SFÂNTUL ISAAC SIRUL
Cel milostiv e doctor al sufletului său

Text
„Frate, îţi cer ţie aceasta: să biruiască în tine pururi cumpăna milostivirii, până ce vei simţi în tine mila faţă de lume. In aceasta ne facem oglindă, ca să vedem în noi asemănarea şi întipărirea adevărată a Celui ce e şi prin fire şi prin fiinţă Dumnezeu. Prin aceasta şi prin cele ca acestea suntem luminaţi ca să ne mişcăm după Dumnezeu, printr-o hotărâre clară. Căci inima aspră şi nemilostivă nu se curăţă niciodată. Dar omul milostiv este doctor al sufletului său, că alungă întunericul patimilor dinăuntrul său, ca printr-o suflare puternică. Iar aceasta este cu adevărat datoria ce-o avem faţă de Dumnezeu, după cuvântul evanghelic al vieţii."

Comentariu
Omul e dator să tot sporească în simţirea vie a milei, căci mila nu e filosofare înaltă, nici simţământ ce adie doar o clipă; e inima duioasă (în care nu-i asprime) şi îndurerată (nu nesimţitoare), ce varsă lacrimi, văzut şi nevăzut.

Cel ce are simţirea adâncă şi necurmată a milei, adeverit este că a dobândit în parte asemănarea cu Dumnezeu. Căci Dumnezeu este cu adevărat prin fire iubitor, şi atât de mult S-a milostivit de oameni, că a trimis la ei pe unicul Său Fiu; şi Acesta atâta milă a arătat faţă de neamul omenesc, încât a primit să ia asupra Sa firea omenească, cu toate ale ei, afară de păcat, şi să îndure suferinţa de care au parte oamenii toţi, ca să-i scape de sub stăpânirea ei, şi apoi chiar morţii S-a dat de bunăvoie, iarăşi, ca să-i scoată din robia ei.

Inima milostivă îl face pe om părtaş, după măsura sa, la mila dumnezeiască şi află cum e, nu din cărţi, ci prin gustare. Din ea primeşte omul lumină, cunoaşterea, adică, pe dinăuntru a lui Dumnezeu, aşa cum este El şi cum voieşte ca şi noi să fim. Şi aşa, cunoscând şi simţind în parte ce este Dumnezeu, pentru că-L ştim şi-L pricepem mai bine, suntem mânaţi să-L urmăm tot mai mult în milă, ca şi în celelalte virtuţi, şi aşa să ne unim tot mai strâns cu El.

Izvor de lumină e mila, şi izvor de curăţie. „Inima aspră şi nemilostivă nu se curăţeşte niciodată", spune Ava Isaac, pentru că astfel se vădeşte a fi stăpânită de patimi. Sufletul milostiv, luând aminte la suferinţa fratelui, uită de el şi tot mai mult se leapădă de sine, iar patimile îşi pierd aşa tăria lor; cum spune şi Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel care a ajuns la iubire şi la bunătate faţă de aproapele a scos din sufletul său orice fel de patimă." Celui milostiv, iubirea îi face parte şi de iertarea păcatelor, căci, după cuvântul Apostolului Petru: Dragostea acoperă mulţime de păcate (I Ptr. 4, 8). De aceea spune Ava Isaac că „omul milostiv este doctor al sufletului său", pentru că patimile sunt boli ale sufletului, iar păcatele, rănile cele văzute ale lor. Sfântul Ioan Gură de Aur zice şi el că mila iubitoare este „leac al greşelilor noastre", iar Evagrie şi Sfântul Maxim o înfăţişează ca leac al poftei şi al iuţimii, puteri ale sufletului întoarse prin milă către Dumnezeu şi către frate, potrivit firii celei dintru început. Căci ele au fost cu adevărat abătute prin păcat de la rostul lor dintâi; dorinţa îl alipeşte acum pe om de lume, iar nu de Dumnezeu, şi de lume se bucură, întristându-l pe semenul său; iar mânia îl mână să se războiască şi cu Dumnezeu; şi cu aproapele.

Iubirea se agoniseşte prin curăţirea de patimile care-o vrăjmăşesc, iar dragostea, odată agonisită, se face curăţitoarea lor.

Cel care face rău aproapelui sieşi îşi face rău, iar cel care iubeşte pe fratele său pe sine se iubeşte. Acesta este îndoitul înţeles al poruncii Domnului, care spune: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Că înlănţuite sunt curata iubire de sine şi dragostea de aproapele, şi una pe alta se zidesc.

Jean-Claude Larchet

DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "Despre iubirea crestina"

• Cum pot creste faptele bune
  Publicat in : Pilda zilei
• Faptele bune
  Publicat in : Credinta
• Unde cresc faptele bune
  Publicat in : Pilda zilei
• Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos