Cum trebuie sa te caiesti

Cum trebuie sa te caiesti Mareste imaginea.

Cum trebuie să te căieşti (din scrierile preasfinţitului Teofan)

Scopul postului nostru este pregătirea pentru primirea fără de osândă a Sfintelor lui Hristos Taine, pentru primirea Domnului însuşi, Care spune: „Cel care mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el". Pentru că Domnul este Preacurat, iar noi necuraţi, atunci împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine îi premerge curăţirea conştiinţei noastre şi primirea iertării în Taina Pocăinţei.

Cel care este curat, cu acela neîndoielnic se uneşte Mântuitorul Hristos: El se uneşte cu fiecare, El însuşi caută unirea cu noi şi dacă nu se uneşte, motivul este necurăţia noastră. Prin urmare, cel mai important lucru pentru noi este curăţirea conştiinţei şi primirea iertării în Taina Pocăinţei. Iată, acum acordăm toată grija acestui lucru. Cel care se căieşte cum trebuie, aceluia i se curăţeşte conştiinţa şi primeşte iertarea.

Se întreabă acum: cine dar, şi cum trebuie să se căiască? Cel care îşi cunoaşte greşelile şi le recunoaşte cu sinceritate; recunoscându-le, se mâhneşte pentru ele şi plânge pentru ele. Mâhnindu-se, dar şi plângând, aşază o mai trainică intenţie de a nu mai întrista pe Dumnezeu cu păcatele sale, şi, în final, având aceste stări sufleteşti, spovedeşte cu smerenie toate păcatele în faţa duhovnicului pentru a primi dezlegarea lor şi pentru a merge spre potirul Domnului îndreptat şi curat în faţa ochilor lui Dumnezeu. Astfel, îngrijeşte-te să cunoşti păcatele tale şi să le mărturiseşti. A cunoaşte păcatele înseamnă să spui că am făcut acest şi acest păcat; iar să le mărturiseşti înseamnă să te condamni pentru ele, să spui: sunt vinovat!, nepermiţând nicio justificare şi iertare. Am greşit, sunt vinovat, aceste cuvinte se cade a fi pronunţate înainte de toate şi pronunţate cu sinceritate.

Vedeţi, deci: cu ce şi cum aţi păcătuit? Nu cred să fie un lucru greu. Poruncile sunt cunoscute şi există conştiinţă. Porunca arată ce trebuie să facem, iar conştiinţa dă mărturie dacă am făcut sau nu acelea. Pentru aceasta uită-te la cele Zece Porunci şi Poruncile de la Fericiri şi vezi ce Poruncă este încălcată şi ce fapte bune nu sunt destule în inimă. Atunci când obligăm conştiinţa noastră să se uite în oglinda Poruncilor lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu despre cele arătate, ies la iveală toate greşelile noastre şi păcatele cu vorbele, faptele şi gândurile ca într-o oglindă curată, ca atunci când te uiţi în ea cu ochii deschişi şi limpezi şi se văd şi micile picăţele pe faţă. Rămâne doar să aplici condamnarea de sine, recunoaşterea vinovăţiei, iar aceasta vine atunci când respingem orice îndreptăţire de sine: nici prin împrejurările vieţii, nici prin tipul de slujire şi condiţiile relaţiilor, nici prin atracţii, nici prin ignoranţă, prin cuvânt, prin nimic, ci să facem astfel ca de îndată ce observăm păcatul, să spunem cu sinceritate: Sunt vinovat, sunt vinovat.

După ce ai recunoscut păcatele, trebuie să plângi pentru ele, să te întristezi că ele au fost făcute. Cine a spus cu sinceritate: sunt vinovat, acela nu se află departe de a spune: de ce am făcut eu asta? Plângeţi pentru asta, ruşinaţi-vă, suferiţi în faţa Domnului, înspăimântaţi-vă de judecata Sa şi de necazurile care îl aşteaptă pe omul care rămâne neîndreptat în păcatele sale. Nu te afli departe, deşi este nevoie de trudă asupra ta, autonomie şi autoconstrângere, deoarece există împietrirea inimii, din cauza căreia, chiar de şi mărturiseşti păcatele, şi, neavând prin ce să le justifici, spui: Ce e asta? Aminteşte-ţi de câte ori ai spus nu voi mai face şi tot ai greşit, încă şi mai mult şi mai îndărătnic decât înainte; aminteşte-ţi ca nu te-a constrâns nimeni; singur, după firea ta rea, ai păcătuit şi L-ai jignit în faţă pe Dumnezeu, Care pe toate le vede, şi te-ai smuls din mâna Lui, pe care El a întins-o ţie. Aminteşte-ţi de moarte, judecată, iad; aminteşte-ţi şi de toate celelalte prin care nădăjduieşti să distrugi îndărătnica ta inimă. Ridică orice nelinişte a ta şi pune-o în mişcare. La aceste cugetări adaugă rugăciunea către Domnul, pentru ca Stăpânul tuturor să îţi dea ţie să fii mai puternic asupra inimii tale.

Ce fel de pocăinţă este aceea în care nu se găseşte plângere, mâhnire! In urma suferinţei inimii pentru păcate vine intenţia de a le părăsi, de a nu mai întrista cu ele pe Domnul şi de a nu te distruge pe tine. Apoi urmează cea mai sinceră spovedanie a păcatelor şi cea mai desăvârşită dezlegare a lor. Şi se săvârşeşte cu adevărat pocăinţa mântuitoare. Dar ce folos dacă vom sta la slujbe fără trăire, cu plictiseală sau cu neatenţie, supărându-ne că durează mult. Cealaltă vreme din afara slujbelor o vom petrece în stare de somnolenţă Şi pasivitate, apoi vorbim cu răceală cu sufletul păcătos despre păcatele despre care întreabă, fără a ne gândi ta faptul că cel mai important scop al nostru trebuie să fie îndreptarea completă a vieţii. Care sunt foloasele? Asta va însemna să împlineşti obiceiul postului, iar nu să posteşti spre mântuire.

Aveţi grijă cât de periculos vă mişcaţi, mai ales în acele zile când duşmanul, neispitind cu păcate, găseşte mijloace să facă nefolositoare metodele de curăţire de păcate dăruite nouă prin harul lui Dumnezeu şi aşa să continue stăpânirea sa asupra noastră (vezi revista Ziua învierii, 1893, Nr. 8, pp. 116-118).

Protoiereu Grigorie Diacehko
Lupta cu păcatul, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Lupta cu pacatul"

 

02 Martie 2016

Vizualizari: 653

Voteaza:

Cum trebuie sa te caiesti 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

cainta pocainta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE