne indeamna Sfantul Grigorie al Nyssei: "L-ai cunoscut pe Cel nevazut si dupa inlaturarea cetei de pe ochii sufletului, privesti in seninul curat al inimii, in mod limpede, privelistea cea minunata”.

Desigur, vederea lui Dumnezeu in viata aceasta nu este deplina; Dumnezeu este vazut de cel ce urca in trairea si cunoasterea Lui in chip diferit, caci insasi lumina virtutilor se arata ca niste chipuri mereu mai inalte ale lui Hristos. Cel curat cu inima traieste in sine pe Dumnezeu, dupa cum Insusi ne-a marturisit: Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Lc. XVII., 21). Un astfel de om este chip, dar si asemanare a lui Dumnezeu si poate contempla divinul chiar in jurul lui, fiindca desi nevazut prin fire, Dumnezeu este vazut prin lucrari.

Mare este inaltimea fagaduintei, iar omul are posibilitatea sa vada in rugul aprins al nevointelor desavarsirii pe Cel dupa Care inseteaza. De aceea, afirma Sf. Grigorie al Nyssei: "Dumnezeu insusi Se fagaduieste pe Sine ca priveliste celor ce s-au curatit cu inima, deci fagaduinta e asa de mare, incat indreapta spre cel mai inalt varf al fericirii”.

Ciortan Mariean

• Infantilizare?
  Publicat in : Religie