Credinta si solidaritate

Credinta si solidaritate Mareste imaginea.

Organizarea parohiei ca retea de intrajutorare

Fenomenologiile critice ale modernitatii, fie ca apartin "postmodernilor" dezamagiti de ineficacitatea proiectului iluminist, fie ca apartin celor ce mai cred inca in viabilitatea proiectului si incrimineaza doar proasta sa aplicare, au pus in evidenta avatarurile timpurilor noastre. Ei s-au alaturat astfel celor care, ancorati in lumea valorilor crestine, au avertizat continuu asupra pericolelor si patologiilor individuale si colective ce incep a se manifesta atunci cand omul renunta sa mai traiasca "sub specie aeternitatis".

Uniformitatea, indiferenta inteleasa si ca lipsa a diferentelor ce confera identitate proprie dar si ca nepasare, anonimatul, dezvoltarea unei singure dimensiuni a personalitatii, hedonismul ridicat la rangul de scop in sine, antropocentrismul ateu si anarhic, sunt doar cateva dintre "ranile" timpului nostru.

Vrem sa precizam de la bun inceput ca nu ne plasam nici in tabara optimistilor naivi care vad in aceste semne doar "efecte colaterale", epifenomene neglijabile in comparatie cu "progresul general", dar nici in tabara celor care, cu sensibilitatea strivita si sufletul ranit, se lasa prada unui pesimism paralizant ce se transforma de multe ori intr-un nihilism patetic (nu toti debusolatii vremurilor noastre au statura unui Nietzsche).

"Cultura de astazi a incercat sa se constituie in afara si peste valorile morale si religioase pe care le-a eliminat ca perimate si superflue sau chiar daunatoare progresului" ( Constantin Pavel). Nu suntem intru totul de acord cu afirmatia de mai sus, deoarece cultura moderna nu a eliminat valorile religioase, nici nu ar fi avut cum de altfel. S-a incercat insa, printr-un fals ontologic, sa se transfere izvorul acestora in om, trecand sub tacere sau negand chiar sursa legitimitatii lor si modelul lor viu: Iisus Hristos. S-a crezut ca astfel omul apare innobilat, impodobit cu virtuti ce se autointemeiaza, dar de fapt el a fost coborat pe scara fiintei. Cum bine observa Ilie Badescu: "Modernitatea a debutat ca o mare promisiune si a degenerat intr-un urias orgoliu."

Rezultatul a fost ca morala laica a devenit un fel de "tren din care te poti da jos la orice statie". Metafora ce-i apartine lui Petre Tutea, scoate in evidenta relativismul acestui tip de morala si posibilitatea de a justifica orice derapaj. Consecintele le vedem si le simtim din plin, deoarece intelegerea si iertarea nu mai sunt niste scopuri pentru care merita sa lupti, ci s-au transformat in drepturi.

Sistemul si spaima de sistem

Un sistem reprezinta un ansamblu de elemente interdependente, o totalitate dinamica al carei scop este mentinerea si dezvoltarea sa. Pentru aceasta, el trebuie sa fie suficient de "deschis" pentru a permite un schimb permanent cu mediul exterior (evitand distrugerea sa prin cresterea entropiei) dar si suficient de "inchis" pentru a nu se lasa invadat de mediul exterior (evitand distrugerea sa prin pierderea identitatii proprii).

Putem, numi sistemul, preluand o formulare sugestiva a lui Constantin Noica, o "inchidere ce se deschide." Dar el nu a fost intotdeauna gandit astfel. De aceea, perspectiva functionalist-sistemica asupra societatii a iscat nu putine critici, dintre care cea mai des invocata viza impersonalismui sistemului care striveste individul anulandu-i libertatea si transformandu-l intr-o simpla rotita ce se invarte intr-un angrenaj abstract.

S-a ajuns astfel in mod superficial a se pune semnul egal intre totalitarism (care este de fapt o patologie sistemica) si anumite forme de apartenenta. De aici, permanenta tensiune si suspiciune intre "eu" si"noi", ca si incercarile de a inclina balanta fie in favoarea primului termen al diadei, fie in favoarea celui de-al doilea.

Pseudo-dilema ce s-a creat in felul acesta poate fi rezumata dupa cum urmeaza: daca aleg "eu", imi asum intreaga singuratate ce izvoraste din egocentrare, cu cortegiul ei de patologii individuale; daca aleg "noi" s-ar putea sa-mi pierd identitatea, diferenta specifica ce ma face sa fiu ceea ce sunt, sa-mi pierd libertatea.

Dar de fapt nimeni nu vrea sa faca parte nici din grupul indivizilor anxiosi ce traiesc sub semnul esecului si absurdului existential, nici din turma indivizilor anonimi, striviti de cerintele unui sistem opresiv si implacabil. Pe cat de complicata pare alegerea pe atat de la indemana se afla insa raspunsul: renuntarea la statutul de individ si truda, pe calea iubirii lui Dumnezeu, de a deveni persoana.

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, intr-un discurs tinut in Statele Unite, sublinia aparentul paradox ca tarile est-europene, recent eliberate dintr-un sistem totalitar, au demonstrat faptul ca "credinta fara libertate poate exista, dar libertatea fara credinta, nu". El incerca astfel sa avertizeze asupra pericolelor ce izvorasc dintr-o libertate privita ca drept in sine si nu ca responsabilitate a alegerii.

Solidaritate interindividuala

Una din problemele centrale ale sociologiei contemporane este cum sa reconstruiasca o solidaritate sociala din ce in ce mai diluata si mai precara. Cum ar putea fi determinati indivizii, atomi sociali ce-si urmaresc propriile interese, sa contribuie la faurirea unei vieti mai bune pentru toti? Interesele grupurilor sunt in general divergente, ele unindu-se doar conjunctural, pentru ca apoi sa se desparta din nou. "Interesul" nu este deci un liant durabil pe care sa se cladeasca o forma solida de coeziune sociala.

Raspunsurile pe care o parte din oamenii de stiinta le-au oferit, la intrebarea de mai sus, au vizat doi actori sociali de importanta majora: statul si societatea civila. Prin responsabilitatea de a concepe si aplica politicile de protectie sociala, statul, mai ales cel denumit "al bunastarii", isi aduce o contributie importanta la mentinerea securitatii sociale. La randul sau, mobilizandu-se in diverse forme asociative, societatea civila isi aduce si ea un aport deloc neglijabil. Este insa aceasta conlucrare suficienta?

Statul, ca institutie birocratica ghidata de o rationalitate instrumentala, ramane totusi o instanta impersonala, o suprastructura departata, rece. "Mila de stat", chiar daca acesta isi ia chipul unui pater familias (statul paternalist), nu leaga cetatenii intre ei ci mobilizeaza de multe ori resursele lor emotionale, in interes propriu. De aici, numeroasele critici care "vizeaza ineficienta economica a utilizarii resurselor, ineficienta sociala in producerea coeziunii, diluarea solidaritatii comunitare, incurajarea lenei, a iresponsabilitatii, producerea unei "dependente" de ajutorul acordat.

Pe de alta parte, societatea civila ghidata de o logica a comunicarii (Jurgen Habermas), isi mobilizeaza si ea resursele de actiune pentru a-i ajuta pe cei aflati in nevoie. Mijloacele ei de interventie sunt organizatiile non-guvemamentale si alte forme asociative mai mult sau mai putin durabile.

Este departe de noi intentia de a minimaliza rolul celor doi actori sociali in mentinerea unui anumit nivel de solidaritate sociala. Acest nivel insa nu este suficient nici din punct de vedere cantitativ, nici din punct de vedere calitativ pentru a se constitui intr-o baza sigura pentru edificiul social. Nu de putine ori instanta statala si cea civila lucreaza dizarmonic, intrand de multe ori in conflicte consumatoare de timp si resurse. Si aceasta afirmatie este la fel de valabila la noi ca si in alte parti ale lumii.

Solidaritatea interpersonala

Daca prin "individ" intelegem un simplu atom, reprezentant anonim al speciei, prin "persoana" intelegem echilibrul dinamic intre trei principii antinomice: principiul biologic, principiul uman si principiul divin (Nikolai Berdiaev). Aceasta triada nu este una cu termeni egali pentru ca principiul divin functioneaza ca principiu intemeietor si ca liant pentru celelalte doua, conferindu-le sens si demnitate.

Data fiind aceasta deosebire fundamentala intre "individ" si "persoana", ea se reflecta desigur si in tipul de solidaritate. O oglinda a diferentelor specifice o avem chiar la nivelul limbajului: coeziunea individuala se construieste prin interactiunea dintre un "expert" si un "client" sau "sistem client". Observam ca nu numai terminologia comerciala a fost transpusa in domeniul relatiilor de sprijin si ajutorare a celor aflati in suferinta ci, odata cu ea, si un anume tip de etica comerciala pe care nici codul deontologic al asistentului social nu o poate escamota total.

Solidaritatea intre persoane insa, nu se construieste pe baza de contract ci se manifesta ca rezultat firesc al implinirii de sine prin iubirea pentru "aproapele". Avem in acest tip de relatie doi beneficiati, nu doar unul singur. Acest adevar fundamentat, reflectat in "porunca iubirii" a fost confirmat de numeroase studii dedicate de antropologi, psihologi si sociologi, dialecticii relatiei dintre sineitate si alteritate (relatia "eu-tu").

Cineva a afirmat odata ca "este parca mai usor sa iubesti intreaga omenire decat un singur om" si cred ca multi dintre noi au trait cateodata acest sentiment. Acesta este si motivul pentru care porunca iubirii aproapelui a functionat mai de graba ca un indemn pentru ceilalti, decat ca un imperativ pentru noi insine. A-i da insa continutul hristic, fiecare dupa puterile sale, inseamna a ne ridica impreuna de la nivelul unei subzistente dureroase, la nivelul unei existente implinite. In fond, nimic din ceea ce este ziditor nu este usor.

Aceasta este solidaritatea interpersonala (in acceptiunea noastra) si numai ea poate servi ca baza de reconstructie a societatii romanesti. Vorbind despre valorile crestine, Gh. Savin spunea ca numai prin ele "viata isi capata un sens, lumea un continut, stiinta un reazem, etica o sanctiune, estetica o misiune".

Organizarea parohiei ca retea de intrajutorare

Aminteam mai sus ca, fata de individ care este uni- sau bi-dimensional, persoana reprezinta o triada "ierarhica" fiind o manifestare a principiului biologic, a principiului uman si a celui divin. Principiul divin este, in acelasi timp, principiu generator si scop, directie, adica inceput si sfarsit.

Nu intamplator poate, intalnim aceeasi triada in organizarea sociala: stat - societate civila - biserica. Si tot neintamplator, Biserica a fost prima care si-a asumat alinarea celor aflati in suferinta ca dubla terapie: pentru sufletul "lor", si pentru sufletul "nostru". Din acest motiv ni s-ar parea potrivit ca si triada sociala sa imbrace, in aceasta privinta, un aspect "ierarhic" (folosesc ghilimelele pentru ca nu este vorba de o ierarhie in sens administrativ, ci de una principiala, inglobanta, datatoare de sens). Astfel, Biserica ar deveni principalul actor in campul de actiune destinat prevenirii si solutionarii multora dintre problemele personale si sociale cu care ne confruntam astazi, intr-un parteneriat benefic cu societatea civila si statul. Numai asa putem spera la inlaturarea cauzelor ce genereaza "maladiile timpului nostru" si nu doar la tratarea simptomelor.

Studiu de caz: Parohia Obedeanu, Craiova.

In lumina acestor consideratii, impreuna cu studentii anului IV de la sectia de Asistenta Sociala a Facultatii de Teologie din Craiova, am intreprins o cercetare in parohia Obedeanu, avand ca principal obiectiv intocmirea unei "harti" a problemelor sociale si personale din aceasta comunitate. Am dorit, astfel, sa cream un instrument util de cunoastere si totodata o baza de pornire pentru un plan de interventie destinat celor aflati in nevoie. Pe langa acest obiectiv am urmarit si cateva "tinte" pedagogice: implicarea studentilor intr-o actiune de cercetare concreta, cunoasterea si acomodarea la dificultatile muncii de teren, dezvoltarea aptitudinilor si competentelor specifice profesiei.

Demersul nostru a cuprins un numar de 342 familii dar, data fiind marimea parohiei, nu arn reusit sa o acoperim in intregime pana la aceasta data. O alta dificultate majora de care ne-arn lovit s-a datorat anarhiei administrative din teren, cauzata de modul in care s-a procedat cu schimbarea numerelor de la case: unele case nu mai aveau nici un numar in timp ce altele aveau si numere vechi si numere noi, fara ca oamenii sa stie care mai sunt in vigoare.

Ancheta noastra s-a desfasurat pe baza de chestionar si a vizat, pe langa obiectivele deja mentionate, culegerea de informatii legate de unele aspecte psiho-sociale ale fenomenului numit "saracie" (aceste date vor sta la baza uuor studii ulterioare).

In lucrarea de fata am folosit modul in care oamenii "isi definesc propria situatie" si nu indicatori obiectivi ai starii de saracie. Astfel, li s-a cerut subiectilor sa isi aleaga singuri pozitia pe o scala cu patru dimensiuni: foarte sarac, destul de sarac, nici sarac, nici bogat, destul de bogat, foarte bogat. Am optat pentru..aceasta varianta pentru ca insesi definitia "problemei sociale" precizeaza ca ea este reala (are existenta obiectiva) sau doar considerata, traita ca.fiind reala. Am mai cerut, de asemenea, fiecarui subiect sa bifeze pe o lista care i-a fost prezentata si alte tipuri de probleme cu care se confrunta: somaj, alcoolism sau ale dependente, violenta in familie, familie incompleta, batrani singuri, dificultati legate de frecventarea scolii, probleme comunitare (starea mediului, a strazilor, gospodarire publica, etc). Am mai incercat sa aflam in ce masura subiectul s-a implicat el insusi in ajutorarea celorlalti sau daca a solicitat si a primit ajutorul celorlalti sau al unor institutii.

Suntem constienti ca este foarte greu pentru un preot, chiar ajutat de unul sau doi asistenti sociali, sa realizeze o cunoastere directa a tuturor enoriasilor, data fiind intinderea parohiilor (mai ales a celor urbane, cu ghetourile lor betonate). In timp insa, cu rabdare si daruire, acest lucru se poate realiza. In fond, Apostolii au batut cu piciorul intreaga lume greco-romana pentru a propovadui Evanghelia Iui Hristos, iar modelul lor, adaptat timpurilor si posibilitatilor noastre, trebuie sa ramana viu.

Activitatea in parohie. Zidirea unei retele de intrajutorare.

Vom prezenta in continuare cateva puncte de sprijin pentru activitatea in parohie a celor ce nu se multumesc cu statutul de "functionari" ai lui Dumnezeu si cu atat mai putin cu acela de "activisti" pe taram social, ci, imbogatindu-si misiunea pe ambele directii, vor incerca sa transforme spiritul gregar al actualelor aglomerari umane intr-un benefic duh comunitar. Marturisit sau nu, constient sau nu, suntem convinsi ca spre asta converg asteptarile unui numar semnificativ de oameni. Si daca semnificatia nu sta neaparat in marimea numarului, ea sta desigur in calitatea oamenilor.

1. Cunoasterea parohiei nu trebuie sa se rezume la cunoasterea celor ce-si respecta statutul crestin, participand in mod constant la slujbele duminicale si la sarbatorile comune. Ea trebuie sa ii cuprinda pe toti enoriasii si, de asemenea, sa cuprinda institutiile ce functioneaza pe teritoriul parohiei, mai ales organizatiile nonguvemamentale sau diversele asociatii cu care se poate colabora pentru rezolvarea unor probleme.

Aceasta cunoastere se poate realiza direct, mergand din casa in casa si discutand cu cei ce se arata deschisi, dar si indirect. Contactul direct are avantajul ca poate crea de la inceput o relatie de incredere, daca "se sparge gheata" si comunicarea intre parti este sincera si deschisa.

Cunoasterea indirecta ar trebui sa o completeze pe cea directa, nu sa o inlocuiasca, si se poate realiza prin intermediul membrilor consiliului parohial, al comitetului de femei sau al credinciosilor ce pastreaza o legatura mai stransa cu pastorul locului. Metoda se numeste "a bulgarelui de zapada": fiecare persoana are la randul ei vecini, prieteni, cunostinte, astfel incat, volumul informatiilor culese va creste din ce in ce mai mult, ca un bulgare de zapada ce se rostogoleste la vale.

2. Cunostintele astfel culese vor ajuta la intocmirea unei scheme sau harti care sa cuprinda atat zonele cu probleme cat si cazurile individuale mai deosebite. Desigur, se poate spune ca realitatea este fluida, se poate schimba uneori rapid, facand inutil acest volum enorm de munca. Totusi, in domeniul problemelor sociale, din pacate, inertia realitatii este mare sau foarte mare, astfel incat ea se schimba foarte lent. Pe de alta parte, aceasta "banca de date" nu va cuprinde cazurile de dificultati tranziente ci pe cele "endemice", oferind un fel de inventar al problemelor mai serioase.

3. Pornind tot de la efortul initial de cunoastere, vor trebui identificate persoanele ce dispun fie de un capital deosebit de prestigiu, fie de un capital economic deosebit, fie si de una si de alfa. Indiferent daca acestia se numara sau nu printre cei care frecventeaza biserica, este de dorit, pe cat posibil, a-i convinge sa se implice direct in actiunile de ajutorare a cazurilor sociale. Obtinerea unor donatii este desigur importanta. Dar si mai importanta este implicarea lor personala: ar fi spulberate suspiciunile privind utilizarea fondurilor si multumirea de sine ca "a contribuit" fara ca macar sa stie pe cine ajuta. Subliniam mai inainte tocmai ca personalizarea relatiei de intrajutorare este cea care creeaza adevarata coeziune, intorcand oamenii unii catre altii, fata catre fata.

Este adevarat ca aceste incercari se pot solda uneori nu numai cu esecuri umilitoare, dar si cu victorii umilitoare. Si totusi, daca am reusit macar in proportie de !0% sa realizam sub aspectul calitatii relatiilor ceea ce ne-am dorit, aceasta va fi o baza foarte solida pentru a construi mai departe.

4. Cele trei etape anterioare sunt tot atatia pasi spre obiectivul final: construirea unor retele stabile care sa lege oamenii intre ei, facand sa renasca spiritul comunitar sub auspiciile unei comuniuni mai profunde. O retea, reprezinta din punct de vedere sociologic un pattern, o structura de relatii stabilite intre un anumit numar de persoane. Orice retea se caracterizeaza prin:

- dimensiune, inteleasa nu neaparat ca numar de membrii ci ca totalitate a relatiilor directe si indirecte dintre membrii. in aceasta privinta, ar fi de dorit ca un grup de sprijin sa nu depaseasca patru sau cinci familii, deoarece s-ar ingreuna astfel nu numai contactul intre ele, dar si calitatea relatiilor. Grupul se formeaza de preferinta pe considerente de vecinatate (persoanele se afla in proximitate spatiala si cunosc problemele de pe strada lor) sau pe considerente de statut social.

- densitate, intelegand prin aceasta frecventa relatiilor dintre membrii retelei. Cu cat relatiile sunt mai frecvente, cu atat densitatea retelei este mai mare. Este de preferat o retea cu densitate mare uneia cu un numar mare de membrii care vin arareori in contact direct.

- centralitatea, se refera la gradul de accesibilitate al unui membru din retea, comparativ cu ceilalti. Aceasta inseamna, in cazul nostru, ca grupul va avea "un centru" adica o persoana pe care toate celelalte o vor contacta mai usor si care va deveni un fel de lider informat al grupului. In timp, dupa construirea si stabilizarea acestor grupuri, preotul poate deveni un "centru al centrelor" adica, va colabora doar cu liderii fiecarui grup, realizandu-se astfel o retea de nivel superior.

Am indicat pana acum, in mare, un anumit numar de pasi care sa conduca la o organizare parohiala ce intareste relatiile dintre "pastori" si "pastoriti" pe de o parte, si dintre enoriasi pe de alta parte, in scopul indeplinirii misiunii crestine a tuturor. Nu este deloc usor, iar preotul va fi nevoit sa imagineze o multime de strategii menite sa aplaneze inevitabilele conflicte, sa invinga inertia si nepasarea sau pur si simplu sa convinga oamenii sa se smulga din cand in cand din imperiul treburilor cotidiene spre a-si intoarce fata spre semenii lor.

Nu putem oferi formule prestabilite care sa garanteze succesul. Cu siguranta insa ca "dreapta masura" si "buna socotinta", cu toata profunzimea lor de sens, vor putea sta la baza unei roditoare conlucrari sau impreuna-lucrari, in duh si in fapta.

Lector Universitar Eugenia Udangiu

21 Ianuarie 2010

Vizualizari: 2209

Voteaza:

Credinta si solidaritate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE