Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul.

Sunt peste 400 de citări, parafraze sau aluzii la Isaia în Noul Testament, proporţional alese din aproape toate capitolele profeţiei, uniform distribuite în toate cărţile noutestamentare unde se citează abundent din Vechiul Testament.

Numele lui Isaia, se traduce „Dumnezeu este mântuirea", fiind evident simbolic pentru întreg mesajul cărţii. Se recomandă cu modestie ca „fiu al lui Amoz", fără să precizeze nimic mai mult despre tatăl său, deşi educaţia înaltă şi implicarea activă în viaţa social-politică indică limpede o origine foarte nobilă. Anumite tradiţii talmudice presupun chiar că Amoz ar fi fost frate cu regele iudeu Amasia, tatăl lui Ozia. A fost căsătorit şi a avut fii care au purtat nume profetice asemenea părintelui lor: Şear-Iaşub, „rămăşiţa se va întoarce", şi Maher-Şalal-Haş-Baz. A slujit lui Dumnezeu ca profet în Regatul Iudeii peste cincizeci de ani, într-o perioadă extrem de dificilă şi instabilă politic, sub domniile regilor Ozia, Iotam, Ahaz şi lezechia, mai precis începând din a doua jumătate a secolului al VIII-lea î. Hr. In aceeaşi perioadă au activat Profeţii Amos şi Oseea în Regatul de Nord (Israel), respectiv Profetul Miheia în Regatul de Sud (Iudeea).

După o tradiţie iudaică menţionată în cartea apocrifă „înălţarea lui Isaia" şi în majoritatea biografiilor anonime creştine „Vieţile profeţilor", se pare că a murit ca martir, tăiat cu fierăstrăul din ordinul regelui Manase, la scurt timp după urcarea acestuia pe tron. Probabil Sfântul Apostol Pavel făcea aluzie tot la moartea lui în Epistola către Evrei.

Vocabularul bogat, cultura vastă, viziunea politică matură, stilul elegant şi talentul său poetic fac scrierea sa nu doar cea mai importantă şi mai consistentă scriere profetică vechitestamentară, ci şi una dintre cele mai valoroase opere din literatura iudaică.

Isaia în interpretarea patristică
Incă din primele secole cartea lui Isaia a fost utilizată frecvent de majoritatea apologeţilor creştini, imitându-se modelul de interpretare al Sfinţilor Apostoli, însă primul exeget care a scris un comentariu mai amplu la această scriere profetică a fost, ca şi în cazul multor alte cărţi vechi- testamentare, marele învăţat alexandrin Origen.

Incepând din secolul al lV-lea numeroşi Părinţi au scris comentarii întinse la cartea Profetului Isaia: Eusebiu al Cezareei, Didim cel Orb, Victorin de Pettau, Fer. Ambrozie al Mediolanului, Fer. Ieronim, Sf. Chirii al Alexandriei, Sf. Teodoret al Cirului, Sf. Vasile cel Mare, iar alţii au contribuit prin tâlcuirea anumitor pasaje mai importante: Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Efrem Şirul, Sf. Atanasie cel Mare, Teodor al Mopsuestiei, Fer. Augustin, Sf. Grigorie cel Mare, Sf. Simeon Noul Teolog.

Ni s-au păstrat doar patru comentarii aproape complete la Isaia: cele scrise de Eusebiu al Cezareei, Fer. Ieronim, Sf. Chiril al Alexandriei şi Fer. Teodoret al Cirului. La acestea se adaugă un comentariu atribuit Sf. Vasile cel Mare, a cărui autenticitate este uşor disputată, nouă omilii ale lui Origen, voluminosul sau comentariu în treizeci de capitole fiind pierdut şi Comentariul Sf. Ioan Gură de Aur la primele opt capitole.

Comentariul lui Eusebiu al Cezareei scris la scurt timp după Sinodul de la Niceea are ca scop alcătuirea unei interpretări de tip istorico-literal, care să se opună tâlcuirii inteligente, dar mult prea alegorice, adesea subordinaţioniste a lui Origen. In general, urmează stilul apologetic al Sf. Iustin Martirul şi comentează aproape similar profeţiile mesianice identificate de Sf. Iustin în Dialogul cu iudeul Trifon. O temă foarte importantă care l-a preocupat şi la care face aluzie, ori de câte ori textul lui Isaia îi permite", o constituie demonstraţia faptului că iudeii sunt îndepărtaţi din familiaritatea cu Dumnezeu, de vreme ce Ierusalimul, singurul loc în care Legea lui Moise permitea slujirea cultică iudaică, a fost nimicit. Combate interpretarea lui Origen a vedeniei lui Isaia din capitolul 6, după care cei doi serafimi ar fi Fiul şi Duhul Sfânt în jurul Tatălui, argumentând ideea că Cel pe Care L-a văzut profetul aşezat pe tronul de judecată este Dumnezeu Cuvântul, idee susţinută şi de Sf. Ioan Gură de Aur în comentariul său. Evită mare parte din interpretările alegorice origeniste, dar nu pe toate.

Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur este mult mai prudent decât cel al lui Eusebiu, preferând interpretarea literală, ori de câte ori logica textului o permite.

Asemeni lui, în jurul anului 380 d. Hr., Fer. leronim comentează mai întâi viziunea din capitolul al şaselea de la Isaia, după care întreaga profeţie, pornind de la comentariile lui Eusebiu al Cezareei şi Origen. Este un comentariu literal- istoric de mare valoare, mai rezervat faţă de alegorii decât cel al lui Eusebiu al Cezareei şi mai complet în ce priveşte datele istorice şi analiza lingvistică, atât a textului ebraic, cât şi a versiunilor greceşti.

Tot în aceeaşi perioadă au scris comentarii la Isaia Sf. Ambrozie al Mediolanului şi Didim cel Orb, care nu ni s-au păstrat însă.

Din secolul al V-lea ni s-au păstrat două comentarii la Isaia, al Sf. Chiril al Alexandriei şi al Fer. Teodoret al Cirului. Ambele utilizează comentariul bine documentat ştiinţific al Fer. leronim, punând mai mare accent pe profeţiile mesianice.

Personalitatea Profetului Isaia după Sf. Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune încă din prologul comentariului său în ce constă importanţa deosebită a acestui profet. Pornind de la un mic citat al Sf. Ap. Pa vel (Rom. 10, 20), Sf. Ioan arată că Isaia a fost admirat de la începutul creştinismului pentru libertatea limbajului, cugetul neatârnat, înălţimea gândirii şi extraordinara limpezime a profeţiilor mesianice.

Vrednic de remarcat este şi curajul cu care Isaia a mărturisit împotriva nebuniei celor căzuţi în patimi, precum şi dragostea părintească ce le-o arăta, vestindu-le cu multă durere necazurile grozave care aveau să-i unească pentru lipsa lor de pocăinţă, neîncetând a-i chema la calea cea dreaptă prin toate mijloacele şi tânguindu-se amarnic pentru cei care nu reuşeau să se desprindă din mreaja patimilor de care se lăsau stăpâniţi. Asemenea dragoste până la jertfă de sine au avut-o şi ceilalţi profeţi şi sfinţi precum Avraam, Moise, Ieremia, Daniel, David, Petru, Pavel, că fiecare era gata să-şi dea sufletul pentru cei păstoriţi de ei, mijlocind cu postiri aspre şi lacrimi pentru iertarea poporului, pătimind toate împreună cu cei care au păcătuit, răbdând robie, chinuri şi orice era nevoie, ca să-i scape din mânia Domnului şi de mulţimea nenorocirilor.

Insă cel mai mare merit al lui lsaia e acela de a fi rostit profeţii atât de precise despre Hristos şi despre Biserică, încât orice creştin poate ruşina pe iudeii care refuză să creadă în Mântuitorul, folosindu-se de nenumărate argumente din propriile lor scripturi.

Datarea comentariului Sfântului Ioan Gură de Aur la lsaia
Perioada în care a fost scris comentariul la lsaia nu poate fi stabilită cu cea mai mare precizie, întrucât lucrarea nu conţine nici un element cu totul edificator în acest sens. Totuşi majoritatea cercetătorilor sunt de părere că a fost scris fie în perioada de diaconat, înainte de anul 386 d. Hr., fie la scurt timp după ce a devenit preot.

Inainte de toate, se poate observa înrudirea comentariului cu omiliile la Ozia, care pot fi datate cu destulă siguranţă pe la începutul anului 387 d.Hr. Fotie ne-a păstrat şi transmis şi o altă lucrare omiletică, datând din aceeaşi perioadă şi care pare să se inspire din capitolul I al acestui comentariu. Un alt punct de reper este polemica pronunţată antiiudaică, bine reprezentată în comentariu, specifică scrierilor antiohiene ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Faptul că lucrarea este incompletă, oprindu-se brusc la versetul al 10-lea al capitolului al 8-lea al cărţii lui lsaia a făcut pe mulţi cercetători să considere că Sfântul Ioan a întrerupt lucrarea din cauza programului mult mai încărcat de la începutul activităţii sacerdotale.

Pe de altă parte, toate celelalte scrieri dinainte de 386 ale Sfântului nu sunt şi exegetice, ci doar apologetice sau morale, iar înălţimea teologică şi stilul elevat presupun o experienţă şi o maturitate specifică mai degrabă unui preot decât unui diacon începător.

In orice caz, lucrarea nu poate fi datată nici prea târziu, spre sfârşitul perioaciei antiohiene, ca să se presupună întreruperea ei din cauza alegerii sale ca patriarh la Constantinopol, ci mai degrabă se poate considera că a fost scrisă fie ca o pregătire pentru omiliile la Ozia, fie la scurt timp după rostirea lor, în preajma anului 386 d. Hr.

Caracterul scrierii şi întinderea ei
Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Intre puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic.

In această traducere se va reda doar ceea ce ni s-a păstrat în limba greacă din comentariu, anume până Ia versetul 8, 10 al cărţii lui Isaia. Nu se poate şti cu precizie de ce textul se întrerupe brusc după profeţia despre invazia asiriană a Siriei şi Israelului, se poate presupune lipsa de timp a Sfântului din diverse motive.

Două manuscrise în limba greacă, Marcianus gr. 87 şi Ottobonianus gr. 7, prezintă o notă la final din care reiese că textul comentariului era scris până la 8,10 în limba greacă în caractere obişnuite, continuat apoi în scriere tahigrafică, pe care cel care a copiat manuscrisul nu a putut-o înţelege.

In 1880 s-a descoperit şi un comentariu în limba armeană atribuit Sfântului Ioan Gură de Aur, la toată cartea lui Isaia, din care ni s-au păstrat doar fragmentele începând de la Îs. 2, 2 la capitolul 21 şi de la capitolul 30 la capitolul 54. Textul comentariului în limba armeană de la Is. 2, 2 la 8,10 reproduce fidel textul care ni s-a păstrat in greacă, şi prezintă o notă similară prin care se precizează că numai până la 8,10 a fost găsit în limba greacă în scriere normală, restul fiind descifrat din stenograme.

Este dificil de apreciat autenticitatea părţii care ni s-a păstrat doar în limba armeană; în orice caz este vorba de un text nefinalizat, sub formă de notiţe, evident prelucrat de cei care l-au descifrat, care păstrează totuşi stilul hrisostomian. Articolul lui Leon Dieu aduce numeroase argumente în favoarea autenticităţii sale. De asemenea, se poate aprecia cu destulă siguranţă că traducerea armeană a fost realizată în secolul al V-lea, înainte ca Sfântul Ioan să fi primit supranumele de Hrisostom, sau să fi fost canonizat.

Metoda exegetica
Sfântul Ioan Gură de Aur precizează clar principiul exegetic utilizat chiar în Comentariu Ia Isaia pornind de la amănuntul că profetul a adăugat pildei viei neroditoare tâlcuirea ei: „De aici aflăm şi un alt lucru, deloc neînsemnat. Care este acela? Faptul de a ne invăţa când şi care pasaje ale Scripturii trebuie să le interpretăm alegoric şi de asemenea, că nu suntem noi înşine stăpâni pe aceste legi, ci trebuie să ne folosim de modul alegoriei numai urmând cugetul Scripturii. Iată ceea ce vreau să spun.

Scriptura vorbeşte aici despre vie, gard, zdrobitor, dar nu l-a lăsat pe ascultător să fie stăpân să potrivească cele spuse, după bunul plac, cu fapte sau persoane, ci, continuând, a dat ea însăşi interpretarea zicând: Via Domnului Savaot este casa lui Israel. Si lezechiel iarăşi, numind un vultur mare şi înaripat cu aripi uriaşe intrând în Liban şi retezând vârful cedrului, nici acela nu a lăsat Ia voia ascultătorilor interpretarea alegoriei, ci spune şi el pe cine a numit vultur şi pe cine a numit cedru . Şi Isaia, iarăşi, continuând, aduce vorba despre un râu năvalnic împotriva Iudeii şi ca să nu-i permită ascultătorului să potrivească cele spuse după propria părere cu persoana pe care o voieşte, a spus şi numele acestui rege pe care l-a numit râu. Şi acest lucru este lege pretutindeni în Sfânta Scriptură: ori de câte ori foloseşte alegoria, îndată spune şi interpretarea alegoriei, astfel încât pofta nesăţioasă a celor ce voiesc cu orice preţ să alegorizeze să nu-i rătăcească pur şi simplu şi ca la întâmplare şi să-i poarte în toate părţile".

Exegeza Sfântului loan urmează cuvânt cu cuvânt textul Septuagintei, urmărind în paralel spre completare mai ales versiunea transcrisă şi uşor revizuită după ebraică a Sf. Mucenic Lucian, întemeietorul şcolii exegetice antiohiene, uneori şi versiunile Aquila, Symmachus şi Theodotion.

Pentru el ca şi pentru toţi exegeţii ortodocşi, întreaga Scriptură este inspirată de Duhul Sfânt, autorul scrierilor este unul singur: Dumnezeu, iar profeţii sunt simple condeie mişcate de har care nu scriu nimic afară de ceea ce li se porunceşte să scrie: „Este obiceiul tuturor celor care transmit cuvintele lui Dumnezeu, să stabilească mai înainte de toate că ei nu spun nimic de la ei înşişi, ci că cele spuse sunt descoperiri dumnezeieşti şi scrieri coborâte din cer. ia fel zice şi Da vid: «Limba mea este trestie de scriitor ce scrie degrab», ca să nu socoteşti, aşadar, că scrierile sunt ale condeiului, ci ale dreptei care ţine condeiul, adică nu a limbii lui David, ci a harului care o mişcă".

De fapt, nu vom întâlni la nici un exeget în duhul Bisericii, polemici interminabile, inepuizabile, lipsite de fundament cu privire la „autorul" şi „autenticitatea" fiecărui pasaj scripturistic, aşa cum se obişnuieşte astăzi în spaţiul occidental, în comentariile celor care neagă inspiraţia şi pe adevăratul Autor al Scripturilor. După ce Biserica a stabilit care scrieri sunt autentice, raportându-se la un singur autor, anume Duhul Sfânt, Care este permanent prezent în Biserică, restul speculaţiilor nu pot fi decât lipsite de sens.

Scopul exegezei hrisostomice este înainte de toate zidirea credincioşilor, întărirea în credinţă, recapitularea învăţăturilor propovăduite de Biserică şi demonstrarea faptului că aceleaşi lucruri erau mărturisite şi de profeţi, chiar daca în chip mai acoperit.

Menţionarea timpului istoric în care a fost săvârşită lucrarea profetică şi a numelui celui trimis de Dumnezeu să mărturisească pentru E! ne sunt utile pentru a înţelege de ce Dumnezeu a ales respectivele cuvinte ca doctorii pentru vindecarea celor cărora li se adresa: „Adaugă în mod necesar şi timpul, trimiţându-l pe ascultătorul iubitor de osteneală la istoria faptelor. Căci astfel profeţia va fi mai uşor de reţinut şi mai limpede dacă vom afla în ce situaţie erau şi pentru ce răni ale iudeilor profeţii pregăteau leacurile". Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim curioşi să ne întrebăm când anume au fost scrise profeţiile pe care Dumnezeu nu a vrut să le dateze cu mai multă precizie şi să completăm Scriptura după propria imaginaţie.

Deşi exegeza Sfântului loan se poate încadra în acelaşi stil istorico-literal asemeni comentariilor la Isaia ale lui Eusebiu al Cezareei, Fer. ieronim, Sf. Chiril al Alexandriei, Fer. Teodorei al Cirului, ea se deosebeşte foarte mult prin eleganţă, cursivitate şi lipsa aglomerării cu date istorice sau lingvistice mai puţin relevante pentru înţelegerea mesajului profetic. Unii cercetători moderni, precum Quasten, au încercat să sugereze că textul comentariului ar fi fost simplificat de mâna vreunui redactor, lucru pe care nu-l susţinem devreme ce chiar Sfântul loan polemizează în acelaşi comentariu împotriva celor care adaugă după bunul plac lucruri ce depăşesc intenţia Autorului Scripturii.

Sfântul loan nu precizează, precum Fer. Ieronim, ce împăraţi domneau atunci in Imperiul Asirian sau câţi ani erau de la întemeierea Romei sau care alţi mari profeţi au mărturisit cuvântul lui Dumnezeu în aceeaşi perioadă cu Isaia. Comentând evenimentele profeţite la Is. 1, 7-8, nu socoteşte necesar să lămurească asemeni lui Eusebiu  al Cezareei dacă se referă la pustiirea Iudeii şi a Ierusalimului de către babilonieni sau la cea petrecută in anul 70 d. Hr. in timpul stăpânirii romane, întrucât i se pana nun ziditor să sublinieze grozăvia nenorocirilor ilustrate de profet ca pedeapsă pentru păcatele iudeilor şi faptul ca acestea nu erau nici pe departe pe măsura păcatelor cumplite pe care le săvârşiseră.

Sfântul loan este deosebit de sensibil Ia orice cuvânt din care ar putea să tragă o concluzie morală sau dogmatică, urmăreşte atent şi evidenţiază cu multă pricepere înţelepciunea cu care Dumnezeu lucrează spre mântuirea atât a iudeilor - cărora le adresa Profetul Isaia cuvântul cât şi a tuturor oamenilor din toate timpurile.

El sesizează imediat terminologia care poate fi ambiguă pentru omul simplu, fără a abuza de informaţii gramaticale sau etimologice ce nu pot fi reţinute cu uşurinţă.

Astfel, arată că termenul „vedenie" se referă nu doar la imaginea unor obiecte materiale apărute în mod minunat înaintea ochilor, ci şi la vederea în duh a celor viitoare printr-un mod de auzire diferit decât cel obişnuit, adică la profeţie în sine. Chemarea cerului şi a pământului ca martori la judecata lui Dumnezeu cu poporul Său nu se referă, cum presupune Fer. Ieronim, la locuitorii cerului şi ai pământului, ci este o exagerare folosita adesea di profeţi spre a indica prin contrast adâncul răutăţii unitelor. că cei cinstiţi cu raţiune au ajuns mai puţin dispuşi să asculte Cuvântul Domnului decât obiectele neînsufleţite şi animalele iraţionale. Termenul, „fărădelege", prin care sunt caracterizaţi iudeii este foarte bine ales, „călcători de lege", întrucât aceştia se comportau întru totul asemenea celor ce nu aveau lege deloc, nu ca unii ce aveau cunoştinţă de lege, dar o îneălcau uneori". De asemenea, expresia „mâini pline de sânge'' ilustrează mult mai bine patima uciderii în care stăruiau de vreme îndelungată, decât dacă i-ar ti numit simplu „ucigaşi".

Utilizarea formei verbale de imperfect  „strigau", şi nu aorist  „au strigat", ne arată că îngerii strigau continuu, fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Savaot" . Termenul „slavă", ce are multiple semnificaţii în limba greacă, se referă în contextul proorociei rostite de îngeri la cunoaşterea lui Dumnezeu de către toate popoarele pământului.

Numirea cetăţii Ierusalimului „desfrânată", nu se referă la desfrânarea trupească, ci la idolatrie, precum reiese din opusul „cetate credincioasă". Odihnirea dreptăţii în Ierusalim indică figurat faptul că era înrădăcinată în inimile tuturor locuitorilor, fiind urmată cu râvnă"0. Numele „cetatea dreptăţii" ca şi numele „Emanuei" nu este propriu, ci este dat de înţelesul faptelor"'. Numele „Serafim" şi „Iaşub" le tâlcuieşte din ebraică fiind deosebit de semnificative pentru înţelegerea textului. Cuvântul „neofit", vine de la verbul „a sădi", dar trebuie înţeles din context a se referi la catehizare. Utilizarea verbului „a spicui", cu referire la strângerea birurilor şi nu „a cere" sau alt verb, sugerează fin lăcomia plină de cruzime a celor ce făceau aceasta, întrucât se asemănau cu cei care adună spicele după treierat şi care de obicei nu lasă nimic in urmă pe câmp '.

Sfântul loan refuză smerit utilizarea în exces a alegoriilor, fără însă să numească pe cineva din cei împotriva cărora polemiza. Astfel, de vreme ce textul „negustorii tăi amestecă vinul cu apa" permitea foarte bine interpretarea literală, respinge ferm sensul anagogic după care argintul s-ar referi la Cuvântul lui Dumnezeu, iar vinul la învăţătura corectă diluată de propriile teorii greşite’".

Sfântul loan se limitează în comentariu la sensul istorico- literal chiar şi atunci când este vorba de interpretări alegorice acceptate de majoritatea exegeţilor creştini şi pe care el însuşi le aprobă în alte scrieri, cum ar fi spre exemplu înţelegerea cărbunelui de pe jertfelnic luat de serafimi cu cleştele ca simbol al Sfintelor Taine.

Insă atunci când logica textului şi intenţia Autorului nu permite decât interpretare mesianică, aduce argumente din tot Vechiul Testament în sprijinul interpretării pe care o apără, ca să nu poată fi combătut nici de iudei, nici de păgâni.

Cu privire la profeţia mesianică clasică: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel", spre deosebire de Eusebiu al Cezareei sau Fer. leronim, Sfântul loan evită să-şi dea cu părerea legat de folosirea persoanei a Il-a singular la Isaia „vei chema numele Lui Emanuel" şi nu a III-a plural ca la Mt. 1, 23, întrucât nu era ziditor pentru credincioşi. In schimb, analizează cu deosebită atenţie rolul articolului hotărât în limba greacă pentru a demonstra că nu o oarecare tânără, ci Fecioara, acea persoană unică şi binecunoscută din multe alte profeţii este cea care va lua în pântece. Aduce nenumărate argumente logice şi lingvistice pentru a dovedi că în acest pasaj traducerea Septuagintei este cea corectă şi nu cea din versiunile Aquila, Symmachus, Theodotion.

Comentariul Sfântului loan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi- testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trăsăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile.

Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chretiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur lsai'e, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Editions du CERF, Paris, 1983.

Ingrid Bauer

Comentariu la Isaia; Omilii la Ozia - Editura Doxologia

Cumpara cartea "Comentariu la Isaia; Omilii la Ozia"

 

 

 

• Sfantul Proroc Isaia; Aducerea moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Bari
  Publicat in : Calendar ortodox