Cine cade moral cade si in idei

Cine cade moral cade si in idei Mareste imaginea.

După bătrânul Teolipt a luat cuvântul monahul Hrisostom care, adresându-se pustnicului, a zis următoarele:

- Venirea dumneavoastră astăzi în sfânta noastră mănăstire presupun că a fost o lucrare a Proniei divine, dacă judecăm după învăţătura foarte ziditoare pe care ne-aţi expus-o cu privire la ascetismul nostru. Cu atât mai mult cu cât aţi exercitat o influenţă incontestabilă asupra oaspetelui nostru teolog care, format numai teoretic, dorea să înveţe şi literatura practică a creştinismului pe care, reprezentând-o în modul său propriu drept „filozofie practică", monahismul nostru o consideră indispensabilă „urcuşului contemplării" în accepţiunea patristică a termenului.

Pentru asta deci vă suntem recunoscători, părinte, căci, deşi după obositoarea dumneavoastră călătorie de nu mai puţin de patru ceasuri nu trebuia să vă supunem la o osteneală în plus, din contră, v-am împovărat obligându-vă să rămâneţi destul timp cu noi, ca să ne împărtăşiţi un har din liniştirea care învaţă sfinţenia...

Şi, într-adevăr, ne-am folosit cu prisosinţă. Sunt sigur că în urma analizei amănunţite a ascetismului prietenul teolog va fi obligat să-şi revizuiască concepţiile. Cât priveşte pe domnul avocat, nu pot să risc nici o judecată...

- Să vă spun, părinţilor, a intervenit avocatul. Simt o intristare sinceră pentru impresiile pe care vi le-am produs prin declaraţia mea, ca unul ce sunt şchiop în credinţă, mai ales când mă gândesc că sunt oaspete în republica voastră teocratică. Fiţi siguri că necredinţa e o dramă suportabilă în sufletul meu, fără ca să pot să fiu însă izbăvit de ea. Nostalgia anilor copilăriei, când credinţa simplă în Dumnezeu pe care o aveam de la părinţi mg încălzea, a făcut să crească şi mai mult martiriul meu pe care îl simt intensificat în acest moment de discuţiile despre creştinism, ba chiar şi numai de privirea dumneavoastră venerabilă şi irezistibil de impunătoare, care mă răscoleşte. Cu toate acestea, în mine continuă să existe „două suflete". Au slăbit acele sentimente care-mi dădeau o oarecare siguranţă. Mi-am construit un întreg sistem de teorii ateiste, care până acum se impuneau cu putere minţii mele. Şi totuşi cât aş vrea să mă descătuşez! Aţi desfăşurat întreaga dumneavoastră argumentare ca să mă convingeţi la modul absolut de existenţa lui Dumnezeu, dar eu rămân pe mai departe rece. De ce? Lipseşte din sufletul meu capacitatea de a mă ridica dincolo de materie, dar în acelaşi timp presimt existenţa unei lumi nemateriale. Ce anume îmi conduce autoritar gândurile pe care le coordonează substratul necredinţei şi al materialismului care mi-au acoperit întreg orizontul intelectual? Ce este asta, părinţilor?

Pe obrajii tânărului nefericit a curs o lacrimă. Nu mai credea în necredinţa lui...

- Mă simt obligat, părinţi sfinţi, a zis teologul, să declar din nou că mă aflu sub imperiul unei uluiri inexprimabile faţă de câte am văzut şi am auzit de la dumneavoastră şi doresc să-mi exprim bucuria că am fost favorizat de Domnul să aflu adevăruri necunoscute mie. Desigur, nu pot să afirm că am alungat convingerile mele anterioare şi că locul lor a fost ocupat de cunoştinţele care mi-au fost împărtăşite acum pentru întâia oară. De asemenea, trebuie să vă asigur că n-am rămas neinfluenţat de teoriile pe care le-aţi dezvoltat despre monahism, ba mai mult, m-am simţit învins într-un mod paradoxal. Cu alte cuvinte, deşi, poate din cauza forţei prejudecăţilor, nu-mi însuşesc cu desăvârşire punctele dumneavoastră de vedere, totuşi ni le impuneţi cu o putere de convingere inexplicabilă, probabil că aici este vorba de „raţiunile inimii" care nu sunt cunoscute minţii, cum zice Pascal. In orice caz, vă sunt recunoscător şi vă rog să nu refuzaţi să contribuiţi după putinţă la luminarea mea cât mai deplină în intervalul zilei de astăzi, pe care am alocat-o folosului nostru.

Cât priveşte prietenul meu din copilărie, rănit în credinţă, evident sub influenţa cercetării ştiinţifice care induce în eroare, vă dezvălui că a venit la Sfântul Munte cu scopul mai îndepărtat ca, eliberându-se pentru o vreme de mediul asfixiant al materialismului, să sufere acţiunea binefăcătoare a mediului dumneavoastră religios şi să-şi regăsească credinţa pierdută în Dumnezeu. Şi constat cu satisfacţie că în drumul nostru prin Sfântul Munte a prezentat unele semne de zdruncinare a idolilor sufletului lui, şi mă rog ca ei să fie dărmaţi înainte de plecarea noastră de aici...

Şi dând din cap, teologul a adăugat:

- Necredinţa e o emanaţie a vieţii păcătoase. Nu veţi găsi, părinţilor, nici un ateu moral şi nici un materialist cu sentimente nobile. Cel dintâi a decăzut mai întâi moral şi apoi n-a mai crezut, iar cel de-al doilea, reducând viaţa omului la lumea simţurilor, a încetat să mai aibă contact cu lumea transcendentă. Cum zice un mare apologet creştin, „cine cade moral cade şi în idei". Ideile noastre au o legătură indisolubilă cu inima noastră...

De asemenea, l-aş ruga călduros pe preaevlaviosul pustnic, care posedă şi cultura din afară şi care, presupun, are o opinie solidă şi în problema misticii, să ne spună ceva despre mistica Bisericii răsăritene, fiindcă astăzi chiar şi intre oamenii evlaviosi această temă e cu desăvârşire necunoscută. Chiar şi noi, cei mai mulţi teologi, considerăm tendinţele mistice ale creştinismului drept străine drept rămăşiţe de budism, reflectări ale diferitelor religii sau influenţe ale neoplatonismului.

- Sunt bucuros să vă ascult, a răspuns pustnicul, dar vă fac cunoscut de la bun început că, deşi îmi este foarte dragă, întrucât face obiectul vieţii noastre pustniceşti, tema aceasta este mai teologică şi mai dificilă. Notaţi însă că mistica Bisericii Ortodoxe a preocupat timp de un întreg deceniu Biserica Constantinopolului - desigur, nu mistica în ansamblu, ci numai o consecinţă a ei ivită în veacul al XIV-lea -, ca să înţelegeţi cât de complexă şi de dificil de înţeles e această temă.

Şi ca să-şi găsească justificarea o metodă ca aceea a isi-haştilor din Athos, care se dedicau cultivării vieţii mistice, a murit de surmenaj un împărat bizantin. Atât era de mare interesul societăţii şi Bisericii bizantine. Fiindcă, aşa cum ştiţi, bizantinii uitau literalmente de ei în cercetările teologice şi mistica corespundea în chip nemijlocit psihologiei lor.

Tema despre care căutaţi să aflaţi este deci o temă adâncă şi cu anevoie de tâlcuit, a zis pustnicul, şi nu socotesc îngăduit ca astfel de gânduri mistice să fie împărtăşite unor suflete nepregătite şi neiniţiate în „tainele" creştinismului.

- Vă rog, părinte, a reluat teologul, expuneţi-mi cel puţin schema misticii, în măsura în care este posibil asta, ca să-mi formez o părere.

- Bine, a zis ascetul, dacă insistaţi... Vă fac mai întâi o mică introducere în mistică, ca să urmăriţi mai uşor dezvoltarea ei...

Teoclit Dionisiatul

Dialoguri la Athos intre cer si pamant, Editura Deisis

Cumpara cartea "Dialoguri la Athos intre cer si pamant"


 

22 Ianuarie 2016

Vizualizari: 178

Voteaza:

Cine cade moral cade si in idei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

dialoguri la athos

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE