Confuzi si nu prea

Confuzi si nu prea Mareste imaginea.

Suntem confuzi? Nu stim ce ni se cere? Daca nu am fi auzit Cuvantul, pacat nu am fi avut. De fapt, cred ca reinventam scuze oribile pentru a nu ne schimba caracterul. Nu e usor sa parasesti fotoliul confortabil si sa te dedici Psaltirii si liturghiei fratelui. Nu suntem in deriva, pentru ca stim exact Porunca, am inteles-o. Ramane un exercitiu extraordinar de vointa.

Altfel, harul nu vine. Desigur, harul sufla unde vrea, dar nu ne robotizeaza. Cate versete de psalmi am zis in aceasta dimineata? Ei, vedeti, suntem confuzi cata vreme nu avem o convorbire permanenta cu ghidul nostru, Maica Domnului.

Evitati imbulzeala si vorbaria. Asa ne sfatuieste cel ce a trecut peste vami, direct in rai: avva Petroniu Tanase de la schitul athonit Prodromu. Si ne mustra la fiecare slujba: Unde va grabiti? De ce nu gustati din bucuria intalnirii cu Tatal? De ce evitati tocmai linistea, singura pe care ar trebui sa o cautati?

De ce umblati dupa fleacuri, uitand de canonul de rugaciune? De ce va plangeti pentru ghimpele din trup, dat voua ca sa nu va trufiti? Fiti iubitori, tacuti si smeriti, ca sa dobanditi pacea inimii. Aprindeti rugul credintei si nu permiteti sa mocneasca in voi ura.

Dorul vostru sa fie dupa desavarsire, nu dupa amagiri lumesti. Pretuiti luciditatea si abnegatia. Ortodoxia va cheama, va indruma, va calauzeste, va lumineza. Nu parasiti Calea, ci parasiti orgoliul. Meditati la sfintenia Domnului si binecuvantati-L.

Nu memorati lozinci fara continut, ci prezentati imagini vii, secvente de viata, care sa dea marturie despre credinta voastra. Rugati-va sa recunoasteti duhul autentic al credintei, frumusetea si adevarul si nu va cramponati de zvonuri desarte si de stiri prea "vesele". Rugati-va in liniste, meditati la bunatatea divina, iubiti fara limita si nu va lasati prada invidiei.

Raspundeti afirmativ chemarii Mirelui Hristos. Nu amanati Intalnirea. Nu preferati surogatele. Nu grabiti convorbirea cu Tatal. De ce vreti sa iesiti mai repede din audienta? La ce sa va intoarceti? Unde sa va duceti? Aici e hrana voastra, nu ramaneti flamanzi din cauza grabei nejustificate. De ce va plangeti ca va e sete, cand aveti apa vietii, dupa care nu mai insetati? De ce sunteti obositi, cata vreme sunteti imbratisati de Daruitorul odihnei.

De ce sunteti fara vlaga, daca ati primit energia cea mai puternica, harul Sfantului Duh? Pentru ca graba v-a stricat treaba. Ati scurtat canonul de rugaciune, iar frazele nu s-au mai "lipit". V-ati risipit in desertaciuni, v-ati pripit sa evadati tocmai din locul si starea pe care trebuia sa nu le mai parasiti niciodata. La fiecare ruga, Invierea este martora voastra. Nu o ejectati, ca sa nu pierdeti nadejdea.

Nu ma mai grabesc „cand o pace adanca mi se revarsa in suflet si nici un vant potrivnic nu o tulbura, din strafundurile inimii cu un simtamant plin de recunostinta se inalta: Bine esti cuvantat, Doamne!” Multumesc, Stelian Gombos: "Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmura: „Bine esti cuvantat, Doamne!”. In fata Sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: „Bine esti cuvantat, Doamne!” Uneori insa, nori negri si amenintatori se ivesc pe cerul cel launtric si un vant vrasmas vrea sa ma invaluie… Atunci cu spaima, inima-mi rosteste: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecarea in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand vrasmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: „Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!” Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: „Bine esti cuvantat, Doamne! Al Tau sunt eu, mantuieste-ma”.

Daca ne grabim la rugaciune, ravna Casei Tale nu ne mistuie inca. Daca glumim cu lucruri serioase, suntem amatori de rasul lumii. Daca nu depasim barfa "Popa fura banii", postim degeaba: nu am stiut unde sa cautam ortodoxia. Sa ramanem copii sinceri, inocenti, care vor doar sa Il iubeasca pe Dumnezeu. Sa nu inlocuim rugaciunea cu vorbitul la telefon (pr. Catalin). Ci sa ne varsam durerea in Psaltire, sa devenim o lacrima de cer (Slava lui Dumnezeu, Care i-a dat un asemenea har parintelui sibian!).
Priviti: sfintii Trofim, Savatie si Dorimedont, sarbatoriti pe 19 septembrie, au refuzat sa aduca jertfe idolului Apolo. S-au grabit spre Cer. Au ajuns la Nunta. Spre chemarea Mirelui sa ne grabim, nu spre scurtarea rugaciunii. Nici leul din arena romana nu s-a grabit sa il devoreze pe cuviosul parintele nostru Zosima, pentru ca acesta avea arma rugaciunii puternice si imblanzea fiarele.

Unde va grabiti? Spre neliniste, anxietate, depresie, nemultumire? Ramaneti in Casa iubirii. Savurati fiecare secunda de har, pocaiti-va, spovediti-va, impartasiti-va. Si nu va veti mai ruga singuri: permanent Maica Domnului va lacrima alaturi de voi!

Nici de data aceasta, Vali nu se grabeste: "Ce faci cand iti dispare cheful de citit, cand traiesti o lene infinit mai mare decat fortele motivationale, cand zilele cad intr-o critica stare de inertie? Ar parea natural sa cazi in haos, sa lasi lucrurile sa se intample, sa te axezi pe mersul acasa, pe numaratul zilelor pana acasa, iubind ploaia ce-ti aduce zeci de ore de somn, dupa zeci de nopti nedormite, in sute de ore vorbite cu atata patima, adorand chipul frumusetii. Asa e natural, sa traiesti complexitatea linistii din toamna nordica, sa opresti melancolie in uimirea de a fi, convingand mintea sa atipeasca de muzica, de literatura, de film si scrieri. Uneori uiti de toate, acceptand doar somnul pentru acele perfecte vise ce nu stiu distanta sau limite. Oricum, asa arata blanda melancolie, din care doar scrisorile stiu drumul spre casa."

Recitesc "Primejdia marturisirii", de N. Steinhardt (cu autograful parintelui Ioan Pintea). Gasesc multe-multe nectaruri: promit sa revin. Fratilor, daca nu suntem intr-un rost duhovnicesc, suntem pierduti (pr. Iustin Parvu). Parintele de la Petru Voda ne marturiseste: "Nu, nu obosesc, pentru ca imi este tare draga acesta permanenta si dulce asteptare pe taramul duhovniciei." Avva nu se grabeste, nu se trufeste, ci iubeste, dupa modelul Mirelui Hristos. Parintele duhovnic ne indeamna sa cautam cat mai degraba urcusul: "Apai, cine va nadajdui cu toata fiinta sa la mantuire si se va inarma cu post, cu rugaciune, cu nevointa, cu retragere in sine, acela cu siguranta va gasi calea."

Vedeti, ne grabim la rugaciune, ca sa nu pierdem emisiunile TV. Pana si mancarea e pe fuga, tot in fata ecranului. Suntem intr-un reality-show de tipt voyeurist: altii o duc mai rau ca noi, constatam la fiecare jurnal funebru. Ne repezim copiii, ii abandonam pe scarile internetului. Si tot noi ne mai miram de ce ne injura. Dar cand ne-au vazut ultima data in genunchi? Unde sunt casele in care se mai citeste astazi Psaltirea?

Cei care nu se grabesc la rugaciune au mult mai mari sanse sa evite nenorocirile si accidentele stupide. Sunt mai vigilenti, mai cumpatati, mai linistiti, mai fericiti. Pretuiesc Filocalia si paraclisele, nu se complica cu griji multe, ci raman simpli si curati la suflet. Orice conflict cu ei este imposibil. Domina doar prin capacitatea mare de iubire pentru toti. In colonia de la Galda, o singura celula, dar ce celula: Valeriu Gafencu, Marin Naidim, Ioan Ianolide, Virgil Maxim!

Sa traim in asa fel, incat pana si dricarului sa ii para rau ca ne duce la groapa (Marin Naidim). Conteaza atitudinea pe care o avem in fata mortii! Tacerea mormintelor ne indeamna la meditatie: sa nu ne grabim spre viermi. Sa redescoperim "cartea salvatoare" e Elenei Frandes: "Razboiul nevazut" ("Citind-o, ma umpleam de speranta. inima bate din nou").

Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de noi, pentru rugaciunile Sfantului Nichita, cel martirizat de catre gotul Atanaric si ale cuviosului parinte Iosif cel Nou de la Partos, prin ale carui rugaciuni un olog s-a vindecat!

Cel ce ai intors inima elvetianului Maxime Egger catre Adevar, intoarce si inimile noastre catre iubirea Ta. Cel ce ai dat curaj parintelui Gherasim Iscu in temnita de la Targu Ocna, da-ne si noua curajul curajului de a spune adevarul despre minunile Tale. Cel ce ai inmuiat inima calaului Vasilescu, cel ce s-a pocait de crimele de la Canal si s-a impartasit pe patul mortii, inmoaie si inimile noastre prea nepasatoare.

Da, Octavio Paz are dreptate: Limba este o parafa, o zodie, o ursita, cea mai mare a conditiei noastre umane. Punandu-ne nadejdea in Logos, suntem gratiati. Limba nu mai barfeste, ci psalmodiaza. Limba nu se grabeste, ci lauda Iubirea. Inima intra in acest dans de sarbatoare si jubileaza victoria asupra tristetii. Cautam liniste, neagonisire, pace. Ajuta-ne, Doamne al puterilor!

Nu ma uit la Oprah si nu sunt de acord cu new-ageismele debitate, dar recunosc decenta afirmatiei urmatoare: Toata lumea vrea sa mearga cu tine cu limuzina, dar tu vrei pe cineva care sa mearga cu tine si cu autobuzul cand limuzina se strica. Un umanism, secular sau nu, mai degraba utilitarist. Sa ne rugam sa nu ne dorim huzur. Sa ne multumim cu ce avem, fara sa tanjim dupa noul Volvo al vecinului. Suntem fericiti nu pentru ca avem sau nu carduri de spart, ci pentru ca suntem iubiti de catre Cel vesnic. Vrem prietenie, nu interes. Vrem sinceritate, nu falsa diplomatie (nu exista minciuna pozitiva).

De multe ori simtim ca avem nevoie de cate un ghiont. De un declansator. Ei, acest declic il produce prezenta Parintelui. Duhovnicul ne readuce limpezimea. Ne invata conjunctia dintre iubire si iertare. Exista exemple vii: Gheorghe Santa, cel ce citeste in fiecare amurg presa Raiului. Multumesc, Doamne, ca exista un asemenea om ales!
Parintele ne invata saracia cu duhul. Cand vorbeste despre sfantul Maxim, ochii mi se umezesc. Iluminandu-ne cu exemple din Pateric, uit de treburile Martei (care ma revendica). Niciodata nu am iesit confuz din biserica. Labirintul ma incurca doar cand uit Porunca. Limpezimea inseamna pretuirea libertatii: nu suntem sclavii patimilor.

Moralitatea nu este perimata. Nu luptam pentru o cauza pierduta, ci pentru dobandirea pacii interioare, ca mii sa se mantuiasca. In jurul Parinteului, sigur se mantuiesc multi. Inchisorile comuniste nu au reusit sa sugrume Adevarul. Biserica este trupul mistic al Fiului lui Dumnezeu: nici portile iadului nu o vor birui. Nu putem dobandi limpezimea in afara comunitatii eclesiale.

Nu discutam despre orgolii lumesti, nu vrem sa punem mana pe putere. Vrem sa dobandim macar pajistea din preajma Raiului. Multumim, Parinte, ca nu ne lasi sa ne ratacim! Am sters rindul, dar rescriu: Sunteti Arsenie Boca al meu, ce privilegiu! Si daca nu va caut mai des, e o ispita (sa nu va deranjez cu lucruri minore). Desi mi-e dor de Dvs. mereu si nu exista zi sa nu ma gandesc: Oare Parintele cum ar proceda? Ce sfaturi ar da? Multumesc ca va rugati pentru mine: asta e sansa mea sa revin, sa traduc teoria.

Numai un limpezitor ne poate invata limbajul rugaciunii. Doar un traitor ne poate arata poezia harului. Oare il vom cauta pe duhovnic doar de Florii, stiind acestea? Nu suntem abrutizati, nici inerti: avem un Pastor.

Athosul a ajuns azi la noi. Sfintele moaste de la Schitul Prodromu sunt la Cluj. Ne-am inchinat moastelor Sf. Evanghelist Matei, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Arhidiacon Stefan, Sf. Mucenite Varvara. Pace, bucurie, liniste, asteptare sfanta. Lume multa, calma, linistita, venita in pelerinaj. Nimeni nu se baga in fata, nimeni nu vocifereaza, nimeni nu face altceva decat sa se roage. Fiecare are problema lui, rugaciunea lui, cererea lui, multumirea lui. Fara sa fie egoisti. Toti se roaga sfintilor pentru mijlocire, har, pace si ajutor. Vreme de rugaciune, vreme de rai, vreme de descatusare.

Frumos! Doar tamaie, fara barfa. Doar untdelemn sfintit, fara imbranceala. In catedrala, rugaciune. Ce binecuvantare, ce frumusete, ce har! Bucuros sa ma reintalnesc dupa multa vreme cu multe persoane dragi. Ce loc de intalnire! Nu in bar, nu la strand. In prezenta celui mai mare om nascut din femeie, a primului evanghelist, a primului martir crestin si a ocrotitoarei minerilor. Suntem contemporani cu apostolii. Credem in traditia transmisa de ei. Mai ramane sa Il purtam cu grija pe Mesia in inimile noastre.

Mare esti, Doamne! Langa sfintii Tai vedem ca nu e suficienta activitatea intelectuala, ca nu ajunge sa bolborosim "Doamne, Doamne". Se cere mai mult de la noi. Sa oferim mai multa bucurie. Sa fim izvoare ale pacii si conducte ale harului. Si e atat de bine cu Tine, Doamne, nu vrem sa mai plecam din casa Ta! Vrem sa ne rugam fara sa fim distrasi (ca sa nu fim distrusi). Vrem sa nu Te mai tradam (ca sa nu fim lepadati de la fata Ta).

In sfarsit, azi am gasit icoane "plasticate" (pe care de mult le cautam). O zi cu multe bucurii, de care suntem nevrednici. Si e doar pregustarea infima a Cinei. Imi zicea azi Radu V.: "Parinte, oare om ajunge si noi macar in fata Portii?" Sper, Radu, ca da, pentru mila lui Dumnezeu, nu pentru putinele fapte. Si daca mai exista o mica indoiala, azi a fost spulberata de starea creata in jurul Casnicilor. O adevarata transfuzie de lumina (a doua, dupa inmormantarea Crainicului meu).

Multa bucurie mi-au transmis si oamenii harului: Teofil, BIC, Sebastian, Andrei, Emilia, Lucia. Multa rugaciune numai pace poate aduce! Si niciodata rugaciunea nu e prea multa (draga Valentin, scump Razvan). Nu sunt euforic, ca nu sunt drogat. Nu sunt extaziat, ca nu sunt mistic. Sunt doar bucuros de harul zilei de azi. De Soarele care rasare si in inima mea bolnava. De curcubeul harului si de cascada iubirii. Voi repeta aceste provocari, mergand mai des la Prislop, Rohia, Aiud, Iasi. In acele locuri. In acele stari. De care sunt departe.

Poate ca sunt prea guraliv. Sigur deranjez pe unii. Poate nu predic cum trebuie. Sigur nu am voce. Poate mai am caderi. Sigur voi fi iertat. Poate mai am boli sufletesti. Sigur vreau sa scap de ele. Poate am mers prea rar la Parintele. Sigur il voi vizita cat mai curand. Poate nu am postit cum se cuvine. Sigur ma voi stradui mai mult. Pentru ca sfintii de azi mi-au transmis ceva: suntem iubiti. Enorm de mult. Nici nu putem cuprinde. Si cand realizam asta, plangem de bucurie. E incredibil: cei care au scapat de patimi se aliaza cu noi, pacatosii. Cum sa nu ne rugam lor, cand ei ne ofera reteta?

Dupa ce saruti sfintele moaste, nu te mai gandesti cum sa faci bani cu orice pret. Scapi de grija de multe. Stii sigur ca Mesia te ajuta. Bine e sa fii in preajma sfintilor! Nu asteptam rezultate financiare dupa munca (putina) depusa. Pentru deciziile importante, tinem seama de sfaturile sfintilor. Nu cautam idei originale, ci vrem sa traim crestinismul. Vorbele noastre sunt cercetate in cer: asteptan raspuns, iertare si gratiere.

A intra in Gradina nu e o arta, e dantuire (bucurie) cu sfintii. A iesi din hades nu e o capodopera, e un dar divin gratuit. Nu acumulam arginti, nu facem retusuri artistice, ci ii invocam pe sfinti. Zarva detaliilor (Kierkegaard) duce la pasiuni inabusitoare: simplitatea si decenta alunga pasiunile inflacarate, ancorate doar in placere. Coliziunea nu e poetica, ci e un razboi nevazut, in care suntem doborati din prima fara sprijinul aliatilor. Singura deceptie ar fi sa nu devenim cavaleri ai credintei: minunea de neratat este Invierea (sfintii au ajuns deja acolo).

Cand Hitler a murit, a incetat puterea lui: cand sfantul moare ca martir, puterea lui incepe. Dumnezeu face lumea din nimic. Dumnezeu face sfinti din pacatosi. Noi de ce stam deoparte? Sa nu lasam minunea sa treaca pe langa noi. Suntem in catedrala, langa sfinti, unde ne vom duce? Vom psalmodia, vom liturghisi: cuvantul scripturistic e despre noi si pentru noi. Prin sfinti, scapam de suspinele intunericului si ne armonizam cu splendida muzica angelica. Nu suntem niste numere, suntem cei chemati la indumnezeire. Nu Il vom parasi pe singurul care detine cuvintele vietii vesnice: Mirele Iisus Hristos.

Sfintii dau marturie ca moartea nu mai este "mortala". Dincolo de moarte, exista viata. Nu ne putem intelege pe noi fara sa descifram misterul hristic, fara sa exploram granitele credintei. Am exclude esentialul din analiza noastra. Iar sfintii sunt cei mai buni profesori in aceasta cautare.

Sfintilor, rugati-va pentru toti cei prigoniti! Pentru crestinii torturati si ucisi fara proces in Coreea de Nord. Pentru crestinii decapitati pentru "vina botezului" in Arabia Saudita. Pentru crestinii din Nigeria, batjocoriti in gropi comune. Pentru crestinii din Iran care "inseala cu propaganda falsa". Pentru crestinii din Uganda, lipsiti de aparatori - martori ai crimelor. Pentru miile de crestini din Indonezia ucisi in ultimii ani. Pentru crestinii din Egipt, care nu au acces in facultati si functii publice, care nu isi pot repara bisericile fara aprobare prezidentiala, dar sunt denigrati la TV. Pentru crestinii din Sri Lanka, suparati pentru sutele de biserici vandalizate. Pentru crestinii din India, lipsiti de asistenta sociala pentru vina de a fi botezati. Pentru sfintii inchisorilor din China comunista. Pentru crestinii din Sudan, ucisi din elicopter. Sfinte Ioane Botezatorule, Sfinte Evanghelist Matei, Sfinte Arhidiacon Stefan, Sfanta Mucenita Varvara, prezenti azi la noi, rugati-va pentru cei prigoniti pentru credinta lor.

Asa cum capistea s-a daramat in vremea sutatului Corneliu, asa sa se cutremure inima noastra si sa scape de ura. Asa cum Ciprian al Cartaginei i-a convins pe crestini sa nu apostazieze de frica persecutiilor, asa sa nu tradam nici noi Crezul. Asa cum cuviosul Ioan de la Prislop s-a retras in post si rugaciune, asa sa fugim si noi de pacat. Si pentru ca sfantul a fost impuscat din greseala de doi vanatori, sa fim mai vigilenti, sa nu ne pripim, ca sa nu ne frangem aripile sufletului.

Sa nu ne culcam pe o ureche cu greseli marunte: ele vestesc un pacat mare (Jean Racine). Pacatelele trebuie si ele eradicate. Nu poate patrunde harul din cauza lor. Nu putem comunica cu sfintii pana nu le-am aruncat peste bord. Vom scapa de groaznica rusine, pentru a accede pe calea sfintilor.

Mai multa smerenie, mai putina lauda. Mai mult avva Pamvo, mai putin TV: "Trebuie sa tii capul plecat, pentru ca, in felul acesta, in suflet coboara smerenia si evlavia. Astfel invatam sa-i respectam pe ceilalti, sa-i cinstim, sa-i iubim, ca mai buni decat noi, ca pe prietenii nostri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu." Nu suntem utopici, doar ca vedem realitatea, nu aparentele.

Poate imi explicati si mie cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog: "Lumea asta o tine Dumnezeu pana ce se va implini numarul ingerilor cazuti din sufletele dreptilor." Ce ziceti? Iata cheia: "Cand nu vom mai stapani nimic din lumea aceasta, atunci le vom fi dobandit pe toate prin credinta. Vedem ca celor ce navigheaza pe mare nu li se spune izbaviti pentru ca au parcurs atatea si atatea mile, ci doar cand au ajuns in port si calca pe pamant. Sa nu dispretuim mantuirea noastra si sa nu ne indreptatim pacatele prin diferite pricini, spunand ca in timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfintenie. Totul este posibil acum, ca si in vechime, si nu numai vointa singura ne poate urca la acele inaltimi. Sa pregatim vointa. Dumnezeu este gata sa ne indumnezeiasca, dar numai cu consimtamantul nostru si nu contra vointei noastre. Iar noi fugim ca niste lasi, respingand aceasta fericire."

Actrita din "Titanic", Kate Winslet, zicea la un moment dat, parafrazez: sa iubesti pe cineva inseamna sa il lasi sa plece, sa il lasi liber. Nu as zice ca e o opinie crestina. Nu il pot traduce prin "sa nu fii posesiv". Voi cum vedeti treaba?

Mesajul sfintilor de azi e rezumat de catre Shenuda al III-lea: "Daca ne pierdem pacea interioara, toate ne vor parea perturbate, iar ceea ce este simplu ne va parea complicat. Aceasta complexitate nu vine din exterior, ci din interior." Athosul a venit la noi, sa nu plecam noi de la el.

Sa devenim stravrofori (purtatori de cruce), nu falsi cruciati (care prada cetati crestine si vand copii ca sclavi). Sa ii iubim pe sarlatani, calcandu-ne voia. Credinta in cruce e pentru toti, nu doar pentru unii, mereu altii decat noi. Intelectul lipsit de dragoste nu poate produce decat sarlatani. Noi ne ferim de ei, fara sa ii uram. Nu ii ardem pe rug, ca incalcam porunca a sasea (Sa nu ucizi!).

Nu copiem sarlataniile, ci le raspundem cu rabdare. Nu ne auto-victimizam. Nu e cazul: suntem invingatori, alaturi de Mirele Inviat. Evitam cliseul "sarlatan versat", rugandu-ne pentru minune: convertit pentru Dumnezeu. Ei nu stiu ce fac, probabil. Sa ne rugam pentru iertarea lor. Ei planuiesc crucificarea noastra. Dar am fost avertizati sa nu ne asteptam la altceva, cata vreme nici cu Mirele nu s-au purtat mai frumos.

Ne rugam si pentru sacerdotii care uita Cui trebuie sa i se inchine, profitand de naivitate, cu sau fara chitantier. Si pentru complotistii veacului acestuia. Ne mai rugam pentru cei ce ne invidiaza. Inca ne rugam pentru cei ce ne tradeaza. Pentru sanatatea si mantuirea lor.

Credinta noastra nu se risca la bursa placerilor. Nu glumim cu vesnicia sufletului si nu neglijam importantul, chiar daca nu ni se pare urgent. Poate unii dintre dusmani ne conduc: cu atat mai mare sa fie rabdarea noastra. Nu suntem mai buni cu nimic. Nu ne fariseizam in sfintisori cu laptop. Nu e usor. Ei vor profita de noi la maxim. Noi vom pierde materie. Dar vom castiga duh.

Smerenia e atat de departe de noi, incat ne visam cu nimburi (neasortate). Suntem snobi, pentru ca nu vrem sa parasim lanturile. Nimic nu ne predispune la agitatie: doar slaba vointa de linistire. Niciodata predispozitiile astrale nu pot fi invocate pentru lipsa uleiului din candela. Perioada nefavorabila nu poate fi depasita prin ura. Totul se schimba complet doar prin credinta, nadejde si dragoste (stim si care e cea mai mare dintre acestea). Suntem prudenti, nu din frica, ci pentru a nu rani inimi, ci a pansa suflete sangerande.

Si daca viata de aici de pe pamant nu e singura posibila, de ce ramanem indiferenti la indiciile mesianice? Prin iubire de Dumnezeu si de aproapele apartinem cerului (Sf. Ioan de Kronstadt). Motivele noastre de cearta sunt pulbere. Sa ne gandim cine ne-a dat viata: banii sau Dumnezeu? Banii sunt pulbere. Viata izvoraste din Cuvant si se mentine prin El. Prea ne visam toti in lux si neglijam vesnicia. Simplitatea si decenta sunt mai potrivite crestinului, decat opulenta.

Chemandu-i pe sfintii aliati cu dragoste si cu credinta, indata ne vor raspunde. Doar consecventa sa avem. Sa nu privim peste gard. Sa nu lovim in demnitatea altora, sa nu fim bestii. Este nevoie sa ne rugam indelung: inimile noastre racite vor primi caldura. Asa au facut sfintii si au invins. Sf. Ioan de Kronstadt este un ghid al Raiului: voia divina este aceea ca noi sa nu ne rugam in graba. Suprema fericire o dobandim doar slujind Domnului cu vrednicie, din inima, cu evlavie. Credinta vie este izvor de pace si bucurie.

Daca gesturile de binefacere pe care le facem nu ne impun nici cel mai mic sacrificiu, atunci nu au nici o valoare. Zice Sf. Ioan de Kronstadt: Ne infruptam din belsug din toate bunatatile pamantului. Mai dam cate ceva celor nevoiasi, dar ne rasfatam tot pe noi. Seratele distractive sunt filantropie doar cu numele.

Cand ne rugam, sa fim cu totul convinsi ca vom primi ceea ce am cerut. Nu cascand, nu butonand telecomanda, nu vorbind la celular. Sa profitam de audientele noastre la Dumnezeu, chiar daca suntem farisei. Domnul ne va inmuia inimile si ne va cuceri prin dragostea Sa. Sa nu ezitam a cuceri Ierusalimul ceresc, parasind Sodoma. Orice lucru lumesc este o umbra trecatoare: sa nu ii ingaduim inimii sa se lipeasca de ceva. Sa ne alipim de singura realitate nestricacioasa: Dumnezeu.

Bolile sufletului trebuie tratate fara cocoloseala, fara menajamente: nu alintate cu comprese calde, ci rastignite (Sf. Ioan de Kronstadt). Sa rastignim ura prin iubire, sa fim generosi, dar, mai ales, neagonisitori. Nu Il vom parasi pe Singurul preaintelept, atotputernic, atotbun! Nu ne vom departa de mesajul fundamental al crestinismului. Nu vom cuceri ceea ce nu ne apartine. Ne vom bucura de fericirea data noua, nevrednicilor. Vom lauda numele Lui intre neamuri. Vom da slava numelui Lui, fara frica.

Cu fiecare patima care ne cucereste, devenim arieni: avand prea putina vointa de a lupta, tagaduim ca Mirele nu e doar un invatator iscusit, ci Fiu al Tatalui ceresc. Iar ereticii nu mostenesc Raiul. Ne-ar conveni ca Mirele sa fie doar om: am fi mai comozi, mai delasatori, doar. toti suntem oameni! Ei, nu e asa! Vom ajunge dumnezei dupa har, asa sa ne ajute Tatal ceresc! Maica Sfanta, roaga-te pentru noi, delasatorii.

Avem nevoie de luminatori (duhovnici), avem nevoie de capela ingerului, avem nevoie de har. Daca ne amagim ca vom reusi prin noi insine (un slogan politic), vom esua sigur. Numai rugaciunea ne poate salva. Numai milostenia ne poate deschide Raiul. Numai credinta ne poate aduce fericirea. Singur Mirele ne poate incorona pentru eternitate. Chinul de aici va trece, aproape e de final. Sa nu dezertam acum, cand mai e atat de putin. Fiecare liturghie ne hraneste, fiecare martirisire ne purifica. Slava Tie, Doamne al Raiului!

