Codicele Voronetean

Codicele Voronetean Mareste imaginea.

Pr. Prof. Traian Nojea

 

Vremurile zbuciumate care s-au abatut asupra poporului roman de-a lungul istoriei s-au facut simtite si pe taramul literaturii. Conditiile grele au continuat sa fie un impediment pentru un progres viabil. „Primii nostri pasi de copil pornit pe calea pe care sufletul romanesc urma sa fie prins in formele aere perennius ale scrisului romanesc capata o deosebita importanta. Purtatorii de condeie din acele vremuri sunt pregatitorii limbii noastre literare de astazi. Ei s-au straduit sa nu schimbe nimic din comoara sfanta a cuvantului dumnezeiesc transmis peste veacuri noua, prin generaţiile care au trecut...”.1


Primele carti sfinte care au aparut oarecum timid au fost privite la inceput cu neincredere, cu oarecare teama din partea cititorului. Aceasta neincredere trebuie sa o intelegem nu ca pe un lucru rau, oamenilor simpli le era frica sa nu primeasca in casele si in sufletele lor ceva ce le-ar putea tulbura linistea, dar pe undeva se intrezarea si o bucurie, fiindca si ei ca si alte neamuri vor putea citi si scrie in limba lor.


Cele dintai texte religioase au aparut acolo unde viata culturala si bisericeasca era mai bine inchegata. Inainte de toate trebuie sa spunem ca nu toate manastirile erau sprijinite de domnitorii tarii. Cele care erau sustinute s-au dezvoltat mai repede, iar in aceste sfinte locasuri au inceput sa fie caligrafiate si pastrate cele dintai texte romanesti.


Cei care se indeletniceau cu scrisul si copierea unor documente erau oameni simpli si saraci, „care n-aveau nici invatatura de a aseza cu arta litera langa litera, nici banii trebuitori ca sa cumpere pergament si vopseli”.
2 Conditiile grele prin care cele dintai scrieri au trecut, hartia pe care s-a scris cu o cerneala spalacita, intr-un final au dus la deteriorarea si ruperea lor. Nici o arhiva nu le-a asigurat viitorul si nimeni nu a stiut sa le pretuiasca.


Primele texte religioase aparute in limba romana au ca fenomen fonetic „rotacismul”.
3 De aceea, le mai numim si texte rotacizante, iar fiindca obarsia lor este Maramuresul istoric le mai numim si texte maramuresene.


Cea mai insemnata scriere maramureseana care se situeaza la inceputul curentului de traduceri in limba romana este „Codicele Voronetean”.
4 Acest manuscris a fost descoperit la manastirea Voronet de catre Grigore Cretu, profesor la un liceu din Bucuresti. Acesta a luat parte in anul 1871 la serbarile de la Putna cu ocazia implinirii a patru sute de ani de la inaugurarea manastirii. Dupa o scurta sedere aici, Grigore Cretu viziteaza unele manastiri bucovinene printre care si manastirea Voronet. Aici, dupa niste cercetari sumare, descopera in podul manastirii printre altele si un text care va deveni inceputul unui drum lung si greu. Acest text va deschide drumul atat de mult dorit de toti romanii. Insistand asupra lui si cercetandu-1 mai amanuntit constata ca era de fapt numai o copie mai tarzie dupa un original. Acest exemplar il va imprumuta mai tarziu Grigore Cretu renumitului profesor Ion Sbierea. Textul respectiv a fost studiat si publicat in anul 1885 cu versiunea respectiva din Noul Testament de la 1648 si cu cea din Biblia de la 1688, iar apoi a fost daruit de catre Grigore Cretu Academiei Romane.5


O interesanta informatie in legatura cu documentul original al Codicelui ne ofera profesorul Sextil Puscariu: „El a fost rupt de bunavoie, deoarece un Constantin din Dorna de la manastirea Voronetului a scris pe el la anul 1733: <Aceasta carte a fost scrisa pe rumanie si nu-i buna de nimic>”.
6 Astfel, aşa avea sa sfarseasca originalul acestui important manuscris.


Manuscrisul este de format mic
7 si contine 85 de file in format 4°) de hartie, lipsind cateva pagini in interiorul manuscrisului si mai multe la inceputul si sfarsitul lui.8 Paginile care s-au pastrat sunt de o importanta majora pentru noi, cuprinzand „aproape unsprezece capitole din cartea Faptele Apostolilor, Epistola Sfantului Iacov, Epistola I a Sfantului Apostol Petru si o buna parte din Epistola a II-a a Sfantului Apostol Petru”.9 Textul nu era impartit pe capitole si versete, ci dupa nevoile serviciului religios in pericope, care se citeau la anumite sarbatori, ceea ce denota necesitatea acestor asemenea traduceri, dar și bucuria cu care au fost primite o observam din deasa lor intrebuintare.


Ca si in alte situatii si in jurul acestei lucrari au aparut diverse pareri care sustin ca traducerea ar fi rezultatul propagandei bogomilice si ca ar aparţine secolului al Xll-lea. Locul unde s-a tradus nu este Maramuresul, ci „Ohrida, un reputat centru eclesiastic de care depindeau bisericile din Tara Romaneasca. In acest caz rotacismul se datoreşte romanilor din Peninsula Balcanica, iar textul a fost tradus din limba greaca si a ajuns la noi prin carturari din sudul Dunarii care s-au refugiat din cauza invaziei turcesti”.
10


In realitate insa, lucrurile stau cu totul altfel: „Traducerea s-a facut in Maramures la sfarsitul veacului al XV-lea din limba slavona, fapt care se probeaza prin numeroasele slavonisme intrate in vocabular”.
11 Limba pe care o avea codicele era greoaie si stangace, fiindca asa cum spunea Sextil Puscariu, „nimeni n-o mladiase inca pentru cerintele literare”.12 Traducatorul nu avea cunostintele necesare de limba slava, fapt care se observa din text, deoarece multe pasaje sunt neintelese. De altfel, nici nu stim cine era autorul, numele nu ni s-a pastrat nicaieri sau autorul a vrut sa-si pastreze anonimatul, cum era obiceiul in acea vreme.


Fenomenul fonetic caracteristic acestui text este rotacismul. Acesta era oarecum specific graiului romanesc din nordul Ardealului, ne referim mai mult la partile maramuresene. Dar pe langa rotacism mai apar si alte „particularitati dialectice ale Maramuresului, dar care atunci ca si azi se extind asupra tinuturilor invecinate: Bucovina si Moldova, precum pronuntarea lui
j ca g in unele cuvinte de origine latina: gioc, giude, gios; fonetismul dz in loc de z: Dzeu, diftongul oa >o, particularitate care se gaseste si azi in Maramures si in nord-vestul Ardealului: nopte, tota, morte etc”.13


Observam ca rotacismul era frecvent in aceste parti in secolul al XV-lea si al XVI-lea, dar mai important este faptul ca el va persista pana tarziu, fiindca il vom intalni in unele documente mult mai tarzii.


Iata cateva exemple date de I. D. Laudat in care intalnim rotacismul:


Dumereca - pentru „Duminica” din latinescul Dominica; Lumirat - pentru „luminat” din latinescul luminat; Meniciura - pentru „minciuna” din latinescul minticiune; Semara – pentru „a semana” din latinescul seminare”.14


Aceste fenomene fonetice sunt specifice graiului din Ardealul de nord si erau aproape la fel peste tot in veacul al XV-lea si al XVI-lea. La fel si in domeniul morfologiei gasim unele particularitati care pledeaza pentru aceeasi vechime. Mentionam doar existenta consoanelor care se termina in
u, fiindca aceasta vocala nu amutise in limba atunci: domnu, imparatu; genitivele si dativele se formau cu prepozitii; apoi, pluralul substantivelor latine neutre in -ora se termina in - ure: fapture etc.15


Daca insistam asupra aspectelor sintactice vom observa ca traducatorul se tinea foarte aproape de textul slavon, cautand sa respecte si topica frazei. Se pare ca autorul s-a straduit sa aduca si el ceva nou pentru ca observam o incercare de a construi fraze. Gasim in opera lui I. D. Laudat acele constructii de fraze pe care a incercat sa le redea autorul respectiv: „Casa de Domnul” pentru „Casa Domnului”, unde genitivul este construit cu ajutorul prepozitiei „de”. In text se mai afla si alte cuvinte latine care astazi nu se mai folosesc, pierzand-se odata cu evolutia limbii romane.


Lexicul textelor maramuresene este foarte important nu numai pentru a ne da informatii asupra locului si timpului cand s-au tradus, dar „si pentru a preciza structura societatii timpului in care au fost traduse”.
16


Asadar, primele scrieri pe care valurile vremurilor le-au adus pana la noi incearca sa ne prezinte evolutia si originea limbii noastre romanesti. In aceste comori de mare pret se oglindeste viata sociala din acele vremuri atat de grele pentru poporul roman. Ele sunt marturia luptei pe care au dus-o zi si noapte, ceas de ceas stramosii si mosii nostri pentru a ne lasa un inceput de drum.

 

1 Sextil Puscariu, Istoria Literaturii Romane – Epoca Veche, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1987, p. 12.

2 ibidem, p. 56.

3 I. D. Laudat, Istoria literaturii romane vechi, partea I, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1962, p. 81.

4 *** Codicele Voronetean. Editie critică, studiu filologic si studiu lingvistic de Mariana Costinescu, Bucuresti, Ed. Minerva, 1981, 448 pp.

5 I. D. Laudat, op. cit., p. 82; Codicele Voronetean se păstrează la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti, sub cota ms. rom. 448.

6 Sextil Puscariu, op. cit., p. 56.

7 Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi. Principalele editii ale Bibliei in Biserica Ortodoxa Romana, in rev. Studii Teologice, nr. 7 – 8/1974, p. 494.

8 Stefan Ciobanu, Istoria literaturii romane vechi, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1989, p. 91.

9

 Diac. Prof. N. I. Nicolaescu, art. cit., p. 494.

10 I. D. Laudat, op. cit., p. 82.

11 ibidem, p. 82.

12 Sextil Puscariu, op. cit., p. 84.

13 Nicolae Cartojan, Istoria literaturii romane vechi, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1974, p. 88.

14 I. D. Laudat, op. cit., p. 83.

15 P. P. Panaitescu, Inceputurile scrisului in limba romana, in vol. Studii si materiale de istorie medie IV, Ed. Academiei, Bucuresti, 1960, p. 122.

16 ibidem.

 

07 August 2014

Vizualizari: 1080

Voteaza:

Codicele Voronetean 1.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE