Despre Biserica si globalizare

Despre Biserica si globalizare Mareste imaginea.

Modul teandric si universalitatea chemarii ortodoxe

Sensul si finalitatea existentei umane sunt hristocentrice, adica viata trebuie traita in perspectiva invierii si indumnezeirii. De la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos la Cinzecime, Imparatia lui Dumnezeu este prilej, sansa si potentialitate, la indemana fiecarui om, actualizarea ei facandu-se pe coordonata teandrismului, dupa cum il percepe si il abordeaza Ortodoxia. Modul divino-uman de existenta, facut posibil prin Intruparea lui Iisus Hristos, care suprima si suspenda toate distantele dintre dumnezeiesc si omenesc, este viata traita ca dar al lui Dumnezeu, in care toate actiunile, faptele, trairile, sentimentele, se raporteaza la singurul criteriu real, adevarat: persoana divino-umana a Mantuitorului. „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine” (Ioan 14, 6). Pe aceasta afirmatie, pe aceast adevar se fundamenteaza intreaga viata a Bisericii, traita de fiecare credincios in parte, membru al acesteia, ca viata in Iisus Hristos, in care lumea se lucreaza, se gandeste, se framanta, se iubeste asa cum Dumnezeu o gandeste, o lucreaza si o iubeste.

In modul teandric de existenta, viata cu toate detaliile si amanuntele ei este integrata metabolismului divino-uman al Persoanei si lucrarii lui Iisus Hristos. Omul participa la rezidirea lumii si a sa, in toate aspectele vietii sale religios-morale fiind prezente doua realitati, doua vointe si doua naturi – cea dumnezeasca si cea omeneasca – ce se asociaza si conlucreaza, edificand omul. Dumnezeu rezideste astfel omul si lumea nu doar din afara, ci mai cu seama din interiorul lor1. Viata in Hristos este Viata prin excelenta. In cadrul ei planurile de existenta nu se separa ci se intrepatrund, se intersecteaza. Cunoasterea morala, la care omul poate ajunge printr-o experienta ecleziala proprie, personala, prin integrarea sa liturgica, este cea care va da masura acestei vieti autentice, in care toate aspectele se subordoneaza scopului hristocentric al realizarii imparatiei launtrice.

In acest fel, nu mai vorbim de viata biologica, viata psiho-somatica, viata de familie, viata profesionala, viata sociala, viata culturala etc., ci vorbim de aspectele mai sus pomenite doar ca laturi normale si valorizate corespunzator ale vietii integrale, traite pe coordonata teandrismului. In acest context, viata religios-morala nu va fi asimilata „mersului la Biserica” duminica si in sarbatori, ori milosteniei practicate la poarta acesteia, cum, din nefericire, se intampla tot mai des in denaturarile si degenerarile comportamentale, formalist-pietiste ale intelegerii actuale a credintei, ci trairea religios-morala se va manifesta si sub forma de mai sus, insa ca rezultat firesc al transformarii interioare hristocentrice. Modul existential teandric este singurul in masura sa ridicce omul din caderea din starea de „har peste har” in care l-a asezat Iisus Hristos. Caderea in pacat, dupa primirea Sfantului Botez este la fel de profund ontologica, ca si caderea lui Adam, iar ridicarea din pacat nu se poate face decat tot cu harul lui Dumnezeu, primit in chip liturgico-sacramental, prin Sfintele Taine. Iar primirea Sfintelor Taine este conditionata numai de prezenta activa, cu toata fiinta, la momentul si locul savarsirii acestora, adica de faptul de a supune vointa noastra Vointei lui Dumnezeu si de a-L accepta ca Parinte Atotputernic si Atotbun, caruia sa-i incredintam in totalitate si intregime viata noastra. Doar in spatiul liturgic al Sfintelor Taine, fundamentata pe darurile acestora, viata morala este restauratoare, salvandu-ne din tragismul pacatului, bolii si a mortii.

In perspectiva ortodoxa, viata morala la nivelul comunitatii inseamna morala Bisericii, prin comunitate intelegandu-se adunarea euharistica. Formandu-se in jurul Sfantului Potir, Biserica devine comunitatea divino-umana a celor care primind Sfanta Impartasanie traiesc experinta sensibila a mantuirii, vietuind la modul prezent in Imparatie. Dinamica pocainta-euharistie, in care pocainta face experineta smereniei prin recunoasterea starii cazute si decazute, ira euharistia transfigureaza existenta omului, reasezandu-l in starea de preot si imparat al lumii, care o liturghiseste pe aceasta aducand-o lui Dumnezeu impreuna cu toata viata sa, face ca omul sa traiasca o desavarsire morala dinamica, cu atat mai mult cu cat dinamica euharistica este mai accelerata. Astfel, desavarsirea morala devine rod al Euharistiei, morala comunitara eclesiala fiind o morala euharistica. Traind in aceasta morala, omul isi va percepe toate aspectele particulare si individuale ale existentei ca profesiune, familie, tehnologie, cultura, necesitati materiale si biologice, ca fiind situate in relatia sa euharistica cu Dumnezeu. Astfel, in Euharistia eclesiala, bisericeasca, omul, lumea si istoria isi gasesc adevarata lor identitate, descoperindu-se a fi in natura lor intima, „logos2 al lui Dumnezeu, dar si loc al Imparatiei Binecuvantate a Sfintei Treimi. In acest mod oamenii pot sesiza si intrebuinta euharistic lumea, creand prin dimensiunea cosmologica a moralei (euharistice) Eclesiale, un mod de coexistenta sociala, un mod de „intrebuintare-raportare” la valorile materiale ale lumii, o civilizatie ca atitudine universala de viata, in care pot sa-si gaseasca expresie in mod egal un domeniu sau altul2 , geopolitic, tehnoeconomic, social, etc.

Numai in acest context globalizarea poate sa refaca o unitate de expresie si numai in aceasta perspectiva poate avea valoare spre sensul final al existentei umane. Chemarea ortodoxa de astazi este chemarea lui Iisus Hristos, si prin aceasta este universala. In vechime Biserica nu cunostea termeni ca „intercomuniune” si „ospitalitate euharistica”, propagati si promovati de ecumenismul actual, ea cunostea doar cuminecarea, euharistia sau respingerea ei. In gandirea crestina primara, daca un membru al unei biserici locale impartasea euharistia unei alte biserici locale, de pilda, cu prilejul unei calatorii, el atesta in acest fel ca recunoaste aceasta Biserica, ca fiind identica cu a sa, si deci si cu Biserica universala3 .

De aceea, chemarea si convocarea ortodoxa de azi, aceeasi ca intotdeauna, este universala, vizand unitatea euharistica primara. Rugaciunea Domnului Iisus Hristos „ca toti sa fie una dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine” (Ioan 17, 21) este interpretata de catre Sfantul Chiril al Alexandriei tocmai ca aceasta unitate euharistica. Dupa cum iisus Hristos nu poate fi impartit la modul real („Cel ce se imparte si nu se desparte”), impartasirea cu El ne aduce in unitatea Trupului Eclesial 4. Solutia adevaratei unitati, a adevaratei „globalizari” a existentei umane este unirea persoanelor in Trupul Bisericii, dar cu pastrarea specificului fiecarei existente, fie ele de neam, familie ori personal. Nici separatie individualista, nici dictatura tehno-economica sau de alta natura, chemarea ortodoxa afirma si sustine posibilitatea unitatii doar in iubirea lui Iisus Hristos, dupa modelul intratrinitar. Si cum iubirea exclude orice conditionare, atunci cand iubesti nu cauti defecte, nu impui comportamente si atitudini, ci il iubesti pe celalalt asa cum este el, cu toate particularitatile lui, tot asa, unirea in iubirea lui Iisus Hristos, printr-o morala euharistica in Dumnezeu, fapt ce nu se poate realiza decat primindu-ne unii pe altii ca neamuri, cu particularitatile etnice, spirituale si culturale ale fiecaruia. „Primiti-va unii pe altii, dupa cum si Hristos v-a primt pe voi, spre slava lui Dumnezeu” (Romani 15, 7). Acceptarea celuilalt ca popor, neam, limba si cultura este astfel porunca dumnezeasca. Anularea granitelor si diferentelor de orice natura, nu a fost Voia lui Dumnezeu niciodata, si nici nu va fi vreodata, existenta omenirii ipostaziata in neamuri, fiind bineplacuta lui Dumnezeu si voita pana la sfarsit. Cartea Apocalipsei marturiseste despre existenta in veci a neamurilor, in Noul Ierusalim – cetatea sfanta in care acestea vor umbla in lumina dumnezeasca si vor aduce in ea slava si cinstea lor (Apocalipsa 21, 24 – 26), impartasindu-se din roadele pomului vietii, spre „tamaduirea lor” (Apocalipsa 22, 2).

Euharistie, Biserica si misiune in lumea globala

„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea (celelalte lucruri) se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Iisus Hristos a lasat in aceasta fraza esenta vietuirii, paradigma existentiala care poate aduce atat viata vesnica, cat si plinatatea vietii in trup. Cautarea Imparatiei, cererea staruitoare a ei de la Tatal („Vie Imparatia Ta”), trebuie sa constituie pentru om centralitatea vietii, tradusa prin cautarea si cererea venirii Sfantului Duh. Imparatia, cerul nou si pamantul nou, sunt cerul si pamantul innoite intru Hristos, patrunse de harul Duhului Sfant, care este viata pura, eliberata de moarte5 . „Vie Imparatia Ta” inseamna a pregati, a anticipa intoarcerea Lui Iisus Hristos. Insa aceasta a doua Venire este prezenta in chip tainic in fiecare Euharistie, orice om putand sa guste anticipat din plinatatea ei, in Sfanta Impartasanie.

In Imparatia Sfantului Duh, poruncile lui Iisus Hristos, ce se reduc de fapt, la una singura, iubirea fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de sine insusi, apr drept cai ale responsabilitatii si ale comuniunii. Revolutia Imparatiei consta in aceea ca nimic nu este superior persoanei si comuniunii persoanei. Dreptate, adevar, frmusete, inceteaza de a mai fi legi, pentru a deveni energii vitale, participare a noastra, prin umanitatea lui Iisus Hristos, la energiile divine corespunzatoare6.

Cararea ce duce la Imparatie este viata teandrica, practicarea virtutii iubirii cu intensitate crescanda. In societatea omeneasca Domnul Iisus Hristos l-a batut si l-a invins pe vrasmas si potrivnic cu iubirea de oameni, oricat il lovea acesta cu ispita durerii si a umilirii, de aceea ramanerea pe cararea Imparatiei inseamna ramanerea in iubire. Biruinta lui Iisus Hristos prin omul in care se tinea ascuns, a facut reabilitarea firii omenesti, punand-o pe cararea catre Imparatia lui Dumnezeu, pe care a deschis-o, vestind invierea si daruind mantuirea 7. Cararea Imparatiei este cararea moralei eclesiale, euharistice, care il pastreaza pe om in postura si ipostaza de „rege, preot si profet”. Unificandu-se pe sine si lumea, omul primeste in euharistie posibilitatea de a umple golul existential dintre creat si necreat, posibilitatea de a-si exercita vocatia de sacerdot al creatiei, spiritualizand-o. Preotia universala este redata omului in Iisus Hristos, acesta avand nu doar posibilitatea dar si obligatia si datoria, abordata si inteleasa ca destin, chemare acceptata, vocatie de a liturghisi in acelasi timp existenta sa si existenta lumii create. Omul are nevoie de lume pentru a trai, a creste si a se dezvolta din punct de vedere spiritual, dar si lumea are nevoie de om si asteapta sa fie oferita de acesta lui Dumnzeu.

Prin urmare, spatiul eclesial, Biserica lui Iisus Hristos devine locasul duhovnicesc in care omul deprinde obisnuinta vietii euharistice ca mod existential, devenind preot si imparat prin Sfanta Liturghie, descoperind lumea transfigurata in Iisus Hristos si conlucrand, de aici inainte, la prefacerea ei definitiva. Doar in acest sens, libertatea existentei sub orice forma de organizare exterioara, devine reala. Fie ca este vorba de enclava autonoma, de stat national, de federatie multistatala, ori de lume in globalitatea ei iminenta, modul euharistic de percepere, asumare si traire a lumii si vietii, concretizat in modul teandric, fundamentat din punct de vedere liturgic-eclesial, este singurul care situeaza omul, ca persoana si comuniune de persoane, in afara oricaror conditionari istorice, politice, economice, sociale sau de orice alta natura. Tratata si privita in aceasta perspectiva, globalizarea nu este decat o alta etapa istorica, poate mai constrangatoare si mai determinanta decat altele, insa daca in cunoasterea lumii si universului, in asumarea cu seriozitate si maxima responsabilitate a transformarii acestora, omul isi „lucreaza” partea sa, el nu va avea de facut altceva decat sa traiasca plenar si deplin marea Euharistie cosmica: „Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate”.

In intelegerea si asumarea acestui mod de a privi lucrurile, Biserica Ortodoxa – ca institutie divino-umana, are o misiune cu totul speciala si deosebita, atat fata de celelalte biserici cat si fata de alte institutii ori centre religioase, dar in mod aparte fata de mijloacele sale proprii de actiune concreta, pe care le-a folosit in trecut. Chiar daca scopul ei ramane acelasi, conducerea credinciosilor spre mantuirea prin Domnul si Dumnezeu nostru Iisus Hristos, este necesar ca mijloacele si metodele de activitate misionara sa sufere anumite schimbari si modificari. Pe de o parte, acestea trebuie sa redobandeasca forta misionara autentica si specifica ortodoxiei, forta ce vine din duhul Traditiei sale, renuntandu-se la o anume prezenta, marturie conventionala si oficializata, la care a fost adusa fortat Biserica sub anii de „aur” ai secularizarii, incepute sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza si terminata de regimurile comuniste, prin statutul de religie majoritara, „de stat”. Iar pe de alta parte, aceste mijloace, metode misionare si de dialog trebuiesc adecvate realitatilor socio-umane ale mileniului al III – lea crestin.

Drept urmare, exista voci autorizate si competente in interiorul Ortodoxiei, care afirma ca perspectiva eshatologica vie si universala, adusa lumii ca dar si cadou de catre Biserica Ortodoxa, nu va putea fi valorizata complet decat in masura in care va fi promovata in mod autocritic si cu pocainta8 .

Globalizarea reprezinta pentru Ortodoxie o noua si extrem de violenta provocare, iar ritmul alert al evolutiei acestui fenomen pune pe agenda de lucru a Bisericii Ortodoxe cateva teme concrete, ce necesita realizari concrete la modul imperativ, cum ar fi:
Trecerea de la o figura bisericeasca, eclesiala inchisa, ierarhica, autoritara si refractara la una concentrica si participativa, deschisa, atat pe verticala cat si pe orizontala societatii.

Reimensionarea pastorala si teritoriala a episcopatului si parohiilor, precum si eliminarea structurilor birocratice intermediare intre cler si popor, episcopi, preoti si mireni9.

Revitalizarea liturgica, euharistica si activarea comunitara a parohiilor.

Integrarea monahismului in ordine spirituala, duhovniceasca si culturala, prin introducerea unui program formativ complex pentru ucenici si novici (din punct de vedere ascetic, teologic, tipiconal, ritual dar si umanist).

Incadrarea si activarea laicilor in viata Bisericii, prin structuri parteneriale, cu o atentie si concentrare speciala si semnificativa asupra intelectualilor si problemelor lor specifice10.

Formularea unei conceptii sociale, demararea si derularea unor proiecte si programe formative si viabile.

Modernizarea si restructurarea fundamentala a invatamantului superior teologic, pe baza unor conceptii clare si dinamice, privind relatia si raportul dintre traditie si modernitate, mistica si politica, despre Ortodoxie si Crestinismul integral, cu aplicare imediata si prompta la Biserica si locul ei in societatatea informationala si globala11, care nu mai este de mult timp un concept, ci o realitate in devenire.

In incheiere, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii, in contextul acesta secularizant al globalizarii, trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica12 ” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!...

Note: 
Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Vlad, Teologia Morala Ortodoxa, curs manuscris, anul III, partea I, Arad 2001, pag. 16

2 Idem, Morala speciala, curs manuscris, Arad, 2000, pag. 7 – 9

3 Pr. Placide Desseille, Nostalgia Ortodoxiei, Editura „Anastasia”, Bucuresti, 1995, pag. 256 – 258

4 Sfantul Chiril al Aleaxandriei, Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2000, 1057 – 1060

5 Olivier Clement, Viata din inima mortii, Editura „Pandora”, Targoviste, 2001, pag. 193 – 194

6 Ibidem, pag. 195

7 Ieromonah Arsenie Boca, Cararea Imparatiei, Editura Episcopiei Aradului, 1995, pag. 33

8 Georgiios Mantzaridis, Globalizare si universalitate, traducere in limba romana de pr. Prof. Dr. Vasile Raduca, Editura „Bizantina”, Bucuresti, 2002, pag. 188

9 Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ica jr., G. Marani, Gandirea sociala a Bisericii, Editura „Deisis”, Sibiu, 2002, pag. 564

10 Ibidem, pag. 565

11Ibidem, pag. 566

12 Pr. Dr. Stefan Iloaie, Misiunea Bisericii in contextual secularizarii, in rev. “Renasterea”, Anul XVII, serie noua, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.

Drd. Stelian Gombos

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1964

Voteaza:

Despre Biserica si globalizare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE