Cum il introducem pe Dumnezeu in viata si in convingerile copilului

Cum il introducem pe Dumnezeu in viata si in convingerile copilului Mareste imaginea.

Clipele grele, pierderile umane sau materiale ne indeparteaza de Dumnezeu, pe unii dintre noi, deoarece nu intelegem ce ni se intampla si de ce; astfel ne grabim sa consideram ca am fost pedepsiti.

Am avut si eu aceasta traire si o recunosc in clientii/ pacientii, prietenii mei, familia mea. Cei mai multi dintre noi ne indepartam de Dumnezeu cand suntem incercati cu o boala sau cu o pierdere. Mereu m-am intrebat cum e posibil? Si totusi este.

Un posibil raspuns poate fi gasit in modul in care familia, repectiv parintii si bunicii introduc valorile spirituale, credinta in Dumnezeu, in viata si deprinderile copilului.

Nu am avut parte de o educatie religioasa. Am fost crescuta si educata in spiritul fricii de Dumnezeu, doar ca era acea frica distructiva. Astfel am trait cu sentimentul fals si dureros ca Dumnezeu este nedrept si ca ne pedepseste . Am trait pierderea mamei si bolile ca pe o mare si crunta nedreptate si aceste trairi m-au condus la ideea gresita ca viata in sine este o pedeapsa. Sigur ca traind cu aceasta mare povara in suflet am facut si multe greseli in viata mea.

Felul in care mama se pregatea si pregatea casa pentru Sarbatorile de Pasti au avut efecte dureroase si derutante pentru copilul care am fost. Postul era insotit de interzicerea televizorului si a radioului in Saptamana Mare. Traiam practic o saptamana de doliu fara sa inteleg ce se petrece. Atitudinea mamei m-a privat de trairea Sfintelor Sarbatori ale Invierii cu bucuria cuvenita. Nu-mi placea, mama muncea mult in acele zile, ma certa tot timpul, pregatea casa de sarbatoare si multe feluri de mancare.

Venea si ziua mult asteptata... si veneau si musafirii... care mancau si plecau. Ramanea un vraf de vase murdare si iar munca, multa munca. Nu intelegeam nimic! Ma intrebam de ce a trebuit mama sa munceasca atat? De ce a trebuit sa ma certe si sa ma pedepseasca in saptamana Patimilor ?

Totul mi se parea de neanteles si nedrept. Asa am trait cu frustrare in suflet si cu convingerea ca Dumnezeu este nedrept. Am devenit ambivalenta, un pas catre credinta, alt pas inapoi.

In vinerea Mare, cand mama ma ducea la biserica sa trecem pe sub Domnul Iisus, intrebam unde e? Aici nu e, eu nu-l vad ! Mama ma impingea pe sub masa, mustruluindu-ma: ma faci de ras, se uita lumea la noi!

Mult timp am reflectat la acele vremuri si intr-o zi am avut o revelatie De ce il cauti pe cel viu printre cei morti? Atunci am inteles ca nu-l cautam pe Dumnezeu in inima mea . Acceptasem ceea ce-mi spusese mama: domnul Isus a murit, iar eu ma asteptam sa-l vad in sicriu asa cum o vazusem pe bunica. Si pentru ca an de an lucrurile se intamplau la fel: munca si suparare, musafiri si iar munca, am decis sa nu mai intreb nimic.... foarte multi ani.

Regasirea lui Dumnezeu si a credintei mi-au adus multa bucurie, m-am impacat intai cu mine si cu viata mea . Am iertat-o pe mama pentru putina ei pricepere.

Azi in relatia mea terapeutica aduc in discutie puterea vindecatoare a credintei in Dumnezeu . Le spun si va spun tuturor ca Dumnezeu nu este in afara noastra ci in noi. Vindecarea vine de la Dumnezeu prin puterea credintei si prin vointa noastra de a actiona si a face voia Domnului. Toate capata sens atunci cand vrei sa accepti ca nimic nu ti se intampla fara un scop bine determinat si spre folosul tau, chiar daca pe moment ceea ce primesti nu este ceea ce-ti doresti.

Victoria C. Ion,
Psiholog clinician, consilier de familie si cuplu.

Despre autor

Victoria C. Ion Psiholog Victoria C. Ion

Editor
16 articole postate
Publica din 18 Aprilie 2010

31 August 2010

Vizualizari: 814

Voteaza:

Cum il introducem pe Dumnezeu in viata si in convingerile copilului 0 / 5 din 0 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Victoria C IonPostat la 2010-09-21 08:56

    Raspuns adresat dnei Ioana Haitchi. Doamna, am citit comentariul dumneavoastra si nu mi se pare a avea legatura cu ceea ce am scris, ci doar un prilej de a va face cunoscute propriile credintele despre ceea ce este si poate un medic /un psiholog. Nu va obliga nimeni sa apelati la medicii alopati, nu va obliga nimeni sa apelati la psiholog. Aveti libertatea sa alegeti cu inima ceea ce considerati dumneavoastra ca va ajuta. Cat timp sunteti impacata cu alegerea dumneavoastra, va fi greu si contraproductiv sa va convinga cineva de contrariu. Cu respect, Psiholog Victoria C. Ion

  • ioana haitchiPostat la 2010-09-08 03:35

    Stimata doamna, Vad ca prin natura profesiei dvs, in mod normal aplicati tratamente pacientelor in conformitate cu "cuceririle stiintei". Sunt foarte multi medici care pur si simplu nu inteleg impactul credintei asupra fiintei noastre, asupra sufletului nostru, prin care corpul nostru fizic se vindeca de boli. Desigur ca exista cazuri cand medicina de urgenta este necesara. Eu consider ca un psiholog, atunci cand aplica doar "protocolul medical", daca este un bun profesionist, are sanse sa rezolve problema doar pe jumatate. Ce ne facem insa cu cealalta jumatate? Daca pacientul nu este credincios, ce impact are "tratamentul stiintific" mai ales intr-un domeniu medical de aceasta natura? Starile de boala se vor ameliora sau se vor accentua? Ce impact au gandurile parintilor sau apropiatilor pacientului in acest proces de vindecare? Cat de educati sunt acestia de catre medic? Eu personal am vazut multe cazuri de boli generate in buna parte de gandurile, cuvintele si faptele parintilor asupra copiilor lor iar acesti parinti au refuzat in continuare sa inteleaga impactul actiunilor lor, a felului lor de a fi, asupra copiilor lor. Sunt convinsa ca, degeaba le explicati dvs cum sa se comporte cu pacientul in cauza daca parintele una gandeste, alta spune si alta face. Care este procesul prin care trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca atata vreme cat nu exista armonie intre cele 3 aspecte ale fiintei noastre, vom fi intr-o permanenta lupta interioara care va genera boli, dezechilibre si multe probleme in viata? E foarte clar ca toate bolile corpului fizic sunt cauzate de bolile sufletului nostru. Oare cand medicina alopata va recunoaste acest lucru? Probabil atunci cand medicii paracticanti vor fi mai credinciosi si isi vor intelege mai profund menirea lor in aceasta viata.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE