Despre feciorie

Despre feciorie Mareste imaginea.

4. Necazurile căsătoriei şi climatul nepotrivit dintr-aceasta pentru deplina afierosire către Dumnezeu (23-27)

Consecinţa căsătoriei fecioarei cu Domnul este lepădarea încurcării cu lucrurile şi cu grijile lumii. Femeia căsătorită prin legătura ei cu bărbatul dobândeşte griji îndoite; sufletul ei se împarte şi suferă de-acum pentru două trupuri. Prin naşterea de prunci se rupe încă şi mai mult; tot pruncul născut adaugă noi griji la cele deja existente; iar dacă se întâmplă să se căsătorească cu un bărbat cinstit, frica de moartea aceluia o face să preguste chipul văduviei. Fie că soţul ei este prezent, fie că lipseşte plecat fiind într-o călătorie, ea suferă gândindu-se că este cu putinţă să i se întâmple aceluia vreun oarecare rău neprevăzut. Iar dacă se căsătoreşte cu un bărbat netrebnic întreaga ei viaţă devine un loc de chinuri; nici moartea aceluia n-o doreşte, gândindu-se la necazurile văduviei, nici viaţa n-o preţuieşte mai mult din pricina traiului mucenicesc, ci doar suportă chinurile acesteia. Ca să-şi crească bine copiii are parte de cele mai mari necazuri şi dureri, începând încă de la chinurile naşterii; iar dacă dobândeşte prunci răi, este ruşinată mai mult pentru naşterea de prunci decât dacă ar fi fost stearpă.

De multe ori, înainte de a fi încercat toate aceste chinuri, ajunge să fie în acelaşi timp mireasă şi văduvă; şi nu mai este de-acum nici femeie, nici fecioară, nici mamă. Pierde toate acele lucruri socotite ca fiind bune din căsătorie, iar ceea ce ajunge să guste din aceasta este amărăciunea văduviei. Dacă după văduvie mai are şi copii, aceştia îi vor aduce aminte de cel dus din această viaţă. Se luptă şi se nelinişteşte pentru creşterea lor cu suspinări şi cu lacrimi, fără să aibă nicio mângâiere pe potriva văduviei. Dimpotrivă, devine un obiect de exploatare al rudelor, al protectorilor şi epitropilor, de multe ori şi al copiilor înşişi, când aceştia se vor maturiza. Nu este nevoie ca cineva să expună mai multe, observă Vasile al Ancyrei, prezentând necazurile căsătoriei; prin zestrea ei femeia îşi cumpără prin bărbat un stăpân, îşi pierde libertatea ei naturală şi deschide poarta prin care să pătrundă atât de multele necazuri ale căsătoriei. Blestemul cu privireia durerile naşterii urmează totdeauna să stăpânească împotriva femeii.

Insă fecioara respinge jugul bărbatului şi împreună cu acesta şi blestemul durerilor naşterii şi toate celelalte chinuri. Inainte de toate, însă, ea evită stricăciunea care decurge din împreunarea trupurilor, şi, în întregime nestricată, prin sufletul ei cel netrupesc se nunteşte cu Domnul, care reprezintă grija ei continuă. Ea îşi are mintea netulburată de grijile vieţii, singura ei preocupare fiind aceea de a-i plăcea lui Dumnezeu, să devină asemenea cu El. Nu se îngrijeşte cu nimic din cele de prisos, ci numai pentru cele necesare; dispreţuieşte bogăţia, dezmierdările, somnul, înfăţişarea exterioară, nu-i pasă de rudenii şi de lume şi este pregătită chiar pentru a suferi mucenicie datorită dragostei ei duhovniceşti.

5. Purtarea fecioarei când este singură şi în tovărăşie cu bărbaţi feciori (28-45)

Căsătoria cu Mirele Hristos presupune înainte de toate îndepărtarea de adulterul duhovnicesc, înţelesurile fecioarei, gândurile ei trebuie să-i aparţină în întregime Aceluia. Femeia care se întâlneşte cu un bărbat poate să-şi piardă luarea- aminte. Fecioara, însă, făptuieşte şi cugetă totdeauna potrivit celor ce urmează Domnului, Care, ca unul ce este netrupesc, este totdeauna de faţă, se află în mijlocul şi al şoaptelor tainice şi al privirilor şi al înţelesurilor. Şi chiar dacă niciun om nu este prezent, ci doar ea fiind de faţă, nimic nevrednic de o fecioară nu trebuie să făptuiască. Este, însă, de faţă, îngerul ei păzitor. Apoi, cugetările ei sunt înscrise de către minte în suflet, precum într-un tablou, cu toate amănuntele. După moarte sunt evaluate cele înscrise în suflet şi se constată dacă sunt gânduri ruşinoase şi nevrednice, sau înţelesuri sfinte şi dumnezeieşti.

Aşadar, de vreme ce nu există nimic ascuns care să nu fie descoperit, datoare este fecioara, chiar şi atunci când este singură, să fie cu luare-aminte să nu păcătuiască; de altfel chiar şi în singurătate este urmată de îngeri, iar pentru aceştia trebuie să se ruşineze. Pentru aceasta Apostolul Pavel recomandă ca femeia să aibă un acoperământ pentru cap, din cinstire faţă de îngeri. Sa nu se dezgolească din această pricină înlăuntrul casei, chiar şi atunci când este singură, iar dacă jceasta este necesar pentru îngrijirea trupului, să facă cu grăbire acest lucru.

Cu mult mai multă luare-aminte se cere în purtarea dinaintea fraţilor întru Hristos, prietenilor şi slujitorilor Mirelui, aşadar în faţa bărbaţilor feciori. Trebuie să-şi acopere cu grijă mădularele ei, încât să preîntâmpine ispitirea acelora. Intreaga purtare în timpul convorbirii, în mişcări şi în înfăţişare, să fie pe potriva unei mirese a lui Hristos. Aceasta nu înseamnă ură faţă de oameni (mizantropie) şi lipsă de sociabilitate, ci purtare de grijă pentru folosul oamenilor din jur.

Desigur ea este datoare cu dragoste faţă de slujitorii Mirelui, care sunt aprinşi de dragoste faţă de El. Există însă primejdia întoarcerii iubirii (erosului) de la Mire către slujitorul Aceluia; multe fecioare i-au iubit în chip rieeviavios pe slujitori mai mult decât pe Mire, şi astfel au ajuns să fie mirese nu numai slujitorilor Aceluia, ci şi unor persoane străine şi depărtate de El. Au dovedit astfel că şi acelea şi aceia nu se aflau în slujba Mirelui. Fecioarele de care este vorba nu sunt nici mirese ale lui Hristos, nici nu este cu putinţă să ajungă nici măcar soţii ai celor pe care i-au iubit, din două motive. Inainte de toate, căsătorie legiuită potrivit Scripturilor este aceea care nu are drept temelie şi imbold trupul şi plăcerea acestuia, ci gândul despre necesitatea femeii, despre ajutorul pe care îl oferă şi despre naşterea de prunci. Insă, atunci când la început sufletele au cinstit mai mult şi au ales altceva, iar trupurile le-au târât pe acestea şi le-au supus patimii, atunci amestecarea trupească este nelegitimă. Apoi fecioara nu este socotită nici liberă, nici văduvă, încât să poată să se căsătorească; ea a contractat o căsătorie duhovnicească şi este pe viaţă mireasa lui Hristos. Este cu neputinţă de înţeles îndrăzneala fecioarelor, care preferă în locul Dumnezeului nemuritor oameni muritori, precum şi nebunia bărbaţilor, care îndrăznesc să profaneze patul Stăpânului. Aici nu este vorba despre dragoste, nici despre căsătorie, ci despre o înfricoşată preacurvie săvârşită în dauna Stăpânului şi despre profanarea celor sfinte (ierosilie), de vreme ce îndrăzneşte cineva şi se apropie cu mâinile sale păcătoase de neprihănita fecioară afierosită Domnului şi să profaneze acest templu al Său, sufletul fecioarei.

Aşadar, datoare este fecioara să-şi facă neprihănite înţelesurile sale din suflet şi numai atunci să dialogheze cu fraţii săi cei întru Hristos; întrucât „dacă sufletul rămâne nestricat şi trupul se păzeşte nestricat. Iar dacă sufletul este stricat de înţelesuri rele, chiar dacă trupul pare a rămâne nestricat, totuşi nu-i curat, atâta vreme cât se află întinat de necurăţia înţelesurilor". Dragostea ei faţă de aceştia nu trebuie să depăşească măsura potrivită, iar înainte de toate să nu aibă drept urmare asumarea grijilor pentru aceştia, deoarece atunci încetează să mai existe fecioria, întrucât ma dintre principalele ei semne distinctive, lepădarea grijilor pentru bărbat, lipseşte. In această situaţie avem o dragoste cu nume mincinos şi indoielnică: „Căci dragostea nu este o dispoziţie Perfidă şi o formă de viclenie şi nici plăcere înrobitoare şi pornire animalică, ci bunăstare netulburată a calităţilor trupeşti şi pace a patimilor şi sfinţire întru Duhul Sfânt". In cazul convieţuirii fecioarelor cu bărbaţi stă la pândă primejdia scandalizării celorlalţi şi a hulirii numelui fecioriei. Aceasta nu înseamnă că este interzisă dragostea faţă de fraţii cei întru Hristos; dragostea fecioarei faţă de aceştia trebuie să fie asemenea cu dragostea faţă de fraţii de sânge. Iar dacă se gândeşte cineva că şi între fraţii de sânge s-a săvârşit păcatul trupesc, după cum mărturiseşte Scriptura, înţelege cât de vigilentă trebuie să fie fecioara în purtarea ei faţă de ceilalţi.

Protoiereu Theodoros Zisis
Arta fecioriei. Casatoria si necasatoria in lucrarile patristice despre feciorie, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Arta fecioriei. Casatoria si necasatoria in lucrarile patristice despre feciorie"

27 Octombrie 2015

Vizualizari: 201

Voteaza:

Despre feciorie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Despre feciorie fecioria

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE