Una dintre cele mai puternice trăsături ale credinţei lui Israel era profunda sa antipatie faţă de orice reprezentare a divinităţii printr-o imagine vizibilă. Nu există nicio dovadă validă care să demonstreze că Israelul ar fi permis sau apreciat reprezentări ale lui Yahwe, astfel că nu există niciun motiv pentru a ne îndoi că reprezentările lui Yahwe au trecutul în originile mozaice ale iahvismului. Prezenţa divină în Israel nu este, în niciun caz, lipsită de orice reprezentare simbolică a lui Yahwe. Cu toate acestea, putem vedea că Israelul avea în posesie un cult în care prezenţa lui Yahwe era în mod viu afirmată şi vestită şi era inevitabil ca anumite tipuri de instituţii şi obiecte de cult să nu fi existat. Legământul însuşi şi ceremoniile prin care acesta era reînnoit erau asociate cu precise obiecte sfinte, care se credea că aparţin lui Yahwe şi cultului Său. Aceste obiecte erau Chivotul şi Cortul Adunării, ambele fiind, în mod vital, în legătură cu prezenţa lui Dumnezeu. Ambele erau portabile, fiind duse de oameni în călătoriile lor.

Chestiunea cu privire la semnificaţia Chivotului şi a relaţiei acestuia cu Cortul Adunării este încă o problemă în dezbatere, dar caracteristici precise au devenit mai clare în discuţia recentă. Numele său sugerează că era o ladă71, însă în Vechiul Testament a devenit atât de intim legat de prezenţa lui Yahwe, încât această imagine a câştigat o largă răspândire, Chivotul ajungând să fie considerat ca tron al lui Yahwe, pe care stătea în chip nevăzut72. Propunerea originală a lui W. Reichel la această sugestie s-a bazat în cea mai mare măsură pe comparaţiile cultelor populare din literatura preclasică, însă M. Dibelius a făcut o atentă examinare a mărturiei Vechiului Testament.
In primul rând, trebuie să luăm în considerare faptul că Chivotul este în mod intim în legătură cu prezenţa lui Yahwe. Unde este Chivotul acolo este şi Yahwe (I Regi 4,1-8). In al doilea rând, Arca Mărturiei este în legătură cu întronarea lui Yahwe pe heruvimi (I Regi 4).

O dificultate răsare aici, de care Dibelius era conştient, dar căreia mulţi dintre apropiaţii lui nu i-au dat atenţie. Potrivit acesteia, se spune că Yahwe ar fi „Cel Care sade pe heruvimi" (I Regi 4,4; IV Regi 19,15; I Paralipomena 13, 6). Prin urmare, Dibelius a sugerat că heruvimii erau sculptaţi pe laturile Chivotului73 şi, astfel, a fost forţat să se limiteze la o ipoteză substanţială, potrivit căreia Chivotul era un tron. In al treilea rând, Dibelius îşi susţine punctul de vedere referitor la concepţia despre tron, din trimiterea veche păstrată în Numerii 10, 35-36: Când se ridica Chivotul, ca să plece la drum, Moise zicea: Scoală, Doamne, şi să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să fugă de la faţa Ta cei ce Te urăsc pe Tine! Iar când se oprea Chivotul, el zicea: Întoarce-Te74, Doamne, la miile şi zecile de mii ale lui Israel!75. Potrivit interpretării lui Dibelius, s-a crezut că Dumnezeu, potrivit acestui fragment, este prezent împreună cu Chivotul şi tot împreună cu acesta locuieşte în Israel.

In al patrulea rând, dovada pentru perceperea Chivotului ca tron al lui Yahwe poate fi găsită în Ieremia 3, 16-17: Nimeni nu se va gândi la el, nimeni nu-şi va mai aduce aminte de el, nimănui nu-i va mai părea rău de el, nimeni nu va mai face altul. în vremea aceea, Ierusalimul se va numi tronul Domnului şi toate popoarele se vor aduna acolo pentru numele Domnului şi nu se vor mai purta după îndărătnicia inimii lor celei rele. Aici, paralelismul ideilor pare a avea nevoie de sensul în care Chivotul, ca tron al lui Yahwe, poate fi înlocuit în întregime de Ierusalimul care va îndeplini această funcţie. Urmând studiul lui Dibelius şi aderenţa la motivele că acesta trebuie conturat, teoria că Chivotul a fost considerat ca tronul Dumnezeului invizibil a câştigat un considerabil etalon de acceptare printre elevi. Acest lucru nu a rămas necontestat, şi numeroşi critici au fost îndemnaţi împotriva acestei idei76. Cea mai mare dificultate pentru adepţii acestei concepţii este cea a numelui Chivotului şi faptul că acesta nu este nici măcar o dată descris în mod precis ca un tron. De ce îl numim ladă dacă el era un tron? Dibelius a simţit această dificultate şi a sugerat că forma de ladă a Chivotului a dat naştere acestui uz77.

Impotriva teoriei că Chivotul era un tron pe care Dumnezeu se credea că stătea în mod invizibil, putem aduce următoarele argumente:

1. Numele însuşi implică faptul că era o ladă şi nu un tron. Nu există nicio paralelă pentru a presupune că tronurile aveau formă de ladă sau că s-ar fi putut crea o confuzie de nume. De asemenea, nu există niciun sens pentru a presupune că un motiv ascuns se află în spatele evitării numelui de „tron".

2. Şederea lui Dumnezeu a avut legătură la început cu heruvimii şi nu cu Chivotul. Vom vedea că mărturiile Vechiului Testament sugerează că la început, heruvimii şi Chivotul nu aveau legătură unul cu altul. Dibelius nu are niciun suport pentru argumentul său că heruvimii ar fi fost sculptaţi pe Chivot.

3. Poziţia Chivotului în templu, pe lungime, este incompatibilă cu folosirea lui ca şi tron, în afară de cazul când am fi pregătiţi să acceptăm că Dumnezeu nu era prezent cu faţa la adunară din templu, ci era aşezat cu faţa în lateral. Acest lucru este foarte puţin probabil.

4. Textul din Ieremia 3,16-17 nu demonstrează că Chivotul a fost gândit ca un tron, ci doar faptul că a fost asociat cu un tron. Acest lucru îl ştim din legătura Chivotului cu heruvimii.

5. O altă obiecţie împotriva ideii că acesta a fost în sine un tron poate fi dedusă din descrierea levitică a Chivotului (Ieşirea 25, 10-22). Aici, el a fost construit ca o ladă de 2,5 x 1,5 x 1,5 m, acoperit cu aur. Pe aceasta se află un caporet (tronul împăcării sau al îndurării), care se pare că îndeplinea rolul unui tron. Deasupra acestuia este localizată prezenţa lui Dumnezeu (Ieşirea 25, 22 ş.u.). Prin urmare, şederea pe tron a lui Yahwe este în primul rând legată de caporet şi de heruvimii care erau de o parte şi de alta, mai degrabă decât de Chivot78. Deşi trebuie făcută o atenţionare cu privire la mărturiile levitice datate din perioada exilică cânt Chivotul nu era considerat drept un tron, ci îl descria mai curând drept scaun al îndurării, îndeplinind acest scop.

Textul din I Regi 4, 1-8 privind povestirea rătăcirii Chivotului aduce o mărturisire despre prezenţa lui Yahwe cu el, însă acest lucru înseamnă doar că Chivotul era o puternică „extensie" a persoanei79 Lui. Yahwe putea fi prezent cu Chivotul, nefiind nevoie ca acesta să fie privit ca un tron80. Aceste consideraţii, luate împreună, nasc o serioasă obiecţie împotriva teoriei, potrivit căreia Chivotul a fost considerat un tron pe care Yahwe stătea în mod invizibil şi, când examinăm chestiunea naturii şi a semnificaţiei heruvimilor, obiecţia devine mai puternică. Pentru semnificaţia Chivotului, acest lucru este de o importanţă vitală. Heruvimii reprezintă un car de nori ai lui Yahwe, pe care El călătoreşte prin cer (I Paralipomena 28,18; Deuteronom 33, 26; Psalmul 18,11; 68, 5 şi 34, 99, 1; Avacum 3, 8). Ei sunt creaturi cereşti ai norilor de furtună, în care se distinge prezenţa divină. Astfel, heruvimii sunt fiinţe divine, slujitori ai lui Yahwe, ce locuiesc în rai sau în cer (Facerea 3, 24; Iezechiel 28, 16)81.

Templul lui Solomon a fost decorat cu ei (III Regi 6, 29) şi, de asemenea, putem observa că viziunea lui Iezechiel despre templu îl descrie pe acesta decorat cu heruvimi, ca simboluri corespunzătoare pentru locaşurile divine (Iezechiel 41, 16, 17 ş.u). Iezechiel l-a văzut pe Yahwe stând pe tronul cerului, pe care un scriitor mai vechi l-a interpretat ca acela al heruvimilor (Iezechiel 1,4 ş.u., 9,3 ş.u., 10,1-2 ş.u., în mod special 10,20)82. De aceea nu putem avea nicio îndoială că heruvimii erau în legătură cu Yahwe, deoarece El era Dumnezeul cerurilor care a venit la poporul său, şi că heruvimii, aşa cum se credea sau chiar formează carul lui Yahwe. Cea mai completă şi mai convingătoare examinare a heruvimilor în lumina iconografiei vechiului Orient Apropiat, împreună cu un studiu detaliat a indicaţiilor Vechiului Testament, este a lui R. de Vaux, care trage concluzia că heruvimii sunt o formă a sfinxului înaripat83. Ei îşi au originea în Orientul Apropiat şi în Siria, unde apar două mari concepţii: sfincşii care păzeau copacul sacru şi sfincşii judecăţii, asociaţi cu un tron84. Din mărturiile mai multor ţări ei apar ca reprezentări ai tronului, menţinut de sfincşi pe fiecare parte, fiind o creaţie feniciană85.

M. Dibelius a căutat să stabilească o cronologie separată a celor două îndatoriri distincte ale heruvimilor, una ca purtători ai tronului lui Yahwe şi alta ca duhuri protectoare86. Oricum, din dovada iconografică, creaturile erau evident asociate cu ambele îndatoriri, din perioada anterioară87. Marea popularitate a ideii de heruvimi în Orientul Apropiat, în special în cercurile siro-fenidene, sub forma sfintilor înaripaţi ce menţin tronul, a făcut din aceştia dovada reală că au fost, potrivit sursei canaanite, adoptaţi în cadrul simbolismului religios al Israelului88. Astfel, suntem conduşi spre concluzia că Chivotul poate fi asociat cu tronul lui Yahwe datorită relaţiei care există între Chivot şi heruvimi. Acest lucru a dat naştere unor întrebări importante. A fost Chivotul mereu în legătură cu heruvimii? Nu putem numi un moment potrivit pentru realizarea acestui lucru?

Un text important în această privinţă este II Regi 6, 2: Şi, David, cu tot poporul care era cu el, a pornit la Baalat în luda, ca să aducă Chivotul Domnului, asupra căruia este chemat numele Domnului Savaot Cel ce sade pe heruvimi. Aici, Chivotul este numit simplu „Chivotul Domnului", unde tronul heruvimilor se raportează la numele specific israelit al „Domnului Savaot". De asemenea, formula folosită „asupra căruia este chemat numele Domnului Savaot...", se credea că sugerează faptul că Chivotul altui dumnezeu, poate din Silo, ar fi fost ataşat concepţiei lui Yahwe, care sade pe heruvimi89. K. Galling susţine că o asemenea frază este o formulă veche legală pentru schimbul proprietăţii, în care numele vechiului proprietar a fost declarat public peste proprietatea pe care a dobândit-o (Deuteronom 28,10; Amos 9,12; Isaia 4,1; Ieremia 14, 9; 15,16; 25, 29). Astfel, Galling susţine că la început Chivotul a fost proprietatea altui zeu decât Yahwe, şi un ecou al transferului către El este găsit în textul de mai sus.
împotriva acestui lucru, trebuie să deducem obiecţia, urmărindu-l pe W. Beyerlin90, că proclamarea numelui divin a avut din vechime un rol important în cult, astfel că nu putem defini folosirea aici ca un schimb de proprietăţi, ci, mai degrabă, el se referă la ritualul folosirii numelui lui Yahwe (Numerii 6, 22-27; Ieşirea 20, 7 şi 24). Nu putem trage nicio concluzie din II Regi 6, 2, în ce mod sau când Chivotul a fost introdus ca şi obiect de cult important în Israel. Textul a sprijinit argumentul despre concepţia tronului heruvimilor, care, la început, nu avea legătură cu Chivotul, dar a ajuns să fie astfel datorită faptului că, într-un anumit moment din dezvoltarea lui Israel, Yahwe a ajuns să fie conceput ca şezând pe heruvimi91. Astfel, ceea ce ne rămâne este a discerne când a avut loc acest lucru.

Prima mărturie precisă pe care o avem despre existenţa heruvimilor sculptaţi, în Israel, este în descrierea Templului lui Solomon, din care vedem că doi heruvimi stăteau într-un loc sfânt (III Regi 6, 23-28) şi că pereţii erau decoraţi cu heruvimi în relief (III Regi 6, 29). Unii cercetători au concluzionat că oricare referire la Yahwe, ca şezând pe heruvimi, dinaintea construirii templului, trebuie să fie anacronică92. Cele două referiri care intră în această categorie sunt I Regi 4, 4, când Chivotul se afla la Silo, şi II Regi 6, 2, care a mai fost menţionată şi care se referă la importanţa perioadei davidice, care i-a dat Chivotului cinstea cuvenită. Deci, ne putem baza pe aceste texte, de vreme ce ele poartă cu sine existenţa ideii despre tronul heruvimilor din Israel, cel puţin până în timpul când Silo era altarul principal de venerare.

Prin urmare, O. Eissfeldt a susţinut cu o anumită probabilitate că ar fi existat o reprezentare a heruvimilor în sanctuarul lui Yahwe din Silo, care a furnizat modelul pentru heruvimii sculptaţi, aşezaţi în Templul lui Solomon93. Aceasta nu este decât o ipoteză, de vreme ce nu avem o menţiune directă referitoare la acest lucru, dar faptul că la Silo, Chivotul era aşezat în templu, şi acesta din urmă a fost construit după un model canaanit, face această ipoteză în mare măsură credibilă. Nu putem şti cu siguranţă dacă astfel de heruvimi erau chipuri sculptate sau reprezentate într-un mod mai puţin dramatic. Oricum, perioada când Chivotul s-a aflat la Silo pare cea mai probabilă pentru ataşarea de Chivot a ideii de tron al lui Yahwe, aşezat pe heruvimi94. Nu putem şti cu siguranţă care a fost scopul acestuia înainte de această perioadă, dar ar fi putut foarte bine servi ca loc de păstrare a tablelor Legii95 şi ar fi putut fi chiar investit cu semnificaţia unui piedestal pe care stătea în mod nevăzut Dumnezeu96. In orice caz, este probabil să fi fost un obiect de cult stabilit din vechime, provenind din perioada tulbure a existenţei lui Israel97. Faptul că acesta era un loc de păstrare a tablelor legii a fost, cu siguranţă, punctul de vedere al deuteronomiştilor mai vechi şi, în acelaşi timp, al perioadei de final a monarhiei, şi acesta s-ar fi putut tot atât de bine baza pe o tradiţie autentică. Referitor la Chivot, putem, astfel, trage concluzia că:

1. El nu era un tron, dar, probabil, atunci când se afla la Silo (1050 î.Hr.) era asociat cu tronul heruvimilor.

2. Heruvimii erau fiinţe mitologice, din religia ca-naanită, de unde israeliţii i-au adoptat şi i-au asociat cu propriile idei despre prezenţa lui Dumnezeu şi a teofaniei prin care El S-a revelat. Textul din Numerii 10, 35-36 aparţine acestei concepţii despre divinităţile care călătoresc pe nori de furtună, descrise ca şi heruvimi ce vin în ajutorul poporului. Tradiţia teofaniei de pe Sinai era deja recunoscută în Israel şi, astfel, concepţia despre heruvimi era pur şi simplu un adaos la ceea ce era deja fix, permanent, în cultul lui Israel.

3. Semnificaţia autentică a Chivotului era, probabil, aceea a unui loc de păstrare a tablelor legii legământului. Un astfel de loc de păstrare este imposibil să fie considerat un piedestal pentru divinitatea nevăzută care păzea legea legământului, la picioarele Sale.

4. Chivotul era păstrat în locul central al comunităţii israelite, datorită primei sale îndatoriri în cadrul ritualurilor legământului, dar când şi unde a fost pentru prima dată adoptat de Israel, nu se ştie. Se presupune că îşi are originea în perioada când comunitatea îşi avea centrul la Sichem, şi mai probabil în perioada când strămoşii Israelului se aflau la Cadeş.

O altă instituţie importantă care este strâns asociată cu prezenţa lui Dumnezeu în Vechiul Testament este Cortul Adunării, al cărui trecut se află în pustiu.

Cea mai veche relatare despre acest cort (Ieşirea 33, 7-11, Numerii 11,16-17, 24, 26; 12, 5,10; Deuteronom 31, 14-15) a fost dezvoltată mai târziu în scrierile levitice despre locaşul sfânt, despre care se vorbeşte în Ieşirea 25-30 şi 35-40. Relatarea elohistică nu poate fi datată cu precizie, dar, cu siguranţă, este foarte veche şi trebuie să conţină o tradiţie autentică din perioada pre-monarhică a istoriei lui Israel. Partea introductivă cu privire la Cortul Adunării se găseşte în Ieşirea 23, 1-6 şi relatează cum israeliţii, când s-au aşezat pe Muntele Sinai, au oferit podoabele lor în semn de căinţă98.

Urmează astfel relatarea despre Cortul Adunării: Iar Moise, luânău-şi cortul, l-a întins afară din tabără, departe ăe ea, şi-l numi Cortul Adunării; şi tot cel ce căuta -pe Domnul venea la Cortul Adunării, care se afla afară din tabără.Şi când se îndrepta Moise spre cort, tot poporul se scula şi sta fiecare la uşa cortului său şi se uita după Moise, până ce intra el în cort. Iar după ce intra Moise în cort, se pogora un stâlp de nor şi se oprea la intrarea cortului şi Domnul grăia cu Moise. Şi vedea tot poporul stâlpul cel ăe nor, care stătea la uşa cortului, şi se scula tot poporul şi se închina fiecare din uşa cortului său. Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul (Ieşirea 33, 7-11).

Astfel, acest cort era un altar pentru primirea profeţiilor şi se credea că prezenţa divină nu se manifesta în permanenţă acolo, doar când Moise intra în cort pentru a-I cere sfatul lui Dumnezeu. Faptul că Iosua rămânea în cort ar putea indica faptul că un preot rămânea în cort şi slujea, pentru a primi anumite revelaţii pe care numai Dumnezeu le-ar fi putut dărui. Nu există nicio menţiune despre Chivot în acest cort şi, potrivit unor surse anterioare, în timp ce erau menţionate ambele aşezăminte, acestea nu aveau nicio legătură unul cu altul. Cortul este menţionat în Ieşirea 33, 7-11 şi Chivotul în Numerii 10 33-36, 14, 44, dar nu s-a precizat a fi în legătură una cu cealaltă. Faptul că Chivotul a fost separat la un moment dat de Cortul Adunării a fost susţinut de mai mulţi cercetători". Acest fapt a fost, în mod special, subliniat de G. von Rad, care observă două concepţii diferite despre prezenţa lui Dumnezeu reprezentată prin cele două; Chivotul, aşa cum susţine el, indică o prezenţă temporară printr-o teofanie100.

Această distincţie rigidă între o teologie a locuinţei lui Dumnezeu şi o teologie a unei epif anii nu poate fi recunoscută, deoarece am arătat deja că prezenţa lui Dumnezeu peste Chivot era înţeleasă în termenii unei teofanii, prin care Dumnezeu vine şi se descoperă poporului Său, aşa cum o arată textul din Numerii 10, 35-36101. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care Chivotul să nu fi fost aşezat mai întâi în Cortul Adunării102. Unii cercetători s-au străduit să găsească mărturii clare despre prezenţa Chivotului în cort, Ieşirea 33, 7, unde textul exprimă că l-a întins pentru el. Este acceptabil a considera pronumele ca referindu-se la o menţionare anterioară a Chivotului, care nu a mai fost făcută103. Argumentul cântăreşte greu, dar nu este absolut. Dacă Chivotul era prezent în cort, este ciudat că norul îşi făcea apariţia la uşa cortului şi nu deasupra Chivotului. Acesta nu echivalează cu a demonstra că cele două instituţii au fost la un moment dat fără o legătură între ele, deoarece avem puţine informaţii în ceea ce priveşte locul şi modul prin care se credea că Yahwe şi-ar fi făcut apariţia în preajma Chivotului.

Scriitorii bisericeşti de mai târziu, cu siguranţă, au privit norul slavei divine ca apariţie imediată din preajma Chivotului (Ieşirea 25, 22; 30, 6; Levitic 16, 2 şi 13), dar acest lucru poate fi doar interpretarea lor. Intreaga problemă a relaţiei iniţiale dintre cort şi Chivot este îndelung discutată şi o rezolvare completă a acesteia nu poate fi posibilă. în orice caz, cu timpul, Silo devine altarul central al lui Israel, şi atunci când se petrece un progres în cadrul simbolismului cultic al lui Israel, cele două sunt deja unite. Chiar dacă acestea ar fi fost unite înainte de această perioadă, nu se poate afirma cu precizie şi, în niciun caz, nu este foarte important pentru studiul nostru104. Ambele înfăţişează acel punct de vedere cu privire la prezenţa divină manifestată printr-o teofanie a norului, fiind importante în cultul lui Israel pentru primirea profeţiilor, împreună formau un măreţ altar al lui Dumnezeu, despre care Israelul credea că se înfăţişează reprezentanţilor aleşi, descoperindu-Şi voinţa şi scopul pentru a le îndruma conduita şi pentru a le orândui destinul.

La Silo, denumirea de „Cort al Adunării" se pare că a fost aplicată unei structuri mai stabile şi mai importante decât un cort care poate fi numit, de asemenea, templu (I Regi 1, 9; 3,3). Cu siguranţă, însă aceste sanctuare contribuiau la progrese decisive în cadrul cultului lui Israel şi a înţelegerii lui Dumnezeu. Datorită naturii foarte fragmentare a surselor noastre din această perioadă, nu ne rămâne decât să presupunem în ce constau aceste progrese, fără a fi în stare să ne bazăm pe o afirmaţie certă. Prin urmare, fără îndoială că pe atunci Silo avea o semnificaţie foarte mare pentru Israel, şi niciun studiu referitor la cultul şi gâtidirea religioasă a lui Israel nu-şi permite să ignore importanţa sa105. Generaţiile posterioare, privind în urmă, au ajuns să considere Silo ca locul pe care Dumnezeu şi l-a ales pentru prima oară ca locaş divin în Canaan. Sursa din care Israelul s-a inspirat pentru aceste inovaţii trebuie să fi aparţinut, cu siguranţă, vecinătăţii canaanite şi este clar faptul că aceste progrese s-au realizat sub influenţa puternică a unui vechi sanctuar canaanit de la Silo. Despre acest lucru nu avem nicio informaţie, dar o ipoteză rezonabilă este aceea că ar fi fost dedicat Domnului Savaot, care era considerat un rege divin şezând pe heruvimi.

La Silo, cultul lui Israel capătă mai multe forme elaborate, prin care diverse simboluri şi idei religioase, în parte de origini diferite, au fost o singură unitate. Obiectele de cult şi tradiţiile cultice, fiecare având legătura lor personală cu ideea despre prezenţa divină, erau unite, aflându-şi locul şi exprimarea în cult. Ideea fundamentală israelită despre prezenţa lui Yahwe, venind către ei de la Muntele Sinai, i s-au asociat obiectele de cult specifice teofaniei. Importanţa acestor aşezăminte permanente şi construirea la Silo a unui altar permanent nu trebuie trecute cu vederea, deoarece ele au susţinut tendinţa de a relaţiona prezenţa lui Dumnezeu de un altar propriu-zis şi de a-i mări importanţa acestuia faţă de celelalte altare şi aşezăminte de cult, locaşuri de cult ce se aflau în Israel. Importanţa acordată acestui loc, din acest punct de vedere s-a micşorat, prin distrugerea acestui locaş şi capturarea Chivotului de către filisteni, în anul 1050 î.Hr.

Ronald E. Clements

Dumnezeu şi templul. Ideea de prezenţă divină în Vechiul Israel, Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Dumnezeu şi templul. Ideea de prezenţă divină în Vechiul Israel"

Note:
71 Ebr. aron conform Facerea 50, 26 unde acelaşi cuvânt este folosit
pentru sicriul lui Iosif şi IV Regi 12, 10, unde este aplicat unei lăzi folosite pentru a păstra contribuţiile necesare întreţinerii templului (de asemenea II Paralipomena 24, 8). Deuterononiştii, în interpretările cu privire la Chivot, îl consideră o ladă pentru cele două table ale Legii.
72 Acest punct de vedere a fost mai întâi propus de către Wolfang Reichel, Uber die vorhellenischen Gotterkaite, Viena, 1897 şi Teologische Arbeiten aus dem Rheinischen wissenchaftlichen Predigerverain, N.F.V. Teoria a fost, în mod efectiv, elaborată şi demonstrată de către M. Dibelius, Die Lade Reichel's studius, căruia îi sunt îndatorat pentru referinţele la studiile lui Reichel. Cf. J. Memhold, Die Lade Jahves: ein Nachtrag, ThSK74,1901, p. 503-617.
73 M. Dibelius, op. cit., p. 23, 24.
74 M. Dibelius, op.cit., p. 10,11 ş.u., citeşte seba = „locaşul fie aşezat" în loc de suba = „întoarcere".
75 Această trimitere este de o mare semnificaţie pentru înţelegerea modului în care Yahwe şi-a manifestat prezenţa împreună cu Chivotul, dar a fost interpretat în mod variat. El aparţine celui în care Chivotul juca un rol important (Psalmul 68, 2; 132, 8). în loc de a sugera că Dumnezeu a fost prezent permanent cu Chivotul, mai bine s-ar face aluzie la faptul că Dumnezeu a apărut din locuinţa Sa divină (sau Sinai), pentru a manifesta prezenţa Sa peste Chivot.
76 K. Budde, Imageless Worschip in Antiquity, ET 9, 1897/8, p. 396
399; Die ursprungliche Beteutung der Lade Jahives", ZAW 21, 1901, p. 193-197; Was die Lade Jăhzoes ein leerer Thron?, ThSK 79, 1906, p. 489-507. G. von Rad acceptă faptul că Chivotul a fost văzut ca tronul lui Dumnezeu, dar susţine că există o teologie anterioară despre Chivot, însă a fost suprimată. Old Testament Theology, I, p. 237 note. 77 M. Dibelius, op. cit., p. 95 ş.u.
78 M. Haran, The Ark and the Cherubim, IEJ 9, 1959, p. 32 ş.u. Haran susţine că heruvimii formează un simbol distinct pentru Chivot şi că în Scrierile levitice reprezintă aşternutul picioarelor Domnului. H. SchmidJ:, Keruben thron und Lade, Eucharisterion, H. Giinkel Festschrift, ed. H. Schmidt, 1923,1, p. 131-132 ş.u. şi 143-144 ş.u.
79 A.R. Johnson, The One and the Manz in the Israelite conception ofGod, Cardiff, 1961, p. 231 ş.u.
80 K.H. Bernhardt-, Gott und Bild, p. 26 ş.u.
81 Pentru originea numelui heruvimilor prin mijlocirea zeităţilor babiloniene, vezi E. Dhorme, Le nom des chegubins, Recueil Edouard Dhorme, Paris, 1951, p. 671-683. Oricum, acest lucru nu spune nimic despre timpul când în Israel a derivat ideea despre aceste creaturi şi cum ele au fost primite şi interpretate. A.S. Kapelrud (The Gates ofHell and the Guardian Angels of Paradise, JAOS 70,1950, p. 151-156) susţine că opinia conform căreia heruvimii erau păzitori ai tronului divin se găsea şi în cazul divinităţilor păzitoare sumeriene.
82 Criticii mai recenţi privesc identificarea heruvimilor din capitolul 10 cu fiinţele vedeniei lui Iezechiel. Vezi W. Eichrodt, Der Prophet Hezsekuel, 1-18 (ATD 22/1), Gottingen, 1959, p. 52, 53 ş.u.
83 R. de Vaux, Les cherubins et l'arche d'aîliance. Les sphinx gardiens et Ies trones divins dans l'ancien Orient, MUSJ 37; T1S61, p. 93-124. M. Haran, The Bas-reliefs on the Sarcophagus ofAhiram King ofByblos in the Light of Archaeological and Literary Parallels from the Ancient Near East, IEJ8,1958, p. 15-25.
84 R. de Vaux, Les cherubins..., p. 101.
85 Ibidem,p. 113.
86 M. Dibelius, op. cit., p. 33,72,73 ş.u., afirmă că s-a schimbat concepţia despre heruvimi, atunci când Chivotul a fost considerat o ladă ce conţinea tablele Legii.
87 R. de Vaux, Les cherubins..., p. 101, M. Haran, The Ark and the Cherubim, p. 37 ş.u.
ssIbidem, p. 113.
89 K. Galling, Die Ausrufung des Namens als Rechtsakt in Israel, TKLZ 81,1956, col. 65-70; E. Kutsch, Lade Jahwes, RGG 3, IV, col. 197-199.
90 W. Beyerlin, Herkunft und Geschichte der ăltesten Sinaitraditionem, p. 157, W. Zimmerli, Ich bin Jahwe, Gotles Offenbarung Gesammetle Aufsatze, Miinchen, 1963, p. 11-40. Zimmerli, în mod practic, subliniază folosirea numelui divin în cadrul teofaniei cultice.
91 O. Eissfeldt, Jahwe Zebatoh, Miscellanea, Academica Berolinensia, Berlin, 1950, p. 239, 140; R. de Vaux, Les cherubins etl'arche d' alliance, p. 123 ş.u; H.J. Kraus, Gottesdienst in Israel 2, p. 150, 207, 208 ş.u.
92 H. Schmidt, Kerubenthron und Lade, p. 143; K. Galling, Die Ausfriing des Names als Rechtsakt in Israel, col. 69.
93 O. Eissfeldt, Jahwe Zebaoth, p. 144 ş.u., Silo undjerusalem, Strasbourg Congress Volume (SVTIV), Leiden, 1957, p. 146. R de Vaux, Les che-rubins..., p. 119,123,124 ş.u. Argumentul lui E. Nielsen, Reflections on the History of the Ark, Oxford Congress Volume (SVT VIII) p. 61-74, că Chivotul era un obiect de cult veniaminit aşezat într-un loc sfânt al lui El-Elion la Silo este inacceptabil. Chivotul era un obiect de cult aparţinând unui număr de seminţii şi este neverosimil ca El-Elion să fie asociat cu Silo. Mai degrabă, zeitatea venerată aici, în timpurile canaanite este probabil El-Savaot. O. Eissfeldt, Jahwe Zebaoth, p. 139-146 ş.u.
94 în acelaşi timp, numele Domnul Savaot poate fi alipit lui Dumnezeu (O. Eissfeldt, Jahwe Zebaoth, p. 139, 14Î) ş.u) şi în acea perioadă este foarte probabil ca ideea despre stăpânirea Sa divină să fi fost adoptată de Israel. Astfel că heruvimii formau scaunul tronului regal. J.W. Schmidt, Konigtum Dotres in Ugarit and Israel, p. 78.
95 W. Beyerlin, Herkunft und Geschichte der altesten Sinaitraditionen, p.' 157, note, 168.
96 R. de Vaux, Les cherubins..., p. 119, 122; Arche ă'alliance et tente de reunion, p. 68.
97 O. Eissfeldt, Ladeund Stierbild, Kleine Schriften, II, p. 290, 291 ş.u;
98 Mulţi cercetători au sublimat că semnificaţia reală a acestei acţiuni trebuie sa fi fost aceea că podoabele erau folosite pentru confecţionarea unui obiect sacru, Chivotul, descrierea căruia este prezentată în versetul 6. Acesta era privit ca o omitere intenţionată din partea scriitorilor, care nu şi-au dorit să includă o relatare separată a fabricării Chivotului, pe lângă aceea a lor. Chivotul, pe care partea omisă l-a introdus, s-a presupus apoi că ar fi fost prezent în Cortul Adunării menţionat în versetele 7-11. Vezi S.R. Driver, Introduction to the Literature of the O.T.S., Edinburgh, 1913, p. 38. Aici nu există niciun motiv pentru a ne îndoi că îndepărtarea podoabelor nu ar fi fost un act de tristeţe şi în mărturiile amintite. Nu există nicio dovadă potrivit căreia Cortul Adunării nu ar conţine Chivotul. M. Noth, Exodus, p. 254 ş.u.
99 R. Hartmann, Zelt und Lade, ZAW37,1917/18, în special p. 213, 214 ş.u; G. von Rad, Zelt und Lade, Ges. Stud zum A.T., p. 120 ş.u. şi lu-crării acestuia OU Testament Theology, I, p. 234, 235 ş.u. M. Haran, The Nature of the Ohel Mo'edh in Pentatenchal Sources, JSS 5,1960, p. 50, 51 ş.u; M. Noth, Exodus, p. 254, 255 ş.u; M.L. Newman, The People ofthe Covenant, p. 55, 56 ş.u. Newman subliniază că Chivotul aparţinea sudului. Acesta este în legătură cu afirmaţiile sale că pe când comunitatea legământului era la Cadeş, existau două tradiţii a legământului în Israel, una nordică şi alta sudică.
100 G. von Rad, Zelt und Lade, p. 122 ş.u; Old Testament Theology, II, p. 236.
101 Psalmul 68,2,80, 2; 132, 8. Chivotul "indică spre o teofanie în maniera unui semn al prezenţei lui Dumnezeu afirmaţie susţinută în mod convingător de către W. Beyerlin, Herkunft und Geschichte der altesten Sinaitraditionen, p. 134; R. de Vaux Arche d'alliance..., p. 66.
102 Astfel, E. Sellin, Das Zelt ]ahwes, R. Kittel Festschrift (BWAT 13), Stuttgart, 1913, p. 168-192; W. Beyrlin, Herkunft und Geschichte der altesten Sinaitraditionen, p. 134, 135 ş.u; R. de Vaux, Ancient Israel, Londra, 1961, p. 301, 302 ş.u. şi foarte detaliat în Arche d'alliance et teinte de Reunion, p. 70.
103 E. Sellin şi R. de Vaux.
104 G. von Rad, Studies in Deuteronomy (SBT 9), Londra, 1953, p. 43, sugerează că, Cortul Adunării aparţinea unui grup sudic de şase seminţii cu centrul la Hebron, în timp ce Chivotul aparţinea unui grup nordic din jurul Sichemului. M.L. Newman, The people of the Covenant, p. 55, 56 ş.u.
105 O. Eissfeldt, Silo und Jerusalem, p. 138 ş.u., susţine că Silo are aceeaşi semnificaţie pentru Israel, cum a fost acordată odinioară Ierusalimului, dar această semnificaţie a mers prea departe.

• Predica la Sfanta Cuvioasa Parascheva
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Biserica, locas al lui Hristos
  Publicat in : Religie
• Maica Domnului si necredinciosii 'crestini'
  Publicat in : Adormirea Maicii Domnului
• Despre icoanele Maicii Domnului
  Publicat in : Adormirea Maicii Domnului