Îndemnul ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.”(Matei, 7-7,8), reprezintă, pentru mine, unul dintre cele mai importante mesaje evanghelice. Și din acest text eu mi-am luat curajul, nădejdea și încrederea. Nu încetez să caut și să cer și chiar cred că e bine să stăruim în a cere, după îndeamnul Sfântul Ioan Gură de Aur: "Oamenilor le pari plicticos şi supărător dacă le ceri necontenit; pe Dumnezeu îl superi mai mult când nu-I ceri necontenit.

"

Am petrecut mulți ani într-o lume care-mi spunea: ”Crede și nu cerceta” dar, firea mea curioasă nu putea fi satisfăcută cu astfel de mesaje. Acum știu cu certitudine că acest slogan nu există nici în biserică și cu atât mai puțin în școlile de teologie. Dimpotrivă, suntem încurajați și asta spre bine nostru, să studiem, să cercetăm, să căutăm. Un scriitor creștin timpuriu, „părintele creștinătății apusene”, Tertulian spunea: ”Fără îndoială că nu e cu putinţă o cercetare fără de sfârşit a unei învăţături unice şi sigure ; dator eşti aşadar, s-o cauţi până ce o găseşti şi după ce ai găsit-o, să crezi în ea, deci nimic mai mult decât să păzeşti ce ai crezut.”

Ca și psihoterapeut am constatat că poate cea mai importantă resursă a omului este credința sa, dar am văzut și că o persoană care are coeficientul de inteligență emoțională mai ridicat are șanse mai mari de a nu dezvolta o boală psihică. Desigur, în acest caz și vindecarea de o traumă existențială este mai rapidă. Făcând conexiunea dintre credință și inteligența emoțională nu mi-a rămas decât să studiez și să aprofundez bazele fiecăreia. Inteligența emoțională reprezintă în fapt suma tuturor valorilor și a virtuților creștine. Credința este puterea spirituală de care ne ancorăm, din nefericire cel mai adesea în căderi, durere sau încercări. Programul meu de terapie, în care m-am format, constă de fapt în deblocarea disponibilităţilor latente de învăţare, ceea ce poate face ca pacientul să devină mai flexibil şi mai creativ, așa încât să își poată utiliza resursele psihice. De aceea, în programul meu promovez și pun accentul pe dezvoltarea inteligenței emoționale, obiectiv extrem de important în terapie. Se poate însă constata că programul terapeutic devine cu atât mai facil cu cât omul dorește să înainteze în atingerea și practicarea virtuților, calea cea mai sigură de vindecare.

Cred că nu există om care să nu se simtă conectat la o forță divină. Nu există om care să nu fi simțit ajutorul divin, în anumite momente ale vieții lui. Mi-a trebuit ceva timp dar am învățat, accept și respect toate religiile lumii. Fiecare dintre ele promovează în fapt cam aceleași valori. Pentru mine însă religia iubirii este cea desăvârșită iar dacă eu am avut șansa de a studia și de a descoperi frumusețea ortodoxiei mă simt datoare să împărtășesc cu aproapele meu frumusețea spiritualității, a asceticii și a misticii ortodoxe. Cei care nu au descoperit încă rugăciunea inimii cu siguranță că încă o caută și o așteaptă. Și, sunt convinsă, o vor găsi. Pentru a ajunge la răbdare, nădejde și iubire trebuie totuși parcurși mulți pași, din nefericire dureroși și grei. Oamenii doresc fericirea și asta e de înțeles doar că nu se poate să ajungi la serenitate fără a cultiva și practica virtuțile, fără a trece prin suferință sau durere. Pe lângă o teologie a suferinței și a bolii mai avem nevoie de modele, de oameni care să pună în concordanță valorile în care cred cu faptele lor. Terapeutica bolilor spirituale pare destul de încâlcită pentru un om care nu înțelege ce este virtutea sau care e rolul acesteia în lumea în care tăim. Cred cu tărie că cei care au descoperit Cuvântul trebuie să facă mai mult pentru a promova și practica virtuțile creștine. Scopul acestui articol însă nu e acesta dar cu siguranță voi reveni la acest subiect.

Ieri am pornit să scriu altceva, un articol extrem de interesant și care, cu siguranță, va stârni interes. Cum v-am spus, sunt un om curios și mereu gata să cerceteze diferitele înțelesuri, chiar și a Sfintei Scripturi. Când am descoperit, în cadrul unui grup cu aceeași credință, diferențe de idei total opuse și contradictorii, am dorit să merg mai adânc, să cercetez mai multe surse ca să-mi pot face o idee mai clară și, dacă se poate, să găsesc o alternativă care să fie în acord cu credințele și valorile mele. Așa că mi-am repetat citatul preferat iar mesajul ”căutaţi şi veţi afla”, ca și în alte situații, mi-a dat curaj. Dacă pe mine mă fascinează puterea Cuvântului, atunci doresc să vă împărtășesc și vouă măcar câteva dintre ideile pe care le-am studiat, trăit și simțit. Pornind de la textul din Evanghelia după Matei 7, 7-8, am căutat înțelesul pe care îl dau scriitorii bisericești sau Sfinții Părinți și îmi face o mare plăcere să vă prezint interpretarea pe care o dau aceștia:

”Să ne aducem aminte când a grăit Domnul aceste cuvinte. Socotesc că era tocmai la începutul propovăduirii Sale, deoarece până atunci toţi se îndoiau că El e Hristos. Cu dreptate s-a zis dar: «Căutaţi şi veţi afla», câtă vreme mai trebuia căutat ceea ce încă nu era cunoscut… Asemenea acestor cuvinte mai zice şi în altă parte : «Cercetaţi Scripturile, pentru că în ele aveţi viaţa veşnică; tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine» (In.5,39). Iată ce însemnează «Cercetaţi şi veţi afla!». Este limpede că vorbele : «Bateţi şi vi se va deschide» (Mt.7,7) se adresează tot iudeilor.

Mai înainte, iudeii fuseseră aproape de Dumnezeu; mai târziu însă, izgoniţi fiind din cauza păcatelor, au început să fie departe de Dumnezeu. Păgânii, însă, n-au fost niciodată faţă de Dumnezeu decât ca «o picătură dintr-un vas plin şi ca un fir de praf dintr-o arie» (Is.40,50) şi întotdeauna în afară de El. Cine a fost întotdeauna afară, cum va bate el acolo unde n-a mai fost niciodată ? Oare cunoaşte el uşa aceea prin care până aici încă n-a mai fost primit şi nici n-a fost scos afară vreodată ? Nu bate mai degrabă acela care ştie că a mai fost înăuntru, că a fost scos afară şi care cunoaşte intrarea ? Chiar «Cereţi şi vi se va da vouă» se potriveau tot aceluia care ştia cui trebuia să ceară şi de la cine venea o făgăduinţă oarecare : adică de la Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacob, pe care neamurile străine nu-L cunoşteau, nici pe El, nici făgăduinţele Lui. Pentru aceea grăia Domnul către Israel zicând : «Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel» (Mt.15,24). Nu aruncase încă la câini pâinea copiilor Săi (Mt.15,26) şi nici nu poruncise Apostolilor să meargă în calea păgânilor (Mt.10,5). La acelaşi lucru ţintea faptul că i-a sfătuit să meargă ca să înveţe şi să boteze neamurile (Mt.28,19), de îndată ce vor căpăta Duhul Sfânt, Paracletul care îi va îndrepta spre tot adevărul (In.16,15).

Dacă apostolii, cei chemaţi să fie învăţătorii neamurilor, aveau ei înşişi datoria să urmeze ca învăţător pe Paraclet, cuvintele «Căutaţi şi veţi afla» sunt cu atât mai de prisos pentru noi, cărora trebuie să ne sosească învăţătura prin mijlocirea apostolilor, iar apostolilor prin Duhul Sfânt. Într-adevăr, toate cuvintele Domnului au fost lăsate tuturor şi au ajuns până la noi prin urechile iudeilor. Dar cele mai multe îi priveau numai pe ei şi prin urmare n-au puterea unui sfat dat nouă, ci sunt numai o pildă pentru noi. Şi acum părăsesc de bunăvoie poziţia aceasta de luptă. Se va fi spus pentru toţi «Cercetaţi şi veţi afla», dar şi aici dreapta judecată cere ca sensul acestor cuvinte să fie clasificat cu ajutorul interpretării.

Nici un cuvânt dumnezeiesc nu e până într-atât de desăilat şi de necuprins, încât să trebuiască a fi apărate numai vorbele, fără să li se caute sensul. Dar, înainte de toate, afirm acest adevăr că s-a întemeiat de către Domnul o singură învăţătură dreaptă, în care păgânii sunt cu desăvârşire datori să creadă şi deci s-o caute, ca să poată crede în ea când vor afla-o. Fără îndoială că nu e cu putinţă o cercetare fără de sfârşit a unei învăţături unice şi sigure ; dator eşti aşadar, s-o cauţi până ce o găseşti şi după ce ai găsit-o, să crezi în ea, deci nimic mai mult decât să păzeşti ce ai crezut. Pe deasupra, fii încredinţat că nu eşti dator să mai crezi altceva şi prin urmare nici nu trebuie să mai cauţi, odată ce ai aflat şi ai crezut în ceea ce a învăţat El. Dacă se îndoieşte cineva de acest lucru, i se va dovedi că numai la noi se află învăţătura cea lăsată de Hristos. Deocamdată cu încredere în dovezile mele, înştiinţez de pe acum pe unii că nu trebuie să mai caute nimic, în afară de ceea ce au fost datori să caute, pentru ca nu cumva «Cercetaţi şi veţi afla», să se tâlcuiască fără disciplina raţiunii”. (Apologeți de limbă latină, traducere de Prof. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, introducere, note și indici de Prof. Nicolae Chițescu, EIBMBOR București – 1981, pag. 342)

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ”Domnul a dat porunci mari şi minunate. A poruncit să fim mai presus de patimi; ne-a ridicat chiar la cer; ne-a poruncit să ne străduim să fim asemenea, nu îngerilor, nici arhanghelilor, ci, atât cât e îngăduit firii omeneşti, să fim asemenea chiar Stăpânului întregii lumi. Ucenicilor Lui nu le-a poruncit să facă numai atâta, ci le-a poruncit să îndrepte şi pe alţii, să deosebească pe cei răi de cei care nu sunt răi, pe câini de cei care nu sunt câini - că multe ascunzişuri are omul! -,ca nimeni să nu poată spune că poruncile Sale sunt grele şi aspre. Domnul pune acum şi coroana uşurinţei îndeplinirii poruncilor, anume ajutorul pe care-l avem de pe urma rugăciunilor stăruitoare; El ne uşurează mult oboselile săvârşirii poruncilor.

„Nu trebuie să vă străduiţi singuri, ne spune Domnul, ci cereţi şi ajutorul de sus!” Şi ajutor ne va veni; Hristos va fi alături de noi, ne va ajuta în luptele noastre şi le va face mai uşoare. De aceea ne-a şi poruncit să cerem şi ne-a garantat şi datul. Dar ne-a poruncit să nu cerem aşa de mântuială, ci cu multă stăruinţă şi tărie. Lucrul acesta a vrut să-l spună Hristos prin cuvintele „Căutaţi”. Căci cine caută îşi scoate totul din minte; se gândeşte numai la ceea ce caută; nu se uită la nimic din cele din jurul lui. Cei care-şi căută banii sau sclavii pierduţi ştiu ce vreau să spun. Asta înseamnă: „a căuta”. Prin cuvântul „a bate”, Domnul a arătat că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu râvnă şi cu suflet aprins. Nu-ţi pierde curajul, omule! Să nu-ţi fie râvna pentru virtute mai mică decât pofta pentru bani! Banii de multe ori îi cauţi şi nu-i găseşti; şi cu toate că ştii destul de bine că nu-i vei găsi, faci totul ca să-i găseşti. Dincoace, însă, deşi ţi s-a făgăduit că vei primi ce ceri, nu arăţi nici cea mai mică parte din râvna ce-o arăţi pentru bani. Dacă nu primeşti îndată, nici aşa nu te descuraja! De aceea Domnul ţi-a spus "Bateţi”, ca să-ţi arate că trebuie să stărui chiar de vezi că nu ţi se deschide îndată uşa. …Oamenilor le pari plicticos şi supărător dacă le ceri necontenit; pe Dumnezeu îl superi mai mult când nu-I ceri necontenit. Dacă stărui în cererea ta, se poate să nu primeşti îndată, dar negreşit primeşti. De aceea a încins uşa, ca să te facă să baţi; de aceea nu-ţi face îndată pe voie, ca să ceri. Nu înceta, deci, de a cere şi vei primi negreşit!. Deci dacă nu primeşti, nu primeşti pentru că ai cerut piatră. Chiar dacă eşti fiu, nu-i de ajuns atâta ca să primeşti, ci tocmai faptul că eşti fiu te împiedică să primeşti. Nu cere, deci, nimic lumesc, ci pe cele duhovniceşti şi negreşit vei primi! (Sf. Ioan Gură de Aur, Trad. rom.: Omilii la Matei, Trad. de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994,p. 306,307)

Este bine deci să avem curaj, să cerem, să căutăm și mai ales să batem la Hristos, Cel care S-a definit pe Sine drept ușă spre mântuire. Eu sunt ușa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui… (Ioan 10, 9).

Angela Agachi

.