Descantecele

Descantecele Mareste imaginea.

Adânc înrădăcinată în conştiinţa poporului este credinţa că răul se preîntâmpină cu „descântece", care sunt cântece magice însoţite de practici magice, care ar avea puterea să alunge răul sau să-l impună unde doresc. „Descântecele" sau „farmecele" sunt refrene incoerente, bizare, amestecate cu urări creştine şi invocări sacre.

Nevoia omului născoceşte proporţional „descântece" pentru toate bolile şi încercările, pentru deochi, pentru brâncă, pentru fiecare zgomot, pentru urcior, pentru bube, pentru icter, pentru aluniţe, pentru mastită, pentru avorturile femeilor însărcinate, pentru insolaţie, pentru durerile naşterii, pentru epilepsie, pentru oreion, pentru muşcăturile de animale veninoase. Există încă „descântece" pentru animale şi ogoare, pentru ape şi copaci şi pentru orice vine în legătură cu omul.

Mulţi cred că „descântecele" sunt acelaşi lucru cu exorcismele pe care le foloseşte Biserica pentru izgonirea duhurilor viclene.

Această credinţă a lor se sprijină pe faptul că „descântecele" ar conţine multe rugăciuni şi cruci şi s-ar referi la persoane sfinte precum Mântuitorul Hristos, Maica Domnului şi mulţi sfinţi.

„Descântecele" însă nu numai că nu au nici o legătură cu Biserica, ci chiar sunt capcanele satanei prin care oamenii sunt traşi pe sfoară.

Amestecarea numelor sfinte în aceste ritualuri demonice se datorează influenţei idolatriei, încercării de inducere în eroare a credincioşilor, de terfelire a rugăciunilor creştine şi de înjosire a sfintelor simboluri ale Bisericii.

Necazul exorciştilor din Efes, la care se referă Faptele Apostolilor, ne descoperă rătăcirea folosirii rugăciunilor vrăjitorilor. Unii dintre exorciştii evrei au încercat să rostească numele lui Iisus pentru tămăduirea celor ce erau stăpâniţi duhuri diavoleşti. Atunci duhul viclean le-a răspuns: Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? (Fapt. Ap. 19, 15). Mai apoi, omul care a avut duhul viclean s-a pornit atât de tare împotriva acestora, încât ei au plecat de acolo goi şi răniţi.

Până şi diavolul a fost scos din sărite. Este cu putinţă să invoce cineva harul lui Hristos împreună cu cel al diavolului, aşa cum vrea descântecul de mai jos?

„Vino Hristoase şi Maica Domnului şi strigoiule şi faceţi bine pe." sau cum spune descântecul icterului: „Mai întâi Hristos şi al doilea aurul".

Este evident că fiecare dintre aceste cuvinte sunt împotriva Bisericii.

Ce legătură poate să aibă dreptatea cu fărădelegea, lumina cu întunericul, Hristos cu Veliar?

Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? (2 Cor. 6, 14-16).

Fiecare descântec are provenienţă magică, încă şi acest atât de obişnuit şi răspândit „scuipat" de preîntâmpinare a deochiului are origine magică. Mulţi obişnuiesc să scuipe pe vreun om sau vreun obiect pentru ca să nu-i atragă privirea. Acel: „Să te scuip, să nu te deochi" este adresat oamenilor pe care-i admirăm, pentru calităţile şi fericirea lor.

Insă acela care scuipă urâţeşte chipul lui Dumnezeu şi murdăreşte pe însuşi Hristos al cărui mădular este fiecare om.

Prin urmare, scuipatul este o faptă înjositoare şi defăimătoare. Este un act blasfemiator împotriva lui Hristos, al cărui templu este trupul fiecărui credincios botezat. Fiind întinat cel care scuipă, el urmăreşte să transmită şi la cel de lângă el infecţia murdăriei.

Deci, când fermecătorul face ceea ce ar fi făcut diavolul, când descântătorul mânjeşte cu un comportament înjositor chipul lui Hristos, atunci nu mai este nevoie să intervină cel rău. Doar omul însuşi încredinţează pe aproapele său puterii satanei.

Scuipatul folosit de către Biserică în slujba botezului are un sens diferit (este scuipat diavolul, reprezentând îndepărtarea de la lucrările diavolului şi împreunarea cu Hristos).

Faptul că „descântecele" sunt satanice este demonstrat şi de obiectele pe care le folosesc. Instrumente identice foloseşte şi magia. Cuţitul cu mâner negru, aţa roşie, pentagrama şi pietrele lucioase, picăturile de ulei, cărbunii aprinşi, pânza roşie, etc, dovedesc provenienţa lor magică.

Desigur, prin „descântece" este posibil să avem o oprire temporară a influenţelor demonice. Aceasta însă este doar temporară, durând atâta vreme cât este nevoie pentru captarea încrederii omului în lucrările magice. Aceasta o putem vedea la oamenii care s-au ataşat şi depind de aceste practici magice.

Preferă să alerge la o descântătoare decât să recurgă la harul tămăduitor al binecuvântărilor şi Tainelor Bisericii. Au mai multă încredere în „descântece" decât în Harul lui Dumnezeu.

Este cu putinţă însă ca demonii şi să aibă neprihănire şi dragoste reală către om? Este cu putinţă să le pară rău de trupul nostru acelora care uneltesc împotriva sufletului nostru? Este cu putinţă să aibă grijă de sănătatea trupului aceia care urmăresc moartea sufletului?

„Vindecă trupul demonii?", întreabă Sfântul loan Gură de Aur şi continuă: „Râd de acesta până şi basmele". Temporar diavolii încetează răul pe care l-au provocat pentru ca oamenii să creadă în binefacerile vrăjilor.

Sfântul Nicodim Aghioritul, într-o omilie cu titlul: Creştinii nu trebuie să folosească nici un fel de magie, scrie: „Deci, nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios; şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine."

Sfânta împărtăşanie pentru cei care se împărtăşesc cu vrednicie (adică spovediţi şi cu încuviinţarea duhovnicului lor) este spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică.

Sfânta împărtăşanie pentru cei care se împărtăşesc cu nevrednicie (fără spovedanie şi fără permisiunea duhovnicului) devine foc şi blestem înăuntrul lor, şi îi va conduce în iadul veşnic.

Arhimandritul Nectarie Moulatsioti
Despre farmece, Editura Egumenita

Cumpara cartea Despre farmece si cum pot fi ele dezlegate

 

.

02 Februarie 2015

Vizualizari: 871

Voteaza:

Descantecele 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE