Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta fără trebuinţă. Dintr-o mie se poate găsi numai unul care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine n-o păstrăm în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?

*
Cu omul sincer trebuie să vorbeşti despre lucrurile omeneşti, iar cu omul bogat în înţelepciunea duhovnicească, trebuie să vorbeşti despre cele cereşti.

Când se întâmplă să fii în lume, în mijlocul unui grup de oameni, nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile sufleteşti, mai ales dacă între ei nu observi nici o dorinţă de a asculta asemenea lucruri.

*
Pentru aceea trebuie să ascunzi în tine, cu toată băgarea de seamă, comoara darurilor. In caz contrar, le vei pierde şi nu le vei mai găsi. Când însă nevoia va cere sau va veni vorba, atunci trebuie să grăieşti deschis, pentru slava lui Dumnezeu, după cuvântul care zice: „Căci calea este de acum deschisă...".

*
Trebuie să fim milostivi faţă de cei săraci şi călători. Noi trebuie să ne străduim din toate puterile ca sa îndeplinim cuvântul lui Dumnezeu: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv" (Luca 6, 36). Acestor mântuitoare cuvinte cei înţelepţi le dau atenţie, iar cei nesimţiţi nu. De aceea s-a spus: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera" (II Corinteni 9, 6).

Dumnezeu a creat trupul, dar nu şi boala, a creat sufletul, dar nu şi păcatul. Ce este mai de folos şi mai de trebuinţă decât toate? Desigur unirea cu Dumnezeu şi trăirea împreună cu El prin mijlocirea iubirii. Dar pierzând această iubire, noi cădem de le El şi ne supunem la diferite şi nenumărate suferinţe. Cine îndură suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire, aceluia ea i se face în locul marilor osteneli trupeşti şi chiar mai mult.

Nu trebuie să judecăm pe nimeni, chiar dacă am vedea cu ochii noştri greşind sau petrecând în continuă călcare a poruncilor lui Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi" (Matei 7,1). Şi iarăşi: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea" (Rom. 14,4).

Domnul ne-a poruncit să purtăm duşmănie numai împotriva şarpelui, adică împotriva aceluia care dintru început a înşelat pe om şi l-a izgonit din rai, împotriva ucigătorului de oameni-diavol. Ne-a poruncit, de asemenea, să purtăm duşmănie şi împotriva madianiţilor, adică împotriva duhurilor celor necurate ale desfrânării şi ale tuturor faptelor ruşinoase, care seamănă în inimă cugete necurate şi întinate.

Trebuie să ne sârguim din toate puterile ca să păstrăm pacea sufletească şi să nu ne tulburăm de întristările venite de la alţii. Pentru aceasta se cuvine să ne străduim în tot chipul a nu da drumul mâniei şi a păzi cu atenţie mintea şi inima de la mişcările necuviincioase.

*
Prin virtutea neosândirii şi a tăcerii se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece în această stare, atunci primeşte descoperiri dumnezeieşti.

*
Cel ce doreşte să se mântuiască să aibă inima înfrântă şi aplecată spre pocăinţă, după cuvântul Psalmistului: „Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi" (Psalmul 50,18).

*
Omul este alcătuit din suflet şi trup, şi de aceea şi calea vieţii sale trebuie să constea din acţiuni trupeşti şi sufleteşti, din lucrare şi contemplaţie. Calea vieţii active (lucrătoare) o formează: postul, înfrânarea, privegherea, plecarea genunchilor, rugăciunea şi celelalte osteneli trupeşti care alcătuiesc împreună calea cea strâmtă şi cu scârbe ce duce, după cuvântul lui Dumnezeu, la viaţa veşnică (Matei 7, 14). Iar calea vieţii contemplative constă întru înălţarea mintii către Domnul, în paza inimii, în rugăciunea minţii şi contemplarea lucrărilor sufleteşti, cu ajutorul exerciţiilor enumerate mai sus (la viaţa activă). Tot cel ce vrea să parcurgă calea vieţii duhovniceşti trebuie să înceapă de la viaţa lucrătoare (activă) şi după aceea să ajungă şi la cea contemplativă, deoarece fără viaţa activă nu se poate ajunge la cea contemplativă.

*
Când plângem în rugăciune şi tot acum amestecăm şi râsul, atunci să ştii că acest lucru este din vicleşug diavolesc. Este greu de priceput lucrurile cele tainice şi subţiri ale vrăjmaşului nostru. Razele Soarelui dreptăţii, Hristos Dumnezeu, luminează inima celui ce varsă lacrimi de umilinţă.

Sfantul Serafim de Sarov

Scopul vietii crestine, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Scopul vietii crestine"


 

 

• Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Serafim de Sarov; Sfantul Silvestru, episcopul Romei
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Pelerinaj la Sfantul Serafim de Sarov
  Publicat in : Pelerinaje
• Sfantul Serafim de Sarov, purtatorul de Dumnezeu
  Publicat in : Vietile sfintilor