Mi se pare mie sau Ion U. circula pe contrasens, afirmand: "In plus, nu-i destul sa dobandesti iadul, trebuie sa-l aperi si sa-l dezvolti"? Poate ma lamuriti voi. Mai bine, citim Gala Galaction: "Banii sunt totdeauna binecuvantati, cand ii folosesti la fapte bune. Orice arta, daca e rodul unui adevarat talent, este arta, daca nu, - e contrafacere suparatoare. Ai talent - esti artist; n-ai, lasa-te de poezie si apuca-te de altceva mai pe potriva ta. Dragostea e o prietenie scumpa si inalta, nutrita de idei nobile si de meditari evlavioase, luminata de suras voios si dulce."

Suna clopotelul, "Recreatia mare" e gata (Mircea Santimbreanu): "Frumusetea vietii noastre a fost dobandita si se explica tocmai prin aceea ca fiecare a dat tot ce a avut mai frumos." Nu am uitat de Vali Balcan: "Am renuntat sa mai analizez felul in care oamenii se flateaza singuri, intelegand totul in nevoia de a nu cadea prada imbatranirii prea devreme a sufletului. Se ridica teorii exagerate, se multiplica stari, se conserva valori esuate, ca o fuga nesfarsita dupa supravietuire. Nu e cazul sa subestimez capacitatea oamenilor de a se regenera, dar care e masura dupa care ne ghidam? Care e pretul care trebuie platit pentru o supra-vietuire pertinenta? A deveni o persoana inseamna a te intoarce asupra ta, inseamna a sapa, in nici un caz nu inseamna a pune alte masti sociale de dragul unui bine imediat. Oricum, umanitatea indeamna la fals, extrapoland conceptul de fiinta pana-n abolirea celor mai frumoase cuvinte."

Inocenta, cu Chesterton la catedra: "Fericit este acela caruia inca ii mai place ceva ce i-a placut la gradinita; acela care nu a fost rupt in doua de catre timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, si care nu si-a salvat nu numai sufletul, ci si viata. Cand eram copii, le eram recunoscatori celor care ne umpleau sosetele, de Craciun, cu cadouri. De ce acum nu suntem recunoscatori lui Dumnezeu ca ne-a umplut sosetele cu picioarele noastre? Cand oamenii ajung sa se lepede de adevar, de fapt nu aleg sa nu mai creada in nimic, ci aleg sa creada in orice. Daca nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista nici atei. Vad in golf o modalitate scumpa de a ma juca cu bile.

Biblia ne spune sa ne iubim vecinii si de asemenea sa ne iubim dusmanii; probabil pentru ca, in general, sunt aceiasi oameni. Clasele sociale care se spala cel mai mult sunt cele care muncesc cel mai putin. Saracul cinstit poate uneori sa uite de saracie. Bogatul cinstit nu poate s-o uite niciodata. Un roman bun ne spune adevarul despre eroii lui, dar un roman prost ne spune adevarul despre autorul lui. Pentru a fi destul de smecher pentru a castiga atatia bani, trebuie sa fii destul de prost pentru a-i dori."

Da-ne, Doamne, credinta lui Iov de a suporta necazurile si certitudinea lui ca nu si-a pierdut copiii: i-a recastigat la Inviere! Sfinte Vasile cel Mare, mijloceste pentru noi, egoistii: stim ca Dumnezeu nu se uita la fapte, ci la dragostea cu care au fost facute. De la Domnul sa cerem fructul esential al sufletului, adevarul. Doamne, nu ai nevoie de laudele aduse de noi, ci noi trebuie sa fim vrednici a Te slavi. Pline sunt Scripturile de tamaduiri: un maslu pentru inima noastra bolnava.

Inca ne rugam pentru iertarea avarilor care abuzau de femeile slavilor. Ne mai rugam pentru iertarea hunilor cu ochi mici, care increstau cu sabia obrajii bebelusilor lor. Inca ne rugam pentru iertarea barbariilor triburilor germanice. De ce nu ne-am ruga si pentru iertarea colonistilor englezi, spanioli sau portughezi?

Marius Matei

.

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

27 Iulie 2012

Vizualizari: 1679

Voteaza:

Confuzi si nu prea 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE