Crucea - arma impotriva diavolului

 Crucea - arma impotriva diavolului Mareste imaginea.

PREDICA LA DUMINICA A TREIA DIN POST A SFINTEI CRUCI

Iubiti frati crestini

In urcusul nostru duhovnicesc, spre marea sarbatoare a Invierii Domnului, savarsind ,,calea postului”, ne aflam azi in duminica a 3-a a acestui timp sfant, asezat de Sfanta Biserica spre curatire de patimi, spre innoire sufleteasca, spre a ajunge sa ne inchinam si Sfintei Invieri.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos, impreuna cu ucenicii sai, mergea spre Cezareea lui Filip. Si mergand asa cu ucenicii pe drum, Mantuitorul ii intreaba: ,,Cine zic oamenii ca sunt Eu?” Ucenicii au inceput sa-I spuna atunci felurite pareri ale oamenilor, cu privire la persoana Lui. ,,Unii zic, Doamne, ca Tu ai fi Ioan Botezatorul care a inviat din morti; altii zic ca ai fi un prooroc”.

,,Dar voi cine spuneti ca sunt?”, intreaba Mantuitorul . Se face o clipa de tacere. Ucenicii se uita unii la altii si apoi privirile tuturor se indreapta spre Petru. Acesta era cel mai in varsta dintre ucenicii Mantuitorului si totdeauna obisnuia sa infatiseze Domnului gandurile tovarasilor sai. De aceea si acum Apostolul Petru, intelegand ce vor sa-i spuna ucenicii prin privirile lor, raspunse Mantuitorului: ,,Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Toate privirile Apostolilor cautau acum mai mult spre Iisus. El se opreste, se intoarce, se uita pe rand la toti apostolii si privirea Lui se opreste la urma asupra lui Petru. Apoi graieste: ,,Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie acesta, ci Tatal Meu, care este in ceruri. Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui.” (Matei 16; 17-18). Mai departe, spune Sf. Evanghelie, a inceput Mantuitorul sa-i invete pe Apostoli si sa le spuna ca ,,Fiul Omului trebuie sa mearga la Ierusalim si sa patimeasca multe, de la batrani si de la arhierei si de la carturari, si sa fie ucis si a treia zi sa invieze” (Matei 16; 21).

Cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos au depasit asteptarile apostolilor. Un astfel de Mesia nu le-a trecut prin minte niciodata! De aceea, privirile lor se indreapta, din nou, catre Petru, ca Petru sa vorbeasca mai departe cu invatatorul in numele lor. Atunci Petru ia deoparte pe Mantuitorul “Si a inceput sa-L dojeneasca, zicandu-I: Fie-Ti mila de Tine, sa nu Ti se intample Tie acestea! Iar El, intorcandu-se, a zis lui Petru: Mergi inapoia Mea, Satano! Sminteala imi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16; 22-23).

Evanghelia ne lasa sa intelegem ca ceilalti ucenici care erau mai departe urmareau cu multa luare-aminte convorbirea aceasta tainica dintre Petru si Iisus. Si atunci, Mantuitorul a chemat la Sine pe ucenicii Sai si a rostit catre dansii niste cuvinte care trebuie sa patrunda adanc in inimile noastre. Aceste cuvinte le-a spus pentru toti oamenii si pentru toate veacurile, pentru ca ele ascund in ele taina mantuirii noastre. Aceaste cuvinte le-am ascultat si noi in Evanghelia de astazi:

,,Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri. Si le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere. (Marcu 8; 34-38)

Iubiti frati si surori intru Domnul

Mantuitorul nostru Iisus Hristos este Invatatorul universal, la scoala Lui sunt chemate deopotriva toate neamurile pamantului, toate clasele sociale si toate generatiile ca sa primeasca in suflet invatatura Lui si, mai ales, sa-L urmeze. Toti sunt chemati, dar nici unul nu este constrans in nici o forma ca sa primeasca invatatura impotriva vointei sale sau sa faca din ordinul cuiva vreo fapta crestineasca. Aceasta, pentru ca in crestinism accentul principal se pune pe libertatea de vointa si pe libertatea de constiinta.

De aceea, Iisus zice: ,,Cel ce voieste sa vina dupa Mine”; este foarte clar, foarte precis; numai acela care voieste, deci numai omul care vrea sa urmeze de buna voie lui Iisus si sa-si mantuiasca sufleul. Centrul Evangheliei de astazi este omul chemat sa se mantuiasca prin Crucea Domnului care are doua fete: una vazuta – Crucea propriu-zisa – si alta nevazuta – Crucea suferintelor. Mai intai de toate e bine sa stim ca nimeni nu va putea lua spre mantuire aceasta Cruce pana nu va indeplini cea dintai conditie pe care o pune Domnul Hristos omului: conditia lepadarii de sine.

Cea mai mare parte a lumii nu cunoaste insemnatatea pentru mantuire pe care o are lepadarea de sine. Crestinul adevarat trebuie sa inteleaga in primul rand ca lepadarea de sine inseamna dezbracarea omului de haina cea veche si murdara a pacatului. Trebuie sa inteleaga ca nu va putea urma lui Hristos pana nu va evada din clestele tuturor patimilor, pana nu va darama pe omul cel vechi plin de rautate, de egoism, de ambitii desarte, desfigurat de multimea faradelegilor savarsite. Fara aceasta lepadare de sine, fara aceasta renastere nu poate fi un om nou al lui Hristos.

Oricare ar fi starea lui sociala, oricare ar fi talentele lui, cultura lui lumeasca, el se aseamana cu o floare frumoasa de trandafir, dar peste care sunt o multime de omizi murdare care o mananca cu lacomie. Un astfel de om se mai poate asemana cu un pom la a carui radacina rod milioane de viermi. Lepadarea de sine inseamna eliberarea noastra din catusele intunericului si ale mortii. Lepadarea de sine este trairea in frumoasele virtuti crestinesti, este vietuirea minunata in poruncile Domnului si trairea unei vieti tainice cu Hristos.

Cine nu iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul sau si mai presus de orice, acela nu a ajuns la lepadarea de sine, ci este iubitor de sine si, astfel, sufletul lui este in pericol in tot momentul ca sa se piarda. Ce ar fi insemnat daca sfintii mucenici n-ar fi avut lepadarea de sine? Desigur ca s-ar fi lepadat de Dumnezeu in acele grele suferinte pe care le-au indurat. Este cu neputinta a ne mantui sufletul daca nu avem lepadare de sine . Contra lepadarii de sine si a mantuirii sufletului cea mai blestemata patima este iubirea de sine. Cu aceasta patima avem de luptat in tot momentul vietii noastre si, de aici, pleaca tot raul in lume.

Iubirea de sine cheama langa ea toate poftele lumesti, pofta de averi si de bani, poftele betiei si desfranarii, pofta mandriei si laudaroseniei, pofta inselatoriei, pofta inselatoriei si a nedreptatilor si toate poftele pacatoase care stapanesc inima si sufletul omului ducandu-l pana la crima. Din cauza iubirii de sine, a iubirii acestui trup pacatos, se pierde sufletul cel nemuritor a carui valoare nu se poate compara cu nimic de pe pamant. De aceea, zice Domnul Hristos mai departe in Evanghelia de astazi: ,,Ce foloseste omul sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul? Sau ce-ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?”

Salvarea sufletului o vom putea obtine numai daca vom intelege sa lepadam toate viciile si pacatele, sa ne lepadam de eul nostru, de orgoliul nostru, de omul acesta vechi intinat de pacate. Sa nimicim toate patimile din noi, sa mortificam toate madularele din noi care ne duc spre pacat si sa luam Crucea suferintei. Fiecare din noi avem o suferinta in lumea aceasta: unul boala, altul necazuri, altul nu se impaca bine cu copiii sau unii soti nu se impaca intre ei, ori un dusman sau servici greu si asa diferite suferinte in lumea aceasta, care sunt crucile noastre.

Dupa aceasta chemare la lepadarea de sine, mantuitorul Iisus Hristos ne cheama sa ne luam crucea: ,,Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie”. Fiecare dintre noi isi are propria cruce: boala, saracia, durerea ori suferinta. Mantuitorul nu a cautat suferinta: ea i-a fost impusa cu forta. A acceptat-o cu iubire si nu si-a pierdut increderea in Dumnezeu Tatal. A-ti lua crucea nu inseamna a copia suferinta Mantuitorului Iisus Hristos. Inseamna insa a indura suferintele pe care le avem de infruntat in propriile situatii, in viata de zi cu zi. Este imposibil sa refuzi suferinta fara sa refuzi astfel sa accepti viata ca intreg, fara a renunta sa ne angajam in relatii cu ceilalti. Durerea, pierderea, amputarea exista chiar si in viata care curge cel mai lin: apare separarea de parinti, se duc prieteniile din copilarie, mor oamenii dragi, prieteni sau rude, iar in final murim chiar noi. Iar la acestea fiecare isi poate adauga propria cruce. Care este atitudinea noastra in fata crucii? Poate sa fie o atitudine de revolta in fata suferintelor, caz in care viata noastra va fi plina de amar si manie. Dar putem si sa ne unim suferintele cu suferintele Mantuitorului pe cruce. Viata noastra se va schimba atunci: prin suferinta va deveni de fapt mai matura, mai experimentata, mai modesta, mai umila, mai deschisa fata de ceilalti – intr-un cuvant, mai umana.

Suferinta deci, pentru crestini, nu trebuie sa fie o soarta de acceptat in mod pasiv, un destin in fata caruia trebuie sa capitulam. Suferinta este o schimbare traita de om, este o crestere. O crestere in credinta, cu convingerea ca suferinta nu este realitatea ultima. Realitatea ultima este Dumnezeu, iar toate suferintele vor disparea odata cu viata vesnica. Aceasta este credinta noastra in Dumnezeu iubire, aceasta este speranta noastra in Dumnezeu cel viu. Cand spunem crezul ne exprimam credinta in Dumnezeu datatorul de viata: ,,Cred in Unul Dumnezeu, Tatal Atottinatorul, Creatorul cerului si al pamantului”. Si incheiem exprimandu-ne speranta in viata vesnica: ,,Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”. In Apocalipsa citim ca Dumnezeu este Alfa, cel dintai si inceputul vietii noastre de acum, pentru ca sa fie si Omega, cel de pe urma si sfarsitul vietii viitoare.

Iubiti credinciosi,

Au trecut trei saptamini din Sfintul si Marele Post al Pastelui. In acest timp unii crestini s-au rugat mai mult, au venit la biserica, au postit, s-au impacat cu oameni si cu Dumnezeu, s-au spovedit si impartasit. Acestia s-au ingrijit cum trebuie de sufletele lor. Dar multi inca n-au venit, desi Hristos ii cheama si ii asteapta.

Astazi, in Duminica a treia din Postul Mare, numita ,,a Sfintei Cruci”, dupa cum vedeti, se scoate cu mare evlavie in mijlocul bisericii Sfanta Cruce. De ce se scoate Crucea la jumatatea postului in biserica pentru inchinare, unde sta o saptamina? Se scoate pentru a ne intari si a ne imbarbata in nevointa postului, ca sa-l putem parcurge cu folos pina la capat. Caci privind la Sfinta Cruce si cugetind la patimile Domnului uitam de necazurile vietii si primim putere pe calea mintuirii.

Crucea ne-a adus mintuirea si impacarea cu Dumnezeu. Crucea a sfarimat prin Inviere portile iadului. Crucea ne-a deschis raiul si a biruit moartea. Crucea zdrobeste pe diavoli si-i alunga dintre noi. Crucea este scara de mintuire a lumii care ne urca la cer. Sa urcam la Dumnezeu pe scara Crucii. Sa ne impacam si sa ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Sa ne silim a ne duce fiecare crucea noastra cu smerenie, cu rabdare si cu nadejdea mintuirii. Sa nu deznadajduim in boli, in suferinte si in multimea necazurilor vietii. Sa ne gindim ca toti parintii, inaintasii si sfintii nostri au suferit si si-au dus crucea cu rabdare si bucurie pina la capat.

Deci sa ne intarim si noi, in nevointa postului. Inaintea noastra merge Insusi Hristos Mintuitorul lumii cu Crucea in spate. Sa-I urmam si noi cu credinta si barbatie, lucrind ziua si noaptea la mintuirea sufletelor noastre. Si ajungand cu bucurie la Sfintele Pasti, sa ingenunchem in fata Crucii si impreuna sa cintam: ,,Crucii tale ne inchinam, Hristoase, si Sfinta Invierea Ta o laudam si o marim!”

Cinstirea lemnului Crucii e un dar dat de Dumnezeu, precum se arata in una din cantarile slujbei Sfintei Cruci: ,,Mare esti, Doamne, si mult milostiv! Caci ne-ai dat sa ne inchinam acum facatoarei de viata Crucii Tale, pe care s-au pironit mainile si picioarele Tale, pe care s-a varsat sangele din preacurata coasta Ta, izvorandu-ne noua viata”. Crucea inseamna pentru noi si lupta cu pacatul si raul sub toate formele lui de manifestare, de aceea si spunem: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Ta” (Troparul la Inaltarea Sfintei Cruci). In acest sens, Parintele Dumitru Staniloae ne spune: „Fiecare trebuie sa-si ia crucea si cu ea sa porneasca pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”.

Insemnandu-ne cu semnul Sfintei Cruci marturisim pe Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita si cerem ocrotire impotriva raului si dobandirea binecuvantarii Preasfintei Treimi. De aceea, la Taina Sfantului Maslu ne rugam cerand ocrotire de la Bunul Dumnezeu prin Sfanta Cruce, spunand: „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua; ca se ingrozeste si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei; ca mortii i-ai sculat si moartea o ai surpat, pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si invierii”.Amin

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

24 Martie 2014

Vizualizari: 1327

Voteaza:

Crucea - arma impotriva diavolului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE