- Ai venit foarte devreme, i-am spus interlocutorului meu, când mi-am dat seama că mă aştepta de mult timp.

- Am venit devreme. De-abia aştept sa primesc şi alte răspunsuri la întrebarea: Cine a dezlegat această problemă şi cum? Imi veţi spune astăzi, nu?

- Da, aşa este. Hai să ne aşezăm în biserică, înaintea icoanei lui Hristos; înaintea Lui îţi voi da răspunsul.

- Deci există cu adevărat cineva care a dezlegat această problemă.

- Desigur, există. Există Acela care, în afară de om şi de diavol, a trăit în lume şi a înfruntat lumea într-un alt mod, diferit şi de om, şi de diavol. Cine este Acesta care nu era nici diavol, nici om, ca toţi ceilalţi oameni? Poate poţi să-mi spui tu.

- Am înţeles de ce m-aţi adus în faţa icoanei lui Hristos. Pot să dau răspunsul, dar vreau, pe de o parte, să mă încredinţaţi că aşa este şi, pe de altă parte, să-l analizăm. Este Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos.

- Corect, într-adevăr, Dumnezeu şi Omul Iisus Hristos a trăit şi El, ca şi oamenii, în lumea pe care El însuşi o crease ca Dumnezeu-Cuvântul. A venit în lume, S-a născut din fecioara ca un copil obişnuit. A trăit pe pământ om între ceilalti oameni, între animale, plante, în natura cea neînsufleţită, cu un singur scop: să salveze lumea. Să vedem însă cum a trăit si ce poziţie a luat faţă de lume Dumnezeul-Om Iisus Hristos, Creatorul lumii, Dumnezeu-Cuvântul.

Hristos Cel ce a venit în lume a avut ca scop mântuirea lumii, precum însuşi spune: căci n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea (In 12,47). Şi aceasta a făcut-o Hristos, căci a văzut Dumnezeu lumea, întreaga creaţie, suferind sub jugul păcatului, precum tot Sfânta Scriptură ne spune: Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum (Rom. 8,22). A văzut că oamenii suferă şi nu pot să se izbăvească singuri. A văzut că natura este afectată şi distrusă încet-încet din cauza pulsului abuziv şi rapace al omului. A văzut că oamenii trăiau secătuiţi, lipsiţi de harul dumnezeiesc şi din cauza aceasta secase şi natura, şi întreaga lume, căci, cum am zis şi în altă parte, lumea în Rai primea dumnezeiescul har de la Adam şi Eva şi toate lucrau de minune, bune foarte.

- Insă din clipa în care protopărinţii s-au îndepărtat de Dumnezeu, au plecat din Rai, au pierdut harul dumnezeiesc şi aşa a pierdut şi lumea harul dumnezeiesc, nu-i aşa?

- Da, desigur. Văd cu bucurie că îţi aminteşti ce am spus în întâlnirile precedente. Deci toate acestea le vedea Dumnezeu, vedea boala şi moartea înşfăcându-i pe oameni şi întreaga lume, îi vedea pe diavoli distrugând creaţia dumnezeiască, vedea că nici un om nu se putea elibera din robia diavolului şi, mai mult, nimeni nu putea să elibereze lumea. Toate acestea L-au făcut să ia hotărârea de a veni El însuşi ca să o mântuiască. Mântuirea lumii însă nu putea să o facă prin putere, printr-o minune, ca atunci când a creat lumea.

- De ce nu putea, părinte? Nu este El atotputernic?

- Fratele meu, Dumnezeu este atotputernic, dar nu uita că, de vreme ce a creat lumea, a predat-o împăratului lumii - omului - ca să o îngrijească, să o întrebuinţeze. Omului, pe care îl crease după chipul şi spre asemănarea Sa, ca un mic dumnezeu care putea să rânduiască bine lumea. Il făcuse liber şi îi dăduse drepturi ameţitoare pe pământ, în lume.

De vreme ce l-a făcut împărat al lumii pe om, nu putea să vină acum şi să îi ia împărăţia ca să-l dea la o parte: Ia, dă-te! Ai eşuat ca împărat al lumii, ai supus-o păcatului şi diavolului. Pleacă de aici! Acum preiau eu conducerea, o să salvez lumea în mod minunat, printr-o simplă mişcare, cu o minune imediată.

- De ce, părinte, nu putea să zică astea omului? Ii era teamă? Se ruşina? De ce să nu-i zică?

- Nu îi era teamă şi nici nu se ruşina. însă fii atent: dacă Dumnezeu îi zicea acestea omului şi îl făcea nefolositor într-un fel, l-ar fi desconsiderat pe el, făptura Sa minunată. Trebuia deci să vină ca să-l ajute pe acest om-împărat, ca să se mântuiască el însuşi; şi apoi acest împărat mântuit să mântuiască şi lumea, cu încercările lui şi cu ajutorul lui Hristos.

- Ah, desigur, acum am înţeles. Adică Dumnezeu l-a respectat pe om, nu a vrut să-l dea la o parte? De altfel, eu cred, părinte, că Hristos ar fi putut să salveze în mod direct lumea.

- Hristos putea să salveze lumea redându-i în mod direct tot ce avea nevoie. Lumea avea nevoie de lumină ca să se mântuiască. Hristos avea lumina pe care s-o dea, de vreme ce spune El însuşi despre Sine: Eu sunt lumina lumii (In 8, 12). Şi iarăşi: Fiind în lume, lumină sunt lumii (In 9, 5).

Insă nu a dat în mod direct lumină lumii, ci prin intermediul oamenilor: i-a făcut şi pe ei lumini lumii, ca să mantuiască ei înşişi lumea, spunându-le: Voi sunteţi lumina (Mt. 5,14). De atunci până astăzi, Dumnezeu cere ca oa să fie luminători în lume (Filip. 2,15).

Lumea avea nevoie de viaţă ca să fie mântuită. Hristos viaţa ca să o dea, de vreme ce El însuşi spune despre Sine: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Şi Scriptura îl numeşte începătorul vieţii (Fapt. 3, 15). Insă nu a dat viaţă lumii în mod direct, ci, prin mijlocirea oamenilor, le-a dat lor viaţă, i-a făcut purtători de viată şi izvoare de viaţă, spunând că toţi cei care vor crede în Iisus Hristos vor avea viaţă (In 20, 31) şi, desigur, viaţă veşnică (In 3, 15) şi ne încredinţează că cel care îl are pe Hristos are viaţa (I In 5, 12). In altă parte a spus Hristos că Duhul Sfânt dă viaţă (In 6,63; I Cor. 15,45; II Cor. 3,6) şi El însuşi a dat oamenilor Duhul Sfânt, spunându-le: Luaţi Duh Sfânt (In 20,22).

- Foarte frumos. Este uşor să tragem concluzia: Hristos nu a venit ca să-l necinstească pe om, ci ca să-l facă în stare să salveze el însuşi lumea.

- Foarte corect, copile, Hristos a venit ca să facă o minune: să-l salveze pe împăratul-om, scoţându-l din închisoare, eliberându-l, pentru ca, deplin eliberat, împăratul să mântuiască restul lumii.

- Acum, părinte, aş vrea să-mi spuneţi altceva: în ce fel l-a eliberat pe om?

- Dragostea lui Dumnezeu, copile, a găsit o modalitate: a fost moartea pe cruce a lui Iisus Hristos, mântuitorul sânge al lui Hristos. Astfel, omul a avut şi are putinţa să folosească sângele lui Hristos ca o curăţire, ca o cauţiune pentru eliberarea lui de diavol, ca un mijloc de acţiune prin care să se omoare păcatul, şi ca un leac mântuitor, ca să se vindece sufletul lui rănit.

- Vă rog să explicaţi mai simplu, mai pe înţelesul meu.

- Să ne închipuim următoarea poveste, ca să înţelegem mai bine cum l-a salvat Hristos pe om. O fiară sălbatică, să zicem un tigru sau o hienă, dresată de către stăpânul ei să îi sfâşie pe oameni, a prins un om în ghearele şi dinţii ei, dar nu l-a mâncat ci l-a târât la stăpânul ei. Acela a băgat şi fiara şi omul într-o cusca, iar fiara a început să-l muşte pe om şi să-l chinuiască, precum face pisica atunci când joacă mai întâi cu şoarecele acel joc infricoşător. Omul a fost rănit grav. Sângele îi curgea şi el cerea ajutor stăpânului fiarei. Acela însă nu se lăsa înduplecat.

Unde să găsească nefericitul întemniţat puterea, mijloacele şi modul prin care să se salveze ? Unde să găsească adică preţul de răscumpărare? Se chinuia în continuare şi era muşcat de către fiara cea înfricoşătoare. Striga şi urla în deznădejde. Şi iată că cineva i-a auzit strigătele şi a venit la gardul cuştii, strigându-i: „Hei, tu, vino! Uite, ia asta! Este preţul de care ai nevoie. Ia-l! Cu acesta poţi face trei lucruri: să învingi fiara sălbatică, să o omori ca să scapi de ea; să te vindeci de rănile pe care ţi le-a făcut; în al treilea rând, să-l învingi pe stăpânul ei, ca să te eliberezi." Aici mă opresc din expunere şi te întreb: dacă erai tu în locul omului întemniţat, ce ai fi făcut?

- Eh, mai încape vorbă? Aş fi întins imediat mâna să iau acel lucru care m-ar fi izbăvit şi i-aş fi fost recunoscător omului care mi l-ar fi dat, ca unui izbăvitor al meu.

- Şi după aceea ce ai fi făcut?

- Aş fi scăpat şi aş fi fugit acasă la mine.

- După aceea?

- După aceea? După ce m-aş fi făcut bine, aş fi început o viaţă normală. Şi apoi? Nu ştiu... M-aş fi îngrijit de casa mea... aş fi... aş fi reparat stricăciunile, aş fi zugrăvit-o, aş fi împodobit-o.

- Şi după aceea?

- După aceea? Aş fi ieşit în curte, aş fi udat florile, aş fi cultivat pământul, aş fi hrănit animalele, în general, m-aş fi îngrijit de toate ale mele.

- Bravo, foarte bine. Dacă nu ai fi întins mâna să iei acea unealtă acolo, la gardul cuştii, ce s-ar fi întâmplat ?

- Simplu: aş fi rămas acolo şi m-ar fi chinuit fiara până la moarte. Şi mi s-ar fi stricat şi casa, şi toate ale mele, care mă aşteptau.

- Corect.

- Da, dar trebuie să vedem acum ce ascunde alegoria noastră.

- Desigur, omul, victima povestirii, este fiecare dintre noi-Fiara cea dresată este păcatul, stăpânul este diavolul, iar cuşca este viaţa cea păcătoasă, cea chinuitoare, viaţa de iad. Omul cu leacul cel izbăvitor de la gardul cuştii este Iisus Mântuitorul, iar unealta reprezintă harul lui Dumnezeu, Biserica, Tainele, dumnezeiasca împărtăşanie, Trupul Mântuitorului şi Sângele Său, care îl fac de nimic pe diavol, care şterg păcatele, care vindecă sufletul cel bolnav al fiecăruia dintre noi, al fiecărui om păcătos si îl eliberează din închisoarea patimilor. In acest punct trebuie să ne amintim cuvintele Sfântului Macarie Egipteanul, care zice că „Hristos a salvat şi salvează pe om şi lumea. Se numeşte Mântuitor, pentru că mântuieşte pe cei robiţi", precum este mântuit prizonierul din povestirea pe care am spus-o.

Aşa ne-a salvat Hristos când a venit pe pământ. A plătit unealta cu care să ne salvăm. Cine îşi întinde mâna şi primeşte această unealtă se salvează. Scapă de diavol şi se eliberează din ghearele lui. Scapă din păcat şi se vindecă de urmările lui cele rele. Cel care nu întinde mâna să primească mântuirea nu se salvează. Rămâne rob păcatului, diavolului şi, de vreme ce este chinuit într-o viaţă păcătoasă, merge în moartea cea veşnică, în iad. Cel care va primi şi va beneficia de lăsarea păcatelor, de mila Mântuitorului Hristos şi de jertfa Sa pe cruce, cel care va primi Harul - pe care Domnul Iisus Hristos ni L-a dat ca să ne salvăm -, acela se mântuieşte. Iţi aminteşti ce mi-ai spus atunci când te-am întrebat: „Şi după aceea?" Mi-ai spus că după închisoare şi după vindecarea rănilor ţi-ai repara casa, te-ai ocupa de grădină, de flori, de animale, de lumea din jurul tău. Şi ai salva totul de secetă şi distrugere. Aşa se întâmplă cu cei mântuiţi, cu oamenii salvaţi. Salvează, la rândul lor, şi restul lumii, salivează şi mediul lor, şi pe cele însufleţite, şi pe cele neînsufleţite. Predau harul lui Dumnezeu peste tot, mai departe, aşa cum îl preda la început şi Adam lumii, când era în Rai.

- Intr-adevăr, părinte. Dacă am vrea noi, oamenii, mântuirea pe care ne-o dă Hristos, am salva şi lumea.

- De-ar fi vrut toţi oamenii să primească mântuirea pe care Hristos ne-o dăruieşte... ar fi putut într-adevăr cu harul lui Dumnezeu să salveze întreaga lume. Precum vezi, Hristos nu a venit în lume ca să facă vreo schimbare sau vreo izbăvire directă, nu a venit ca să-l desconsidere pe om şi să salveze El însuşi lumea, ci a venit şi a adus puterea omului ca să se salveze pe sine şi să salveze şi lumea, ca un împărat al lumii, aşa cum fusese şi este. De aceea i-a trimis pe oameni, pe ucenicii Săi în lume, ca să continue lucrarea Sa de mântuire a lumii, ca să aibă aceeaşi misiune ca însuşi Hristos, adică să salveze lumea. Şi spune Hristos în rugăciunea către Tatăl ceresc: Precum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume (In 17,18).

- Ce se va întâmpla, părinte, dacă în final oamenii nu primesc această misiune pe care le-a încredinţat-o Iisus Hristos, dacă nu primesc să se salveze şi să salveze şi lumea? Ce va însemna? Că Hristos a eşuat? Că Hristos nu este Mântuitorul lumii?

- Nu. Pentru că, pe de o parte, Hristos a venit aproape de noi şi ne-a dat nouă, oamenilor, şi putere, şi ajutor, şi modul în care să ne salvăm, şi acesta este scopul primei Lui veniri pe pământ. Hristos va reveni, şi la a Doua Sa Venire va lucra cu putere şi cu minuni şi îi va pedepsi exemplar pe aceia care nu au vrut să se mântuiască şi să mântuiască lumea, ci au preferat închisoarea cea murdară a păcatului şi moartea cea duhovnicească şi pe diavol. Ii va pedepsi pe toţi cei care nu s-au folosit de prilejul mântuirii pe care ni l-a dat Hristos la prima Sa venire. Pe toţi cei care s-au folosit de prima Sa venire şi de mijloacele harului şi s-au mântuit şi au ajutat şi lumea să se mântuiască îi va slăvi ca pe adevăraţi izbăvitori ai lumii, împreună cu primul izbăvitor, Hristos, şi aceştia vor redeveni adevăraţi împăraţi, precum Adam, şi împreună vor împăraţi cu primul împărat - Hristos. Precum ne spune Sfânta Scriptură: Dacă rămânem întru El, vom şi împăraţi împreună cu El. Dacă îl vom tăgădui şi El ne va tăgădui pe noi (II Tim. 2, 12)

Si în Apocalipsă se profeţeşte: Am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Hristos şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei şi n-au primit semnul ei pe frunte sau pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani (Apoc. 20,4).

Şi: [...] vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împăraţi cu El mii de ani (Apoc. 20, 6). Şi: Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împăraţi în vecii vecilor (Apoc. 22, 5). Şi aşa vor împăraţi împreună şi vor vieţui mântuitorii lumii împreună cu Mântuitorul Hristos.

Arhim. Spiridonos Logothetis

Raspunsuri la intrebari ale tinerilor, Editura Sophia

Cumpara cartea "Raspunsuri la intrebari ale tinerilor"

• Destinul si providenta divina
  Publicat in : Secte si culte
• Increderea in Providenta
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii